ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5692/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 66 din 11

martie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamanta SC C. SA Sebeș împotriva Guvernului

României, ca neîntemeiată și a admis cererea de intervenție în interesul

acestuia, formulată de Ministerul Educației și Cercetării.

În motivare, instanța a reținut că

cererea reclamantei, de obligare a Guvernului României de a emite un act

administrativ (hotărâre), privind acordarea unei juste despăgubiri în temeiul

art. 166 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, modificată, pentru

preluarea imobilului situat în municipiul Sebeș, înscris în C.F. nr. 23822

Sebeș, nr. top 1818/3/2 și nr. 1818/33 din patrimoniul său și trecerea lui fără

plată, în proprietatea Inspectoratului Școlar Județean Alba, este nefondată,

întrucât lăsarea gratuită a imobilului menționat cu destinație de creșă, în

deplină proprietate și posesie a acestui inspectorat, a fost decisă prin

hotărâre judecătorească irevocabilă (decizia nr. 2265 din 5 iunie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția civilă), iar pe de altă parte, că reclamanta a cuprins în

capitalul social, imobilul în discuție, cu încălcarea prevederilor art. 20

alin. (2) din Legea nr. 15/1990, fiindcă nu-l deținuse niciodată cu titlu de

proprietate și nici nu avea în obiectul său de activitate, desfășurarea de

activități de învățământ.

Împotriva sentinței, reclamanta a

declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, conform art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că predarea fără plată a

imobilului s-ar fi decis prin hotărâri irevocabile ale Curții Supreme de

Justiție, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârile evocate

neconținând precizări cu privire la modalitatea transferului de proprietate.

Că, dimpotrivă, în considerentele deciziei nr. 432/2003, a Înaltei Curți de

Casați și Justiție, completul de 9 judecători, s-a reținut că Guvernul acordă

despăgubiri, după caz, pentru imobilele reintegrate în patrimoniul Ministerului

Educației și Cercetării.

De asemenea, se mai susține că este

nereală și constatarea instanței potrivit căreia societatea reclamantă nu ar fi

deținut imobilul cu titlu de proprietate, actele aflate la dosar dovedind că

imobilul în discuție, construit în anul 1976, ca o extindere a creșei existente

pe acel loc, a fost recepționat de către Fabrica de ciorapi Șebeșul, ca

beneficiar de investiție, construcția fiind inclusă în patrimoniul și inventarul

acesteia. Iar prin aplicarea Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, Fabrica de

ciorapi Sebeșul s-a transformat în SC C. SA, statul fiind acționarul majoritar.

Cu privire la dreptul de proprietate

asupra terenului aferent construcției, recurenta arată că i-a fost atestat prin

certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 0418 din 20

august 1993, emis de Ministerul Industriilor, intabulat în C.F. a municipiului

Sebeș, nr. 12204, la nr. top 1818/3.

Sentința instanței de fond mai este

criticată și pentru încălcarea art. 44 alin. (3) din Constituție și aplicarea

greșită a dispozițiilor cuprinse în art. 166 alin. (3) din Legea nr. 166, alin.

(3) din Legea nr. 84/1995, în sensul că refuzând acordarea despăgubirilor de

către Guvern, instanța a ignorat principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi

expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii,

cu justă și prealabilă despăgubire.

Examinând sentința, în raport cu

criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în

cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este temeinică și

legală, iar recursul, nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Nu se contestă că acțiunea promovată

în baza Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, în vigoare la data

sesizării instanței, are ca obiect constatarea refuzului nejustificat al

Guvernului României de rezolvare favorabilă a cererii de emitere a unei

hotărâri (sau a unui alt act administrativ), prin care să i se recunoască și să

i se acorde drepturile pentru predarea în proprietatea Inspectoratului Școlar

Județean Alba, a imobilului - construcția cu terenul aferent, în care își

desfășoară activitatea grădinița cu program normal nr. 3 Sebeș.

Imobilul menționat a fost predat de

reclamantă, Inspectoratului Școlar Teritorial, prin Protocolul nr. 1 din 28

ianuarie 2004, în temeiul „art. 166 alin. (3) din Legea învățământului nr.

84/1995, cu modificările și completările ulterioare”, având în vedere și

deciziile nr. 2265 din 5 iunie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția

civilă și nr. 432 din 3 noiembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Potrivit art. 166 alin. (3) din

Legea nr. 84/1995, republicată, în temeiul art. II din Legea nr. 151/1999,

„baza materială aferentă procesului de instruire și educație, menționată la

alin. (2) și realizată din fondurile statului sau din fondurile instituțiilor

și întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989,

se reintegrează, fără plată, în patrimoniul Ministerului Educației Naționale,

al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din

sistemul învățământului de stat”.

Prin același alineat se mai prevede

că predarea-primirea se face pe bază de protocol, iar „justa despăgubire se

acordă, după caz, de către Guvern”, precum și că „în aceleași condiții se

reintegrează, fără plată, și imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 15/1990, au trecut în patrimoniul societăților comerciale, indiferent

de statutul capitalului social al acestora”.

Or, în cauză, imobilul în discuție a

fost construit din fondurile unei interpretări de stat - Fabrica de ciorapi

Sebeșul, anterior datei de 22 decembrie 1989 și a fost trecut în patrimoniul

societății reclamante, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990,

cum s-a constatat în mod irevocabil prin decizia Curții Supreme de Justiție,

secția civilă, nr. 2265 din 5 iunie 2002 și decizia nr. 432 din 3 noiembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Prin urmare, fiind întrunite

cerințele art. 166 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată,

refuzul Guvernului de a recunoaște dreptul reclamantei la despăgubiri și de a

emite în acest sens o hotărâre (sau alt act administrativ), este justificat,

cum corect a constatat și instanța de fond.

Critica formulată prin motivele de

recurs, potrivit căreia hotărârile irevocabile pronunțate de Înalta Curte de

Casație și Justiție, în litigiul civil, au fost greșit interpretate, este nu

numai nefondată, dar și irelevantă, soluția din sentința recurată fiind

motivată pe dispozițiile art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995, cu

modificările ulterioare, referirea la procesul civil purtat între reclamantă și

Inspectoratul Școlar Județean fiind făcută pentru a marca interpretare dată

acestui text de lege, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cât privește celelalte critici

referitoare la calitatea în care reclamanta a deținut imobilul, anterior anului

1990 și valoarea probantă a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria M.03 nr. 0418 din 20 august 1993, emis de

fostul Minister al Industriilor, acestea au fost examinate și rezolvate

irevocabil în procesul civil evocat și exced obiectului cauzei cu care a fost

învestită instanța de contencios administrativ.

În raport cu cele anterior

prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința atacată

este legală și temeinică, iar recursul, nefondat și, ca atare, urmează să fie

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.

SA Sebeș împotriva sentinței civile nr. 66 din 11 martie 2005, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 noiembrie 2005.