ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3931/2004

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele : Prin cererea înregistrată sub nr. 4595 din 27 septembrie 2000 la Tribunalul Constanța reclamanții D.E. și D.M. au chemat în judecată pe pârâții B.D., B.E., R.A. și R.M. solicitând să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 29 situat în Constanța, și să se dispună evacuarea pârâților din imobil. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 14818 din 20 septembrie 1999 a Judecătoriei Constanța a fost anulată dispoziția nr. 286 din 14 iunie 1988 al fostului Comitet Executiv al Consiliului popular al Județului Constanța prin care imobilul a trecut în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Au mai precizat reclamanții că pârâții dețin imobilul fără titlu. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 633 din 19 septembrie 2001 a respins ca nefondată acțiunea cu motivarea că pârâții R.A. și R.M. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului prin contractul de vânzare-cumpărare din 24 martie 1997 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, act juridic a cărui anulare nu a fost solicitată. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia civilă nr. 36 din 26 februarie 2002 a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 633 din 19 septembrie 2001 a Tribunalului Constanța, secția civilă, cu motivarea că pârâții au făcut dovada unui titlu legal care la conferă dreptul de proprietate asupra bunului revendicat.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 36 din 26 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, au declarat recurs reclamanții D.E. și D.M. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. și susținând că: 1. hotărârile atacate cuprind motive străine de natura pricinii, acțiune în revendicare, în cadrul căreia au invocat „caracterizarea mai puternică” a titlului lor de proprietate în raport cu titlul de proprietate al pârâților; 2. au fost încălcate dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. precum și prevederile art. 2 alin. (2) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât preluarea bunului de către Statul Român nu s-a făcut în temeiul unui titlu valabil; 3. au un titlu de proprietate intabulat și deci opozabil tuturor.

Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Decizia recurată nu cuprinde motive străine de natura pricinii iar actul juridic dedus judecății nu a fost interpretat greșit. Imobilul în litigiu a fost proprietatea reclamanților D.E. și D.M. Bunul a fost preluat în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974. Prin sentința civilă nr. 14818 din 20 septembrie 1999 a Judecătoriei Constanța, definitivă, a fost admisă acțiunea formulată de foștii proprietari și s-a dispus, în contradictoriu cu Consiliul Județean Constanța, anularea deciziei administrative emise pentru preluarea imobilului. Anterior, la data de 24 martie 1997 imobilul a fost vândut de RA EDPP Constanța pârâților R.A.

și R.M., în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, act juridic transcris la data de 3 martie 1997. Prin art. 1 al Legii nr. 112/1995 s-a prevăzut că foștii proprietari sau moștenitorii foștilor proprietari, persoane fizice, ai imobilelor cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului după 6 martie 1945, cu titlu, beneficiază de măsuri reparatorii care sunt, potrivit art. 2 din același act normativ, restituirea în natură sau despăgubiri. În principiu, când obiectul contractului de înstrăinare constă într-un bun ce nu aparținea vânzătorului, recunoașterea efectului translativ de proprietate al unui asemenea act contravine principiului nemo plus iuris ad allium transferre potest quam ipse habet.

Totuși, în conflictele de interes legitim dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună credință al bunului său imobil este preferat acesta din urmă pentru asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice, rațiuni exprimate în adagiul error communis facit jus. Incidența acestui principiu este subsecventă întrunirii cumulative a două condiții privind eroarea cu referire la calitatea de proprietar a vânzătorului și buna credință a subdobânditorului. În speță, subdobânditorii au dobândit dreptul de proprietate prin contractul încheiat la data de 24 martie 1997, anterior anulării prin hotărâre judecătorească definitivă a dispoziției administrative de preluare de către Statul Român.

În cadrul acțiunii în revendicare de drept comun formulată de reclamanți, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., just instanțele de fond și de apel au considerat preferabil titlul subdobânditorilor, cumpărători. Dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speță întrucât temeiul juridic al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 480-481 C. civ. Față de considerentele menționate, CURTEA va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.E. și D.M. împotriva deciziei nr. 36/C din 26 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Obligă pe recurenți la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată față de intimata RA E.D.P.P. Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2004.