ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2911/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

30 octombrie 2001 sub nr. 5479 pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamantele T.O.C.

și P.G. au chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Botoșani solicitând instanței

ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze hotărârea nr. 18 din 24

septembrie 2001 a Consiliului de administrație al pârâtei și să o oblige pe

pârâtă să restituie în natură, o moară țărănească, împreună cu anexele și o

suprafață de teren de 0,5 ha (curtea și suprafața ocupată de construcție) situată

în comuna Bucecea jud.Botoșani.

La termenul din 28 august 2002

reclamantele își precizează și complectează acțiunea în sensul că solicită

introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Primăriei Bucecea și obligarea

acesteia la retrocedarea suprafeței de 1704 mp ce constituie curtea morii și

terenul pe care sunt situate construcțiile, urmând ca pârâta SC M. SA să

restituie în natură moara cu anexele.

În motivarea acțiunii reclamantele

arată că sunt moștenitoarele proprietarului imobilului în litigiu respectiv ale

lui C.N.

Prin sentință nr. 355 din 23

decembrie 1948 a Instanței Speciale de Sabotaj de pe lângă Tribunalul Botoșani

autorul reclamantelor a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 18

din Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 la 5 ani muncă silnică, dispunându-se și

confiscarea întregii averi pe care o posedă în momentul comiterii infracțiunii,

11 iunie 1948.

Au mai arătat reclamantele că au

solicitat restituirea imobilului în litigiu urmând prevederea prevăzută de

Legea nr. 10/2001 dar pârâta a răspuns la notificare spunând că imobilul

revendicat nu poate fi restituit în natură.

Tribunalul Botoșani, prin sentința

civilă nr. 486 din 20 noiembrie 2002, a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâta SC M. SA Botoșani să restituie reclamantelor în natură, moara cu

anexele, respectiv 1 bazin apă, o fântână, o magazie și un beci, precum și

suprafața de 1704 mp pe care se află aceste construcții conform schiței din

anexa 1 la expertiză (expert T.C.).

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că reclamantele sunt moștenitoarele proprietarului

imobilului revendicat, care a fost preluat abuziv de stat.

A mai reținut instanța că moara care

este revendicată este aceeași pe care o deține pârâta ca urmare a cumpărării de

acțiuni de la F.P.S. București și F.P.P. II Moldova.

A reținut deasemenea instanța că

parte din terenul în litigiu, în suprafață de 1704 mp aparține domeniului privat

al comunei, restul fiind atribuit în proprietate altor persoane prin Legea nr. 18/1991.

În această situație instanța de fond

a obligat Primăria Bucecea să restituie reclamantului în natură suprafața de

1704 mp teren aferent morii, identificat în expertiza efectuată în cauză.

De menționat ca această dispoziție

nu a fost trecută în dispozitivul sentinței.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC M. SA Botoșani invocând motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Se susține că instanța de fond nu a

clarificat faptul dacă autorul reclamantelor a fost unicul proprietar al

imobilului revendicat, nu a fost clarificată situația juridică a terenului

revendicat.

În legătură cu terenul, arată că în

mod greșit a fost obligat să-l restituie, deși acest teren nu-i aparține și

plătește chirie Primăriei comunei Bucecea.

Se mai susține că reclamantele au

primit în schimbul acestui teren pe care-l revendică, un alt teren, pe un alt

amplasament.

De asemenea, apelanta arată că deși

reclamantele nu au solicitat, li s-a dat și o fântână și alte anexe.

În principal apelanta arată însă că

este o societate cu capital integral de stat și au cumpărat moara în litigiu cu

respectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care nu trebuia să fie obligată

să restituie reclamantelor acest imobil.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

civilă nr. 155 din 23 decembrie 2003, a admis apelul declarat de către pârâta SC

M. SA Botoșani, a schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea

formulată de către reclamanți, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, din care rezultă că în situația unei societăți

comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana

îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, însă

reclamantele nu au fost de acord cu această rezolvare.

Mai reține instanța de apel că, de

altfel, chiar dacă reclamantele ar fi fost de acord cu măsurile reparatorii

prin echivalent, tot nu ar fi parcurs procedura prealabilă, conform alin. (2)

din art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a

instanței de apel au declarat recurs reclamantele invocând motive de

nelegalitate și netemeinicie.

Se susține că au fost încălcate

prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

în sensul că imobilul pe care-l revendică, deși a fost luat abuziv de stat, s-a

considerat că actele juridice de înstrăinare făcute de SC M. SA nu sunt nule.

