ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 81/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 81/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I

Circumstanțele cauzei.

1.

Obiectul acțiunii.

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția civilă, reclamanta

I.A. a chemat în judecată pârâții Primăria Comunei Mihăileni, Prefectura

Județului Botoșani, Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor București din

cadrul A.N.P.R.P. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie

obligați la restituire în echivalent bănesc a imobilului moară de porumb și

grâu dimpreună cu anexele; preluate abuziv de către Statul Român în anul 1948.

care s-a întemeiat acțiunea.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, prin notificarea nr. 16276/2001, formulată prin intermediul Biroului

Executorului Judecătoresc S.G., a solicitat pârâților restituirea în echivalent

bănesc a imobilului proprietatea părinților săi, M.V. și M.E., constând în

moară de porumb - grâu - urluială și anexe - fântână cu pompă, bazin de apă,

depozit combustibil și gard de scândură, toate situate în Localitatea

Mihăileni, jud. Botoșani, precizând faptul că imobilul a fost preluat în mod

abuziv de către Statul Român iar în prezent este demolat.

A mai susținut reclamanta că prin

Dispoziția nr. 117 din 30 noiembrie 2005 s-a dispus de către Primăria Comunei

Mihăileni restituirea contravalorii imobilului în echivalent bănesc însă, de la

acel moment și până în prezent nici una dintre pârâte nu a contestat această

dispoziție în termen legal, devenind astfel irevocabilă.

A precizat reclamanta că în mod

nelegal, la doi ani de la emiterea dispoziției, Primăria Comunei Mihăileni a

emis o altă Dispoziție, cu nr. 1628/2007, care o revocă pe prima, pe

considerentul că reclamanta ar fi renunțat la succesiunea după defunctul său

tată, M.V. Dispoziția astfel emisă a fost contestată în instanță, iar prin

sentința civilă nr. 600/10 aprilie 2008, rămasă irevocabilă prin decizia

I.C.C.J. s-a dispus anularea Dispoziției nr. 1628/2007 emisă de Primăria

Comunei Mihăileni și menținerea Dispoziției nr. 117/30 noiembrie 2005.

S-a mai arătat că la data de 14

ianuarie 2009, reclamanta s-a adresat din nou Primăriei Mihăileni pentru

punerea în executare a dispoziției de restituire cât și Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, instituții de la care însă nu a primit nici

un răspuns.

În atare împrejurări, reclamanta s-a

considerat împiedicată în mod abuziv de a obține repararea pagubei pricinuită

de regimul comunist de la acea vreme și de aceea a solicitat a se admite

acțiunea, iar instanța să dispună obligarea pârâtelor la despăgubiri, prin restituirea

bunurilor preluate abuziv de către stat.

Prin întâmpinare Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, a invocat necompetența materială a

Tribunalului Botoșani în soluționarea cauzei, lipsa calității procesuale pasive

a Comisiei Centrale cu privire la solicitarea de restituire în echivalent

bănesc a imobilului moară conform Dispoziției nr. 117/2005 și excepția

prematurității petitului principal din cererea introductivă.

Prin sentința nr. 2443 din 22

octombrie 2010 Tribunalul Botoșani a admis excepția necompetenței materiale a

acestei instanțe, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor București și a declinat competența de soluționare a contestației

vizând măsurile dispuse de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

București în ce o privește pe reclamanta I.A., în favoarea Curții de Apel

Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal sub nr. 997/ 39 din 24 noiembrie 2010.

Reclamanta I.A. a formulat precizări

la acțiune și a arătat că, în mod abuziv a fost împiedicată să obțină repararea

pagubei pricinuită de regimul comunist, care le-a confiscat abuziv unicul mijloc

de întreținere, iar prin procedura administrativă s-a practicat o tergiversare

care echivalează cu infirmarea dreptului la despăgubire recunoscut prin

Dispoziția nr. 117/2005 a Primăriei Mihăileni și prin Decizia I.C.C.J.

La termenul de judecată din 20

decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a introdus în cauză, în calitate de pârâtă Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților București.

