ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6021/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6021/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele :
Prin acțiunea civilă din 8 martie 2004 reclamantul P.G.
a chemat în judecată pe pârâta G.N. pentru a fi obligată să înlăture un copac
(gutui) de lângă zidul clădirii în care locuiesc părțile.
Motivând acțiunea în fapt, reclamantul a susținut că
pârâta a plantat copacul în urmă cu circa 40 ani la o distanță de aproximativ
0,30 m de zidul clădirii, iar în timp rădăcinile copacului au pătruns sub
fundația clădirii, ramurile acestuia au produs crăpături ale zidului, producând
sau accentuând deteriorarea construcției.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 607-608
C. civ.
Acțiunea de mai sus a fost respinsă ca neîntemeiată
prin sentința civilă nr. 2624 din 18 mai 2004 pronunțată de Judecătoria
sectorului 5 București, iar apelul declarat de reclamant a fost respins ca
nefondat prin decizia civilă nr. 882/A din 2 septembrie 2004 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă.
Instanțele au reținut ca stare de fapt rezultată din
probele administrate că arborele în litigiu este amplasat pe un teren asupra
căruia reclamantul și pârâta sunt coindivizori, fiecare având în proprietate
exclusivă doar câte un apartament din edificiul construit pe acest teren, iar
faptul că reclamantul și pârâta au convenit să folosească fiecare câte o anume
porțiune din teren nu semnifică existența a două proprietăți distincte cât timp
nu s-a făcut dovada ieșirii din indiviziune potrivit art. 728 C. civ.
În raport de asemenea stare de fapt, instanțele au
constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 607 C. civ. invocat de
reclamant ca temei al dreptului de servitute pretins, față de prevederile art. 576
C. civ., potrivit cărora servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil
pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân.
Reclamantul a declarat recurs susținând că la
judecarea cauzei în apel nu au fost respectate drepturile sale procesuale în
sensul că, în lipsa părții adverse, practic procesul nu s-a judecat, dezbaterea
fiind foarte scurtă și nediscutându-se nimic legat de cauză.
De asemenea, reclamantul mai arată că au fost greșit
aplicate prevederile art. 607 C. civ. pentru că, prin cererea de chemare în
judecată, nu a cerut vreun drept de servitute, ci numai înlăturarea pericolului
la care este supusă construcția sa prin existența acelui copac la o distanță de
numai 0,40 ml.
Recursul nu este motivat în drept.
Susținerile din recurs, atât sub aspectul încălcării
drepturilor procesuale, cât și privind greșita aplicare a legii, sunt
încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din practicaua hotărârii atacate rezultă că instanța
de apel a procedat la dezbaterea cauzei după ce însuși reclamantul a declarat
pricina în stare de judecată, arătând că nu are de formulat cereri și nici
probe de solicitat, după care acesta a pus concluzii orale susținându-și
apelul.
Lipsa de la judecată a părții adverse nu constituie o
încălcare a vreunui drept al reclamantului sau a principiului
contradictorialității procesului civil, deoarece contradictorialitatea este
asigurată și dacă se prezintă una din părți potrivit dispozițiilor art. 152 C.
proc. civ.
Nici durata scurtă afectată concluziilor părților nu
constituie prin ea însăși o încălcare a drepturilor acestora, întrucât,
potrivit art. 150 C. proc. civ., președintele poate declara dezbaterile inchise
când instanța se va socoti lămurită.
Instanțele au aplicat corect dispozițiile de drept
substanțial conținute de art. 607 și urm. C. civ., dat fiind că însuși
reclamantul și-a fundamentat în mod expres pe aceste dispoziții legale atât
notificarea adresată pârâtei, cât și acțiunea civilă dedusă judecății, legând
astfel în mod neechivoc cauza procesului.
Ori, ca stare de fapt, este în afara oricărui dubiu
că reclamantul și pârâta sunt coproprietari ai terenului pe care se află
copacul în litigiu.
Ca urmare, pe deplin corect instanțele au constatat
că prevederile art. 607-608 C. civ. reglementează servitutea distanței
plantațiilor, specifică raporturilor de vecinătate dintre proprietari diferiți
ai două fonduri distincte, nefiind aplicabile raporturilor dintre
coproprietarii unuia și aceluiași fond.
În consecință, recursul nu este fondat și va fi respins
ca atare potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamantul P.G. împotriva deciziei nr. 882 A din 2 septembrie 2004 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.