Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.03.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1478/2006

HOTĂRÂRE
07.03.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1478/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Contestatorul condamnat D.M., deținut în Penitenciarul Jilava și aflat în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare la care a fost condamnat de către Tribunalul București, secția I-a penală, prin sentința penală nr. 89/2003 pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, s-a adresat Tribunalului București, ca instanță competentă, cu contestație la executare pentru ca în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002 să i se reducă la jumătate pedeapsa pe care o execută. S-a susținut că el a formulat un denunț împotriva numiților V.I.E. și V.R., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., că cei doi au fost trimiși în judecată, iar lui nu i s-au aplicat prevederea legală menționată, astfel încât pedeapsa să-i fie redusă la jumătate.

Tribunalul București, secția I penală, a atașat dosarul în care s-a pronunțat sentința penală împotriva căreia a formulat contestație la executare și în raport de conținutul acesteia și de motivele invocate, prin sentința penală nr. 1122 din 31august 2005, a fost respinsă contestația la executare formulată de către contestatorul condamnat, ca nefondată, întrucât în cauză nu sunt incidente nici unul dintre cazurile înscrise la art. 461 C. proc. pen., în plus nu își găsesc aplicarea prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul condamnat, potrivit art. 362 și 363 C. proc. pen., pe motiv că greșit i s-a respins contestația și că instanța de fond, în mod nejustificat nu i-a aplicat prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Curtea de Apel București, secția I penală, a examinat apelul declarat de către contestatorul apelant în raport de critica arătată, de actele și lucrările de la dosar, de sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen. și prin decizia penală nr. 789 din 18 decembrie 2005 a respins apelul ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. S-a motivat în adoptarea acestei soluții că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în sensul că în cauză nu își găsesc aplicabilitatea nici una dintre situațiile înscrise la art. 461 C. proc. pen. și ca atare apelul declarat este nefondat. În conformitate cu art. 385 3 C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către contestatorul condamnat, pe considerent că în mod greșit i s-a respins contestația deși beneficiază de o reducere a pedepsei la jumătate, așa cum este prevăzut în art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Examinând recursul declarat, în raport de motivul arătat, care a constituit și critică în apel, de decizia și sentința pronunțate în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 385 9 C. proc. pen., se constată că recursul de față este nefondat și se va respinge pentru considerente ce se vor dezvolta în continuare. Recurentul contestator condamnat D.M. se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare aplicată de către Tribunalul București prin sentința penală nr. 89 din 04 februarie 2003, hotărâre ce a fost menținută cu privire la cuantumul pedepsei, deși recurentul și-a exercitat căile de atac prevăzute de lege, apel și recurs. Cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare la care a fost condamnat prin sus menționata sentință, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a solicitat ca motiv de recurs reducerea pedepsei la jumătate, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, motiv care se va înlătura ca fiind nefondat.

Potrivit art. 461 C. proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: - când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; - când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; - când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; - când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau ori altă cauză de - stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Având în vedere cazurile în care se poate face contestație la executare și prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, în care se arată că persoana care a comis o infracțiune gravă, iar înainte sau în timpul urmăririi penale ori al judecății, denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducere la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, se constată că în mod just și printr-o interpretare judicioasă și conformă cu norma juridică, instanța de fond cum și cea de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât cele arătate nu constituie caz de contestație, chestiunile invocate de către recurent își puteau găsii rezolvarea odată cu soluționarea pe fond a cauzei sale și nu în situația când el se află în fața unei hotărâri definitive și în executarea pedepsei, pentru a se aprecia dacă în raport de denunțul formulat organele de urmărire penală s-au putut descoperii și trage la răspundere penală persoanele arătate de către denunțător.

Conchizând că, în cauză au fost pronunțate hotărâri legale și temeinice, juste, drepte și conforme cu prevederile legii, că motivul de recurs invocat nu constituie caz de casare în sensul pct. 17 1 de la art. 385 9 C. proc. pen., iar potrivit pct. 3, din oficiu nu se constată cazuri de casare, astfel că recursul declarat se va respinge, ca nefondat în baza art. 385 15 C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator D.M., împotriva deciziei penale nr. 789 din 18 octombrie 2005, a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 140 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 martie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1292/2006
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1025 din 19 iulie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II–a penală, în dosarul nr. 4016/2005, s-a respins contestația la e
ÎCCJ 2004-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2224/2004
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1178 din 16 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II–a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare, f
ÎCCJ 2004-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5608/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 892 din 29 iunie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamna
ÎCCJ 2003-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3938/2003
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 188 din 25 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a II–a penală, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la execu
ÎCCJ 2006-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 520/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1168 din 8 septembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de conda
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă