ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3410/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 40/ CC

din 12 mai 2005, dată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5004/P/2005, în baza art.

149

1

C. proc. pen., s-a respins propunerea de arestare preventivă

formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, față de inculpatul Ș.S.I.

Hotărând astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin propunerea înregistrată

la instanță sub nr. 5004/ P din 12 mai 2005 Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș a solicitat arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile a inculpatului

Ș.S.I., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și viol, prevăzută de art. 211

alin. (1) și (2

1

) lit. a) și c) C. pen., art. 197 alin. (1) și (2) lit.

a) din același cod, cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen.,

constând în aceea că, în data de 9 mai 2004, împreună cu altă persoană, în

locuința părții vătămate A.S., prin amenințare, a deposedat-o pe aceasta de

bijuterii din aur și a întreținut cu ea relații sexuale împotriva voinței

acesteia.

În motivarea propunerii

formulate de parchet s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

136 C. proc. pen., existând probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit

o faptă prevăzută de legea penală, inculpatul este recidivist, pentru

infracțiunile săvârșite, legea prevede închisoarea mai mare de 4 ani, iar

lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Din actele și lucrările

dosarului, tribunalul a reținut că prin ordonanța Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș nr. 342/P/2004, s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva

inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus-menționate.

Analizând propunerea de

arestare preventivă prin prisma motivelor invocate și a actelor aflate la

dosarul cauzei, instanța a constatat că inculpatul se află în executarea a două

pedepse cu închisoarea, conform mandatelor nr. 271/2002 din 3 octombrie 2003 și

nr. 374 din 12 august 2003 emise de Tribunalul Timiș și respectiv, de

Judecătoria Toplița, de 7 ani închisoare și 3 ani închisoare.

Tribunalul a reținut că,

inculpatul este condamnat definitiv pentru 2 infracțiuni de două instanțe

diferite, neavând posibilitatea de a se afla în stare de libertate la

cercetările ce se vor efectua în prezenta cauză, în care s-a formulat

propunerea de arestare și prin urmare, neexistând posibilitatea ca inculpatul

să fie cercetat în cauză în stare de libertate, nu există nici posibilitatea de

a crea un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a mai reținut că,

probatoriul la urmărirea penală a fost administrat în lipsa inculpatului, care

se afla încarcerat în Penitenciarul Timișoara, neavând posibilitatea de a

propune vreo probă în apărare și în consecință, în temeiul art. 149

1

C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă

formulată de parchet, față de inculpatul Ș.I., care este arestat în altă cauză.

Împotriva încheierii nr. 40

din 12 mai 2005 dată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 5004/P/2005, în

termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș,

criticând-o pentru netemeinicie, susținând că, în mod greșit s-a dispus

respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de parchet, în

condițiile în care, faptele pentru care este cercetat sunt deosebit de grave.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia penală nr. 460/ R din 13 mai 2005, a admis recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, a casat încheierea atacată și

rejudecând cauza, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș, având ca obiect arestarea preventivă și în temeiul art. 148 alin. (1) lit.

f) și lit. h) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ș.S.I.,

pe timp de 30 zile, începând cu data de 13 mai 2005, ora 14,30.

În motivarea acestei

soluții, instanța de control judiciar a arătat:

„Greșit instanța de fond a

apreciat că, în condițiile în care inculpatul este arestat în altă cauză nu se

poate susține că lăsarea în libertate a acestuia, care de altfel nu este

posibilă în acest moment, ar putea duce la crearea unui pericol concret pentru

ordinea publică.

Se omite însă a se lua în

considerare, pe de o parte, că inculpatul este recidivist pentru comiterea unor

infracțiuni deosebit de grave, în prezent aflându-se în executarea unei pedepse

de 7 ani închisoare, iar pe de altă parte, infracțiunile pentru care este

cercetat în prezent sunt grave, art. 211 alin. (1) și (2

1

) lit. a)

și c) C. pen., art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

a) și art. 37 lit. b) C. pen., prevăzute cu închisoarea mai mare de 4 ani.

În condițiile îndeplinirii

cerințelor prevăzute de art. 136, art. 146 și art. 148 alin. (1) lit. f) și h) C.

proc. pen., nu prezintă nici o importanță că în prezent se află în executarea

unei alte pedepse de 7 ani închisoare, între acestea neexistând nici o

legătură”.

Instanța de control judiciar

a mai reținut:

„Aparent se poate trage

concluzia că de vreme ce inculpatul este arestat în altă cauză, acesta nu putea

prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, dar se omite a se lua în

considerare faptul că instanța nu are date certe și nici nu poate face

supoziții cu privire la data când acesta urmează pentru diferite motive să fie

liberat de sub efectele mandatului de executare a pedepsei închisorii.

În aceste condiții, se poate

trage concluzia că între mandatul de executare a pedepsei închisoare și măsura

arestării preventive, nu există nici o legătură, iar în cazul îndeplinirii

cerințelor textelor legale despre care s-a făcut amintire mai sus, instanța

poate să dispună și în aceste condiții luarea măsurii arestării preventive,

dacă acest lucru se impune”.

Împotriva deciziei penale a

declarat recurs inculpatul Ș.S.I., motivând că nu se face vinovat pentru

acuzațiile ce i se aduc.

Recursul declarat de

inculpat este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor

înscrise în Capitolul III din Titlul II al Codului de procedură penală,

deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de

atac.

Cum decizia penală nr. 460/ R

din 13 mai 2005, atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara ca

instanță de recurs, recursul declarat de inculpatul Ș.S.I., este inadmisibil și

în consecință, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va fi respins ca atare.

În baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul S.S.I. împotriva deciziei penale nr. 460/ R din

13 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 mai 2005.