Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.09.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6690/2005

HOTĂRÂRE
13.09.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6690/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Decizia nr. 6690 Dosar nr. 15244/2004 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 13 februarie 2003, reclamanta SC B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC N. 2000 SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, anularea modelului industrial nr. 010402 și radierea acestuia din Registrul Național al Desenelor și Modelelor Industriale, arătând că respectivul model nu reprezintă un aspect nou al unui produs și nu a întrunit condiția noutății prevăzută de art. 9 din Legea nr. 192/1992. Prin sentința civilă nr. 851 din 23 septembrie 2003, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că referitor la excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, aceasta nu este întemeiată deoarece procesul penal în curs de desfășurare nu alterează caracterul legitim al interesului. Pe fondul cauzei s-a reținut că menirea modelului industrial protejat nu este aceea de a identifica produsul ci de a-l individualiza în raport de alte produse din aceeași categorie și că reclamanta nu a dovedit că pentru aceeași categorie de produse s-a făcut publică aceeași formă a produsului, prin utilizarea pe scară largă accesibilă consumatorilor.

Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond a fost anulat ca netimbrat de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 112 din 2 februarie 2004. Instanța de apel a reținut că deși legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, reclamanta nu s-a conformat măsurilor dispuse de către instanță în temeiul prevederilor Legii nr. 146/1997. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta arătând că instanța a pronunțat hotărârea atacată fără a observa că nu au fost respectate dispozițiile legale privind citarea și înmânarea actelor de procedură. Recursul a fost înregistrat pe rolul secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin încheierea nr. 4514 din 10 noiembrie 2004, cauza a fost înaintată spre competentă soluționare secției civile și de proprietate intelectuală a acestei instanțe.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune. Se reține că la termenul fixat pentru judecarea apelului, respectiv 3 februarie 2004, reclamanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 51.500 lei și a timbrului judiciar de 1.500 lei. Comunicarea citației s-a realizat prin afișare, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare subliniindu-se mențiunea potrivit căreia nici o persoană nu a fost găsită la sediul societății. Mai mult, prin adresa aflată la dosarul de apel, reclamanta SC B. SRL a solicitat amânarea judecării cauzei pentru motivul că mandatul apărătorului ales a încetat, făcând referire la termenul din 3 februarie 2004. Astfel, deși legal citată, în raport de dispozițiile art. 92 1 C. proc.

civ., reclamanta SC B. SRL nu s-a conformat obligației legale de timbrare. Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 3 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat. În condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Cum în cauză, reclamanta SC B. SRL nu s-a conformat celor dispuse de instanța de apel, în sensul achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul în care a fost citată, în mod legal apelul a fost anulat ca netimbrat. Pentru cele ce preced, recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în raport de prevederile art. 312 C. proc. civ.

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B. SRL împotriva deciziei nr. 112 din 3 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81973)
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta nu a formulat opoziție în termenul legal de 3 luni consecutiv publicării desenului sau modelului industrial 013001 în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Tribunalul a r
ÎCCJ 2004-12-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6825/2004
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 iulie 2002 pe rolul Tribunalului București, secția a V – a civilă, reclamanta SC B.A.A. SRL a chemat în judecată
ÎCCJ 2004-01-21
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 184/2004
din punct de vedere al conținutului și identice în ceea ce privește produsele pentru care au fost înregistrate, analiza distinctivității realizându-se în baza dispozițiilor art.16,18 și 22 din Normele privind înregistrarea mărcilor de fabri
ÎCCJ 2020-01-21
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 101/2020
Asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 13.07.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâț
ÎCCJ 2018-10-05
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3451/2018
Asupra cauzei de față constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.R.L. și Of
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă