Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2006
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 182/2006

HOTĂRÂRE
15.05.2006
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 182/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 6871 din 7 decembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 284 din 16 august 2005 a Curții de Apel Iași, secția pentru minori și familie. A casat în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 290 din 14 aprilie 2005 a Tribunalului Iași, în latura penală, numai cu privire la inculpatul T.M. A constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 5776/2000 a Judecătoriei Iași, sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 1049/2001 și nr. 5321/2000 ale aceleași instanțe, contopite ulterior prin sentința penală nr. 2106/2002 a Judecătoriei Iași.

Rejudecând: A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare stabilită inculpatului T.M., prin sentința penală nr. 2106/2002, a Judecătoriei Iași, în pedepsele componente de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1049/2001, a Judecătoriei Iași și de 3 ani închisoare aplicată, prin sentința penală nr. 5321/2000 a Judecătoriei Iași. În baza art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit aceste pedepse, cu pedeapsa de un an și 4 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 5776/2000 a Judecătoriei Iași, pentru care a menținut revocarea grațierii și suspendării condiționate a executării pedepsei, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. A menținut revocarea liberării condiționate pentru restul de 350 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare.

A înlăturat aplicarea art. 36 alin. (1) și a art. 34 lit. b) C. pen. A repus în individualitatea lor pedepsele aplicate în cauză inculpatului, respectiv 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2) 1 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și de 25 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod. A înlăturat sporul de pedeapsă de un an închisoare. A contopit pedeapsa de 15 ani închisoare, cu restul neexecutat de 350 zile închisoare, în pedeapsa cea mai grea.

A contopit pedeapsa de 25 ani închisoare, cu restul de 350 zile rămas neexecutat, în pedeapsa cea mai grea. În baza art. 34 lit. b), art. 35 și art. 36 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., 15 ani închisoare, respectiv 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4150/2003 a Judecătoriei Iași, în pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de un an închisoare, urmând ca inculpatul T.M. să execute, în final, 26 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. Celelalte dispoziții ale deciziei atacate au fost menținute. Împotriva hotărârii instanței de control judiciar, condamnatul T.M.

a declarat un nou recurs. Acesta a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, pentru care a fost trimis în judecată și condamnat definitiv. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, revine părții interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă de condamnare a inculpatului T.M., ca urmare a parcurgerii celor două grade de jurisdicție reglementate de legea procesual-penală. Or, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare. Inculpatul exercitându-și dreptul la recurs, cel de a-l doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun. Pe de altă parte, cum secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Prin urmare, excepția de inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul T.M. împotriva deciziei nr. 6871 din 7 decembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5453/2005. Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 260 lei (2.600.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6339/2004
procedând în acest fel, instanța a aplicat greșit legea, motiv pentru care recursul în anulare fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 414 1 C. proc. pen., cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. d) din același cod, va fi admis și se va pro
ÎCCJ 2004-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5246/2004
linea la 15 aprilie 2003. La 22 iulie 2002, inculpatul a comis o altă infracțiune intenționată, pentru care a fost condamnat în prezenta cauză și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de un an. Ca urmare în mod co
ÎCCJ 2010-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală
sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul M.V. iar prin decizia penală nr. 1431 din 25 februarie 2005 pronunțată în dosarul nr. 5461/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile dec
ÎCCJ 2007-07-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3678/2007
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 80 din 9 februarie 2007, Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul C.D., la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii
ÎCCJ 2005-03-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1576/2005
51 din 7 octombrie 2003 a Tribunalului Iași, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 te
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă