ÎCCJ, Decizia nr. 75/2006

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 5562 din 23 iunie 2005, secția

civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtele T.T. și T.A.M. împotriva

încheierii dată în camera de consiliu de la 30 noiembrie 2004, în dosarul nr.

1041/2004, de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

S-a reținut că recursul este exercitat împotriva unei

hotărâri irevocabile, potrivit O.U.G. nr. 65/2004, aprobată prin Legea nr.

493/2004.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtele T.T. și

T.A.M. au declarat un nou recurs

,

fără a indica nici unul din cazurile

de nelegalitate prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și fără a formula critici

cu privire la decizia atacată.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou

recurs declarat împotriva unei decizii irevocabile pronunțate de secția civilă

și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt

susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și

hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse

hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 C. proc. civ.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. (2)

C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din

același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul

unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin

exercitare.

Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai

multor recursuri este exclusă.

Or, recurentele-pârâte au declarat un nou recurs

împotriva unei decizii prin care un alt recurs declarat de aceeași parte a fost

respins ca inadmisibil.

În concluzie, cum recursul nu privește o hotărâre

dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că decizia criticată

nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.

Este de reținut că modul de determinare a căilor de

atac prin legea procesual-civilă, corespunzător principiului statuat prin art.

129 din Constituția României, același pentru persoane aflate în situații

identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și

satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, respectiv a celor privind

liberul acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil reglementate

prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, hotărârea atacată nu face parte nici din

categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet, în condițiile art. 24

alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, potrivit căruia „Completul de 9

judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Drept urmare, recursul urmează a fi privit ca fiind

inadmisibil și potrivit legii speciale, excepția pusă în discuție

constatându-se a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca

urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâtele T.T. și T.A.M. împotriva deciziei

nr. 5562 din 23 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1394/2005 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.