ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 15/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de

22 aprilie 2002 sub nr. 2667 pe rolul Tribunalului Botoșani reclamanta P.N.S. a

chemat în judecată pe pârâtele C.M.U. Botoșani, SC C. SC Botoșani (fostă A. SA),

SC C.U. Botoșani, SC A.P. SA Botoșani Consiliul județean Botoșani și A.P.A.P.S.

București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în

principal să oblige pe pârâți să-i restituie, în natură suprafața totală de 229

mp teren situat în intravilanul municipiului Botoșani, cu anularea parțială a

eventualelor titluri de proprietate ale pârâților, în limitele cotelor de teren

ocupate de fiecare.

În subsidiar a solicitat obligarea

pârâților să plătească o chirie lunară pentru terenul ocupat sau să cumpere

terenul la prețul de circulație, care să-i ofere acțiuni sau părți sociale, în

funcție de forma sau capitalul social la valoarea de circulație actuală.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2335

din 20 decembrie 1957 a devenit proprietara unui apartament și a suprafeței de

2546,77 mp teren situat în Botoșani din care fără nici o despăgubire statul,

prin pârâtele chemate în judecată, i-au ocupat abuziv 229 mp teren pe care au

construit nelegal complexul U.

La cererea pârâtei C.M.U. Botoșani a

fost introdusă în cauză Primăria Municipiul Botoșani în calitate de proprietar

al terenului pe care se află construcțiile sale și asupra căruia are numai un

drept de folosință.

Tribunalul Botoșani, prin sentința

civilă nr. 523 din 18 decembrie 2002 a admis acțiunea formulată conform

prevederilor Legii nr. 10/2001 de către reclamantă și a obligat pârâtele să

restituie acesteia următoarele suprafețe de teren:

SC C.U. SRL Botoșani suprafața de 83

mp teren, C.M.U. Botoșani și Primăria Botoșani suprafața de 68 mp teren, SC C. Botoșani

suprafața de 78 mp teren, suprafețe identificate și delimitate în schița anexă

la raportul de expertiză (întocmit de expert D.F.) care face parte integrantă

din prezenta sentință.

A obligat pârâtele să plătească reclamantei

câte 1.666.000 lei fiecare cheltuieli de judecată.

A respins acțiunea față de ceilalți

pârâți.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că reclamanta prin act autentic a cumpărat la data

de 20 decembrie 1957, un apartament și suprafața de 2546,77 mp teren situat în

Botoșani.

Prin Decretul nr. 212/1970

reclamantei i s-a expropriat suprafața de 540 mp în vederea construirii unor

blocuri de locuințe, teren care a fost utilizat în acest scop.

S-a mai reținut de asemenea că i s-a

preluat abuziv reclamantei de către stat și suprafața de 801 mp pe care s-au

construit fără autorizația organului administrativ complexe comerciale de stat

și meșteșugărești.

În consecință, constată instanța de

fond, întreprinderile care au edificat construcții pe terenul în litigiu, au

construit cu rea-credință, fără autorizarea organului administrativ competent,

pe un teren ocupat abuziv și deci pe care se află construcțiile sale și asupra

cărora are numai un drept de folosință.

Tribunalul Botoșani, prin sentința

civilă nr. 523 din 18 decembrie 2002 a admis acțiunea formulată conform

prevederilor Legii nr. 10/2001 de către reclamantă și a obligat pârâtele să

restituie acesteia următoarele suprafețe de teren: SC C.U. SRL Botoșani

suprafața de 83 mp teren, C.M.U. Botoșani și Primăria Botoșani și Primăria

Botoșani suprafața de 68 mp teren, SC C. Botoșani suprafața de 78 mp teren,

suprafațe identificate și delimitate în schița anexă la raportul de expertiză

(întocmit de expert D.F.) care face parte integrantă din prezenta sentință.

A obligat pârâtele să plătească

reclamantei câte 1.666.000 lei fiecare cheltuieli de judecată.

A respins acțiunea față de ceilalți

pârâți în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele

preluate abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în

natură, motiv pentru care a fost admisă acțiunea împotriva pârâților care

dețineau terenul în cotele respective.

Față de ceilalți pârâți acțiunea a

fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâtele obligate la restituire și A.P.A.P.S., invocând motive de

nelegalitate și netemeinice.

Curtea de Apel Suceava prin decizia

civilă nr. 43 din 13 mai 2003 a admis apelurile declarate de către pârâtele SC C.

SA Botoșani, SC C.U. SRL Botoșani și al Cooperativei Meșteșugărești Unirea

Botoșani, a schimbat parțial sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea

față de aceste pârâte, înlăturând obligația lor la plata cheltuielilor de

judecată de 1.666.000 lei fiecare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

referitoare la respingerea acțiunii față de ceilalți pârâți.

A respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta A.P.A.P.S. București.

În esență instanța de apel a

considerat că primele trei apeluri sunt întemeiate având în vedere un

considerent comun, respectiv acela că în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

în situația în care pe terenurile preluate abuziv s-au ridicat construcții,

fostul proprietar poate obține restituirea în natură numai a părții de teren

rămasă liberă, ceea ce se apreciază de către instanță, în speță nu este cazul.

S-a reținut de asemenea că

restituirea în natură, prevăzută de alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001

este posibilă, doar în ipoteza terenurilor cu construcții edificate abuziv, dar

numai după data de 1 ianuarie 1990 și, ca atare, pentru construcțiile edificate

anterior (ca în cazul în speță) fostul proprietar va putea beneficia de

măsurile reparatorii în echivalent, conform art. 9 alin. (2) din aceeași lege.

Un alt considerent avut în vedere de

către instanța de apel pentru motivarea hotărârii a fost acela că reclamanta a

solicitat acordarea de măsuri reparatorii printr-un „subsidiar îndepărtat al

acțiunii, abandonat pe parcurs” și, în consecință, aceste pretenții pot fi

valorificate ulterior prin continuarea procedurii prealabile.

Referitor la Primăria Municipiului

Botoșani, instanța de apel reține că aceasta nu a fost chemată în judecată de

către reclamantă ci a fost introdusă în proces la inițiativa pârâtei C.M., dar

nerecunoscând susținerile acesteia are conform art. 66 alin. (2) raportat la

art. 58 C. proc. civ. calitatea de intervenient în interes propriu.

În ceea ce privește apelul

A.P.A.P.S. acesta a fost respins întrucât acțiunea reclamantei fusese respinsă

față de această pârâtă.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta și pârâta A.P.A.P.S. București.

Reclamanta în recursul său invocă

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține de către recurentă că

deși instanța de apel recunoaște în totalitate valabilitatea titlului său de

proprietate asupra terenului în litigiu și împrejurarea că pe acest teren

preluat abuziv de către stat s-au edificat construcții fără autorizație

apreciază că acestea nu se pot retroceda în natură întrucât ele au fost construite

înainte de 1 ianuarie 1990.

În legătură cu această împrejurare

recurenta arată că nu se poate face distincție nici prin lege nici prin

hotărâre judecătorească între un constructor de rea-credință dinainte de 1

ianuarie 1990 și altul de după această dată.

Cea de-a doua critică este în

legătură cu faptul că deși instanța de apel inițial a dispus obligarea celor

trei pârâte să depună la dosar certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție,

ulterior a renunțat la această probă.

În cea de a treia critică se arată

că instanța a interpretat greșit prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

reținând că există o diferențiere de tratament juridic pentru constructorii de

rea credință dinainte de 1 ianuarie 1990 cu cei de după această dată, cu toate

că în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate

prin H.G. nr. 498/2003 această diferențiere nu se face la pct. 10 alin. (4).

O a patra susținere este în legătură

cu faptul că instanța nu s-a pronunțat în nici un fel asupra probei cu

înscrisuri, certificat de urbanism și autorizație de construcție, care nu au

mai fost administrate.

În plus, recurenta mai susține că

instanța de apel respingând cererea principală, trebuia să se pronunțe pe

cererea subsidiară, respectiv acordarea echivalentului terenului pentru care nu

s-a dispus obligarea la restituirea în natură și evident va obliga pârâții la

plata cheltuielilor de judecată ocazionate din culpa lor.

Pârâta A.P.A.P.S., în recursul său

solicită casarea cu trimitere întrucât instanțele nu s-au pronunțat asupra excepției

lipsei ei de calitate procesuală pasivă, întrucât ea administrează acțiunile

deținute de stat la societățile comerciale, cu activele care aparțin

societății.

În ceea ce privește recursul

formulat de către reclamantă urmează a constata că este fondat.

Astfel este de reținut în primul

rând că instanța de apel, respingând cererile din acțiunea reclamantei

formulate în principal nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate în

subsidiar, deși în ședința din 28 august 2002 (fila 94 dosar fond) a fost

admisă proba cu o expertiză tehnică care să stabilească care sunt suprafețele

de teren ocupate de fiecare dintre pârâți, care este prețul de circulație al

terenului precum și valoarea chiriei pentru acest teren.

De menționat că expertiza a fost

efectuată de către expertul D.F. și a răspuns la obiectivele stabilite de către

instanță (fila 144 dosar).

În aceste condiții nu se poate

susține că reclamanta a renunțat la cererile subsidiare, mai ales că nu există

nici o cerere de modificare a acțiunii sau de restrângerea acesteia; în

consecință nepronunțarea instanței de apel asupra cererilor subsidiare, în

momentul în care admițând apelul pârâtelor a schimbat soluția pronunțată de

instanța de fond și a respins cererile principale din acțiunea reclamantei,

reprezintă un motiv de casare în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 și

10 C. proc. civ.

Instanța de apel de asemenea nu s-a pronunțat

asupra consecințelor nedepunerii de către pârâte a certificatelor de urbanism

și autorizațiilor de construcție, probe cu acte admise de asemenea de către

instanța de apel, împrejurare care se încadrează în motivul de casarea prevăzut

de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Referitor la criticile întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea nu se poate pronunța întrucât

conform prevederilor art. 314 C. proc. civ., Curtea „hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”.

În cazul în speță, după cum s-a

arătat în considerentele mai înainte menționate situația de fapt nu a fost

stabilită.

Astfel fiind, pentru considerentele

mai înainte arătate urmează a admite recursul declarat de către reclamantă, a

casa hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la

aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării urmează a se

elucida prin probe noi, admise în celălalt ciclu procesual dar neadministrate,

situația de fapt privind cererea principală și în funcție de soluția ce se va

pronunța în cererea principală, urmează ca instanța de trimitere să analizeze

sau nu cererile subsidiare.

Cu privire la recursul formulat de

pârâta A.P.A.P.S urmează a constata că este nefondat.

Astfel este de reținut că acțiunea reclamantei

împotriva acestei pârâte a fost respinsă ca nefondată de către instanța de

fond.

În această situație apelul formulat

de către această recurentă împotriva hotărârii instanței de fond a fost legal

și temeinic respins întrucât pârâta nu fusese obligată la nimic față de

reclamantă ca urmare a respingerii acțiunii acesteia.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate urmează a respinge recursul pârâtei A.P.A.P.S. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul P.N.S. împotriva deciziei nr. 43 din 13 mai 2003 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea

apelurilor, aceleiași instanțe.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 ianuarie 2005.