ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 15/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2002 sub nr. 2667 pe rolul Tribunalului Botoșani reclamanta P.N.S. a chemat în judecată pe pârâtele C.M.U. Botoșani, SC C. SC Botoșani (fostă A. SA), SC C.U. Botoșani, SC A.P. SA Botoșani Consiliul județean Botoșani și A.P.A.P.S. București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în principal să oblige pe pârâți să-i restituie, în natură suprafața totală de 229 mp teren situat în intravilanul municipiului Botoșani, cu anularea parțială a eventualelor titluri de proprietate ale pârâților, în limitele cotelor de teren ocupate de fiecare. În subsidiar a solicitat obligarea pârâților să plătească o chirie lunară pentru terenul ocupat sau să cumpere terenul la prețul de circulație, care să-i ofere acțiuni sau părți sociale, în funcție de forma sau capitalul social la valoarea de circulație actuală.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2335 din 20 decembrie 1957 a devenit proprietara unui apartament și a suprafeței de 2546,77 mp teren situat în Botoșani din care fără nici o despăgubire statul, prin pârâtele chemate în judecată, i-au ocupat abuziv 229 mp teren pe care au construit nelegal complexul U. La cererea pârâtei C.M.U. Botoșani a fost introdusă în cauză Primăria Municipiul Botoșani în calitate de proprietar al terenului pe care se află construcțiile sale și asupra căruia are numai un drept de folosință. Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 523 din 18 decembrie 2002 a admis acțiunea formulată conform prevederilor Legii nr. 10/2001 de către reclamantă și a obligat pârâtele să restituie acesteia următoarele suprafețe de teren: SC C.U.

SRL Botoșani suprafața de 83 mp teren, C.M.U. Botoșani și Primăria Botoșani suprafața de 68 mp teren, SC C. Botoșani suprafața de 78 mp teren, suprafețe identificate și delimitate în schița anexă la raportul de expertiză (întocmit de expert D.F.) care face parte integrantă din prezenta sentință. A obligat pârâtele să plătească reclamantei câte 1.666.000 lei fiecare cheltuieli de judecată. A respins acțiunea față de ceilalți pârâți. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta prin act autentic a cumpărat la data de 20 decembrie 1957, un apartament și suprafața de 2546,77 mp teren situat în Botoșani. Prin Decretul nr. 212/1970 reclamantei i s-a expropriat suprafața de 540 mp în vederea construirii unor blocuri de locuințe, teren care a fost utilizat în acest scop.

S-a mai reținut de asemenea că i s-a preluat abuziv reclamantei de către stat și suprafața de 801 mp pe care s-au construit fără autorizația organului administrativ complexe comerciale de stat și meșteșugărești. În consecință, constată instanța de fond, întreprinderile care au edificat construcții pe terenul în litigiu, au construit cu rea-credință, fără autorizarea organului administrativ competent, pe un teren ocupat abuziv și deci pe care se află construcțiile sale și asupra cărora are numai un drept de folosință. Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 523 din 18 decembrie 2002 a admis acțiunea formulată conform prevederilor Legii nr. 10/2001 de către reclamantă și a obligat pârâtele să restituie acesteia următoarele suprafețe de teren: SC C.U.

SRL Botoșani suprafața de 83 mp teren, C.M.U. Botoșani și Primăria Botoșani și Primăria Botoșani suprafața de 68 mp teren, SC C. Botoșani suprafața de 78 mp teren, suprafațe identificate și delimitate în schița anexă la raportul de expertiză (întocmit de expert D.F.) care face parte integrantă din prezenta sentință. A obligat pârâtele să plătească reclamantei câte 1.666.000 lei fiecare cheltuieli de judecată. A respins acțiunea față de ceilalți pârâți în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură, motiv pentru care a fost admisă acțiunea împotriva pârâților care dețineau terenul în cotele respective.

Față de ceilalți pârâți acțiunea a fost respinsă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele obligate la restituire și A.P.A.P.S., invocând motive de nelegalitate și netemeinice. Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 43 din 13 mai 2003 a admis apelurile declarate de către pârâtele SC C. SA Botoșani, SC C.U. SRL Botoșani și al Cooperativei Meșteșugărești Unirea Botoșani, a schimbat parțial sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea față de aceste pârâte, înlăturând obligația lor la plata cheltuielilor de judecată de 1.666.000 lei fiecare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la respingerea acțiunii față de ceilalți pârâți. A respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.P.A.P.S.

București. În esență instanța de apel a considerat că primele trei apeluri sunt întemeiate având în vedere un considerent comun, respectiv acela că în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în situația în care pe terenurile preluate abuziv s-au ridicat construcții, fostul proprietar poate obține restituirea în natură numai a părții de teren rămasă liberă, ceea ce se apreciază de către instanță, în speță nu este cazul. S-a reținut de asemenea că restituirea în natură, prevăzută de alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 este posibilă, doar în ipoteza terenurilor cu construcții edificate abuziv, dar numai după data de 1 ianuarie 1990 și, ca atare, pentru construcțiile edificate anterior (ca în cazul în speță) fostul proprietar va putea beneficia de măsurile reparatorii în echivalent, conform art. 9 alin. (2) din aceeași lege.

