ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 48/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 18 martie

2004, reclamanta C.C.S. reprezentată prin F. Harghita a solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâta A.F.M.A. din Sânsimion, să dispună rezilierea

contractului de închiriere din 3 octombrie 1996 și a actelor adiționale din 2

februarie 1998 și 2 octombrie 1998, conform pct. 9 din contract și repunerea

părților în situația anterioară încheierii contractului în sensul evacuării

pârâtei din spațiul închiriat.

Prin sentința civilă nr. 613 din 20

aprilie 2004, Judecătoria Miercurea Ciuc declină competența de soluționare a

cererii mai sus menționate în favoarea Tribunalului Harghita.

La 16 iunie 2004 pârâta formulează

cerere reconvențională, iar la 29 iunie 2004 V.A., administratorul pârâtei,

formulează cerere de intervenție în interes propriu, cereri pentru judecarea

cărora Tribunalul Harghita, prin încheierea din 12 ianuarie 2005, dispune

disjungerea cauzei în baza art. 55 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 81 din 19

ianuarie 2005, Tribunalul Harghita admite acțiunea reclamantei și, în

consecință, constată rezilierea de drept a contractului de închiriere din 3

octombrie 1996 și a actelor adiționale din 2 februarie 1998 și 2 octombrie 1998

încheiate între părți și dispune repunerea părților în situația anterioară

contractului de închiriere și a actelor adiționale în sensul că dispune

evacuarea pârâtei din spațiul închiriat de la reclamantă, cu 194.000 lei

cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând pentru a decide astfel, că

potrivit art. 9 din contractul inițial de închiriere acesta se reziliază de

drept în cazul în care chiriașul nu achită chiria pentru trei luni și că,

solicitând restituirea chiriei achitate reclamantei în perioada 1996 – 2002,

pârâta a recunoscut indirect că folosește spațiul fără titlu.

Împotriva sentinței menționate,

precum și a încheierii de ședință din 22 septembrie 2004 au formulat apel

avocatul pârâtei și al intervenientului, S.C., pârâta și intervenientul.

În critica adusă încheierii din 22

septembrie 2004 S.C. arată că instanța nu i-a recunoscut calitatea de

reprezentant al pârâtei și al intervenientului, ca și de avocat al acestora,

deși a depus la dosar toate înscrisurile atestând această calitate.

Cât privește sentința, apelanții

arată că în mod greșit s-au disjuns cele două cereri strâns legate de cererea

principală.

Prin decizia nr. 40/ A din 29 iunie

2005, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și contencios administrativ,

respinge apelurile formulate reținând, cât privește apelarea încheierii

interlocutorii din 22 septembrie 2004, că S.C. nu se regăsește în tabloul

avocaților și nu poate desfășura activitate de avocat conform Legii nr. 255/2005

de modificare și completare a Legii nr. 51/1995, privind organizarea și

exercitarea profesiei de avocat, acesta reprezentând ulterior pe pârâtă și pe intervenient

în baza mandatului dat prin două procuri speciale.

Cât privește apelul promovat de S.C.,

împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, instanța de apel reține că

acesta, nefiind parte în proces la instanța de fond, nu are calitate procesuală

pentru formularea căii de atac.

Mai reține instanța de apel că

soluționarea cererii reconvenționale formulată de pârâtă și a cererii de

intervenție făcând necesară efectuarea unor expertize topo și în construcții,

în mod legal instanța de fond a dispus disjungerea apreciind că soluționarea

cererii principale ar fi întârziată.

Împotriva deciziei instanței de apel

au formulat apel intervenientul, pârâta și S.C.

Intervenientul critică decizia

pentru netemeinicie și nelegalitate arătând că instanța de apel și instanța de

fond au făcut o greșită aplicare a art. 55 C. proc. civ., când au disjuns și

cererea sa de intervenție în interes propriu și solicitând, cu invocarea art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și a art. 120 C. proc. civ., admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de el și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Pârâta critică de asemenea decizia

recurată pentru netemeinicie și nelegalitate arătând, ca și intervenientul, că

instanțele au făcut o greșită aplicare a art. 55 C. proc. civ. și solicitând,

cu invocarea art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a Codului civil, admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și

desființarea sentinței civile pronunțată în cauză ca netemeinică și nelegală cu

trimiterea cauzei la instanța de fond spre a se soluționa și cererea sa

reconvențională care a fost disjunsă.

S.C. critică decizia recurată pentru

netemeinicie și nelegalitate arătând că instanța de apel a încălcat dispozițiile

Legii nr. 51/1995 modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, atunci când

nu i-a recunoscut calitatea de avocat pentru motivul că nu este înscris în

tabloul avocaților, deși a probat că este membru al U.N.B.R. – B.H. și

solicitând, cu invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., ale

Constituției României, ale Legii nr. 51/1995, ale Legii nr. 255/2004, ale C.E.D.O.L.F.,

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii

apelului și desființării încheierii interlocutorii din 22 septembrie 2004,

pronunțată de instanța de fond, precum și a sentinței civile apelate, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, întrucât aceasta

s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.

Cât privesc recursurile declarate de

intervenient și de pârâtă, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului

rezultă că, deși încă din data de 15 decembrie 2005 recurenții au fost citați

cu mențiunea de a depune fiecare dintre ei taxă judiciară de timbru în valoare

de 91.000 lei și timbru judiciar de 1.500 lei, aceștia au trimis prin fax, la

11 ianuarie 2006, copia dovezii achitării taxei judiciare de timbru indicând

însă greșit numărul dosarului cauzei, respectiv nr. 3751/2005 în loc de nr.

3715/2005, lipsind și timbrul judiciar.

Cum cei doi recurenți nu au înțeles

să dea curs obligației legale de timbrare a cererilor formulate așa cum prevăd

dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., ca și ale art. 9 din

O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar cu modificările ulterioare,

recursurile declarate de intervenient și de pârâtă urmează a fi anulate ca

insuficient timbrate potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 147/1997 și ale art.

9 din O.G. nr. 32/1995 menționate.

Cât privește recursul declarat de S.C.

se constată că acesta nu a fost parte în proces la instanța de fond, având

numai calitatea de mandatar cu procură specială al intervenientului și al

pârâtei, astfel că, în consecință, în mod întemeiat instanța de apel a respins

apelul declarat de acesta pentru lipsa calității procesuale.

Nefiind parte în proces, S.C. nu

poate exercita nici căile de atac, neavând calitate procesuală, astfel că

decizia recurată fiind legală și temeinică, recursul declarat împotriva

acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de

intervenientul V.A., împotriva deciziei nr. 40 din 29 iunie 2005, pronunțată la

Curtea de Apel Târgu–Mureș, secția comercială și de contencios administrativ,

ca insuficient timbrat.

Respinge recursul declarat de

pârâtul S.C., împotriva aceleiași decizii ca nefondat.

Anulează recursul declarat de pârâta

A.F.M.A. Sânsimion, împotriva aceleiași decizii, ca insuficient timbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 ianuarie 2006.