ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8783/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea precizată reclamanții N.A., N.D. și S.E.E. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al municipiului București și R.A. A.P.P.S. și a solicitat obligarea celei de a doua pârâte să restituie în natură o suprafață de teren de 374,66 mp pe care o dețin în administrare, situată în București. Au fost invocate prevederile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001. În motivarea acțiunii se arată că deși a transmis „notificare” pârâta refuză restituirea în natură a termenului. Judecătoria sectorului 1 București, inițial sesizată, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 473 din 14 mai 2004, în baza probelor administrate inclusiv a unei expertize topo, a admis acțiunea reclamanților și a obligat cele două pârâte să restituie în natură suprafața de teren de 361,17 mp, situat în București. Instanța a reținut că reclamanții au notificat Primăria municipiului București solicitând restituirea suprafeței de 645,50 mp teren ce a aparținut autoarei lor N.I. teren cuprins în parcela 19. Primăria municipiului București prin dispoziția nr. 557 din 30 iulie 2002 a dispus restituirea suprafeței de 271,84 mp ce o avea în administrare iar pentru restul suprafeței de teren a înaintat dosarul pârâtei R.A. A.P.P.S.

Expertiza topo a stabilit că din suprafața de teren rămasă în administrarea acestei pârâte, 361,53 mp fac parte din parcela 19, teren ce a aparținut autoarei reclamanților. Terenul este liber de orice construcție. S-a apreciat în consecință că, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 (art. 24) reclamanții sunt îndreptățiți să primească în natură terenul ce formează obiectul acțiunii. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 138 din 9 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de R.A. A.P.P.S.; a admis apelul declarat de Consiliul General al Municipiului București a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, față de care a respins acțiunea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.A. A.P.P.S. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține în esență că: actul care încheie procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 este decizia sau dispoziția organelor de conducere ale unității deținătoare, act ce în speță nu a fost emis și pe cale de consecință în mod greșit s-a respins excepția prematurității acțiunii; acțiunea este și inadmisibilă deoarece conform Legii nr. 10/2001, restituirea nu se poate face direct prin instanță ci numai prin procedura legii speciale; după intrarea în vigoare a acestei legi nu mai este posibilă o acțiune în revendicare conform dreptului comun; greșit s-a respins cererea de introducere în cauză a Statului Român ca titular al dreptului de proprietate; terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 ca bun abandonat iar reclamanții trebuiau să dovedească legătura de cauzalitate între măsurile de persecuție la care se referă dispozițiile art. 2.4 din H.G.

nr. 498/2003 și abandonul proprietății. Recursul se privește ca nefondat. Legea nr. 10/2001 ca lege specială reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. Conform art. 1 alin. (1) din legea citată, imobilele preluate în mod abuziv se restituie de regulă în natură. Potrivit art. 2 lit. d) din aceeași lege se stabilește că prin imobile preluare în mod abuziv se înțelege imobilele preluate de stat ca fiind considerate abandonate în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești. Astfel că imobilul, teren în litigiu, preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, a fost preluat abuziv și este supus restituirii în natură dacă acest lucru este posibil.

Dispozițiile art. 2.4 din H.G. 498/2003 nu contrazic prevederile Legii nr. 10/2001 și nu pot conduce la o altă concluzie. În cauză s-a dovedit calitatea de moștenitori a reclamanților deci calitatea de persoane îndreptățite, precum și identitatea dintre terenul preluat de stat și cel solicitat, în baza probelor administrate în fața instanței de fond și de apel. În consecință instanțele au aplicat corect prevederile legale (Legea nr. 10/2001) la situația de fapt stabilită pe bază de probe. Reclamanții au urmat procedura administrativă impusă de Legea nr. 10/2001.

Faptul că recurenta nu a răspuns la „notificare” în termenul legal nu conduce la prematuritatea acțiunii reclamanților, legea deschizând calea sesizării instanței de judecată după trecerea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1), în temeiul art. 24 alin. (8). Este adevărat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai este posibil a se revendica un imobil ce face obiectul acestei legi pe calea dreptului comun, numai că reclamanții prin acțiunea precizată au invocat prevederile legii speciale și nu normele de drept comun (codul civil). În conformitate cu prevederile legii speciale (nr. 10/2001) calitate procesuală pasivă o are unitatea deținătoare (adică recurenta) și nu Statul Român, așa cum se susține în motivele de recurs.

Față de cele arătate se constată că nu sunt aplicabile motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 138/A din 9 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă. Obligă pe recurentă la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către G.C., G.M., H.A.E., M.C. și 10.000.000 lei către N.A., N.D., S.E.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.