ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6021/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea civilă din 8 martie 2004 reclamantul P.G. a chemat în judecată pe pârâta G.N. pentru a fi obligată să înlăture un copac (gutui) de lângă zidul clădirii în care locuiesc părțile. Motivând acțiunea în fapt, reclamantul a susținut că pârâta a plantat copacul în urmă cu circa 40 ani la o distanță de aproximativ 0,30 m de zidul clădirii, iar în timp rădăcinile copacului au pătruns sub fundația clădirii, ramurile acestuia au produs crăpături ale zidului, producând sau accentuând deteriorarea construcției. În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 607-608 C. civ.

Acțiunea de mai sus a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 2624 din 18 mai 2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, iar apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 882/A din 2 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă. Instanțele au reținut ca stare de fapt rezultată din probele administrate că arborele în litigiu este amplasat pe un teren asupra căruia reclamantul și pârâta sunt coindivizori, fiecare având în proprietate exclusivă doar câte un apartament din edificiul construit pe acest teren, iar faptul că reclamantul și pârâta au convenit să folosească fiecare câte o anume porțiune din teren nu semnifică existența a două proprietăți distincte cât timp nu s-a făcut dovada ieșirii din indiviziune potrivit art. 728 C. civ.

În raport de asemenea stare de fapt, instanțele au constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 607 C. civ. invocat de reclamant ca temei al dreptului de servitute pretins, față de prevederile art. 576 C. civ., potrivit cărora servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân. Reclamantul a declarat recurs susținând că la judecarea cauzei în apel nu au fost respectate drepturile sale procesuale în sensul că, în lipsa părții adverse, practic procesul nu s-a judecat, dezbaterea fiind foarte scurtă și nediscutându-se nimic legat de cauză. De asemenea, reclamantul mai arată că au fost greșit aplicate prevederile art. 607 C. civ. pentru că, prin cererea de chemare în judecată, nu a cerut vreun drept de servitute, ci numai înlăturarea pericolului la care este supusă construcția sa prin existența acelui copac la o distanță de numai 0,40 ml.

Recursul nu este motivat în drept. Susținerile din recurs, atât sub aspectul încălcării drepturilor procesuale, cât și privind greșita aplicare a legii, sunt încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Din practicaua hotărârii atacate rezultă că instanța de apel a procedat la dezbaterea cauzei după ce însuși reclamantul a declarat pricina în stare de judecată, arătând că nu are de formulat cereri și nici probe de solicitat, după care acesta a pus concluzii orale susținându-și apelul. Lipsa de la judecată a părții adverse nu constituie o încălcare a vreunui drept al reclamantului sau a principiului contradictorialității procesului civil, deoarece contradictorialitatea este asigurată și dacă se prezintă una din părți potrivit dispozițiilor art. 152 C. proc.

civ. Nici durata scurtă afectată concluziilor părților nu constituie prin ea însăși o încălcare a drepturilor acestora, întrucât, potrivit art. 150 C. proc. civ., președintele poate declara dezbaterile inchise când instanța se va socoti lămurită. Instanțele au aplicat corect dispozițiile de drept substanțial conținute de art. 607 și urm. C. civ., dat fiind că însuși reclamantul și-a fundamentat în mod expres pe aceste dispoziții legale atât notificarea adresată pârâtei, cât și acțiunea civilă dedusă judecății, legând astfel în mod neechivoc cauza procesului. Ori, ca stare de fapt, este în afara oricărui dubiu că reclamantul și pârâta sunt coproprietari ai terenului pe care se află copacul în litigiu.

Ca urmare, pe deplin corect instanțele au constatat că prevederile art. 607-608 C. civ. reglementează servitutea distanței plantațiilor, specifică raporturilor de vecinătate dintre proprietari diferiți ai două fonduri distincte, nefiind aplicabile raporturilor dintre coproprietarii unuia și aceluiași fond. În consecință, recursul nu este fondat și va fi respins ca atare potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva deciziei nr. 882 A din 2 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.