ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1256/2016

Decizia nr. 1256/2016

Asupra contestației la executare de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 741 din data de 27 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

-

5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.;

-

1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. a) și b) rap. la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

-

2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

-

3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 296

1

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

-

3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 296

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

-

2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 296

1

alin. (1) lit. 1 din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

-

5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a l-a C. proc. pen. nou, cu aplicarea art. 4 C. pen. nou s-a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a dezincriminării faptei.

În baza art. 33 lit. a), 34 și 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe 10 ani.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 14 decembrie 2010-12 iunie 2011.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 611 din 09 iulie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011, Tribunalul București, secția I penală, a hotărât referitor la A., următoarele:

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) pe 10 ani.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. a) și b) rap. la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe 10 ani.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 296

1

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 296

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 296

1

alin. (1) lit. 1 din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe 10 ani.

S-a făcut aplic. art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus reținerea din 14 decembrie 2010 și arestarea preventivă de la 15 decembrie 2010 la 12 iunie 2011. A fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel și inculpatul A.,

solicitând achitarea pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a), c) sau d) C. proc. pen., susținând că probatoriul administrat nu confirmă acuzațiile, iar în subsidiar redozarea pedepselor, în sensul reducerii acestora și schimbarea modalității de executare.

Prin Decizia penală nr. 314/A din 13 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de apelanții-inculpați B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., A., X., Z., Y., A.A., B.B. împotriva sentinței penale nr. 611/F din 09 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A fost casată în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe 10 ani.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. a) și b) rap. la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 296

1

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 296

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 296

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 33 lit. b) 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe 10 ani.

S-a făcut aplic. art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus reținerea din 14 decembrie 2010 și arestarea preventivă de la 15 decembrie 20101a 12 iunie 2011.

S-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara.

S-a apreciat că participația inculpatului A. a fost dovedită cu declarațiile inculpaților Z., U. și A.A. a martorilor C.C., D.D. (vol. 12, fila 243) și E.E. (vol. 12, fila 259), coroborate în parte cu propria declarație prin care a arătat că au fost descărcate utilajele de fabricat țigarete.

Inculpat A. a declarat recurs, prin avocat, la data de 10 ianuarie 2014,

fără a arăta motivele (fila 75, vol. I dosarul Înaltei Curți). Același recurent, prin avocat, a declarat recurs la data de 13 ianuarie 2014, fără a arăta motivele (fila 76, vol. I, dosarul Înaltei Curți).

În cererea olografa intitulată apel, (aflată la filele 79-80, vol. I dosarul Înaltei Curți), inculpatul A. a menționat că la data de 03 ianuarie 2014 a fost contactat de către un ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Vâlcea, în jurul orelor 18,00, pentru a se preda la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea, întrucât Tribunalul București a emis un mandat de arestare pe numele său. S-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea unde i s-a adus la cunoștință, în fotocopie, mandatul nr. 1118 din 31 decembrie 2013, emis de către Tribunalul București a fost încarcerat și depus în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea unde a stat până la data de 06 ianuarie 2014 data la care a fost depus în Penitenciarul Colibași, până la data de 10 februarie 2014 dată la care a fost

transferat la Penitenciarul Rahova - București, întrucât a avut afaceri judiciare. De asemenea, a mai arătat că nu i-a fost comunicată minuta Deciziei penale cu nr. 314 din 13 decembrie 2013 pentru a lua la cunoștință de aceasta și pentru a declara apel la decizia Curții de Apel București, invocând art. 409, art. 407 C. proc. pen.

Apelantul a considerat că vătămarea sa consta în sensul că Penitenciarul Colibaș avea obligația de a-i comunica minuta Deciziei penale cu nr. 314 din 13 decembrie 2013 la cel mai scurt termen, pentru a avea posibilitatea declarării apelului în termen. întrucât nu a luat la cunoștință despre această minuta a Deciziei penale cu nr. 314 din 13 decembrie 2013, a Dosarului penal nr. x/3/2012, emisă de Curtea de Apel București, nu a putut declara cale de atac în termenul stabilit de 10 zile de la data comunicării. Minuta deciziei nu i-a fost comunicată la adresa domiciliului său stabil și nici la Penitenciarul Colibași și nu i-a fost comunicată nici până în prezent, întrucât el nu are niciun document cu privire la înștiințarea acestuia, motiv pentru care el consideră că declararea apelului său împotriva Deciziei penale nr. 314 din 13 decembrie 2013 poate fi în termen și ca atare potrivit art. 411 C. proc. pen., a solicitat repunerea în termen. Apelantul a considerat că se află în stare de detenție la Penitenciarul Rahova, în baza sentinței penale nr. 611 din 09 iulie 2012 în Dosarul nr. x/3/2011 prin mandatul nr. 1118 din 31 decembrie 2013 fără a putea face toate căile de atac, întrucât lui nu i-au fost puse la dispoziție de Penitenciarul Colibași documentele cu privire la minuta Deciziei cu nr. 314 din 13 decembrie 2013. De asemenea, a solicitat admiterea apelului, ca fiind făcut în termen și să se dispună, de îndată, revocarea mandatului de executare emis de Tribunalul București sub nr. x/31/12/2013, întrucât el nu a avut la cunoștință despre modalitățile de comunicare ale tuturor acestor documente. Totodată, a considerat că apelul poate fi repus în termen, urmând ca instanța să ceară informații la Penitenciarul Colibași, modul de comunicare și a aduce la cunoștință minuta.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpatul A. la data de 10 ianuarie 2014 și prin avocat la data de 13 ianuarie 2014,

