ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8783/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8783/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea precizată reclamanții N.A.,
N.D. și S.E.E. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al
municipiului București și R.A. A.P.P.S. și a solicitat obligarea celei de a
doua pârâte să restituie în natură o suprafață de teren de 374,66 mp pe care o
dețin în administrare, situată în București. Au fost invocate prevederile art. 24
alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea acțiunii se arată că
deși a transmis „notificare” pârâta refuză restituirea în natură a termenului.
Judecătoria sectorului 1 București,
inițial sesizată, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București,
secția civilă.
Tribunalul București, secția a III-a
civilă, prin sentința nr. 473 din 14 mai 2004, în baza probelor administrate
inclusiv a unei expertize topo, a admis acțiunea reclamanților și a obligat
cele două pârâte să restituie în natură suprafața de teren de 361,17 mp, situat
în București.
Instanța a reținut că reclamanții au
notificat Primăria municipiului București solicitând restituirea suprafeței de
645,50 mp teren ce a aparținut autoarei lor N.I. teren cuprins în parcela 19.
Primăria municipiului București prin
dispoziția nr. 557 din 30 iulie 2002 a dispus restituirea suprafeței de 271,84
mp ce o avea în administrare iar pentru restul suprafeței de teren a înaintat
dosarul pârâtei R.A. A.P.P.S.
Expertiza topo a stabilit că din
suprafața de teren rămasă în administrarea acestei pârâte, 361,53 mp fac parte
din parcela 19, teren ce a aparținut autoarei reclamanților. Terenul este liber
de orice construcție.
S-a apreciat în consecință că,
conform prevederilor Legii nr. 10/2001 (art. 24) reclamanții sunt îndreptățiți
să primească în natură terenul ce formează obiectul acțiunii.
Curtea de Apel București, secția a
VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,
prin decizia civilă nr. 138 din 9 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul
declarat de R.A. A.P.P.S.; a admis apelul declarat de Consiliul General al
Municipiului București a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a
admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, față de care a
respins acțiunea.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs pârâta R.A. A.P.P.S. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304
pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Se susține în esență că: actul care
încheie procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 este decizia sau
dispoziția organelor de conducere ale unității deținătoare, act ce în speță nu
a fost emis și pe cale de consecință în mod greșit s-a respins excepția
prematurității acțiunii; acțiunea este și inadmisibilă deoarece conform Legii
nr. 10/2001, restituirea nu se poate face direct prin instanță ci numai prin
procedura legii speciale; după intrarea în vigoare a acestei legi nu mai este
posibilă o acțiune în revendicare conform dreptului comun; greșit s-a respins
cererea de introducere în cauză a Statului Român ca titular al dreptului de
proprietate; terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza
Decretului nr. 111/1951 ca bun abandonat iar reclamanții trebuiau să dovedească
legătura de cauzalitate între măsurile de persecuție la care se referă
dispozițiile art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003 și abandonul proprietății.
Recursul se privește ca nefondat.
Legea nr. 10/2001 ca lege specială
reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada
6 martie 1945–22 decembrie 1989.
Conform art. 1 alin. (1) din legea
citată, imobilele preluate în mod abuziv se restituie de regulă în natură.
Potrivit art. 2 lit. d) din aceeași
lege se stabilește că prin imobile preluare în mod abuziv se înțelege imobilele
preluate de stat ca fiind considerate abandonate în baza unei dispoziții
administrative sau a unei hotărâri judecătorești.
Astfel că imobilul, teren în litigiu,
preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, a fost preluat abuziv și
este supus restituirii în natură dacă acest lucru este posibil. Dispozițiile
art. 2.4 din H.G. 498/2003 nu contrazic prevederile Legii nr. 10/2001 și nu pot
conduce la o altă concluzie.
În cauză s-a dovedit calitatea de
moștenitori a reclamanților deci calitatea de persoane îndreptățite, precum și
identitatea dintre terenul preluat de stat și cel solicitat, în baza probelor
administrate în fața instanței de fond și de apel.
În consecință instanțele au aplicat
corect prevederile legale (Legea nr. 10/2001) la situația de fapt stabilită pe
bază de probe.
Reclamanții au urmat procedura
administrativă impusă de Legea nr. 10/2001.
Faptul că recurenta nu a răspuns la
„notificare” în termenul legal nu conduce la prematuritatea acțiunii
reclamanților, legea deschizând calea sesizării instanței de judecată după
trecerea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1), în temeiul
art. 24 alin. (8).
Este adevărat că după intrarea în
vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai este posibil a se revendica un imobil ce
face obiectul acestei legi pe calea dreptului comun, numai că reclamanții prin
acțiunea precizată au invocat prevederile legii speciale și nu normele de drept
comun (codul civil).
În conformitate cu prevederile legii
speciale (nr. 10/2001) calitate procesuală pasivă o are unitatea deținătoare
(adică recurenta) și nu Statul Român, așa cum se susține în motivele de recurs.
Față de cele arătate se constată că
nu sunt aplicabile motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ.
Astfel fiind, în temeiul art. 312
alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 138/A din 9 februarie 2005
a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă.
Obligă pe recurentă la 10.000.000
lei cheltuieli de judecată către G.C., G.M., H.A.E., M.C. și 10.000.000 lei
către N.A., N.D., S.E.E.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.