ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4454/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul G.G. a chemat în judecată pe pârâtul M.V. și a solicitat: să fie obligat să restituie suma de 8500 E, echivalentul a 340.000.000 lei reprezentând contravaloarea furgonetei Volkswagen Transporter pe care i l-a împrumutat; să fie obligat să plătească 600 Euro reprezentând câte 200 Euro lunar pentru perioada 28 iulie 2003–28 septembrie 2003 la care s-a obligat prin contract; să fie obligat să plătească câte 1.500.000 lei pe zi începând cu 28 octombrie 2003 și până la rămânerea definitivă a hotărârii, reprezentând câștigul nerealizat „cu mașina împrumutată” pârâtului. În motivarea acțiunii se arată că i-a împrumutat pârâtului autovehiculul menționat conform unui contract de închiriere pe o perioadă de 3 luni, timp în care acesta era obligat să plătească câte 200 Euro lunar, obligație neîndeplinită.

Pârâtul a plecat pe 2 august 2003 în Italia cu autovehiculul împrumutat, unde a fost confiscat de autoritățile italiene. Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 1333 din 14 mai 2004 a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și l-a obligat pe pârât să plătească acesteia 7300 Euro sau echivalentul în lei la data executării, cu titlu de daune compensatorii, 1.200 Euro sau echivalentul în lei la data executării reprezentând daune compensatorii calculate până la 28 aprilie 2004, plus 200 Euro lunar, până la plata efectivă a debitului de 7.300 Euro; pârâtul este obligat la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de fond a reținut că între părți a intervenit un contract de închiriere la data de 28 iulie 2003 pentru autovehiculul, cu termen de restituire la data de 28 octombrie 2003. Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de restituire.

Pe baza probelor administrate și a aprecierilor proprii instanța a apreciat valoarea pagubelor suferite de reclamant la sumele precizate în dispozitivul hotărârii. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul M.V. Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 2519 din 29 septembrie 2004 a admis apelul a schimbat parțial sentința în sensul că îl obligă pe pârât să plătească reclamantului G.G. suma de 140.000.000 lei (în loc de 7300 Euro), 600 Euro sau echivalentul în lei la data executării reprezentând chiria pentru perioada 28 iulie 2003–28 octombrie 2003 (și nu până la 28 aprilie 2004) câte 200 Euro lunar de la 28 octombrie 2003 și până la plata sumei de 140.000.000 lei.

Pe baza aceluiași material probator instanța de apel a apreciat că suma de 140.000.000 lei este mai apropiată de suma stabilită de expert ca fiind valoarea autovehiculului închiriat (111.432.000 lei) dar că pârâtul a fost de acord să plătească suma mai mare, iar în ce privește plata celorlalte despăgubiri, chiria pentru perioada celor trei luni stipulate în contract și cea ulterioară datorită, nerestituirii bunului închiriat, a fost stabilit în raport de clauza din contract potrivit căreia pârâtul datorează o chirie de 200 Euro lunar. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți, fără a se indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În primul recurs (cel al pârâtului) se susțin, în esență, că furgoneta a fost confiscată de autoritățile italiene și datorită reclamantului care nu i-a predat „actele mașinii” nu a putut susține în fața instanței italiene contestația împotriva procesului-verbal de confiscare.

Solicită obligarea reclamantului de a-i preda cartea de identitate a mașinii. Acest recurs se privește ca nefondat. Cele susținute de pârât nu au legătură cu litigiul dedus judecății având petitul arătat mai sus. Potrivit art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii și nici nu se pot face alte cereri noi. În al doilea recurs (cel al reclamantului) se susține, în esență, că aprecierile instanței de apel asupra valorii despăgubirilor sunt greșite. Și acest recurs se privește ca nefondat. Conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Recurentul reclamant nu se referă la nici un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, ci are în vedere doar aspecte privind aprecierea probelor, acestea neputând fi reapreciate în recurs, cale extraordinară de atac. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâtul M.V. și reclamantul G.G. împotriva deciziei civile nr. 2519 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.