ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1263/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1486/2004 la Judecătoria Horezu, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâții P.D. și D.D., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate false certificatul nr. 750 din 10 octombrie 1994 eliberat de Consiliul Local al comunei Păușești, schița aferentă certificatului și adeverința nr. 738 din 12 mai 1992, acte folosite de I.C. la întocmirea actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9849 din 12 octombrie 1994. Judecătoria Horezu, prin sentința civilă nr. 626 din 24 mai 2004, a respins cererea, reținând că în cauză nu s-au efectuat cercetări de către Parchetul de pe lângă judecătorie, în legătură cu săvârșirea de către pârâți a infracțiunii de fals.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 1718/A din 3 septembrie 2004, în temeiul art. III din Legea nr. 195/2004 a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Vâlcea, considerând că ne aflăm în situația unei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de judecătorie, în materia legii fondului funciar. Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr. 349 din 3 decembrie 2004, în baza art. 3 pct. 2 raportat la art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. a declinat la rândul său competența materială de soluționare a apelului, în favoarea Curții de Apel Pitești, constatând în baza art. 20 pct. 2 din același cod, conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a rezolva acest conflict.

Din considerentele deciziei tribunalului, rezultă că dat fiind obiectul acțiunii „constatarea falsului unor înscrisuri prealabile întocmirii unui contract de vânzare-cumpărare”, acte care nu au tangență cu aplicarea legii fondului funciar, competența de soluționare a apelului revine curții și nu tribunalului. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 22 C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a apelului declarat de reclamantul I.I. împotriva sentinței civile nr. 626/2004 pronunțată de Judecătoria Horezu, în favoarea Curții de Apel Pitești. În mod greșit curtea a calificat acțiunea soluționată de judecătorie ca privind fondul funciar.

Este inexplicabilă o asemenea calificare, atâta vreme cât din petitul acțiunii rezultă clar solicitarea reclamantului de a se constata false o serie de înscrisuri prealabile întocmirii contractului de vânzare-cumpărare nr. 9849/1994, în baza cărora s-au obținut hotărâri definitive ce i-au adus mari prejudicii prin demolarea și mutarea unor construcții. Temeiul de drept al acțiunii îl constituie art. 184 C. proc. civ. și art. 998 C. civ. Cum în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 (obiectul acțiunii nu se referă la fondul funciar) și nici art. 2 pct. 2 C. proc. civ., text actual (care se referă la soluționarea de tribunale a apelurilor la cererile de împărțeală judiciară, divorț, raporturi personale ale părinților și copiilor minori, cele privind filiația) aplicabile sunt dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc.

civ. care conferă plenitudinea de competență a curților de apel în ceea ce privește soluționarea apelurilor. Față de cele de mai sus, urmează a se stabili competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a apelului declarat de reclamantul I.I. împotriva sentinței civile nr. 626 din 24 mai 2004 a Judecătoriei Horezu în favoarea Curții de Apel Pitești. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.