Prin întâmpinare, Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților București a invocat excepția

prematurității plății.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 80 din 23

februarie 2011 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a respins excepția

prematurității formulării cererii de obligare la emiterea titlului de plată

invocată de pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Primăria Comunei Mihăileni,

Prefectura Județului Botoșani și Comisia pentru Stabilirea Dreptului de

Proprietate Botoșani, a respins acțiunea față de pârâtele Primăria Comunei

Mihăileni, Prefectura Județului Botoșani și Comisia pentru Stabilirea Dreptului

de Proprietate Botoșani, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără

calitate procesuală pasivă, a admis în parte acțiunea în contencios

administrativ, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită, pe numele reclamantei, titlul de despăgubire în sumă

de 87.524 lei pentru imobilul - moară de porumb și grâu, a obligat pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită, pe numele

reclamantei, titlul de plată pentru suma de 87.524 lei conform titlului de

despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a

obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să plătească

reclamantei daune morale în sumă de 15.000 euro și la plata sumei de 900 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

au format convingerea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel prima instanța

a reținut următoarele considerente:

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâta Instituția Prefectului județului Botoșani,

curtea a constatat referitor la calitatea procesuală, aceasta presupune

existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi

titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) precum și între

persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul

juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

Din dispozițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, respectiv dispozițiile art. 3 lit. a) și h), dispozițiile art.

13 alin. (1) și ale art. 13 alin. (1) lit. a), art. 16 alin. (7) și ale art. 18

alin. (1), rezultă că competența emiterii titlului de despăgubiri revine

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor iar titlurile de plată se

emit de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Astfel, s-a apreciat că Instituția

Prefectului nu are nici un fel de atribuții în procedura emiterii titlului de

despăgubire și a titlului de plată.

De asemenea, a reținut Curtea că

Primăria Comunei Mihăileni și Comisia pentru Stabilirea Dreptului de

Proprietate Privată Botoșani au atribuții numai până la emiterea dispoziției de

respingere a cererii de restituire în natură cu propunerea de acordare de

despăgubiri în conformitate cu dispozițiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005.

A concluzionat Curtea că pârâtele

Instituția Prefectului Botoșani, Primăria comunei Mihăileni și Comisia pentru

Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Botoșani nu au calitate procesuală

pasivă în ceea ce privește primele două capete de cerere.

Cât privește excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, curtea a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit.

a) din Titlul nr. VII din Legea nr. 247/2005 „titlurile de despăgubire sunt

certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în

numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale

deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate

potrivit prezentei legi” iar dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) stabilesc

că „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se

acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea

Cancelariei Primului - Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în

principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la

acordarea de titluri de despăgubire.

”

Astfel s-a apreciat că pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are obligația emiterii deciziilor

referitoare la acordarea titlurilor de despăgubiri așa încât are calitate

procesuală pasivă.

Referitor la excepția prematurității

cererii de obligare la emiterea titlului de plată invocată atât de pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cât și de pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților curtea a reținut, în primul rând,

că pârâtele își invocă propria culpă.

Astfel, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor susține că cererea de obligare la emiterea titlului

de plată este prematură tocmai pentru că reclamanta nu are emis titlul de

despăgubiri. Dar chiar pârâta are obligația emiterii titlului de despăgubiri.

Culpa pârâtei Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților cu privire la refuzul eliberării titlului de

despăgubiri rezultă din faptul că aceasta are obligația, în temeiul art. 13

alin. (1) lit. a) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, să coordoneze procesul

de acordare a despăgubirilor ceea ce presupune și verificarea activității

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe fondul cauzei s-au reținut

următoarele.

Raportat la perioada îndelungată, de 5

ani, care a trecut de la data înregistrării dosarului la sediul pârâtei Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și la faptul că, deși dreptul

reclamantei fusese recunoscut prin Dispoziția nr. 117/2005 emisă de Primăria

comunei Mihăileni (necontestată de vreuna din părți și intrată în circuitul

civil), după doi ani de la emiterea acestei dispoziții aceasta a fost nevoită

să se adreseze instanțelor de judecată pentru recunoașterea acestui drept,

curtea a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. așa

cum acesta a fost interpretat prin jurisprudența Curții de la Strasbourg.

Față de cele arătate, instanța a

apreciat că cererea de obligare a pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a

Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire este întemeiată în parte,

respectiv în ceea ce privește restituirea în echivalent a imobilului moară de

porumb, grâu și urluială evaluat la suma de 87.524 lei.

Cât privește cererea de emitere a

titlului de despăgubire pentru suprafața de 90 mp teren pe care a fost situat

imobilul moară, curtea a apreciat că prin Dispoziția nr. 117/2005 a Primarului

Comunei Mihăileni nu s-a propus acordarea de despăgubiri și pentru acest imobil

iar dispoziția nr. 176/2009 nu face decât să precizeze suprafața construită a

imobilului moară (90 mp) și nu să dispună acordarea despăgubirilor și pentru

teren.

Referitor la cererea de obligare a

pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea

titlului de plată pentru suma de 87.524 lei reprezentând despăgubiri pentru

imobilul moară arătat mai sus, instanța a apreciat că și aceasta este

întemeiată.

