ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2319/2005

Asupra recursului declarat în cauză: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 februarie 1998 pe rolul Tribunalului București, secția comercială, reclamanta SC B. SA a chemat în judecată pârâtul Secretariatul General al Guvernului României, solicitând ca instanța să constate nulitatea absolută a contractului de sponsorizare din 8 martie 1995 și repunerea părților în situația anterioară. În motivarea acțiunii s-a arătat că între părți s-a încheiat contractul de sponsorizare nr. 4/281, având ca obiect suma de 3.529.740 dolari SUA (majorată ulterior, prin act adițional, la 5.796.980 dolari SUA), acordată ca sprijin financiar pentru editarea și difuzarea unui album cu imagini și comentarii despre România.

Or, la întocmirea contractului de sponsorizare și a actului adițional au fost încălcate prevederile imperative ale art. 4 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, precum și cele ale capitolului 2.1. din Instrucțiunile de aplicare a legii. Pe parcursul procesului, prin încheierea nr. 7490 din 21 octombrie 1999 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului s-a dispus radierea SC B. SA și înscrierea mențiunilor privind fuziunea prin absorbție a acesteia de către B.C. SA (BCR), în contabilitatea căreia au fost evidențiate operațiunile de creditare și debitare, provenite inclusiv din contractul de sponsorizare menționat, sens în care acțiunea a fost continuată de ea în calitate de reclamantă.

De asemenea, a fost introdus în cauză, în calitate de pârât, Departamentul Informațiilor Publice, la solicitarea reclamantei. Prin încheierea din 5 decembrie 2002, Tribunalul București, secția comercială, a scos cauza de pe rol și a trimis-o secției civile a aceleiași instanțe, cu motivarea că litigiul nu are caracter comercial. Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a IV-a civile a Tribunalului București și soluționată prin sentința civilă nr. 396 din 25 aprilie 2003, respingându-se ca neîntemeiată acțiunea formulată. S-a reținut în esență că încheierea contractului de sponsorizare nu era posibilă, ci, dimpotrivă, permisă prin dispozițiile Legii nr. 10/1991. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, arătând în esență că pârâtul nu avea capacitatea de a angaja Guvernul României în derularea unui contract de sponsorizare și nici nu făcea parte din categoria strict determinată prin lege a persoanelor cu drept de a beneficia de sponsorizări.

Investită cu soluționarea apelului, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a instanțelor civile, în raport de natura litigiului, iar prin decizia nr. 543 de la aceeași dată a admis excepția precum și apelul declarat de reclamantă, anulând sentința și constatând competența în primă instanță a secției comerciale a Curții de Apel București, căreia i s-a trimis dosarul. Instanța a reținut în esență că pentru instituția bancară contractul de sponsorizare este un act de comerț, căruia îi sunt aplicabile normele de drept comercial sub toate aspectele, inclusiv cel al competenței materiale de soluționare a litigiului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând în mod generic dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. și structurându-și criticile sub trei aspecte: - s-a susținut că prin decizia adoptată s-a creat un conflict negativ de competență, care urma să fie soluționat în condițiile art. 21 C. proc. civ.; - dispozițiile O.U.G. nr. 58/2003 au fost încălcate, competența în primă instanță revenind tribunalului în funcție de valoarea litigiului; - contractul de sponsorizare este un act juridic civil, iar nu comercial, asemănător donației, astfel încât competența materială aparține instanței civile. Pe parcursul soluționării recursului, ca mandatar legal, conform art. 5 din O.U.G. nr. 18/2001, de către A.V.A.S., care în această calitate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea criticilor ca nefondate.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că recursul este neîntemeiat. Sub un prim aspect în cauză nu a existat un conflict negativ de competență în sensul prevederilor art. 20 pct. 2 C. proc. civ., întrucât ipoteza textului („două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină”) nu este îndeplinită. Pe de altă parte, în raport de momentul formulării acțiunii și al declarării apelului, ca și de valoarea litigiului, 5.796.980 dolari SUA, modificările procedurale privind competența, cuprinse în O.U.G. nr. 58/2003, nu au aplicabilitate în cauză. În fine, instanța de apel a reținut în mod corect că deși aparent contractul de sponsorizare se aseamănă cu un act juridic civil de liberalitate, în speță voința părților, îndeosebi a băncii, sponsor, este specifică unui fapt de comerț subiectiv.

Aceasta deoarece art. 4 C. com. stabilește că reprezintă fapte de comerț nu numai acele ocupații enumerate la art. 3 dar și „celelalte contracte și obligații ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăși actul”. Or, în cauză, sponsorul, societate comercială bancară, a încheiat cu recurentul un contract de sponsorizare, punând la dispoziție o sumă de bani dar incluzind și o clauză privind o contraprestație respectiv obligativitatea beneficiarului de a insera sigla băncii pe coperta albumului, urmând deci un scop publicitar. În acest context, dispozițiile art. 4 C. com. sunt pe deplin aplicabile, prezumția de comercialitate fiind susținută de scopul urmărit de bancă la încheierea acestuia.

În fine, natura comercială a actului juridic este întărită și de împrejurarea că statul suportă în parte, din bugetul său, contravaloarea sponsorizărilor prin reducerea bazei impozitării cu echivalentul acestora (art. 8 din Legea nr. 32/1994). Așa fiind, cum decizia pronunțată este în întregime legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Secretariatul General al Guvernului împotriva deciziei civile nr. 543 din 18 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.