ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4248/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4248/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea judecătorului delegat la O.R.C. din 21 octombrie 2004, s-a dispus înscrierea mențiunilor cu privire la revocarea din funcție a administratorului P.I. și numirea unui coadministrator în persoana numitului C.G.C. Împotriva încheierii menționate a declarat recurs și cerere de suspendare a executării încheierii, fostul administrator P.I. Cererea de suspendare a executării încheierii judecătorului delegat întemeiată pe dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. civ., a fost soluționată de Curtea de Apel București, secția comercială, care prin încheierea din 23 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2275/2004, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării formulată de recurent apreciind că motivele invocate nu justifică suspendarea înscrierii de mențiuni dispusă de judecătorul delegat.
Împotriva încheierii din 23 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs în termen P.I., prin care a solicitat desființarea încheierii având în vedere cauțiunea depusă fără să dezvolte motive de nelegalitate. Ulterior declarării recursului, la data de 11 aprilie 2005, s-au depus motivele de recurs cu încălcarea dispozițiilor așa încât se va analiza doar solicitarea referitoare la desființarea încheierii atacate și aceasta neâncadrându-se în drept. Din înscrisurile depuse în dosarul de recurs printre care se află demisia noului administrator desemnat în locul recurentului, Înalta Curte apreciază că nu sunt motive justificative pentru suspendarea încheierii pronunțate de judecătorul delegat așa cum corect a reținut Curtea de Apel.
Motivele de fapt care vizează însăși înlocuirea administratorului și urmările acestei înlocuiri dispusă prin hotărârea adunării generale nu se pot încadra din punct de vedere procesual într-o cerere de suspendare a încheierii de înscriere a mențiunilor în registrul comerțului așa încât potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.I., împotriva încheierii din 23 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.