Astfel, conform art. 18 alin. (1) din

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 „după emiterea titlurilor de despăgubire

aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe

baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie

și/sau un titlu de plată.” Singurele condiții care trebuie îndeplinite pentru

ca pârâta să emită titlul de plată sunt ca titlul de despăgubiri să fie emis

pentru o sumă maximă de 500.000 lei iar beneficiarul acestuia să-și exprime

opțiunea de a primi despăgubiri în numerar.

Curtea a constatat că aceste condiții

sunt îndeplinite. Astfel, titlul de despăgubire pentru imobilul moară ce a

aparținut autorilor reclamantei este pentru suma de 84.524 lei iar reclamanta

și-a exprimat opțiunea prin cererea înregistrată sub nr. 1962 din 17 noiembrie 2004

la Primăria Mihăileni.

În ceea ce privește cererea de

obligare a pârâtelor la plata de daune morale în sumă de 36.500 Euro, curtea a

constatat că aceasta este întemeiată numai în parte.

Astfel, pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților are competență numai în etapa emiterii

titlului de plată iar parcurgerea acestei etape este condiționată de existența

titlului de despăgubire emis de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor. Or, atâta timp cât titlul de despăgubire nu este emis nici în

prezent instanța nu a putut constata săvârșirea vreunei fapte ilicite de către

această pârâtă.

Pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, pe de altă parte, nu și-a îndeplinit nici una din

obligațiile impuse de lege, respectiv nu a înaintat dosarul evaluatorului (art.

16 alin. (5)) și nu a emis titlul de despăgubiri (art. 16 alin. (7)) nici până

în prezent, deși au trecut mai mult de 5 ani de la data înregistrării dosarului

reclamantei la sediul său. Mai mult decât atât, și-a depășit atribuțiile

conferite prin art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 (Titlul VII) în sensul

că, deși trebuia să se limiteze la verificarea legalității respingerii cererii

de restituire a imobilului în natură, aceasta a procedat la verificarea

dreptului reclamantei la restituire care era de competența altor instituții

conform Legii nr. 10/2001.

Cât privește cuantumul despăgubirilor

pentru prejudiciul moral suferit de către reclamantă, curtea a apreciat că suma

de 15.000 euro este justificată având în vedere frustrările suferite de aceasta

prin restituirea repetată a dosarului său, prin nesocotirea dreptului său la

restituire (recunoscut prin dispoziția nr. 117/2005 a Primăriei comunei

Mihăileni) și obligarea sa la parcurgerea procedurii judiciare pentru

recunoașterea acestui drept.

În ceea ce privește cererea de

obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată din toate procesele, în

sumă de 5.132,01 lei, Curtea a reținut că reclamanta nu a făcut dovada cu acte

fiscale decât pentru suma de 900 lei constând în onorariul achitat

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

O primă critică formulată de recurenți

se referă la faptul că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins

excepția prematurității solicitării reclamantei, respectiv emiterii titlului de

plată de către A.N.R.P.

Prin obligarea la emiterea titlului de

plată, instanța de fond, în mod evident, a încălcat dispozițiile art. 18

1

din O.U.G. nr. 81/2007, privind procedura de valorificare a titlului de

despăgubire.

Se arată că emiterea unui titlu de

plată se efectuează în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, cereri însoțite

de toate documentele necesare, prevăzute de Normele Metodologice aprobate prin

H.G. nr. 128/2008 după ce în prealabil a fost emis de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor titlul de despăgubire.

Mai arată recurentele că prin O.U.G. nr.

62/2008 ce modifică și completează Titlul VII al Legii nr. 247/2005 la art. 14

1

alin. (4) se statuează că „sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în

numerar de către Direcție asigură, până la listarea SC F.P. SA, din dividendele

aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și în completare de

la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Potrivit art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 62/2010 pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței

amintite, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, se arată de recurente, că

instanța de fond a încălcat dispozițiile legale amintite, depășindu-și în mod

evident atribuțiile, prin obligarea la emiterea titlului de plată.

II. Considerentele instanței de

recurs.

În cuprinsul Capitolului V Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 este reglementată procedura administrativă de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură,

rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Procedura administrativă prevăzută de

actul normativ amintit presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa

transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de

dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Capitolul V Titlul VII, modificat și

completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, etapa analizării

dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității

restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa

evaluării, etapă în care, dacă după analizarea lui se constată că, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007

prin care este introdus. în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul

V Secțiunea intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

În speță, reclamanta nu este titulara

unei decizii conținând titlul de despăgubire, întrucât procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost finalizată prin

emiterea unei astfel de decizii, . astfel că nu poate fi parcursă nici

procedura referitoare la valorificarea titlului de despăgubire, conform

prevederilor Capitolului V1, Titlul VII din actul normativ amintit, capitol

introdus prin O.U.G. nr. 81/2007.

