Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.03.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1534/2005

HOTĂRÂRE
01.03.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1534/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anularea sentinței civile nr. 991 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și a deciziei civile nr. 923/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș susținând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. S-a arătat că nelegal instanțele au considerat că magistrații fac parte din categoriile de persoane care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate.

Recursul în anulare urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente. Tribunalul Harghita prin sentința civilă nr. 991 din 14 august 2002, definitivă prin decizia civilă nr. 923 din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș a admis acțiunea formulată de reclamanta F.I. și a obligat Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita să-i restituie sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în procent de 7%, raportat la salariul lunar, reactualizate. A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâți și a fost obligată chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să le achite sumele la plata cărora au fost obligați către reclamantă.

Instanțele au reținut în esență că, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 magistrații în activitate sau pensionari precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală și medicamente astfel că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate. Instanțele au considerat nelegal că aplicarea prevederilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 exclude aplicarea dispozițiilor Legii nr. 145/1997. Astfel, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor; art. 4 din același act normativ prevede că cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România, sunt supuși în mod obligatoriu asigurării.

Art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, enumeră, limitativ, categoriile de persoane care beneficiază de asigurări de sănătate sau asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate. Cum magistrații nu sunt incluși în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, Curtea va admite recursul în anulare.

DECIDE: Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1467/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. recurs în anulare
ÎCCJ 2004-02-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1158/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anular
ÎCCJ 2004-02-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1471/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anula
ÎCCJ 2004-02-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1166/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anular
ÎCCJ 2004-02-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1162/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anular
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă