ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5692/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 66 din 11 martie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C. SA Sebeș împotriva Guvernului României, ca neîntemeiată și a admis cererea de intervenție în interesul acestuia, formulată de Ministerul Educației și Cercetării. În motivare, instanța a reținut că cererea reclamantei, de obligare a Guvernului României de a emite un act administrativ (hotărâre), privind acordarea unei juste despăgubiri în temeiul art. 166 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, modificată, pentru preluarea imobilului situat în municipiul Sebeș, înscris în C.F.

nr. 23822 Sebeș, nr. top 1818/3/2 și nr. 1818/33 din patrimoniul său și trecerea lui fără plată, în proprietatea Inspectoratului Școlar Județean Alba, este nefondată, întrucât lăsarea gratuită a imobilului menționat cu destinație de creșă, în deplină proprietate și posesie a acestui inspectorat, a fost decisă prin hotărâre judecătorească irevocabilă (decizia nr. 2265 din 5 iunie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția civilă), iar pe de altă parte, că reclamanta a cuprins în capitalul social, imobilul în discuție, cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, fiindcă nu-l deținuse niciodată cu titlu de proprietate și nici nu avea în obiectul său de activitate, desfășurarea de activități de învățământ.

Împotriva sentinței, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că predarea fără plată a imobilului s-ar fi decis prin hotărâri irevocabile ale Curții Supreme de Justiție, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârile evocate neconținând precizări cu privire la modalitatea transferului de proprietate. Că, dimpotrivă, în considerentele deciziei nr. 432/2003, a Înaltei Curți de Casați și Justiție, completul de 9 judecători, s-a reținut că Guvernul acordă despăgubiri, după caz, pentru imobilele reintegrate în patrimoniul Ministerului Educației și Cercetării.

De asemenea, se mai susține că este nereală și constatarea instanței potrivit căreia societatea reclamantă nu ar fi deținut imobilul cu titlu de proprietate, actele aflate la dosar dovedind că imobilul în discuție, construit în anul 1976, ca o extindere a creșei existente pe acel loc, a fost recepționat de către Fabrica de ciorapi Șebeșul, ca beneficiar de investiție, construcția fiind inclusă în patrimoniul și inventarul acesteia. Iar prin aplicarea Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, Fabrica de ciorapi Sebeșul s-a transformat în SC C. SA, statul fiind acționarul majoritar. Cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, recurenta arată că i-a fost atestat prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 0418 din 20 august 1993, emis de Ministerul Industriilor, intabulat în C.F.

a municipiului Sebeș, nr. 12204, la nr. top 1818/3. Sentința instanței de fond mai este criticată și pentru încălcarea art. 44 alin. (3) din Constituție și aplicarea greșită a dispozițiilor cuprinse în art. 166 alin. (3) din Legea nr. 166, alin. (3) din Legea nr. 84/1995, în sensul că refuzând acordarea despăgubirilor de către Guvern, instanța a ignorat principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă și prealabilă despăgubire. Examinând sentința, în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este temeinică și legală, iar recursul, nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Nu se contestă că acțiunea promovată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanței, are ca obiect constatarea refuzului nejustificat al Guvernului României de rezolvare favorabilă a cererii de emitere a unei hotărâri (sau a unui alt act administrativ), prin care să i se recunoască și să i se acorde drepturile pentru predarea în proprietatea Inspectoratului Școlar Județean Alba, a imobilului - construcția cu terenul aferent, în care își desfășoară activitatea grădinița cu program normal nr. 3 Sebeș. Imobilul menționat a fost predat de reclamantă, Inspectoratului Școlar Teritorial, prin Protocolul nr. 1 din 28 ianuarie 2004, în temeiul „art.

166 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare”, având în vedere și deciziile nr. 2265 din 5 iunie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția civilă și nr. 432 din 3 noiembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, în temeiul art. II din Legea nr. 151/1999, „baza materială aferentă procesului de instruire și educație, menționată la alin. (2) și realizată din fondurile statului sau din fondurile instituțiilor și întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989, se reintegrează, fără plată, în patrimoniul Ministerului Educației Naționale, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul învățământului de stat”.

Prin același alineat se mai prevede că predarea-primirea se face pe bază de protocol, iar „justa despăgubire se acordă, după caz, de către Guvern”, precum și că „în aceleași condiții se reintegrează, fără plată, și imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, au trecut în patrimoniul societăților comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora”. Or, în cauză, imobilul în discuție a fost construit din fondurile unei interpretări de stat - Fabrica de ciorapi Sebeșul, anterior datei de 22 decembrie 1989 și a fost trecut în patrimoniul societății reclamante, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, cum s-a constatat în mod irevocabil prin decizia Curții Supreme de Justiție, secția civilă, nr. 2265 din 5 iunie 2002 și decizia nr. 432 din 3 noiembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Prin urmare, fiind întrunite cerințele art. 166 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, refuzul Guvernului de a recunoaște dreptul reclamantei la despăgubiri și de a emite în acest sens o hotărâre (sau alt act administrativ), este justificat, cum corect a constatat și instanța de fond. Critica formulată prin motivele de recurs, potrivit căreia hotărârile irevocabile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în litigiul civil, au fost greșit interpretate, este nu numai nefondată, dar și irelevantă, soluția din sentința recurată fiind motivată pe dispozițiile art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările ulterioare, referirea la procesul civil purtat între reclamantă și Inspectoratul Școlar Județean fiind făcută pentru a marca interpretare dată acestui text de lege, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cât privește celelalte critici referitoare la calitatea în care reclamanta a deținut imobilul, anterior anului 1990 și valoarea probantă a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.03 nr. 0418 din 20 august 1993, emis de fostul Minister al Industriilor, acestea au fost examinate și rezolvate irevocabil în procesul civil evocat și exced obiectului cauzei cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ. În raport cu cele anterior prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar recursul, nefondat și, ca atare, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C. SA Sebeș împotriva sentinței civile nr. 66 din 11 martie 2005, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2005.