ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3931/2004

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată sub nr.

4595 din 27 septembrie 2000 la Tribunalul Constanța reclamanții D.E. și D.M. au

chemat în judecată pe pârâții B.D., B.E., R.A. și R.M. solicitând să fie

obligați să le lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 29

situat în Constanța, și să se dispună evacuarea pârâților din imobil.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că prin sentința civilă nr. 14818 din 20 septembrie 1999 a Judecătoriei

Constanța a fost anulată dispoziția nr. 286 din 14 iunie 1988 al fostului

Comitet Executiv al Consiliului popular al Județului Constanța prin care

imobilul a trecut în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr.

223/1974.

Au mai precizat reclamanții că

pârâții dețin imobilul fără titlu.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 633 din 19 septembrie 2001 a respins ca nefondată

acțiunea cu motivarea că pârâții R.A. și R.M. au dobândit dreptul de

proprietate asupra apartamentului prin contractul de vânzare-cumpărare din 24

martie 1997 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, act juridic a cărui anulare

nu a fost solicitată.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 36 din 26 februarie 2002 a respins apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 633 din 19 septembrie

2001 a Tribunalului Constanța, secția civilă, cu motivarea că pârâții au făcut

dovada unui titlu legal care la conferă dreptul de proprietate asupra bunului

revendicat.

În termen legal, împotriva deciziei

civile nr. 36 din 26 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,

au declarat recurs reclamanții D.E. și D.M. solicitând casarea în temeiul art.

304 pct. 8, 9 C. proc. civ. și susținând că: 1. hotărârile atacate cuprind

motive străine de natura pricinii, acțiune în revendicare, în cadrul căreia au

invocat „caracterizarea mai puternică” a titlului lor de proprietate în raport

cu titlul de proprietate al pârâților; 2. au fost încălcate dispozițiile art.

480 și art. 481 C. civ. precum și prevederile art. 2 alin. (2) și art. 46 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 întrucât preluarea bunului de către Statul Român nu

s-a făcut în temeiul unui titlu valabil; 3. au un titlu de proprietate

intabulat și deci opozabil tuturor.

Recursul urmează să fie respins ca

nefondat pentru următoarele considerente:

Decizia recurată nu cuprinde motive

străine de natura pricinii iar actul juridic dedus judecății nu a fost

interpretat greșit.

Imobilul în litigiu a fost

proprietatea reclamanților D.E. și D.M. Bunul a fost preluat în patrimoniul

Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974. Prin sentința civilă nr.

14818 din 20 septembrie 1999 a Judecătoriei Constanța, definitivă, a fost

admisă acțiunea formulată de foștii proprietari și s-a dispus, în

contradictoriu cu Consiliul Județean Constanța, anularea deciziei

administrative emise pentru preluarea imobilului.

Anterior, la data de 24 martie 1997

imobilul a fost vândut de RA EDPP Constanța pârâților R.A. și R.M., în temeiul

art. 9 din Legea nr. 112/1995, act juridic transcris la data de 3 martie 1997.

Prin art. 1 al Legii nr. 112/1995 s-a

prevăzut că foștii proprietari sau moștenitorii foștilor proprietari, persoane

fizice, ai imobilelor cu destinația de locuințe trecute în proprietatea

statului după 6 martie 1945, cu titlu, beneficiază de măsuri reparatorii care

sunt, potrivit art. 2 din același act normativ, restituirea în natură sau

despăgubiri.

În principiu, când obiectul

contractului de înstrăinare constă într-un bun ce nu aparținea vânzătorului,

recunoașterea efectului translativ de proprietate al unui asemenea act

contravine principiului

nemo plus iuris ad allium transferre potest quam

ipse habet.

Totuși, în conflictele de interes

legitim dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună credință al

bunului său imobil este preferat acesta din urmă pentru asigurarea securității

circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice, rațiuni exprimate în

adagiul error communis facit jus.

Incidența acestui principiu

este subsecventă întrunirii cumulative a două condiții privind eroarea cu

referire la calitatea de proprietar a vânzătorului și buna credință a subdobânditorului.

În speță, subdobânditorii au

dobândit dreptul de proprietate prin contractul încheiat la data de 24 martie

1997, anterior anulării prin hotărâre judecătorească definitivă a dispoziției

administrative de preluare de către Statul Român.

În cadrul acțiunii în revendicare de

drept comun formulată de reclamanți, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.

civ., just instanțele de fond și de apel au considerat preferabil titlul

subdobânditorilor, cumpărători.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu

sunt aplicabile în speță întrucât temeiul juridic al acțiunii îl constituie

dispozițiile art. 480-481 C. civ.

Față de considerentele menționate,

CURTEA va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de reclamanții D.E. și D.M. împotriva deciziei nr. 36/C din 26

februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Obligă pe recurenți la plata sumei

de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată față de intimata RA E.D.P.P. Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 mai 2004.