ÎCCJ, decizie (scj.ro #84247)

Contestație la executare. Cazuri. Art.

19 din Legea nr. 682/2002

Cuprins pe materii

: Drept procesual

penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic

: Drept procesual

penal

-

contestație la executare

-

art. 19 din Legea nr. 682/2002

C. proc. pen.,

art. 461 alin. (1)

Legea nr. 682/2002,

art.

19

Aplicarea

prevederilor art. 19 din Legea nr.

682/2002 privind protecția martorilor, potrivit cărora persoana

care are calitatea de martor în sensul acestei legi și care a comis o

infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății

denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor

persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducerea la

jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, nu poate fi invocată pe calea

contestației la executare, neîncadrându-se în nici unul dintre cazurile

prevăzute în art. 461 alin. (1) C. proc. pen.

Prevederile art.

19 din Legea nr.

682/2002

pot fi invocate numai cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, pentru a se

aprecia dacă în raport cu denunțul formulat s-au putut descoperi și trage la răspundere

penală persoanele care au săvârșit infracțiunile grave arătate de către

denunțător, iar nu pe calea contestației la executare, după ce denunțătorul a

fost condamnat printr-o hotărâre definitivă și se află în executarea pedepsei.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1478 din 7 martie

2006

Contestatorul condamnat D.M., aflat în

executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, la care a fost condamnat de către

Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 89 din 4 februarie

2003, pentru comiterea infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, s-a adresat Tribunalului București, ca instanță competentă,

cu contestație la executare pentru ca, în temeiul art. 19 din Legea nr.

682/2002, să i se reducă la jumătate pedeapsa pe care o execută.

Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 1122 din 31 august

2005, a respins contestația la executare formulată de contestatorul condamnat,

întrucât în cauză nu sunt incidente nici unul dintre cazurile prevăzute în art.

461 alin. (1) C. proc. pen., iar Curtea de Apel București, secția I penală,

prin decizia nr. 789 din 18 decembrie 2005, a respins apelul declarat de acesta.

Recursul declarat de contestator este nefondat.

Recurentul contestator se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare

aplicată de către Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 89

din 4 februarie 2003, hotărâre ce a fost menținută cu privire la cuantumul

pedepsei, deși recurentul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, apel și

recurs.

Cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare la care a fost condamnat, în

temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, prin sentința

menționată, recurentul contestator a solicitat reducerea pedepsei la jumătate,

potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, motiv care se va înlătura ca fiind

nefondat.

Potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestația la executare se poate

face în următoarele cazuri:

- când s-a pus în executare o hotărâre

care nu era definitivă;

- când executarea este

îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de

condamnare;

- când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

- când se invocă amnistia, prescripția,

grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și

orice alt incident ivit în cursul executării.

Având în vedere cazurile în care se

poate face contestație la executare și prevederile art. 19 din Legea nr.

682/2002, în care se arată că persoana care a comis o infracțiune gravă, iar

înainte sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează

identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au

săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducere la jumătate a limitelor

pedepsei prevăzute de lege, se constată că, în mod just și printr-o

interpretare judicioasă și conformă cu norma juridică, prima instanță, precum

și cea de apel au apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 19

din Legea nr. 682/2002, întrucât cele arătate nu constituie caz de contestație la

executare. Chestiunile invocate de către recurent își puteau găsi rezolvarea

odată cu soluționarea pe fond a cauzei, pentru a se aprecia dacă în raport cu

denunțul formulat organelor de urmărire penală s-au putut descoperi și trage la

răspundere penală persoanele arătate de către denunțător, iar nu în situația

când el se află în fața unei hotărâri definitive și în executarea pedepsei.

În consecință, recursul declarat de contestator a fost respins.