ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1292/2016

Decizia nr. 1292/2016

Asupra contestației la executare de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2152 din data de 20 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2010 s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă A. și inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 372 din 22 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a l-a penală.

S-a casat decizia recurată și în parte sentința penală nr. 877/F din 23 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, și, rejudecând:

S-a descontopit pedepsa rezultantă de 18 ani închisoare aplicată inculpatului B., în pedepsele componente de:

- 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) și alin. (3) C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu - partea vătămată C.) și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (pct. 1 din rechizitoriu - partea vătămată C.)

- 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e) și i)) C. pen. ( pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.).

-

3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, (pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.).

-

3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, (pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.).

- 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e) și i)) C. pen., ( pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.).

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.).

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,(pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.), pe care le repune în individualitatea lor:

S-a înlăturat sporul de 1 an închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) și (70 C. proc. pen. pentru recurentul inculpat B. și s-au redus pedepsele principale menționate mai sus după cum urmează:

De la 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu - partea vătămată C.) la 12 ani închisoare.

De la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (pct. 1 din rechizitoriu - partea vătămată C.) la 1 an închisoare.

De la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. art. 208 alin. (1) -art. 209 alin. (1) lit. e) și i) C. pen. ( pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.) la 5 ani închisoare.

De la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, (pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.) la 1 an închisoare.

De la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, (pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.) la 1 an închisoare.

De la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e) și i)) C. pen., (pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.) la 5 ani închisoare.

De la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ( pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.) la 1 an închisoare.

De la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ( pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.) la 1 an închisoare.

În temeiul art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 227 din 08 martie 2010 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele deja menționate și s-a dispus ca inculpatul B. să execute pedeapsa mai grea, de 12 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată recurentului inculpat B., durata reținerii și arestării preventivă de la 20 februarie 2010 la 20 iunie 2012.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) și alin. (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul F. la 15 ani închisoare ( pct. 1 din rechizitoriu - partea vătămată C.).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

S-au menținut celelalte pedepse principale aplicate inculpatului F. prin hotărârea instanței de fond, care au fost contopite cu pedeapsa de 15 ani închisoare mai sus indicată, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen. a fost condamnat inculpatul G. la 7 ani închisoare (pct. 5 din rechizitoriu -partea vătămată A.).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

Conform art. 33 lit. a, 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa sus menționată cu pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. și s-a dispus ca inculpatul G. să execute pedeapsa mai grea, de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-au înlăturat dispozițiile art. 86

1_

86

4

și art. 71 alin. (5) C. pen. aplicate de instanța de apel față de inculpații G. și F., cu toate consecințele .

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a lit. b) C. pen. față de inculpații G. și F.

A fost obligat recurentul inculpat G. la plata sumei de 92.200 lei daune civile materiale și la plata sumei de 15.000 lei daune morale, către recurenta parte civilă A.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.

Prin aceeași decizie s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F. și G. împotriva aceleiași decizii, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a dispus ca onorariul parțial în sumă de 100 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B., până la prezentarea

apărătorului ales, să se suporte din fondul Ministerului Justiției, iar cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă A. și inculpatul B., au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, condamnatul B. a formulat contestație la executare,

solicitând lămurirea aspectelor privind neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu ocazia pronunțării deciziei de condamnare, repunerea pedepselor în individualitatea lor și redozarea acestora în limitele legale date de această cauză de reducere a pedepsei, contopirea pedepselor reduse și condamnatera contestatorului la pedeapsa rezultantă.

Contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În motivarea contestației, condamnatul a arătat că prin sentința penală nr. 977/F din 23 decembrie 2010 a Tribunalului București a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare, redusă la 10 ani închisoare prin Decizia nr. 372 din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București.

Cu ocazia judecării căii de atac a recursului, la termenul din data de 3 aprilie 2012 au fost depuse la dosar înscrisuri emise de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București din care rezultă că petentul condamnat beneficiază de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, iar prin încheierea de ședință din data de 25 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de înscrisurile depuse la dosar.

Deși cu ocazia dezbaterilor asupra recursului declarat de condamnat, apărătorul acestuia a solicitat aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, prin Decizia penală nr. 2152 din 20 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, B. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, fără a se face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și fără ca instanța de recurs să se pronunțe cu privire la aplicabilitatea cauzei de reducere a pedepsei.

S-a mai susținut că, la data de 17 decembrie 2015, condamnatul a formulat contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând faptul că art. 19 din Legea nr. 682/2002 reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei, ce ar trebui aplicată, cerere care, prin sentința penală nr. 100 din 16 februarie 2016 a Judecătoriei sectorului 2 București a fost calificată ca fiind contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar soluționarea acesteia a fost declinată în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Decizia penală nr. 454 din 30 martie 2016, Înalta Curte a recalificat cererea ca fiind contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și a trimis-o spre competentă soluționare la Judecătoria

sectorului 2 București, instanță care a respins-o ca inadmisibilă, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 721 din 8 septembrie 2016 a Tribunalului București.

A susținut condamnatul contestator că Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia judecării recursului ordinar împotriva hotărârii de condamnare la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare a omis să se pronunțe cu privire la incidența cauzei de reducere a pedepsei, această omisiune având consecințe majore asupra situației sale juridice, condamnatul urmând să execute o pedeapsă mai mare decât cea legală.