Potrivit noilor reglementări, titlul

de despăgubiri emis de Comisia Centrală, în urma procedurii administrative

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, poate fi valorificat de

deținătorul acestuia după cum urmează:

- în cazul în care titlul de

despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei titularul

poate solicita fie realizarea conversiei titlului în acțiuni emise de Fondul

Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte in acțiuni,

parte în numerar.

- dacă titlul de despăgubire este emis

pentru o sumă mai mare decât 500.000 lei. titularul are două posibilități de

valorificare a titlului de despăgubire, în sensul că poate solicita fie

primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie primirea de

titluri de plată în cuantumul și în condițiile prevăzute de noile reglementări

privind acordarea despăgubirilor în numerar, iar până la concurența sumei

consemnate în titlul de despăgubire, de acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

În acest context, potrivit art. 18

2

lit. a) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007:

„Direcția pentru acordarea de despăgubiri în numerar în baza opțiunii

titularului titlului de despăgubire, în sensul acordării de despăgubiri în

numerar, și după reținerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera

acestuia despăgubirea în termen de 15 zile calendaristice de la dala existentei

disponibilităților financiare.

Totodată, conform dispozițiilor pct. 184

din Hotărârea de Guvern nr. 128/2008 privind modificarea și completarea

Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și fii

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 „în vederea acordării

despăgubirilor bănești și/ sau în acțiuni Direcția pentru acordarea

despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților va emite titlurile de plată și respectiv de conversie în ordinea

înregistrări cererilor de opțiune a persoanelor îndreptățite a primi

despăgubiri, cereri însoțite de toate documentele necesare”.

Față de cele expuse, se apreciază că

solicitarea intimatei - reclamante privind obligarea Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlurilor de plată și de

conversie este prematur formulată, întrucât emiterea unor astfel de titluri

presupune existența unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor în favoarea reclamantei - intimate și parcurgerea

procedurii de valorificare a titlurilor de despăgubire prevăzută de O.U.G. nr. 81/2007.

Prin OUG nr. 62/2008 ce modifică și

completează Titlul VII al Legii nr. 247/2005 la art. 14

1

alin. (4)

se statuează că: Sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de

către Direcție se asigură, până la listarea SC F.P. SA, din dividendele

aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și în completare de

la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Potrivit art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 62/2010 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, pe o perioadă de doi ani de la data intrării în vigoare a

ordonanței amintite, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult, pe perioada de suspendare,

valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală se va face

doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător

sumei pentru care s-a formulat opțiunea.

Prin urmare, instanța de fond a

nesocotit dispozițiile legale anterior menționate, prin obligarea la emiterea

titlului de plată.

Sub aspectul obligării Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata de daune morale în cuantum

de 15.000 euro, trebuie precizat faptul că cel prejudiciat trebuie să facă

dovada condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii pârâtei. Prin

urmare, reclamanta trebuia să dovedească existența și întinderea prejudiciului

suferit, legătura cauzală dintre prejudiciul cauzat și fapta pârâtei, precum și

vinovăția acesteia.

Instanța de fond în mod netemeinic nu

a reținut și culpa celorlalte entități implicate în procesul de restituire a

despăgubirilor reclamantei-intimate. De asemenea nu a analizat în mod corect

atribuțiile acestora în procesul de restituire a proprietăților.

Mai mult decât atât, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuții de identificare a imobilelor

notificate, de completare a dosarelor de despăgubire.

Nu în ultimul rând, trebuie amintit că

sub aspectul acordării cuantumului de 15.000 euro, această sumă depășește cu

mult daunele morale stabilite chiar de CEDO în litigiile ce vizează restituirea

proprietăților ce au fost preluate în mod abuziv.

Fată de acestea, instanța urmează a

admite recursurile, a modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii

acțiunii reclamantei în contradictoriu cu A.N.R.P. ca prematură și a capătului

de cerere privind daunele morale.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ. instanța va obliga pârâta C.C.S.D. la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 900 lei către reclamantă și va menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de C.C.S.D.

și A.N.R.P. împotriva sentinței nr. 80 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu A.N.R.P. ca

prematură,respinge capătul de cerere privind daunele morale și obligă pârâta

C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 900 lei către

reclamantă.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 ianuarie 2012.