ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 81/2012

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția civilă, reclamanta I.A. a chemat în judecată pârâții Primăria Comunei Mihăileni, Prefectura Județului Botoșani, Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor București din cadrul A.N.P.R.P. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați la restituire în echivalent bănesc a imobilului moară de porumb și grâu dimpreună cu anexele; preluate abuziv de către Statul Român în anul 1948.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat acțiunea. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin notificarea nr. 16276/2001, formulată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc S.G., a solicitat pârâților restituirea în echivalent bănesc a imobilului proprietatea părinților săi, M.V. și M.E., constând în moară de porumb - grâu - urluială și anexe - fântână cu pompă, bazin de apă, depozit combustibil și gard de scândură, toate situate în Localitatea Mihăileni, jud. Botoșani, precizând faptul că imobilul a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român iar în prezent este demolat. A mai susținut reclamanta că prin Dispoziția nr. 117 din 30 noiembrie 2005 s-a dispus de către Primăria Comunei Mihăileni restituirea contravalorii imobilului în echivalent bănesc însă, de la acel moment și până în prezent nici una dintre pârâte nu a contestat această dispoziție în termen legal, devenind astfel irevocabilă. A precizat reclamanta că în mod nelegal, la doi ani de la emiterea dispoziției, Primăria Comunei Mihăileni a emis o altă Dispoziție, cu nr. 1628/2007, care o revocă pe prima, pe considerentul că reclamanta ar fi renunțat la succesiunea după defunctul său tată, M.V. Dispoziția astfel emisă a fost contestată în instanță, iar prin sentința civilă nr. 600/10 aprilie 2008, rămasă irevocabilă prin decizia I.C.C.J. s-a dispus anularea Dispoziției nr. 1628/2007 emisă de Primăria Comunei Mihăileni și menținerea Dispoziției nr. 117/30 noiembrie 2005. S-a mai arătat că la data de 14 ianuarie 2009, reclamanta s-a adresat din nou Primăriei Mihăileni pentru punerea în executare a dispoziției de restituire cât și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, instituții de la care însă nu a primit nici un răspuns. În atare împrejurări, reclamanta s-a considerat împiedicată în mod abuziv de a obține repararea pagubei pricinuită de regimul comunist de la acea vreme și de aceea a solicitat a se admite acțiunea, iar instanța să dispună obligarea pârâtelor la despăgubiri, prin restituirea bunurilor preluate abuziv de către stat.

Apărările formulate de pârâți Prin întâmpinare Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a invocat necompetența materială a Tribunalului Botoșani în soluționarea cauzei, lipsa calității procesuale pasive a Comisiei Centrale cu privire la solicitarea de restituire în echivalent bănesc a imobilului moară conform Dispoziției nr. 117/2005 și excepția prematurității petitului principal din cererea introductivă. Prin sentința nr. 2443 din 22 octombrie 2010 Tribunalul Botoșani a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București și a declinat competența de soluționare a contestației vizând măsurile dispuse de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București în ce o privește pe reclamanta I.A., în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 997/ 39 din 24 noiembrie 2010. Reclamanta I.A. a formulat precizări la acțiune și a arătat că, în mod abuziv a fost împiedicată să obțină repararea pagubei pricinuită de regimul comunist, care le-a confiscat abuziv unicul mijloc de întreținere, iar prin procedura administrativă s-a practicat o tergiversare care echivalează cu infirmarea dreptului la despăgubire recunoscut prin Dispoziția nr. 117/2005 a Primăriei Mihăileni și prin Decizia I.C.C.J. La termenul de judecată din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a introdus în cauză, în calitate de pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București. Prin întâmpinare, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București a invocat excepția prematurității plății.

