ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2911/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2001 sub nr. 5479 pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamantele T.O.C. și P.G. au chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Botoșani solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze hotărârea nr. 18 din 24 septembrie 2001 a Consiliului de administrație al pârâtei și să o oblige pe pârâtă să restituie în natură, o moară țărănească, împreună cu anexele și o suprafață de teren de 0,5 ha (curtea și suprafața ocupată de construcție) situată în comuna Bucecea jud.Botoșani.

La termenul din 28 august 2002 reclamantele își precizează și complectează acțiunea în sensul că solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Primăriei Bucecea și obligarea acesteia la retrocedarea suprafeței de 1704 mp ce constituie curtea morii și terenul pe care sunt situate construcțiile, urmând ca pârâta SC M. SA să restituie în natură moara cu anexele. În motivarea acțiunii reclamantele arată că sunt moștenitoarele proprietarului imobilului în litigiu respectiv ale lui C.N.

Prin sentință nr. 355 din 23 decembrie 1948 a Instanței Speciale de Sabotaj de pe lângă Tribunalul Botoșani autorul reclamantelor a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 la 5 ani muncă silnică, dispunându-se și confiscarea întregii averi pe care o posedă în momentul comiterii infracțiunii, 11 iunie 1948. Au mai arătat reclamantele că au solicitat restituirea imobilului în litigiu urmând prevederea prevăzută de Legea nr. 10/2001 dar pârâta a răspuns la notificare spunând că imobilul revendicat nu poate fi restituit în natură. Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 486 din 20 noiembrie 2002, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta SC M. SA Botoșani să restituie reclamantelor în natură, moara cu anexele, respectiv 1 bazin apă, o fântână, o magazie și un beci, precum și suprafața de 1704 mp pe care se află aceste construcții conform schiței din anexa 1 la expertiză (expert T.C.).

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamantele sunt moștenitoarele proprietarului imobilului revendicat, care a fost preluat abuziv de stat. A mai reținut instanța că moara care este revendicată este aceeași pe care o deține pârâta ca urmare a cumpărării de acțiuni de la F.P.S. București și F.P.P. II Moldova. A reținut deasemenea instanța că parte din terenul în litigiu, în suprafață de 1704 mp aparține domeniului privat al comunei, restul fiind atribuit în proprietate altor persoane prin Legea nr. 18/1991. În această situație instanța de fond a obligat Primăria Bucecea să restituie reclamantului în natură suprafața de 1704 mp teren aferent morii, identificat în expertiza efectuată în cauză.

De menționat ca această dispoziție nu a fost trecută în dispozitivul sentinței. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC M. SA Botoșani invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Se susține că instanța de fond nu a clarificat faptul dacă autorul reclamantelor a fost unicul proprietar al imobilului revendicat, nu a fost clarificată situația juridică a terenului revendicat. În legătură cu terenul, arată că în mod greșit a fost obligat să-l restituie, deși acest teren nu-i aparține și plătește chirie Primăriei comunei Bucecea. Se mai susține că reclamantele au primit în schimbul acestui teren pe care-l revendică, un alt teren, pe un alt amplasament. De asemenea, apelanta arată că deși reclamantele nu au solicitat, li s-a dat și o fântână și alte anexe.

În principal apelanta arată însă că este o societate cu capital integral de stat și au cumpărat moara în litigiu cu respectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care nu trebuia să fie obligată să restituie reclamantelor acest imobil. Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 155 din 23 decembrie 2003, a admis apelul declarat de către pârâta SC M. SA Botoșani, a schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea formulată de către reclamanți, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, din care rezultă că în situația unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, însă reclamantele nu au fost de acord cu această rezolvare.

Mai reține instanța de apel că, de altfel, chiar dacă reclamantele ar fi fost de acord cu măsurile reparatorii prin echivalent, tot nu ar fi parcurs procedura prealabilă, conform alin. (2) din art. 27 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a instanței de apel au declarat recurs reclamantele invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Se susține că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul că imobilul pe care-l revendică, deși a fost luat abuziv de stat, s-a considerat că actele juridice de înstrăinare făcute de SC M. SA nu sunt nule. Se susține că instanța de apel a ignorat adeverință nr. 1528 din 27 iunie 2001 a Arhivelor statului din care rezultă că imobilul nu a fost naționalizat; datorită ignorării acestui act instanța de apel a considerat greșit că imobilul a fost naționalizat, când, în realitate, el a fost confiscat printr-o sentință penală.

