ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8783/2005

HOTĂRÂRE
03.11.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8783/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea precizată reclamanții N.A.,

N.D. și S.E.E. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al

municipiului București și R.A. A.P.P.S. și a solicitat obligarea celei de a

doua pârâte să restituie în natură o suprafață de teren de 374,66 mp pe care o

dețin în administrare, situată în București. Au fost invocate prevederile art. 24

alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii se arată că

deși a transmis „notificare” pârâta refuză restituirea în natură a termenului.

Judecătoria sectorului 1 București,

inițial sesizată, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București,

secția civilă.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 473 din 14 mai 2004, în baza probelor administrate

inclusiv a unei expertize topo, a admis acțiunea reclamanților și a obligat

cele două pârâte să restituie în natură suprafața de teren de 361,17 mp, situat

în București.

Instanța a reținut că reclamanții au

notificat Primăria municipiului București solicitând restituirea suprafeței de

645,50 mp teren ce a aparținut autoarei lor N.I. teren cuprins în parcela 19.

Primăria municipiului București prin

dispoziția nr. 557 din 30 iulie 2002 a dispus restituirea suprafeței de 271,84

mp ce o avea în administrare iar pentru restul suprafeței de teren a înaintat

dosarul pârâtei R.A. A.P.P.S.

Expertiza topo a stabilit că din

suprafața de teren rămasă în administrarea acestei pârâte, 361,53 mp fac parte

din parcela 19, teren ce a aparținut autoarei reclamanților. Terenul este liber

de orice construcție.

S-a apreciat în consecință că,

conform prevederilor Legii nr. 10/2001 (art. 24) reclamanții sunt îndreptățiți

să primească în natură terenul ce formează obiectul acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia civilă nr. 138 din 9 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul

declarat de R.A. A.P.P.S.; a admis apelul declarat de Consiliul General al

Municipiului București a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, față de care a

respins acțiunea.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta R.A. A.P.P.S. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține în esență că: actul care

încheie procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 este decizia sau

dispoziția organelor de conducere ale unității deținătoare, act ce în speță nu

a fost emis și pe cale de consecință în mod greșit s-a respins excepția

prematurității acțiunii; acțiunea este și inadmisibilă deoarece conform Legii

nr. 10/2001, restituirea nu se poate face direct prin instanță ci numai prin

procedura legii speciale; după intrarea în vigoare a acestei legi nu mai este

posibilă o acțiune în revendicare conform dreptului comun; greșit s-a respins

cererea de introducere în cauză a Statului Român ca titular al dreptului de

proprietate; terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 111/1951 ca bun abandonat iar reclamanții trebuiau să dovedească

legătura de cauzalitate între măsurile de persecuție la care se referă

dispozițiile art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003 și abandonul proprietății.

Recursul se privește ca nefondat.

Legea nr. 10/2001 ca lege specială

reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945–22 decembrie 1989.

Conform art. 1 alin. (1) din legea

citată, imobilele preluate în mod abuziv se restituie de regulă în natură.

Potrivit art. 2 lit. d) din aceeași

lege se stabilește că prin imobile preluare în mod abuziv se înțelege imobilele

preluate de stat ca fiind considerate abandonate în baza unei dispoziții

administrative sau a unei hotărâri judecătorești.

Astfel că imobilul, teren în litigiu,

preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, a fost preluat abuziv și

este supus restituirii în natură dacă acest lucru este posibil. Dispozițiile

art. 2.4 din H.G. 498/2003 nu contrazic prevederile Legii nr. 10/2001 și nu pot

conduce la o altă concluzie.

În cauză s-a dovedit calitatea de

moștenitori a reclamanților deci calitatea de persoane îndreptățite, precum și

identitatea dintre terenul preluat de stat și cel solicitat, în baza probelor

administrate în fața instanței de fond și de apel.

În consecință instanțele au aplicat

corect prevederile legale (Legea nr. 10/2001) la situația de fapt stabilită pe

bază de probe.

Reclamanții au urmat procedura

administrativă impusă de Legea nr. 10/2001.

Faptul că recurenta nu a răspuns la

„notificare” în termenul legal nu conduce la prematuritatea acțiunii

reclamanților, legea deschizând calea sesizării instanței de judecată după

trecerea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1), în temeiul

art. 24 alin. (8).

Este adevărat că după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai este posibil a se revendica un imobil ce

face obiectul acestei legi pe calea dreptului comun, numai că reclamanții prin

acțiunea precizată au invocat prevederile legii speciale și nu normele de drept

comun (codul civil).

În conformitate cu prevederile legii

speciale (nr. 10/2001) calitate procesuală pasivă o are unitatea deținătoare

(adică recurenta) și nu Statul Român, așa cum se susține în motivele de recurs.

Față de cele arătate se constată că

nu sunt aplicabile motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Astfel fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 138/A din 9 februarie 2005

a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă.

Obligă pe recurentă la 10.000.000

lei cheltuieli de judecată către G.C., G.M., H.A.E., M.C. și 10.000.000 lei

către N.A., N.D., S.E.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4348/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului București reclamanta V.O.E. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Buc
ÎCCJ 2004-06-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4604/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 noiembrie 2001, C.F.A.V. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și R.A. A.P.P.S. București, cerând anularea de
ÎCCJ 2005-05-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3558/2005
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea nr. 1222 din 07 august 2001 P.I.P. a solicitat Primăriei municipiului București restituirea în natură a terenului în suprafață de 522 mp
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #117493)
ze de teren de 288 mp din terenul în suprafață totală de 576 mp, cu dimensiunile identificate în decizia civilă nr. 206 A din 24.04.2002 a Curții de Apel București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 6122 din 05.11.2004 a Înaltei Curți de
ÎCCJ 2006-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2247/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta Primăria sectorului 5 a chemat în judecată pe pârâții S.A. și Municipiul București, prin Primarul General, solicitând Judecătoriei sector
Sursă