ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2979/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2979/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu la data de 19 februarie 2002, Judecătoria Bacău a încuviințat executarea silită a titlului executoriu sentința civilă nr. 3132/2003 pronunțată de secția comercială și de contencios administrativă a Tribunalului Bacău, ca urmare a cererii formulate de creditoarea C.M.M. A. Bacău împotriva debitoarei SC C. A. A.C. Bacău. Împotriva acestei încheieri a declarat apel debitoarea S.C. C.A A.C. Bacău, susținând că încheierea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 374 și art. 376 C. proc. civ., deoarece hotărârea instanței, reprezentând titlu executoriu, nu este definitivă, nu este legalizată și nu este investită cu formulă executorie.
Prin decizia nr. 592 din 26 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta S.C.C.A A.C. Bacău împotriva încheierii din data de 19 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 2260/2004, în contradictoriu cu reclamanta C.M.M. A. Bacău și intervenienții SC A.M.T. OC, SC C.M. SA, CMM M.S. OC, SC A. SA, P.N., D.Ș., D.D., M.R. și L.M. A fost schimbată în totalitate încheierea pronunțată de Judecătorie, în sensul respingerii cererii de încuviințare a executării silite. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit art. 720 9 C. proc. civ., pentru hotărârea judecătorească în materie comercială, care se aduce la îndeplinire prin executare silită, așa cum este cazul titlului de față, hotărârea purtând mențiunea că este irevocabilă constituie titlu executoriu, fără efectuarea altor formalități.
În consecință, s-a apreciat că încuviințarea executării silite este posibilă doar în situația unor hotărâri pronunțate în materie comercială, irevocabile, nu și în aceea a unor hotărâri pronunțate în primă instanță, conform art. 720 8 C. proc. civ., care trebuie investite cu formulă executorie. Față de împrejurarea că hotărârea pronunțată de tribunal ca primă instanță nu era irevocabilă, împotriva acesteia fiind exercitată calea recursului, curtea a apreciat că pentru a se putea încuviința executarea silită este necesară investirea cu formă executorie, conform art. 269 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs C.M.M. A. OC Bacău, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susține recurenta că dispozițiile art. 374 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., justificau executarea efectuată. Recursul va fi respins pentru considerentele ce urmează. Titlul a cărui executare s-a solicitat, îl constituie sentința nr. 3132 din 19 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Bacău ca primă instanță, în soluționarea unui litigiu comercial. Textul art. 720 9 C. proc. civ. instituie o regulă derogatorie de la dreptul comun, în sensul că pentru hotărârea dată în materie comercială și care se aduce la îndeplinire pe calea executării silite, hotărârea purtând mențiunea că este irevocabilă, constituie titlu executoriu, fără efectuarea altor formalități. Această scutire de formalități nu este aplicabilă și hotărârilor date în primă instanță în materie comercială, dispozițiile art. 720 8 prevăzând că aceste hotărâri sunt executorii.
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, sentința nr. 3132 din 19 decembrie 2003, pronunțată de tribunal în primă instanță, nu se încadrează în categoria hotărârilor care nu trebuie investite cu formulă executorie, conform art. 374 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. Cum hotărârea pronunțată este numai executorie, pentru a fi valorificată pe calea executării silite, ea trebuie investită cu formulă executorie, în conformitate cu prima teză a art. 374 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de C.M.M. A. OC Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de C.M.M. A. OC Bacău împotriva deciziei civile nr. 592 din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel Bacău. IREVOCABILĂ. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 14 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.