ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5703/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5703/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC B. SA Botoșani, a

chemat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. București, solicitând obligarea

acesteia la plata sumei de 2 miliarde lei, reprezentând contravaloarea

imobilului care a făcut obiectul vânzării în procesul de privatizare încheiat

cu fostul F.P.S., revendicat și câștigat de fostul proprietar.

Tribunalul Botoșani, prin sentința nr.

978 din 5 noiembrie 2004 a respins acțiunea ca fiind prescrisă, considerând că

termenul de prescripție este de 3 luni de la data la care a cunoscut sau

trebuia să cunoască actul atacat, ori de la data nașterii dreptului.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

nr. 25 din 23 martie 2005, a respins apelul declarat de reclamantă, reținând

aplicarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002, potrivit cărora

termenul de prescripție pentru introducerea cererii este de o lună de la data

nașterii dreptului, iar acesta a început să curgă de la 27 noiembrie 2002, când

Judecătoria Botoșani a dispus restituirea imobilului către fostul proprietar,

prin sentința civilă nr. 13380.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta susține că hotărârile sunt

date cu aplicarea greșită a legii, nefiind aplicabile dispozițiile art. 32

28

din Legea nr. 99/1999 și ale art. 39 din Legea nr. 137/2002, ci prevederile

generale care vizează răspunderea pentru evicțiune art. 1337 C. civ.

Dreptul la acțiune s-a născut la 27

noiembrie 2002 și a fost exercitat în termenul general de prescripție, la data

de 8 august 2003.

Mai susține recurentul că la data de

24 iulie 2003 hotărârea irevocabilă de restituire a imobilului a fost investită

cu formulă executorie și pusă în executare, după încercarea de a despăgubi pe

fostul proprietar.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce se vor expune:

Prescripția extinctivă reprezintă un

mijloc de stingere a obligațiilor și a acțiunilor determinat de un interes de

ordine publică și de stabilitate socială, ca situațiile de fapt stabilite

într-un timp anterior să nu mai poată fi schimbate. Ea apare ca o sancțiune a

creditorului nediligent care a lăsat mai mult timp să treacă, fără a-și

valorifica dreptul subiectiv.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 1337

C. civ., obligă pe vânzător să asigure cumpărătorului liniștita și utila

folosință a lucrului vândut, garantându-l împotriva evicțiunii și contra

viciilor.

Acțiunea prin care fostul proprietar

a revendicat imobilul a fost urmată de negocieri privind despăgubirile pe care

acesta să le primească purtate între reclamantă, pârâtă și proprietar, iar

rezultatul negativ s-a materializat în punerea în executare a hotărârii

judecătorești.

Nu se poate susține că reclamantul a

rămas în pasivitate fiind neglijent cu drepturile sale, întrucât a încercat o

soluționare a litigiului.

Pe de altă parte, dispozițiile legii

speciale Legea nr. 91/1999 și 137/2002, își au domeniul de aplicare exclusiv

pentru operațiunile și actele efectuate în procesul de privatizare, iar prin

contractul de vânzare cumpărare, aceste acte și operațiuni s-au încheiat. Nu a

fost atacat actul sau acțiunea de privatizare, iar dreptul reclamantei s-a

născut la data evicțiunii, care este data punerii în executare a hotărârii

judecătorești.

La acea dată cumpărătorul a fost

tulburat în posesia și folosința bunului și s-a născut interesul său pentru

promovarea acțiunii în realizarea dreptului subiectiv.

Natura juridică a obligației de

garanție determină la momentul la care evicțiunea s-a produs o obligație de a

da; iar momentul evicțiunii îl reprezintă punerea în executare a hotărârii

judecătorești.

Astfel, față de data introducerii

acțiunii 8 august 2003 și data investirii cu formulă executorie a hotărârii

judecătorești 24 iulie 2003, termenul special de prescripție nu s-a împlinit.

Față de această situație, în

considerarea dispozițiilor art. 312 și art. 297 C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție va casa decizia nr. 25 din 23 martie 2005, pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, va admite apelul declarat împotriva sentinței nr. 978

din 5 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Botoșani pe care o va desființa

și va trimite cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC B. SA Botoșani, împotriva deciziei nr. 25 din 23 martie 2005 a Curții de

Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscală.

Casează decizia recurată, admite

apelul declarat de reclamanta SC B. SA Botoșani, împotriva sentinței nr. 978

din 5 noiembrie 2004 a Tribunalului Botoșani, pe care o desființează și trimite

cauza la Tribunalul Botoșani pentru rejudecare în fond.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 29 noiembrie 2005.