ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4351/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 4 noiembrie 2003 la Tribunalul București, reclamantul M.B.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții O.N.R.C. București și O.R.C. de pe

lângă Tribunalul București constatarea nulității radierii dispusă de pârâți a

SC L.T. SRL.

Tribunalul București, secția a V-a comercială,

prin sentința nr. 2000 pronunțată la data de 9 februarie 2004 a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând în esență că reclamantul nu a

făcut dovada că SC L.T. SRL are datorii față de bugetul de stat pentru a atrage

incidența art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 181/2001 aprobată prin Legea nr. 428/2002,

depunând la dosarul cauzei numai contractul de asociere din 27 mai 1994 precum

și un calcul detaliat al sumei de 2125,37 dolari S.U.A.

Împotriva sentinței anterior

menționată reclamantul M.B. a formulat apel criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Prin motivele de apel reclamantul

arată cu privire la dovada datoriilor societății față de bugetul de stat, că pe

rolul Curții de Apel București a existat dosarul nr. 820/2003 cu obiect

pretenții care a rămas în pronunțare la termenul din 16 septembrie 2003, deci

este evidentă dovada certitudinii, exigibilității și lichidității creanței

conform art. 379 C. proc. civ.

Recurentul mai menționează că sumele

datorate de SC L.T. SRL se include în categoria venituri publice, fiind

incidente dispozițiile legii nr. 189/1998.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia nr. 476 din 4 noiembrie 2004 a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de O.R.C. de pe lângă Tribunalul

București, ca nefondată și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut în esență că radierea a cărei nulității s-a solicitat prin cererea

de chemare în judecată s-a constatat prin încheierea judecătorului delegat din

19 noiembrie 2001 și s-a efectuat conform înregistrării din 29 martie 2002,

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 428/2002 și că înscrisurile depuse

de reclamant nu sunt de natură să conducă la concluzia că pârâta are datorii la

bugetul de stat.

În termen legal, reclamantul M.B.

prin P.G. a declarat recurs, criticile vizând netemeinicia și nelegalitatea

decizie pronunțată de instanța de apel.

Prin motivele de recurs reclamantul

susține că din textul de lege invocat în motivarea cererii de chemare în

judecată (Legea nr. 428 din 27 iunie 2002, pentru aprobarea O.U.G. nr. 181/2001,

privind modificarea și completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea

situației unor societăți comerciale), reiese fără echivoc faptul că legiuitorul

a avut în vedere că sancțiunea nulității radierii societății operează în toate

cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de

stat deci nu s-a făcut distincție în sensul interpretat de instanță. Recurentul

apreciază că sancțiunea nulității radierii intervine în toate cazurile

enumerate de Legea nr. 428/2002 având în vedere că prin acest text de lege s-a

dorit completarea unor proceduri deja existente cu o procedură contencioasă.

Recurentul printr-un al doilea motiv

de recurs arată că în situația în care titlul executor nu se afla la dosarul

cauzei, dintr-o omisiune, instanța avea posibilitatea ordonării administrării

acestuia, criticând astfel pronunțarea unei decizii nelegale.

În drept recurentul a motivat

recursul în drept, în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamant este

nefondat.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului în raport de motivele de recurs invocate, Curtea apreciază că

instanța de apel corect a interpretat aceste acte și a pronunțat o hotărâre

legală reținând că radierea a cărei nulitate s-a solicitat prin cererea de

chemare în judecată, s-a constatat prin încheierea judecătorului delegat din 19

noiembrie 2001 și s-a efectuat conform înregistrării din 29 martie 2002,

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 488/2002.

Trebuie menționat că recurentul nu a

declarat recurs în termen de 15 zile împotriva încheierii anterioare menționată

și nu a făcut dovada prin înscrisuri că societatea intimată are datorii față de

bugetul de stat.

În concluzie, hotărârea recurată

fiind legală, recursul reclamantului va respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 476 din 4 noiembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 29 septembrie 2005.