ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5961/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

4639/C din 9 iulie 2002 pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamanții R.M.G.,

R.C.A. și R.A.E. prin mandatar P.M. au chemat în judecată pe pârâții Primăria

comunei Mihăileni, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și

Prefectura Județului Botoșani, solicitând ca aceștia să fie obligați să

restituie în natură un număr de 2 case cu curți și grădinile aferente, situate

în satul Rogojesti, comuna Mihăileni, județul Botoșani. Au mai solicitat

obligarea pârâților la restituirea unui nr. de 52 parcele teren arabil, situate

în intravilanul satului Rogojesti, comuna Mihăileni, județul Botoșani.

In motivarea acțiunii, reclamanții au

susținut că sunt moștenitorii numitului F.G., decedat la 26 aprilie 1976, care

a fost în timpul vieții proprietarul mai multor case situate pe raza comunei

Mihăileni, dintre care două mai există la ora actuală, iar trei au fost

demolate. Au mai arătat că imobilele au intrat abuziv în proprietatea statului,

cei deposedați neprimind în schimb nici un fel de despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 427 din 27 mai

2004, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâta

comuna Mihăileni - prin reprezentanți legali, să restituie în natură acestora o

casă compusă din 3 camere și dependințe, cu terenul de 648 mp, situate în satul

Rogojesti, corn. Mihăileni, jud. Botoșani, în p.c. 468 și o a doua locuință

situată în aceeași localitate în p.c. nr. 371/1, cu terenul aferent de 2262 mp;

a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i despăgubească pe

reclamanți, ca măsuri reparatorii prin echivalent, cu titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare totală de

73.146.991 lei, reprezentând contravaloarea unor clădiri și anexe demolate care

nu mai există; a obligat Primăria comunei Mihăileni, prin reprezentanți legali,

să restituie reclamanților, în natură, suprafața totală de 84.045 mp teren,

conform raportului de expertiză efectuat în cauză de ing. D.F.; a respins

acțiunea față de Prefectura județului Botoșani și a obligat pârâții Statul

român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria comunei Mihăileni să

plătească reclamanților suma de 17.300.000 lei cheltuieli de judecată.

După pronunțarea hotărârii reclamanții

au cerut îndreptarea erorii materiale, cererea fiind admisă prin încheierea din

9 iulie 2004 a Tribunalului Botoșani, reținându-se cu titlu de măsuri

reparatorii prin echivalent suma de 4.103.460.000 lei în loc de 73.146.991 lei.

Prin decizia nr. 123 din 21 octombrie

2009, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Statul Român

prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.427 din

27 mai 2004 pronunțate de Tribunalul Botoșani, secția civilă; a obligat pe

pârâta comuna Mihăileni prin Primar să plătească intimaților R.M., R.A. și R.C.

prin mandatar P.M. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel și a obligat

pe pârâta comuna Mihăileni prin Primar să plătească în contul expertei V.S.

suma de 1500 lei, reprezentând diferență onorariu expert rămasă neachitată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut următoarele:

Imobilul fost cămin cultural este

amplasat pe terenul proprietatea autorului reclamanților și ridicat pe

fundațiile vechi la care s-au făcut consolidări, păstrând dimensiunile în plan

și aceeași suprafață construită cu locuința inițială.

Imobilul în litigiu fiind demolat

parțial și refăcut pe aceleași fundații, păstrând dimensiunile și forma

inițială, este restituibil în natură potrivit legii speciale de reparație.

Terenul aferent imobilului,

proprietatea autorilor reclamanților este liber de construcții așa cum rezultă

din constatările expertului topo.

Neîndeplinirea obligației prevăzute de

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de a se pronunța prin decizie sau

dispoziție motivată asupra cererii de restituire în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării, ce revine unității deținătoare, nu poate afecta

dreptul persoanei interesate de a avea acces la o instanță judecătorească.

Omisiunea instanței de a indica în

dispozitivul hotărârii pronunțate valoarea reactualizată a sumei de 73.146.991

lei, care reprezintă valoarea clădirilor demolate în anul 1992, valoare

stabilită prin raportul de expertiză judiciară, constituie o eroare materială

în sensul art. 281 C. proc. civ. și nu o greșeală de judecată. Suma

reactualizată este rezultatul unui calcul în raport de rata inflației în

perioada 1992 - 2004, fiind evident faptul că, din eroare, s-a indicat în

cuprinsul hotărârii doar suma care a constituit baza de calcul.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Suceava sub nr. l7764.1/1/2005 din 5 noiembrie 2009, reclamanta R.M.G.,

prin mandatar P.M. a solicitat înlăturarea omisiunii strecurate în dispozitivul

deciziei civile nr. l23 din 21 octombrie 2009 a acestei instanțe.

