ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4749/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 iulie 2005 pronunțată în dosarul Curții de Apel Timișoara, secția penală, nr. 3950/P/2005, instanța a dispus în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea arestării preventive, în cursul soluționării apelului acestuia, a inculpatului H.P.C., deținut preventiv în P.M.S. Timișoara. Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri prevăzute în art. 148 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani și există indicii că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens s-a reținut că prin sentința penală nr. 230/ PI din 9 martie 2004, supusă controlului judiciar actual, inculpatul a fost condamnat în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare, fiind revocată și suspendarea condiționată pentru o condamnare anterioară la pedeapsa de 2 ani, în final inculpatul având de executat 11 ani închisoare, acesta fiind reținut și arestat preventiv în cauză începând cu data de 5 februarie 2004. Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, invocând motive de nelegalitate deoarece nu mai sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen. S-a susținut că a fost condamnat în primă instanță fără a fi audiată partea vătămată astfel că nu se mai justifică existența infracțiunii de tâlhărie.

Critica nu este întemeiată. În concordanță cu prevederile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., existența infracțiunii de tâlhărie s-a reținut a fi fost probată, în primă instanță, în urma examinării tuturor celorlalte mijloace de probă administrate în cursul procesului penal, inclusiv declarația părții vătămate dată la urmărire. De altfel, acțiunea penală în cazul infracțiunii amintite se exercită din oficiu, nefiind necesară susținerea sa prin prezența efectivă la instanță a părții vătămate, această critică urmând a fi examinată ca motiv de apel în calea de atac declarată de inculpat. Din considerentele sentinței rezultă că ceilalți participanți la săvârșirea infracțiunii au retractat în cercetarea judecătorească declarațiile date în cursul urmăririi penale în care au recunoscut săvârșirea faptei, urmare amenințărilor făcute asupra acestora la penitenciar de inculpatul recurent.

În acest context, potrivit art. 136 C. proc. pen., menținerea arestării preventive este impusă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și a se împiedica sustragerea inculpatului de la executarea pedepsei. În același sens este și jurisprudența la art. 5 din C.E.D.O. (T.V. Franța). Ca atare, încheierea atacată este legală și temeinică urmând a se respinge, ca nefondat, recursul inculpatului în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent la 80 lei RON cheltuieli judiciare statului, din care 20 lei RON reprezintă onorariu apărător oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.P.C. împotriva încheierii din 20 iulie 2005 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 3950/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 august 2005.