ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4749/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 iulie

2005 pronunțată în dosarul Curții de Apel Timișoara, secția penală, nr. 3950/P/2005,

instanța a dispus în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea arestării preventive, în cursul soluționării

apelului acestuia, a inculpatului H.P.C., deținut preventiv în P.M.S.

Timișoara.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a constatat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea

acestei măsuri prevăzute în art. 148 și art. 148 lit. h) C. proc. pen.,

respectiv pedeapsa pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani și există indicii

că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

În acest sens s-a reținut că

prin sentința penală nr. 230/ PI din 9 martie 2004, supusă controlului judiciar

actual, inculpatul a fost condamnat în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) alin.

(2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7

ani închisoare, fiind revocată și suspendarea condiționată pentru o condamnare

anterioară la pedeapsa de 2 ani, în final inculpatul având de executat 11 ani

închisoare, acesta fiind reținut și arestat preventiv în cauză începând cu data

de 5 februarie 2004.

Împotriva acestei încheieri

inculpatul a declarat recurs, invocând motive de nelegalitate deoarece nu mai

sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen. S-a susținut că a

fost condamnat în primă instanță fără a fi audiată partea vătămată astfel că nu

se mai justifică existența infracțiunii de tâlhărie.

Critica nu este întemeiată.

În concordanță cu

prevederile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., existența infracțiunii de tâlhărie

s-a reținut a fi fost probată, în primă instanță, în urma examinării tuturor

celorlalte mijloace de probă administrate în cursul procesului penal, inclusiv

declarația părții vătămate dată la urmărire. De altfel, acțiunea penală în

cazul infracțiunii amintite se exercită din oficiu, nefiind necesară susținerea

sa prin prezența efectivă la instanță a părții vătămate, această critică urmând

a fi examinată ca motiv de apel în calea de atac declarată de inculpat.

Din considerentele sentinței

rezultă că ceilalți participanți la săvârșirea infracțiunii au retractat în

cercetarea judecătorească declarațiile date în cursul urmăririi penale în care

au recunoscut săvârșirea faptei, urmare amenințărilor făcute asupra acestora la

penitenciar de inculpatul recurent.

În acest context, potrivit art.

136 C. proc. pen., menținerea arestării preventive este impusă pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal și a se împiedica sustragerea

inculpatului de la executarea pedepsei.

În același sens este și

jurisprudența la art. 5 din C.E.D.O. (T.V. Franța).

Ca atare, încheierea atacată

este legală și temeinică urmând a se respinge, ca nefondat, recursul

inculpatului în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent la 80 lei RON cheltuieli

judiciare statului, din care 20 lei RON reprezintă onorariu apărător oficiu,

avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul H.P.C. împotriva încheierii din 20 iulie 2005 a

Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 3950/2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care, suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 august 2005.