ÎCCJ, decizie (scj.ro #84247)

Contestație la executare. Cazuri. Art. 19 din Legea nr. 682/2002 Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale Indice alfabetic : Drept procesual penal - contestație la executare - art. 19 din Legea nr. 682/2002 C. proc. pen., art. 461 alin. (1) Legea nr. 682/2002, art. 19 Aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, potrivit cărora persoana care are calitatea de martor în sensul acestei legi și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, nu poate fi invocată pe calea contestației la executare, neîncadrându-se în nici unul dintre cazurile prevăzute în art. 461 alin. (1) C. proc.

pen. Prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 pot fi invocate numai cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, pentru a se aprecia dacă în raport cu denunțul formulat s-au putut descoperi și trage la răspundere penală persoanele care au săvârșit infracțiunile grave arătate de către denunțător, iar nu pe calea contestației la executare, după ce denunțătorul a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă și se află în executarea pedepsei.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1478 din 7 martie 2006 Contestatorul condamnat D.M., aflat în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, la care a fost condamnat de către Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 89 din 4 februarie 2003, pentru comiterea infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, s-a adresat Tribunalului București, ca instanță competentă, cu contestație la executare pentru ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002, să i se reducă la jumătate pedeapsa pe care o execută. Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 1122 din 31 august 2005, a respins contestația la executare formulată de contestatorul condamnat, întrucât în cauză nu sunt incidente nici unul dintre cazurile prevăzute în art. 461 alin. (1) C. proc.

pen., iar Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 789 din 18 decembrie 2005, a respins apelul declarat de acesta. Recursul declarat de contestator este nefondat. Recurentul contestator se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare aplicată de către Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 89 din 4 februarie 2003, hotărâre ce a fost menținută cu privire la cuantumul pedepsei, deși recurentul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, apel și recurs. Cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare la care a fost condamnat, în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, prin sentința menționată, recurentul contestator a solicitat reducerea pedepsei la jumătate, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, motiv care se va înlătura ca fiind nefondat.

Potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: - când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; - când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; - când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; - când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Având în vedere cazurile în care se poate face contestație la executare și prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, în care se arată că persoana care a comis o infracțiune gravă, iar înainte sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducere la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, se constată că, în mod just și printr-o interpretare judicioasă și conformă cu norma juridică, prima instanță, precum și cea de apel au apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât cele arătate nu constituie caz de contestație la executare.

Chestiunile invocate de către recurent își puteau găsi rezolvarea odată cu soluționarea pe fond a cauzei, pentru a se aprecia dacă în raport cu denunțul formulat organelor de urmărire penală s-au putut descoperi și trage la răspundere penală persoanele arătate de către denunțător, iar nu în situația când el se află în fața unei hotărâri definitive și în executarea pedepsei. În consecință, recursul declarat de contestator a fost respins.