Se susține că instanța de apel a

ignorat adeverință nr. 1528 din 27 iunie 2001 a Arhivelor statului din care

rezultă că imobilul nu a fost naționalizat; datorită ignorării acestui act

instanța de apel a considerat greșit că imobilul a fost naționalizat, când, în

realitate, el a fost confiscat printr-o sentință penală.

În ceea ce privește titlul de

proprietate al pârâtei SC M. SA, recurentele arată că deși aceasta a prezentat

contractele pentru cumpărarea de acțiuni, nu a prezentat anexele la aceste

contracte în care se susține că sunt arătate lista clădirilor societății și

certificatele de proprietate ale acționarilor, nu a prezentat nici certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasate

clădirile și construcțiile anexe.

Referitor la terenul în suprafață de

1704 mp recurentele arată că instanța chiar peste voința pârâtei SC M. SA, a

considerat că este proprietatea acesteia, neținând seama nici de faptul că pârâta

respectivă declarase oral și în scris că plătește chirie pentru acest teren

Primăriei Bucecea.

Recursul este fondat.

Cu privire la prima critică urmează

a constata că instanțele nu s-au preocupat să stabilească care a fost

modalitatea de preluare a imobilului în litigiu în proprietatea statului.

În acest sens este de reținut că la

dosarul cauzei există (fila 5 dosar fond) o copie a sentinței nr. 355 din 23

decembrie 1948 pronunțată de instanța Specială de Sabotaj de pe lângă

Tribunalul Botoșani, prin care N.C. a fost condamnat în baza art. 18 din Legea

nr. 119 din 11 iunie 1948 la o pedeapsă de 5 ani muncă silnică, dispunându-se

confiscarea averii pe care o posedă în momentul săvârșirii infracțiunii, 11

iunie 1948.

Tot la dosarul cauzei (fila 104

dosarul de expertiză tehnică de la instanța de apel) există și procesul verbal

din 14 și 15 iunie 1948 prin care s-a făcut predarea–primirea bunurilor imobile

și mobile naționalizate prin Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru

naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere și

de transporturi.

Față de existența acestor două acte,

instanțele trebuiau să stabilească dacă imobilul a fost confiscat sau

naționalizat.

De asemenea instanța de apel nu s-a

pronunțat nici asupra regimului juridic al terenului revendicat și nici asupra

contradicției (cu consecințe asupra acestui aspect) din sentința instanței de

fond când, considerând că Primăria comunei Bucecea este deținătoarea terenului

în suprafață de 1704 mp, a obligat-o să o restituie reclamanților.

Această modalitate de soluționare a

cererii privind terenul nu a fost menționată în dispozitivul sentinței, mai

mult chiar, în dispozitiv pârâta SC M. SA a fost obligată să restituie terenul.

De menționat deasemeni că instanța

de apel a reținut sub formă de postulat că în cauză sunt aplicabile prevederile

art. 27 din Legea nr. 10/2001, cu toate că titlurile prezentate de pârâtă

făceau dovada numai a cumpărării de acțiuni, neexistând certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care sunt amplasate

clădirile și construcțiile anexă.

Distinct de cele mai înainte arătate

instanțele nu au manifestat un minim de preocupare pentru a examina calitatea

procesuală a reclamantelor, cu toate că și reclamantele, prin concluziile

depuse la termenul din 26 septembrie 2003 (fila 117 dosar apel) arătau expres

că „N.C. deținere 75% din patrimoniul morii, iar D.C., D.T. și D.N. dețineau împreună

25% din valoare.

Dealtfel, din actul de vânzare

cumpărare autentificat, încheiat la data de 10 decembrie 1945 rezultă că

autorii reclamantelor C.N. și C.M. au vândut 25% din imobilul pe care-l

revendică în prezenta cauză către T., N. și C.D.

În atare situație, față de toate

considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul și având în vedere

dispozițiile art. 314 C. proc. civ. care stabilesc că Înalta Curte de Casație

și Justiție nu poate hotărî asupra fondului cauzei decât atunci când împrejurările

de fapt au fost deplin stabilite (ori în prezenta cauză, după cum s-a arătat,

împrejurările de fapt nu au fost stabilite) casarea hotărârii recurate se va

face cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului SC M. SA la aceeași

instanță.

La rejudecarea apelului se vor avea

în vedere considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantele T.O.C. și P.G. împotriva deciziei civile nr. 155 din 23 decembrie

2003 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care o casează și trimite

cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2005.