ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5961/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4639/C din 9 iulie 2002 pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamanții R.M.G., R.C.A. și R.A.E. prin mandatar P.M. au chemat în judecată pe pârâții Primăria comunei Mihăileni, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Județului Botoșani, solicitând ca aceștia să fie obligați să restituie în natură un număr de 2 case cu curți și grădinile aferente, situate în satul Rogojesti, comuna Mihăileni, județul Botoșani. Au mai solicitat obligarea pârâților la restituirea unui nr. de 52 parcele teren arabil, situate în intravilanul satului Rogojesti, comuna Mihăileni, județul Botoșani. In motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că sunt moștenitorii numitului F.G., decedat la 26 aprilie 1976, care a fost în timpul vieții proprietarul mai multor case situate pe raza comunei Mihăileni, dintre care două mai există la ora actuală, iar trei au fost demolate.

Au mai arătat că imobilele au intrat abuziv în proprietatea statului, cei deposedați neprimind în schimb nici un fel de despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 427 din 27 mai 2004, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâta comuna Mihăileni - prin reprezentanți legali, să restituie în natură acestora o casă compusă din 3 camere și dependințe, cu terenul de 648 mp, situate în satul Rogojesti, corn. Mihăileni, jud. Botoșani, în p.c. 468 și o a doua locuință situată în aceeași localitate în p.c.

nr. 371/1, cu terenul aferent de 2262 mp; a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i despăgubească pe reclamanți, ca măsuri reparatorii prin echivalent, cu titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare totală de 73.146.991 lei, reprezentând contravaloarea unor clădiri și anexe demolate care nu mai există; a obligat Primăria comunei Mihăileni, prin reprezentanți legali, să restituie reclamanților, în natură, suprafața totală de 84.045 mp teren, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de ing. D.F.; a respins acțiunea față de Prefectura județului Botoșani și a obligat pârâții Statul român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria comunei Mihăileni să plătească reclamanților suma de 17.300.000 lei cheltuieli de judecată.

După pronunțarea hotărârii reclamanții au cerut îndreptarea erorii materiale, cererea fiind admisă prin încheierea din 9 iulie 2004 a Tribunalului Botoșani, reținându-se cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent suma de 4.103.460.000 lei în loc de 73.146.991 lei. Prin decizia nr. 123 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.427 din 27 mai 2004 pronunțate de Tribunalul Botoșani, secția civilă; a obligat pe pârâta comuna Mihăileni prin Primar să plătească intimaților R.M., R.A. și R.C. prin mandatar P.M.

suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel și a obligat pe pârâta comuna Mihăileni prin Primar să plătească în contul expertei V.S. suma de 1500 lei, reprezentând diferență onorariu expert rămasă neachitată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Imobilul fost cămin cultural este amplasat pe terenul proprietatea autorului reclamanților și ridicat pe fundațiile vechi la care s-au făcut consolidări, păstrând dimensiunile în plan și aceeași suprafață construită cu locuința inițială. Imobilul în litigiu fiind demolat parțial și refăcut pe aceleași fundații, păstrând dimensiunile și forma inițială, este restituibil în natură potrivit legii speciale de reparație.

Terenul aferent imobilului, proprietatea autorilor reclamanților este liber de construcții așa cum rezultă din constatările expertului topo. Neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, ce revine unității deținătoare, nu poate afecta dreptul persoanei interesate de a avea acces la o instanță judecătorească. Omisiunea instanței de a indica în dispozitivul hotărârii pronunțate valoarea reactualizată a sumei de 73.146.991 lei, care reprezintă valoarea clădirilor demolate în anul 1992, valoare stabilită prin raportul de expertiză judiciară, constituie o eroare materială în sensul art. 281 C. proc.

civ. și nu o greșeală de judecată. Suma reactualizată este rezultatul unui calcul în raport de rata inflației în perioada 1992 - 2004, fiind evident faptul că, din eroare, s-a indicat în cuprinsul hotărârii doar suma care a constituit baza de calcul. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. l7764.1/1/2005 din 5 noiembrie 2009, reclamanta R.M.G., prin mandatar P.M. a solicitat înlăturarea omisiunii strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. l23 din 21 octombrie 2009 a acestei instanțe. In motivarea acestei cereri, reclamanta a arătat că, deși s-a solicitat în cadrul cheltuielilor de judecată și onorariul avocatului, acesta nu s-a acordat.