Hotărârea instanței de fond. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 80 din 23 februarie 2011 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a respins excepția prematurității formulării cererii de obligare la emiterea titlului de plată invocată de pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Primăria Comunei Mihăileni, Prefectura Județului Botoșani și Comisia pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Botoșani, a respins acțiunea față de pârâtele Primăria Comunei Mihăileni, Prefectura Județului Botoșani și Comisia pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Botoșani, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită, pe numele reclamantei, titlul de despăgubire în sumă de 87.524 lei pentru imobilul - moară de porumb și grâu, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită, pe numele reclamantei, titlul de plată pentru suma de 87.524 lei conform titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să plătească reclamantei daune morale în sumă de 15.000 euro și la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut următoarele considerente: Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Instituția Prefectului județului Botoșani, curtea a constatat referitor la calitatea procesuală, aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă). Din dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respectiv dispozițiile art. 3 lit. a) și h), dispozițiile art. 13 alin. (1) și ale art. 13 alin. (1) lit. a), art. 16 alin. (7) și ale art. 18 alin. (1), rezultă că competența emiterii titlului de despăgubiri revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor iar titlurile de plată se emit de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Astfel, s-a apreciat că Instituția Prefectului nu are nici un fel de atribuții în procedura emiterii titlului de despăgubire și a titlului de plată. De asemenea, a reținut Curtea că Primăria Comunei Mihăileni și Comisia pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Botoșani au atribuții numai până la emiterea dispoziției de respingere a cererii de restituire în natură cu propunerea de acordare de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005. A concluzionat Curtea că pârâtele Instituția Prefectului Botoșani, Primăria comunei Mihăileni și Comisia pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Botoșani nu au calitate procesuală pasivă în ceea ce privește primele două capete de cerere. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, curtea a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. a) din Titlul nr. VII din Legea nr. 247/2005 „titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi” iar dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) stabilesc că „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului - Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. ” Astfel s-a apreciat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are obligația emiterii deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubiri așa încât are calitate procesuală pasivă. Referitor la excepția prematurității cererii de obligare la emiterea titlului de plată invocată atât de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cât și de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților curtea a reținut, în primul rând, că pârâtele își invocă propria culpă. Astfel, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor susține că cererea de obligare la emiterea titlului de plată este prematură tocmai pentru că reclamanta nu are emis titlul de despăgubiri. Dar chiar pârâta are obligația emiterii titlului de despăgubiri. Culpa pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu privire la refuzul eliberării titlului de despăgubiri rezultă din faptul că aceasta are obligația, în temeiul art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, să coordoneze procesul de acordare a despăgubirilor ceea ce presupune și verificarea activității Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele. Raportat la perioada îndelungată, de 5 ani, care a trecut de la data înregistrării dosarului la sediul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și la faptul că, deși dreptul reclamantei fusese recunoscut prin Dispoziția nr. 117/2005 emisă de Primăria comunei Mihăileni (necontestată de vreuna din părți și intrată în circuitul civil), după doi ani de la emiterea acestei dispoziții aceasta a fost nevoită să se adreseze instanțelor de judecată pentru recunoașterea acestui drept, curtea a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. așa cum acesta a fost interpretat prin jurisprudența Curții de la Strasbourg. Față de cele arătate, instanța a apreciat că cererea de obligare a pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire este întemeiată în parte, respectiv în ceea ce privește restituirea în echivalent a imobilului moară de porumb, grâu și urluială evaluat la suma de 87.524 lei. Cât privește cererea de emitere a titlului de despăgubire pentru suprafața de 90 mp teren pe care a fost situat imobilul moară, curtea a apreciat că prin Dispoziția nr. 117/2005 a Primarului Comunei Mihăileni nu s-a propus acordarea de despăgubiri și pentru acest imobil iar dispoziția nr. 176/2009 nu face decât să precizeze suprafața construită a imobilului moară (90 mp) și nu să dispună acordarea despăgubirilor și pentru teren. Referitor la cererea de obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru suma de 87.524 lei reprezentând despăgubiri pentru imobilul moară arătat mai sus, instanța a apreciat că și aceasta este întemeiată. Astfel, conform art. 18 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată.” Singurele condiții care trebuie îndeplinite pentru ca pârâta să emită titlul de plată sunt ca titlul de despăgubiri să fie emis pentru o sumă maximă de 500.000 lei iar beneficiarul acestuia să-și exprime opțiunea de a primi despăgubiri în numerar. Curtea a constatat că aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, titlul de despăgubire pentru imobilul moară ce a aparținut autorilor reclamantei este pentru suma de 84.524 lei iar reclamanta și-a exprimat opțiunea prin cererea înregistrată sub nr. 1962 din 17 noiembrie 2004 la Primăria Mihăileni. În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtelor la plata de daune morale în sumă de 36.500 Euro, curtea a constatat că aceasta este întemeiată numai în parte. Astfel, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are competență numai în etapa emiterii titlului de plată iar parcurgerea acestei etape este condiționată de existența titlului de despăgubire emis de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Or, atâta timp cât titlul de despăgubire nu este emis nici în prezent instanța nu a putut constata săvârșirea vreunei fapte ilicite de către această pârâtă. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe de altă parte, nu și-a îndeplinit nici una din obligațiile impuse de lege, respectiv nu a înaintat dosarul evaluatorului (art. 16 alin. (5)) și nu a emis titlul de despăgubiri (art. 16 alin. (7)) nici până în prezent, deși au trecut mai mult de 5 ani de la data înregistrării dosarului reclamantei la sediul său. Mai mult decât atât, și-a depășit atribuțiile conferite prin art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 (Titlul VII) în sensul că, deși trebuia să se limiteze la verificarea legalității respingerii cererii de restituire a imobilului în natură, aceasta a procedat la verificarea dreptului reclamantei la restituire care era de competența altor instituții conform Legii nr. 10/2001. Cât privește cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de către reclamantă, curtea a apreciat că suma de 15.000 euro este justificată având în vedere frustrările suferite de aceasta prin restituirea repetată a dosarului său, prin nesocotirea dreptului său la restituire (recunoscut prin dispoziția nr. 117/2005 a Primăriei comunei Mihăileni) și obligarea sa la parcurgerea procedurii judiciare pentru recunoașterea acestui drept. În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată din toate procesele, în sumă de 5.132,01 lei, Curtea a reținut că reclamanta nu a făcut dovada cu acte fiscale decât pentru suma de 900 lei constând în onorariul achitat

