ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2319/2005

Asupra recursului declarat în cauză:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 11 februarie 1998 pe rolul Tribunalului

București, secția comercială, reclamanta SC B. SA a chemat în judecată pârâtul

Secretariatul General al Guvernului României, solicitând ca instanța să

constate nulitatea absolută a contractului de sponsorizare din 8 martie 1995 și

repunerea părților în situația anterioară.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

între părți s-a încheiat contractul de sponsorizare nr. 4/281, având ca obiect

suma de 3.529.740 dolari SUA (majorată ulterior, prin act adițional, la

5.796.980 dolari SUA), acordată ca sprijin financiar pentru editarea și

difuzarea unui album cu imagini și comentarii despre România. Or, la întocmirea

contractului de sponsorizare și a actului adițional au fost încălcate

prevederile imperative ale art. 4 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea,

precum și cele ale capitolului 2.1. din Instrucțiunile de aplicare a legii.

Pe parcursul procesului, prin

încheierea nr. 7490 din 21 octombrie 1999 a judecătorului delegat la Oficiul

Registrului Comerțului s-a dispus radierea SC B. SA și înscrierea mențiunilor

privind fuziunea prin absorbție a acesteia de către B.C. SA (BCR), în

contabilitatea căreia au fost evidențiate operațiunile de creditare și

debitare, provenite inclusiv din contractul de sponsorizare menționat, sens în

care acțiunea a fost continuată de ea în calitate de reclamantă.

De asemenea, a fost introdus în

cauză, în calitate de pârât, Departamentul Informațiilor Publice, la

solicitarea reclamantei.

Prin încheierea din 5 decembrie

2002, Tribunalul București, secția comercială, a scos cauza de pe rol și a

trimis-o secției civile a aceleiași instanțe, cu motivarea că litigiul nu are

caracter comercial.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

secției a IV-a civile a Tribunalului București și soluționată prin sentința

civilă nr. 396 din 25 aprilie 2003, respingându-se ca neîntemeiată acțiunea

formulată.

S-a reținut în esență că încheierea

contractului de sponsorizare nu era posibilă, ci, dimpotrivă, permisă prin

dispozițiile Legii nr. 10/1991.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta, arătând în esență că pârâtul nu avea capacitatea de a angaja

Guvernul României în derularea unui contract de sponsorizare și nici nu făcea

parte din categoria strict determinată prin lege a persoanelor cu drept de a

beneficia de sponsorizări.

Investită cu soluționarea apelului,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a pus în discuția părților

excepția de necompetență materială a instanțelor civile, în raport de natura

litigiului, iar prin decizia nr. 543 de la aceeași dată a admis excepția precum

și apelul declarat de reclamantă, anulând sentința și constatând competența în

primă instanță a secției comerciale a Curții de Apel București, căreia i s-a

trimis dosarul.

Instanța a reținut în esență că

pentru instituția bancară contractul de sponsorizare este un act de comerț,

căruia îi sunt aplicabile normele de drept comercial sub toate aspectele,

inclusiv cel al competenței materiale de soluționare a litigiului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul, invocând în mod generic dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și

structurându-și criticile sub trei aspecte:

- s-a susținut că prin decizia

adoptată s-a creat un conflict negativ de competență, care urma să fie

soluționat în condițiile art. 21 C. proc. civ.;

- dispozițiile O.U.G. nr. 58/2003 au

fost încălcate, competența în primă instanță revenind tribunalului în funcție

de valoarea litigiului;

- contractul de sponsorizare este un

act juridic civil, iar nu comercial, asemănător donației, astfel încât

competența materială aparține instanței civile.

Pe parcursul soluționării

recursului, ca mandatar legal, conform art. 5 din O.U.G. nr. 18/2001, de către A.V.A.S.,

care în această calitate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

criticilor ca nefondate.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține că recursul este neîntemeiat.

Sub un prim aspect în cauză nu a

existat un conflict negativ de competență în sensul prevederilor art. 20 pct. 2

C. proc. civ., întrucât ipoteza textului („două sau mai multe instanțe, prin

hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină”)

nu este îndeplinită.

Pe de altă parte, în raport de

momentul formulării acțiunii și al declarării apelului, ca și de valoarea

litigiului, 5.796.980 dolari SUA, modificările procedurale privind competența,

cuprinse în O.U.G. nr. 58/2003, nu au aplicabilitate în cauză.

În fine, instanța de apel a reținut

în mod corect că deși aparent contractul de sponsorizare se aseamănă cu un act

juridic civil de liberalitate, în speță voința părților, îndeosebi a băncii,

sponsor, este specifică unui fapt de comerț subiectiv.

Aceasta deoarece art. 4 C. com.

stabilește că reprezintă fapte de comerț nu numai acele ocupații enumerate la

art. 3 dar și „celelalte contracte și obligații ale unui comerciant, dacă nu

sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăși actul”.

Or, în cauză, sponsorul, societate

comercială bancară, a încheiat cu recurentul un contract de sponsorizare,

punând la dispoziție o sumă de bani dar incluzind și o clauză privind o

contraprestație respectiv obligativitatea beneficiarului de a insera sigla

băncii pe coperta albumului, urmând deci un scop publicitar.

În acest context, dispozițiile art. 4

C. com. sunt pe deplin aplicabile, prezumția de comercialitate fiind susținută

de scopul urmărit de bancă la încheierea acestuia.

În fine, natura comercială a actului

juridic este întărită și de împrejurarea că statul suportă în parte, din

bugetul său, contravaloarea sponsorizărilor prin reducerea bazei impozitării cu

echivalentul acestora (art. 8 din Legea nr. 32/1994).

Așa fiind, cum decizia pronunțată

este în întregime legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat

conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Secretariatul General al Guvernului împotriva deciziei civile nr. 543

din 18 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.