În sprijinul acestei susțineri a arătat că pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) și alin (3) din V.C.P., pedeapsa rezultantă, în urma reducerilor succesive determinate de aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen., precum și a art. 19 din Legea nr. 682/2002 ar fi fost de 8 ani și 4 luni închisoare și nu aceea de 12 ani închisoare.

Examinând contestația Ia executare formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei penale nr. 2152 din data de 20 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/3/2010, Înalta Curte constată următoarele:

1.

În ce privește solicitarea procurorului privind trimiterea cauzei la Judecătoria sectorului 2 București, spre competentă soluționare,

Înalta Curte constată că astfel cum prevăd dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., „în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută".

În speță, contestatorul condamnat, prin apărătorul ales și-a întemeiat contestația la executare, atât în scris cât și oral pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. care prevăd că se poate face contestație la executare „când se ivește o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", soluționarea acesteia fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, din actele dosarului rezultă că cererea de contestație, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din același cod a fost soluționată de Judecătoria sectorului 2 București prin sentința penală nr. 398 din 28 iunie 2016, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă.

Pin urmare, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., soluția cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. urmează să fie stabilită de instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

2.. Examinând admisibilitatea contestației la executare, Înalta Curte

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiți, secția penală, condamnatul B. a formulat contestație la executare împotriva Deciziei penale nr. 2152 din data de 20 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În motivarea contestației, condamnatul contestator a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia judecării recursului ordinar împotriva hotărârii de condamnare la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare a omis să se pronunțe cu privire la incidența unei cauze de reducere a pedepsei, aceea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, această omisiune având consecințe majore asupra situației sale juridice, întrucât urmează să execute o pedeapsă mai mare decât cea legală.

În concret a arătat că pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) și alin (3) din V.C.P., pedeapsa rezultantă, în urma reducerilor succesive determinate de aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) și (70 C. proc. pen., precum și ale art. 19 din Legea nr. 682/2002 ar fi fost de 8 ani și 4 luni închisoare și nu aceea de 12 ani închisoare.

A susținut condamnatul că pe parcursul judecării căii ordinare de atac a recursului a depus la dosar înscrisuri emise de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București din care rezultă că beneficiază de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanța luând act de aceste înscrisuri prin încheierea de ședință din data de 25 aprilie 2012.

Deși, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul condamnatului a solicitat expres aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, prin Decizia nr. 2152 din data de 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, fără a face aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Prin contestația formulată, condamnatul a solicitat ca instanța să lămurească dacă la procesul de individualizare a pedepselor aplicate, s-a avut sau nu în vedere cauza de reducere a pedepsei reglementată de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, precum și faptul că o pedeapsă în alte limite decât cele legale reprezintă un impediment la executare. A solicitat lămurirea aspectelor privind neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu ocazia pronunțării deciziei de condamnare.

Contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care prevede că se poate face contestație la executare când se ivește o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Din actele dosarului rezultă că prin decizia atacată cu contestație la executare, față de condamnatul B. s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 alin. (1) și (7) C. proc. pen. cu consecința reducerii pedepsei principale de la 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) și alin. (3) C. pen., la 12 ani închisoare.

Totodată, din adresa nr. 564/2/2012 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, aflată în dosarul de recurs, rezultă că numitul B. a fost audiat în calitate de martor în dosarele înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub nr. x/P/2008 și nr. x/P/2011, iar prin declarațiile sale a contribuit la aflarea adevărului în cauză, lăsându-se la aprecierea instanței cu privire la cererea condamnatului de aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecția martorilor.

Contestația la executare reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite pe parcursul executării pedepselor, pe această cale neputându-se invoca decât aspecte ce țin exclusiv de executarea hotărârilor judecătorești definitive, tară a se putea modifica dispozițiile din hotărâre care au intrat în puterea lucrului judecat.

Față de motivul invocat de condamnat privind neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, contestația la executare apare ca fiind inadmisibilă întrucât, pe de o parte, prin aceasta se tinde la soluționarea pe fond a cauzei, calitatea de martor în sensul Legii nr. 682/2002 conducând la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, aspect ce ține de judecata în fond a cauzei, fiind inadmisibil ca pe această cale să se procedeze la o nouă individualizare a pedepsei. Pe calea contestației la executare se pot invoca aspecte care privesc, exclusiv, executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că motivul invocat în contestație, acela legat de lămurirea aspectelor privind neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu ocazia pronunțării deciziei de condamnare, raportat la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu se încadrează în dispozițiile legale menționate.

Împiedicarea la executare la care se referă art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Or, în cauza de față, deși condamnatul a invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motivul invocat nu vizează o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută și nici o împiedicare la executare.

Împrejurarea că instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la cererea condamnatului de aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 692/2002 nu este un motiv de împiedicare la executare și nici nu poate fi lămurită pe calea contestației la executare, apreciindu-se că aplicarea dispozițiilor referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă, prevăzute într-o lege specială este o chestiune de fond.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că cererea de contestație la executare, formulată de condamnatul B. împotriva Deciziei nr. 2152 din data de 20 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, este inadmisibilă, urmând ca în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. să fie respinsă ca atare.

Î

n baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat contestatorul la pata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 401ei cuvenită apărătorul desemnat din oficiu, cu titlu de onorariu parțial, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul B. împotriva Deciziei penale nr. 2152 din data de 20 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2010.

Obligă condamnatul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 40 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 06 octombrie 2016.