ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4242/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea de executare silită înregistrată sub nr. 1298/2004 la Judecătoria

Timișoara, creditorul D.I. a chemat în judecată pe debitoarea I.M., solicitând

obligarea acesteia la plata sumei de 10.000.000 lei, actualizată la data plății

precum și la cheltuieli de executare și de judecată.

Judecătoria Timișoara a încuviințat

cererea de executare silită indirectă împotriva debitoarei prin încheierea nr.

1298 din 12 iulie 2004.

Debitoarea a formulat apel împotriva

încheierii și a solicitat modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de

executare silită.

Pe parcursul judecării apelului,

respectiv la 28 octombrie 2004 apelanta-debitoare a formulat cerere scrisă prin

care a declarat că retrage apelul declarat la 4 august 2004.

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia nr. 2462 din 29 octombrie 2004 a luat act de renunțare

debitoarei la judecarea apelului declarat împotriva încheierii pronunțate de

judecătorie și a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 5.000.000 lei.

Împotriva menționatei decizii

debitoarea a declarat recurs, susținând în esență că în mod greșit instanța de

apel nu a luat în considerare motivul de apel care se referea la reținerea

creanței din pensie și nu la anularea investirii sentinței definitive.

Recursul este nefondat.

Așa după cum rezultă din actele

dosarului, la ședința de judecată din 21 octombrie 2004 când s-a pronunțat

decizia civilă nr. 2462 s-a prezentat din partea debitoarei mandatarul I.G.,

care a învederat că aceasta a renunțat la apel prin înscrisul aflat la dosar,

iar din partea creditorului s-a prezentat avocat C.D. care a solicitat să se ia

act de renunțarea la judecata apelului, iar apelanta să fie obligată la

cheltuieli de judecată, depunând chitanța nr. 8777798 în valoare de 5.000.000

lei cheltuieli de judecată.

În acest context în mod corect

Curtea de Apel Timișoara a luat act de renunțarea la judecată conform art. 246 C.

proc. civ. și a obligat-o pe apelantă la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 246 alin. (3) C. proc.

civ., dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în

judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la plata

cheltuielilor.

Art. 298

3

C. proc. civ.

prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se

aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor

cuprinse în titlul respectiv.

Față de aceste prevederi legale, în

raport de situația de fapt menționată, recursul declarat de debitoarea I.M.

urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

debitoarea I.M. împotriva deciziei nr. 2462 din 29 octombrie 2004 a Curții de

apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2005.