ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7093/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7093/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Procurorul General al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.
civ., recurs în anularea sentinței civile nr. 83 din 27 februarie 2003, a
Tribunalului Brăila și a deciziei civile nr. 498/R din 11 aprilie 2003 a Curții
de Apel Galați, secția civilă, susținând că au fost pronunțate cu încălcarea
esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
S-a arătat că nelegal instanțele au
considerat că magistrații fac parte din categoriile de persoane care sunt
asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuției pentru
asigurările sociale de sănătate.
Recursul în anulare urmează să fie
admis ca fondat pentru următoarele considerente.
Tribunalul
Brăila prin sentința civilă nr. 83 din 27 februarie 2003, definitivă prin
decizia civilă nr. 1053 din 6 septembrie 2002 a Curții de Apel Galați a admis
acțiunea formulată de reclamanții A.V., ș.a., și a obligat Ministerul Justiției
și Tribunalul Covasna să-i restituie sumele reținute cu titlu de contribuții de
asigurări sociale de sănătate în procent de 7%, raportat la salariul lunar
reactualizate. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de
pârâți.
Instanțele au reținut în esență că,
în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992
magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii
aflați în întreținerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistență
medicală și medicamente astfel că legea nu condiționează acordarea asistenței
medicale gratuite de plata unei contribuții de asigurări sociale de sănătate.
Instanțele au considerat nelegal că
aplicarea prevederilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 exclude
aplicarea dispozițiilor Legii nr. 145/1997.
Astfel, în conformitate cu art. 1
alin. (2) din Legea nr. 145/1997 asigurările sociale de sănătate sunt
obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității
și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor; art.4 din același
act normativ prevede că cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii care
au reședința în România, sunt supuși în mod obligatoriu asigurării.
Art. 6 și art. 55 din Legea nr.
145/1997 enumeră, limitativ, categoriile de persoane care beneficiază de asigurări
de sănătate sau sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata
contribuției pentru asigurările sociale de sănătate
Cum magistrații nu sunt incluși în
categoriile de persoane exceptate de la plata contribuțiilor de asigurări
sociale de sănătate, Curtea va admite recursul în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței
nr. 83 din 27 februarie 2003, a Tribunalului Brăila, secția civilă, precum și a
deciziei nr. 498/R din 11 aprilie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
și
Casează hotărârile atacate și în fond respinge acțiunea
reclamanților cât și cererea de chemare în garanție.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a
executării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2004.