ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4351/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 noiembrie 2003 la Tribunalul București, reclamantul M.B. a solicitat în contradictoriu cu pârâții O.N.R.C. București și O.R.C. de pe lângă Tribunalul București constatarea nulității radierii dispusă de pârâți a SC L.T. SRL. Tribunalul București, secția a V-a comercială, prin sentința nr. 2000 pronunțată la data de 9 februarie 2004 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând în esență că reclamantul nu a făcut dovada că SC L.T. SRL are datorii față de bugetul de stat pentru a atrage incidența art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 181/2001 aprobată prin Legea nr. 428/2002, depunând la dosarul cauzei numai contractul de asociere din 27 mai 1994 precum și un calcul detaliat al sumei de 2125,37 dolari S.U.A.

Împotriva sentinței anterior menționată reclamantul M.B. a formulat apel criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin motivele de apel reclamantul arată cu privire la dovada datoriilor societății față de bugetul de stat, că pe rolul Curții de Apel București a existat dosarul nr. 820/2003 cu obiect pretenții care a rămas în pronunțare la termenul din 16 septembrie 2003, deci este evidentă dovada certitudinii, exigibilității și lichidității creanței conform art. 379 C. proc. civ. Recurentul mai menționează că sumele datorate de SC L.T. SRL se include în categoria venituri publice, fiind incidente dispozițiile legii nr. 189/1998. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 476 din 4 noiembrie 2004 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de O.R.C.

de pe lângă Tribunalul București, ca nefondată și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut în esență că radierea a cărei nulității s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată s-a constatat prin încheierea judecătorului delegat din 19 noiembrie 2001 și s-a efectuat conform înregistrării din 29 martie 2002, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 428/2002 și că înscrisurile depuse de reclamant nu sunt de natură să conducă la concluzia că pârâta are datorii la bugetul de stat. În termen legal, reclamantul M.B. prin P.G. a declarat recurs, criticile vizând netemeinicia și nelegalitatea decizie pronunțată de instanța de apel. Prin motivele de recurs reclamantul susține că din textul de lege invocat în motivarea cererii de chemare în judecată (Legea nr. 428 din 27 iunie 2002, pentru aprobarea O.U.G.

nr. 181/2001, privind modificarea și completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale), reiese fără echivoc faptul că legiuitorul a avut în vedere că sancțiunea nulității radierii societății operează în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat deci nu s-a făcut distincție în sensul interpretat de instanță. Recurentul apreciază că sancțiunea nulității radierii intervine în toate cazurile enumerate de Legea nr. 428/2002 având în vedere că prin acest text de lege s-a dorit completarea unor proceduri deja existente cu o procedură contencioasă. Recurentul printr-un al doilea motiv de recurs arată că în situația în care titlul executor nu se afla la dosarul cauzei, dintr-o omisiune, instanța avea posibilitatea ordonării administrării acestuia, criticând astfel pronunțarea unei decizii nelegale.

În drept recurentul a motivat recursul în drept, în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Recursul declarat de reclamant este nefondat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului în raport de motivele de recurs invocate, Curtea apreciază că instanța de apel corect a interpretat aceste acte și a pronunțat o hotărâre legală reținând că radierea a cărei nulitate s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, s-a constatat prin încheierea judecătorului delegat din 19 noiembrie 2001 și s-a efectuat conform înregistrării din 29 martie 2002, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 488/2002. Trebuie menționat că recurentul nu a declarat recurs în termen de 15 zile împotriva încheierii anterioare menționată și nu a făcut dovada prin înscrisuri că societatea intimată are datorii față de bugetul de stat.

În concluzie, hotărârea recurată fiind legală, recursul reclamantului va respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 476 din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 septembrie 2005.