Recursurile declarate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. O primă critică formulată de recurenți se referă la faptul că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins excepția prematurității solicitării reclamantei, respectiv emiterii titlului de plată de către A.N.R.P. Prin obligarea la emiterea titlului de plată, instanța de fond, în mod evident, a încălcat dispozițiile art. 18 1 din O.U.G. nr. 81/2007, privind procedura de valorificare a titlului de despăgubire. Se arată că emiterea unui titlu de plată se efectuează în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, cereri însoțite de toate documentele necesare, prevăzute de Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 128/2008 după ce în prealabil a fost emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor titlul de despăgubire. Mai arată recurentele că prin O.U.G. nr. 62/2008 ce modifică și completează Titlul VII al Legii nr. 247/2005 la art. 14 1 alin. (4) se statuează că „sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție asigură, până la listarea SC F.P. SA, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice. Potrivit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței amintite, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, se arată de recurente, că instanța de fond a încălcat dispozițiile legale amintite, depășindu-și în mod evident atribuțiile, prin obligarea la emiterea titlului de plată. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursurile sunt fondate. În cuprinsul Capitolului V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. Procedura administrativă prevăzută de actul normativ amintit presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea lui se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 prin care este introdus. în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V Secțiunea intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”. În speță, reclamanta nu este titulara unei decizii conținând titlul de despăgubire, întrucât procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost finalizată prin emiterea unei astfel de decizii, . astfel că nu poate fi parcursă nici procedura referitoare la valorificarea titlului de despăgubire, conform prevederilor Capitolului V1, Titlul VII din actul normativ amintit, capitol introdus prin O.U.G. nr. 81/2007. Potrivit noilor reglementări, titlul de despăgubiri emis de Comisia Centrală, în urma procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, poate fi valorificat de deținătorul acestuia după cum urmează: - în cazul în care titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei titularul poate solicita fie realizarea conversiei titlului în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte in acțiuni, parte în numerar. - dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă mai mare decât 500.000 lei. titularul are două posibilități de valorificare a titlului de despăgubire, în sensul că poate solicita fie primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie primirea de titluri de plată în cuantumul și în condițiile prevăzute de noile reglementări privind acordarea despăgubirilor în numerar, iar până la concurența sumei consemnate în titlul de despăgubire, de acțiuni emise de Fondul Proprietatea. În acest context, potrivit art. 18 2 lit. a) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007: „Direcția pentru acordarea de despăgubiri în numerar în baza opțiunii titularului titlului de despăgubire, în sensul acordării de despăgubiri în numerar, și după reținerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera acestuia despăgubirea în termen de 15 zile calendaristice de la dala existentei disponibilităților financiare. Totodată, conform dispozițiilor pct. 184 din Hotărârea de Guvern nr. 128/2008 privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și fii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 „în vederea acordării despăgubirilor bănești și/ sau în acțiuni Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților va emite titlurile de plată și respectiv de conversie în ordinea înregistrări cererilor de opțiune a persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri, cereri însoțite de toate documentele necesare”. Față de cele expuse, se apreciază că solicitarea intimatei - reclamante privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlurilor de plată și de conversie este prematur formulată, întrucât emiterea unor astfel de titluri presupune existența unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea reclamantei - intimate și parcurgerea procedurii de valorificare a titlurilor de despăgubire prevăzută de O.U.G. nr. 81/2007. Prin OUG nr. 62/2008 ce modifică și completează Titlul VII al Legii nr. 247/2005 la art. 14 1 alin. (4) se statuează că: Sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură, până la listarea SC F.P. SA, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice. Potrivit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pe o perioadă de doi ani de la data intrării în vigoare a ordonanței amintite, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, pe perioada de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea. Prin urmare, instanța de fond a nesocotit dispozițiile legale anterior menționate, prin obligarea la emiterea titlului de plată. Sub aspectul obligării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata de daune morale în cuantum de 15.000 euro, trebuie precizat faptul că cel prejudiciat trebuie să facă dovada condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii pârâtei. Prin urmare, reclamanta trebuia să dovedească existența și întinderea prejudiciului suferit, legătura cauzală dintre prejudiciul cauzat și fapta pârâtei, precum și vinovăția acesteia. Instanța de fond în mod netemeinic nu a reținut și culpa celorlalte entități implicate în procesul de restituire a despăgubirilor reclamantei-intimate. De asemenea nu a analizat în mod corect atribuțiile acestora în procesul de restituire a proprietăților. Mai mult decât atât, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuții de identificare a imobilelor notificate, de completare a dosarelor de despăgubire. Nu în ultimul rând, trebuie amintit că sub aspectul acordării cuantumului de 15.000 euro, această sumă depășește cu mult daunele morale stabilite chiar de CEDO în litigiile ce vizează restituirea proprietăților ce au fost preluate în mod abuziv. Fată de acestea, instanța urmează a admite recursurile, a modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei în contradictoriu cu A.N.R.P. ca prematură și a capătului de cerere privind daunele morale. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. instanța va obliga pârâta C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 900 lei către reclamantă și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.