In motivarea acestei cereri, reclamanta

a arătat că, deși s-a solicitat în cadrul cheltuielilor de judecată și

onorariul avocatului, acesta nu s-a acordat.

Prin decizia civilă nr. 143 din 2

decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, civilă și pentru cauze cu minori și de

familie a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de petenta R.M.G.,

a completat dispozitivul deciziei civile nr. 123 din 21 octombrie 2009 a Curții

de Apel în sensul că a obligat pe pârâta comuna Mihăileni prin Primar și Statul

Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească petentei R.M.G.

câte 590 lei cheltuieli de judecată din apel reprezentând onorariu avocat.

Împotriva deciziei civile nr. 123 din

14 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava și a deciziei civile nr. 143 din 2

decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava a declarat recurs D.G.F.P. Botoșani.

Prin motivele de recurs formulate

împotriva deciziei civile nr. 123 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava

au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au fost

formulate, în esență, următoarele critici:

Atât instanța de fond, cât și cea de

apel au pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, prin faptul că au admis

acțiunea și în ceea ce privește Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

Cu toate că, în soluționarea unei cauze

civile primează temeiul de drept în forma sa inițială, trebuie să se aibă în

vedere că, în speță, se impune a fi luate în considerare modificările aduse

legii speciale prin dispozițiile art. 16 art. 2 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005.

Criticând decizia civilă nr. 143 din 9

decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, D.G.F.P. Botoșani a invocat motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a formulat următoarele critici:

In speță, nu s-a dat o interpretare

corectă dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Deși Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice a căzut în pretenții, acesta nu putea 11 obligat la plata

cheltuielilor de judecată, deoarece nu au fost cerute de reclamant în

concluziile pe fond ale soluționării apelului.

Din motivarea deciziei rezultă că

instanța s-a pronunța doar cu privire la onorariile expertului, deoarece doar

această cheltuială a fost cerută.

In mod nelegal și netemeinic au fost

acordate cheltuielile de judecată prin completarea dispozitivului deciziei nr.

123/2009, întrucât nu au fost solicitate în mod legal.

Recursul este fondat.

Referitor la criticile aduse deciziei

civile nr. 123 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, se constată că

acestea sunt nefondate în sensul considerentelor ce succed:

Prin motivele de apel formulate,

D.G.F.P. Botoșani a susținut că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a

obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să acorde

măsuri reparatorii în condițiile în care reclamanții nu au respectat

dispozițiile art. 20-35 din Legea nr. 10/2001, adică, deși aceștia au formulat

notificare prin care solicită restituirea în natură a bunurilor în litigiu sau

eventual despăgubiri prin echivalent, nu au primit nicio decizie sau dispoziție

motivată, fapt pentru care acțiunea este prematur introdusă, nefiind

îndeplinite condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la acest aspect, se constată

că, în mod corect instanța de apel a invocat decizia nr. XX/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, și a reținut în considerentele

deciziei pronunțate că neîndeplinirea obligației ce revine unității deținătoare

de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de

restituire în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, ce revine

unității deținătoare, nu poate afecta dreptul persoanei interesate de a avea

acces la o instanță judecătorească.

Prin decizia nr. XX din 19 martie 2007,

secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în

interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și au decis că, în aplicarea dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, instanța de judecată este competentă să

soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor

preluate în mod abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul

refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea

părții interesate.

S-a reținut în considerentele deciziei

în interesul legii că, din moment ce s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, că deciziile/ dispozițiile motivate de respingere a

notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor pot fi

atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și art.

14 se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească,

este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției,

nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să

emită o altă dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea

dreptului său de plenitudine de jurisdicție, ce i-a fost acordat prin lege,

instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii

de restituire în natură, în măsura în care constată că ea nu corespunde

cerințelor legii o va anula, dispunând ca însăși, în mod direct, restituirea

imobilului preluat de stat fără titlu valabil.

Față de împrejurarea că motivele de

apel formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au vizat doar

prematuritatea acțiunii și admiterea cererii privind îndreptarea erorii

materiale, se constată că în mod corect instanța de apel a răspuns acestor

motive, astfel că apar ca nejustificate criticile formulate de acest pârât în

recurs, cu privire la faptul că atât instanța de fond cât și cea de apel au

pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică prin faptul că au admis acțiunea

și în ceea ce privește Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Referitor la criticile din recurs

vizând modul de acordare a cheltuielilor de judecată, se constată că acestea nu

vizează motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar.

Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanței de recurs

să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul

administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din

O.U.G. nr. 138/2000.

Prin urmare, criticile care cuprind

aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează modul în care

instanța de apel a stabilit situația de fapt prin interpretarea probelor

administrate, nu mai investesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Botoșani

împotriva deciziei civile nr. 143 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 noiembrie 2010.