ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2247/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamanta Primăria sectorului 5 a

chemat în judecată pe pârâții S.A. și Municipiul București, prin Primarul

General, solicitând Judecătoriei sectorului 5, pe rolul căreia cauza a fost

înregistrată sub nr. 9700/2003, să constate nulitatea absolută a dispoziției de

restituire în natură nr. 599/2002, emisă de Primarul General al Municipiului

București în favoarea pârâtei S.A. cu privire la terenul în suprafață de

1257,19 mp, situat în București.

Judecătoria sectorului 5, prin sentința

civilă nr. 5469/2003 a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 133/2003, pronunțată în dosarul nr. 4387/2003,

a respins „contestația” ca fiind introdusă de o persoană fără calitate

procesuală pasivă.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de contestatoare, potrivit decizie

civilă nr. 1261/A din 8 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă în dosarul nr. 1637/2004.

Pentru a adopta această soluție,

tribunalul a reținut în esență, că împotriva dispoziției de restituire în

natură a unui imobil, pot formula contestație unei persoanele îndreptățite la

măsuri reparatorii, definite de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001,

contestatoarea nefăcând parte din categoria persoanelor îndreptățite și

nejustificând un interes în invocarea nulității absolute a dispoziției

respective, întrucât nu are nici un drept asupra terenului în litigiu; prin

repunerea părților în situația anterioară, ca efect al nulității, terenul ar

reintra în patrimoniul Municipiului București și în administrarea Agenției Naționale

pentru locuințe (în vederea construirii unui bloc de locuințe) și nu în patrimoniul

contestației.

Instanța de apel, și-a argumentat

hotărârea pe considerentele care vizează lipsa interesului apelantei pentru

promovarea acțiunii, reținând că emiterea de către apelantă a autorizației de

construire a unui bloc de locuințe, nu îi conferă calitate procesuală activă,

cu atât mai mult cu cât ANL, instituție de interes public cu personalitate

juridică, care ar fi putut invoca un drept asupra terenului și un interes în

promovarea acțiunii, nu a uzat de această cale.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs apelanta Primăria sectorului 5, criticând-o în raport cu cazul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia

a susținut că are interes în cauză, întrucât terenul este în proprietatea

statului, printr-o hotărâre de guvern s-au aprobat investițiile iar, prin

admiterea acțiunii, terenul ar reintra în patrimoniul statului (municipiul

București), iar investiția s-ar derula în continuare.

La termenul de dezbateri, Curtea a

pus în discuție, din oficiu, calificarea juridică a cererii de chemare în

judecată și competența materială pentru soluționarea în primă instanță a

cauzei.

În interpretarea sistematică a Legii

nr. 10/2001, practica judiciară a conturat soluția potrivit căreia terțele

persoane nu au calea contestației îndreptată împotriva dispoziției sau deciziei

de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6

martie 1945–22 decembrie 1989, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 24

din legea specială de reparație.

Această interpretare este cu atât

mai mult justificată în raport cu actuala reglementare a art. 24 alin. (3

1

)

(introdus prin Legea nr. 247/2005), conform căruia numai persoana care se

pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul

de reglementare al legii speciale poate „contesta” dispoziția de respingere a

notificării la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află

sediul unității deținătoare.

Recurenta nu are calea procedurii

speciale în justiție, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În același timp, acesteia nu i se

poate îngrădi accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție,

prin negarea dreptului (a calității procesuale) de a ataca dispoziția de

restituire în natură care, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001,

constituie titlu de proprietate, cu „forță probantă a unui înscris autentic”.

În acest context, indiferent de

modul cum este intitulată, potrivit dispozițiilor art. 84 C. proc. civ.,

instanțele de judecată au obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare

în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în speță

cererea reprezentând o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor

art. 109 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ. și nu o contestație în sensul art.

24 din Legea 10/2001, cum greșit a calificat-o tribunalul, cu consecința

admiterii excepției privind lipsa calității procesuale active a titularei,

Primăria sectorului 5.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1)

C. proc. civ., judecătoriile soluționează în primă instanță „toate cererile și

procesele, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”.

Textul instituie regula jurisdicției

de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că

restrângerea competenței de atribuțiune a judecătoriilor trebuie să fie expresă

și limitativă.

Normele de competență fiind de

strictă interpretare, rezultă că, în măsura în care Codul de procedură civilă

sau legile speciale nu prevăd competența materială a altei instanțe pentru

soluționarea în primă instanță a unei anumite cereri, competența revine

judecătoriei.

În prezenta cauză, nici dispozițiile

art. 2 C. proc. civ., nici dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu reglementează

competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor formulate de terțe persoane

împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art. 23 din

Legea nr. 10/2001 ca și titlu de proprietate, împrejurare în raport cu care,

Curtea constată că, în temeiul dispozițiilor art. 1 C. proc. civ., competența

soluționării cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

Pentru considerentele prezentate, în

temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul în

limita motivului de ordine publică invocat din oficiu conform dispozițiilor

art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să caseze hotărârile judecătorești pronunțate

de instanțele anterioare și să trimită cauza spre competentă soluționare la

Judecătoria sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Primăria

sectorului V București împotriva deciziei civile nr. 1261/A din 8 iunie 2004 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia, precum și sentința

civilă nr. 133 din 10 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare, în primă instanță la

Judecătoria sectorului V București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 1 martie 2006.