ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3037/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3037/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din actele dosarului, constată următoarele: R.V. condamnat, pentru infracțiunea de tâlhărie, la 8 ani de închisoare, cere întreruperea executării pedepsei, pentru a crește cei trei copii minori. Tribunalul București, secția II–a penală, prin sentința nr. 45 din 20 ianuarie 2005, respinge, ca nefondată, cererea și îl obligă pe condamnat la 500.000 lei cheltuieli judiciare statului. Condamnatul declară apel, reiterând cererea. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 195 din 21 mai 2005, respinge, ca nefondat, apelul și îl obligă pe apelant la 550.000 lei cheltuieli judiciare statului. Prin recursul de față, condamnatul critică decizia, stăruind în cererea de punere în libertate.
Recursul este nefondat. Potrivit art. 453 lit. c) și art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale, menținerea în detenție ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia. Ancheta socială, efectuată în cauză, arată că, în urma unor relații de concubinaj, condamnatul are 3 copii minori, aflați în grija mamei lor. Nu sunt, deci, întrunite condițiile prevăzute de susmenționatele texte de lege, pentru întreruperea executării pedepsei. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul condamnatului va fi respins, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 195 din 21 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.