Prin decizia civilă nr. 143 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de petenta R.M.G., a completat dispozitivul deciziei civile nr. 123 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel în sensul că a obligat pe pârâta comuna Mihăileni prin Primar și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească petentei R.M.G. câte 590 lei cheltuieli de judecată din apel reprezentând onorariu avocat. Împotriva deciziei civile nr. 123 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava și a deciziei civile nr. 143 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava a declarat recurs D.G.F.P. Botoșani.

Prin motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 123 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au fost formulate, în esență, următoarele critici: Atât instanța de fond, cât și cea de apel au pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, prin faptul că au admis acțiunea și în ceea ce privește Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Cu toate că, în soluționarea unei cauze civile primează temeiul de drept în forma sa inițială, trebuie să se aibă în vedere că, în speță, se impune a fi luate în considerare modificările aduse legii speciale prin dispozițiile art. 16 art. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Criticând decizia civilă nr. 143 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, D.G.F.P. Botoșani a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a formulat următoarele critici: In speță, nu s-a dat o interpretare corectă dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Deși Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a căzut în pretenții, acesta nu putea 11 obligat la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu au fost cerute de reclamant în concluziile pe fond ale soluționării apelului. Din motivarea deciziei rezultă că instanța s-a pronunța doar cu privire la onorariile expertului, deoarece doar această cheltuială a fost cerută. In mod nelegal și netemeinic au fost acordate cheltuielile de judecată prin completarea dispozitivului deciziei nr. 123/2009, întrucât nu au fost solicitate în mod legal.

Recursul este fondat. Referitor la criticile aduse deciziei civile nr. 123 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, se constată că acestea sunt nefondate în sensul considerentelor ce succed: Prin motivele de apel formulate, D.G.F.P. Botoșani a susținut că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să acorde măsuri reparatorii în condițiile în care reclamanții nu au respectat dispozițiile art. 20-35 din Legea nr. 10/2001, adică, deși aceștia au formulat notificare prin care solicită restituirea în natură a bunurilor în litigiu sau eventual despăgubiri prin echivalent, nu au primit nicio decizie sau dispoziție motivată, fapt pentru care acțiunea este prematur introdusă, nefiind îndeplinite condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la acest aspect, se constată că, în mod corect instanța de apel a invocat decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, și a reținut în considerentele deciziei pronunțate că neîndeplinirea obligației ce revine unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, ce revine unității deținătoare, nu poate afecta dreptul persoanei interesate de a avea acces la o instanță judecătorească.

Prin decizia nr. XX din 19 martie 2007, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și au decis că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

S-a reținut în considerentele deciziei în interesul legii că, din moment ce s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că deciziile/ dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și art. 14 se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă dispoziție de restituire în natură.

Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție, ce i-a fost acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că ea nu corespunde cerințelor legii o va anula, dispunând ca însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil. Față de împrejurarea că motivele de apel formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au vizat doar prematuritatea acțiunii și admiterea cererii privind îndreptarea erorii materiale, se constată că în mod corect instanța de apel a răspuns acestor motive, astfel că apar ca nejustificate criticile formulate de acest pârât în recurs, cu privire la faptul că atât instanța de fond cât și cea de apel au pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică prin faptul că au admis acțiunea și în ceea ce privește Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Referitor la criticile din recurs vizând modul de acordare a cheltuielilor de judecată, se constată că acestea nu vizează motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Prin urmare, criticile care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin interpretarea probelor administrate, nu mai investesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Botoșani împotriva deciziei civile nr. 143 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.