ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2247/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta Primăria sectorului 5 a chemat în judecată pe pârâții S.A. și Municipiul București, prin Primarul General, solicitând Judecătoriei sectorului 5, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 9700/2003, să constate nulitatea absolută a dispoziției de restituire în natură nr. 599/2002, emisă de Primarul General al Municipiului București în favoarea pârâtei S.A. cu privire la terenul în suprafață de 1257,19 mp, situat în București. Judecătoria sectorului 5, prin sentința civilă nr. 5469/2003 a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 133/2003, pronunțată în dosarul nr. 4387/2003, a respins „contestația” ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de contestatoare, potrivit decizie civilă nr. 1261/A din 8 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul nr. 1637/2004. Pentru a adopta această soluție, tribunalul a reținut în esență, că împotriva dispoziției de restituire în natură a unui imobil, pot formula contestație unei persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii, definite de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, contestatoarea nefăcând parte din categoria persoanelor îndreptățite și nejustificând un interes în invocarea nulității absolute a dispoziției respective, întrucât nu are nici un drept asupra terenului în litigiu; prin repunerea părților în situația anterioară, ca efect al nulității, terenul ar reintra în patrimoniul Municipiului București și în administrarea Agenției Naționale pentru locuințe (în vederea construirii unui bloc de locuințe) și nu în patrimoniul contestației.

Instanța de apel, și-a argumentat hotărârea pe considerentele care vizează lipsa interesului apelantei pentru promovarea acțiunii, reținând că emiterea de către apelantă a autorizației de construire a unui bloc de locuințe, nu îi conferă calitate procesuală activă, cu atât mai mult cu cât ANL, instituție de interes public cu personalitate juridică, care ar fi putut invoca un drept asupra terenului și un interes în promovarea acțiunii, nu a uzat de această cale. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs apelanta Primăria sectorului 5, criticând-o în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut că are interes în cauză, întrucât terenul este în proprietatea statului, printr-o hotărâre de guvern s-au aprobat investițiile iar, prin admiterea acțiunii, terenul ar reintra în patrimoniul statului (municipiul București), iar investiția s-ar derula în continuare.

La termenul de dezbateri, Curtea a pus în discuție, din oficiu, calificarea juridică a cererii de chemare în judecată și competența materială pentru soluționarea în primă instanță a cauzei. În interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, practica judiciară a conturat soluția potrivit căreia terțele persoane nu au calea contestației îndreptată împotriva dispoziției sau deciziei de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 24 din legea specială de reparație.

Această interpretare este cu atât mai mult justificată în raport cu actuala reglementare a art. 24 alin. (3 1 ) (introdus prin Legea nr. 247/2005), conform căruia numai persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale poate „contesta” dispoziția de respingere a notificării la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unității deținătoare. Recurenta nu are calea procedurii speciale în justiție, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001. În același timp, acesteia nu i se poate îngrădi accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, prin negarea dreptului (a calității procesuale) de a ataca dispoziția de restituire în natură care, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, constituie titlu de proprietate, cu „forță probantă a unui înscris autentic”.

În acest context, indiferent de modul cum este intitulată, potrivit dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., instanțele de judecată au obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în speță cererea reprezentând o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ. și nu o contestație în sensul art. 24 din Legea 10/2001, cum greșit a calificat-o tribunalul, cu consecința admiterii excepției privind lipsa calității procesuale active a titularei, Primăria sectorului 5. Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile soluționează în primă instanță „toate cererile și procesele, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”.

Textul instituie regula jurisdicției de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că restrângerea competenței de atribuțiune a judecătoriilor trebuie să fie expresă și limitativă. Normele de competență fiind de strictă interpretare, rezultă că, în măsura în care Codul de procedură civilă sau legile speciale nu prevăd competența materială a altei instanțe pentru soluționarea în primă instanță a unei anumite cereri, competența revine judecătoriei. În prezenta cauză, nici dispozițiile art. 2 C. proc. civ., nici dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor formulate de terțe persoane împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 ca și titlu de proprietate, împrejurare în raport cu care, Curtea constată că, în temeiul dispozițiilor art. 1 C. proc.

civ., competența soluționării cauzei în primă instanță revine judecătoriei. Pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul în limita motivului de ordine publică invocat din oficiu conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să caseze hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele anterioare și să trimită cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Primăria sectorului V București împotriva deciziei civile nr. 1261/A din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia, precum și sentința civilă nr. 133 din 10 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare, în primă instanță la Judecătoria sectorului V București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 martie 2006.