Un alt considerent avut în vedere de către instanța de apel pentru motivarea hotărârii a fost acela că reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii printr-un „subsidiar îndepărtat al acțiunii, abandonat pe parcurs” și, în consecință, aceste pretenții pot fi valorificate ulterior prin continuarea procedurii prealabile. Referitor la Primăria Municipiului Botoșani, instanța de apel reține că aceasta nu a fost chemată în judecată de către reclamantă ci a fost introdusă în proces la inițiativa pârâtei C.M., dar nerecunoscând susținerile acesteia are conform art. 66 alin. (2) raportat la art. 58 C. proc. civ. calitatea de intervenient în interes propriu. În ceea ce privește apelul A.P.A.P.S.

acesta a fost respins întrucât acțiunea reclamantei fusese respinsă față de această pârâtă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâta A.P.A.P.S. București. Reclamanta în recursul său invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Se susține de către recurentă că deși instanța de apel recunoaște în totalitate valabilitatea titlului său de proprietate asupra terenului în litigiu și împrejurarea că pe acest teren preluat abuziv de către stat s-au edificat construcții fără autorizație apreciază că acestea nu se pot retroceda în natură întrucât ele au fost construite înainte de 1 ianuarie 1990. În legătură cu această împrejurare recurenta arată că nu se poate face distincție nici prin lege nici prin hotărâre judecătorească între un constructor de rea-credință dinainte de 1 ianuarie 1990 și altul de după această dată.

Cea de-a doua critică este în legătură cu faptul că deși instanța de apel inițial a dispus obligarea celor trei pârâte să depună la dosar certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție, ulterior a renunțat la această probă. În cea de a treia critică se arată că instanța a interpretat greșit prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reținând că există o diferențiere de tratament juridic pentru constructorii de rea credință dinainte de 1 ianuarie 1990 cu cei de după această dată, cu toate că în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 această diferențiere nu se face la pct. 10 alin. (4). O a patra susținere este în legătură cu faptul că instanța nu s-a pronunțat în nici un fel asupra probei cu înscrisuri, certificat de urbanism și autorizație de construcție, care nu au mai fost administrate.

În plus, recurenta mai susține că instanța de apel respingând cererea principală, trebuia să se pronunțe pe cererea subsidiară, respectiv acordarea echivalentului terenului pentru care nu s-a dispus obligarea la restituirea în natură și evident va obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate din culpa lor. Pârâta A.P.A.P.S., în recursul său solicită casarea cu trimitere întrucât instanțele nu s-au pronunțat asupra excepției lipsei ei de calitate procesuală pasivă, întrucât ea administrează acțiunile deținute de stat la societățile comerciale, cu activele care aparțin societății. În ceea ce privește recursul formulat de către reclamantă urmează a constata că este fondat.

Astfel este de reținut în primul rând că instanța de apel, respingând cererile din acțiunea reclamantei formulate în principal nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate în subsidiar, deși în ședința din 28 august 2002 (fila 94 dosar fond) a fost admisă proba cu o expertiză tehnică care să stabilească care sunt suprafețele de teren ocupate de fiecare dintre pârâți, care este prețul de circulație al terenului precum și valoarea chiriei pentru acest teren. De menționat că expertiza a fost efectuată de către expertul D.F. și a răspuns la obiectivele stabilite de către instanță (fila 144 dosar).

În aceste condiții nu se poate susține că reclamanta a renunțat la cererile subsidiare, mai ales că nu există nici o cerere de modificare a acțiunii sau de restrângerea acesteia; în consecință nepronunțarea instanței de apel asupra cererilor subsidiare, în momentul în care admițând apelul pârâtelor a schimbat soluția pronunțată de instanța de fond și a respins cererile principale din acțiunea reclamantei, reprezintă un motiv de casare în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. Instanța de apel de asemenea nu s-a pronunțat asupra consecințelor nedepunerii de către pârâte a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construcție, probe cu acte admise de asemenea de către instanța de apel, împrejurare care se încadrează în motivul de casarea prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. Referitor la criticile întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea nu se poate pronunța întrucât conform prevederilor art. 314 C. proc. civ., Curtea „hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”. În cazul în speță, după cum s-a arătat în considerentele mai înainte menționate situația de fapt nu a fost stabilită. Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul declarat de către reclamantă, a casa hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării urmează a se elucida prin probe noi, admise în celălalt ciclu procesual dar neadministrate, situația de fapt privind cererea principală și în funcție de soluția ce se va pronunța în cererea principală, urmează ca instanța de trimitere să analizeze sau nu cererile subsidiare. Cu privire la recursul formulat de pârâta A.P.A.P.S urmează a constata că este nefondat. Astfel este de reținut că acțiunea reclamantei împotriva acestei pârâte a fost respinsă ca nefondată de către instanța de fond. În această situație apelul formulat de către această recurentă împotriva hotărârii instanței de fond a fost legal și temeinic respins întrucât pârâta nu fusese obligată la nimic față de reclamantă ca urmare a respingerii acțiunii acesteia.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul pârâtei A.P.A.P.S. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul P.N.S. împotriva deciziei nr. 43 din 13 mai 2003 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2005.