În ceea ce privește titlul de proprietate al pârâtei SC M. SA, recurentele arată că deși aceasta a prezentat contractele pentru cumpărarea de acțiuni, nu a prezentat anexele la aceste contracte în care se susține că sunt arătate lista clădirilor societății și certificatele de proprietate ale acționarilor, nu a prezentat nici certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasate clădirile și construcțiile anexe. Referitor la terenul în suprafață de 1704 mp recurentele arată că instanța chiar peste voința pârâtei SC M. SA, a considerat că este proprietatea acesteia, neținând seama nici de faptul că pârâta respectivă declarase oral și în scris că plătește chirie pentru acest teren Primăriei Bucecea.

Recursul este fondat. Cu privire la prima critică urmează a constata că instanțele nu s-au preocupat să stabilească care a fost modalitatea de preluare a imobilului în litigiu în proprietatea statului. În acest sens este de reținut că la dosarul cauzei există (fila 5 dosar fond) o copie a sentinței nr. 355 din 23 decembrie 1948 pronunțată de instanța Specială de Sabotaj de pe lângă Tribunalul Botoșani, prin care N.C.

a fost condamnat în baza art. 18 din Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 la o pedeapsă de 5 ani muncă silnică, dispunându-se confiscarea averii pe care o posedă în momentul săvârșirii infracțiunii, 11 iunie 1948. Tot la dosarul cauzei (fila 104 dosarul de expertiză tehnică de la instanța de apel) există și procesul verbal din 14 și 15 iunie 1948 prin care s-a făcut predarea–primirea bunurilor imobile și mobile naționalizate prin Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere și de transporturi. Față de existența acestor două acte, instanțele trebuiau să stabilească dacă imobilul a fost confiscat sau naționalizat.

De asemenea instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra regimului juridic al terenului revendicat și nici asupra contradicției (cu consecințe asupra acestui aspect) din sentința instanței de fond când, considerând că Primăria comunei Bucecea este deținătoarea terenului în suprafață de 1704 mp, a obligat-o să o restituie reclamanților. Această modalitate de soluționare a cererii privind terenul nu a fost menționată în dispozitivul sentinței, mai mult chiar, în dispozitiv pârâta SC M. SA a fost obligată să restituie terenul. De menționat deasemeni că instanța de apel a reținut sub formă de postulat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, cu toate că titlurile prezentate de pârâtă făceau dovada numai a cumpărării de acțiuni, neexistând certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care sunt amplasate clădirile și construcțiile anexă.

Distinct de cele mai înainte arătate instanțele nu au manifestat un minim de preocupare pentru a examina calitatea procesuală a reclamantelor, cu toate că și reclamantele, prin concluziile depuse la termenul din 26 septembrie 2003 (fila 117 dosar apel) arătau expres că „N.C. deținere 75% din patrimoniul morii, iar D.C., D.T. și D.N. dețineau împreună 25% din valoare. Dealtfel, din actul de vânzare cumpărare autentificat, încheiat la data de 10 decembrie 1945 rezultă că autorii reclamantelor C.N. și C.M. au vândut 25% din imobilul pe care-l revendică în prezenta cauză către T., N. și C.D. În atare situație, față de toate considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul și având în vedere dispozițiile art. 314 C. proc.

civ. care stabilesc că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate hotărî asupra fondului cauzei decât atunci când împrejurările de fapt au fost deplin stabilite (ori în prezenta cauză, după cum s-a arătat, împrejurările de fapt nu au fost stabilite) casarea hotărârii recurate se va face cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului SC M. SA la aceeași instanță. La rejudecarea apelului se vor avea în vedere considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele T.O.C. și P.G. împotriva deciziei civile nr. 155 din 23 decembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2005.