împotriva deciziei instanței de apel, a constatat că a fost tardiv formulat, reținând că, din verificarea Dosarului nr. x/3/2011 (nr. x/2012) al Curții de Apel București, secția I penală, vol. 6, fila 1 verso, respectiv a încheierii de ședință de la 12 noiembrie 2013 a rezultat că „la apelul nominal făcut în ședință publică. A., personal și asistat de apărător ales, cu împuternicirea avocațială nr. 0012 emisă de Baroul București la data de 15 octombrie 2013 și atașată la fila 278, vol. IV dosar, precum și de apărător din oficiu avocat, F.F.", fiind consemnate concluziile apărării inculpatului (fila 6 verso) și ultimul cuvânt al apelantului inculpat (fila 17 verso), fiind amânată pronunțarea la 26 noiembrie 2013, la 10 decembrie 2013 și la 13 decembrie 2013, când a fost pronunțată decizia atacată ( filele 17 verso și 19 verso ).

S-a reținut că, în conformitate cu art. 385

3

C. proc. pen. anterior „Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. (2) Dispozițiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător".

Potrivit art. 363 alin. (3) din Codul de procedură anterior "Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Pentru

părțile care au lipsit, atât la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv."

Or, apelantul inculpat A. a fost prezent la dezbateri, termenul procedural de declarare al recursului de 10 zile curgând de la pronunțare, respectiv de la 13 decembrie 2013 și expirând la 24 decembrie 2013, iar recursul a fost declarat la data de 10 ianuarie 2014 și prin avocat la data de 13 ianuarie 2014, așa încât recursul a fost declarat peste termenul până la care putea fi declarat, fiind tardiv.

Înalta Curte nu a avut în vedere apărările formulate de recurentul inculpat cu privire la comunicarea minutei după decizie la domiciliu, deoarece fiind prezent la dezbateri, nu era necesară comunicarea acesteia.

De asemenea, Înalta Curte a considerat că formularea denunțului recurentului împotriva apărătorului său pentru nedepunerea recursului nu se circumscrie condițiilor de repunere în termen prevăzute de art. 385 alin. (2) cu referire la art. 364 C. proc. pen., așa încât a respins cererea de repunere în termenul de recurs formulată de condamnatul A., ca neîntemeiată.

Împotriva Deciziei penale nr. 741 din data de 27 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011, a formulat contestație la executare contestatorul A.

Acesta și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând, în scris și oral în fața instanței că a solicitat instanței de recurs să facă aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 deoarece a formulat un denunț încă din anul 2010, de care nu s-a ținut cont la momentul stabilirii pedepsei. A mai susținut că instanța nu a argumentat de ce nu a reținut dispozițiile legale mai sus arătate.

A solicitat admiterea contestației cu consecința aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, deoarece s-a comis o eroare judecătorească.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 14 aprilie 2016, fiind repartizată aleatoriu spre soluționare completului C9.

Examinând contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 741 din data de 27 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, instanța urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, art. 598 C. proc. pen. prevăzând expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația la executare se poate face „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", iar potrivit lit. d) a aceluiași text legal, „ când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei"

Pe de altă parte, dispozițiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen. prevăd că cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări, inadmisibilitatea reprezentând sancțiunea procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

În prezenta cauză, se constată că a mai fost promovată anterior o contestație la executare de către contestatorul A., pentru motive similare, context în care devin incidente dispozițiile legale anterior menționate.

Astfel, prin sentința penală nr. 1732 din data de 16 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/3015, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, o contestație la executare formulată împotriva sentinței penale nr. 611/F/2012 a Tribunalului București definitivă prin Decizia nr. 741/R din data de 27 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, temeiul invocat fiind dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., petentul, invocând cauze de reducere a pedepsei."

În speță, fiind promovată contestația la executare în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

În ceea ce privește cazul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aspectele invocate în motivarea cererii de contestație la executare nu se încadrează în dispozițiile legale anterior menționate.

Din analiza normei legale a rezultat că nelămurirea trebuie să privească hotărârea care se execută și nu modalitatea de soluționare a căilor de atac formulate împotriva acesteia.

A doua ipoteză reglementată prin aceeași normă are în vedere o împiedicare la executare a hotărârii definitive de condamnare.

Or, în speță, nu ne aflăm în niciuna dintre cele două ipoteze, hotărârea pronunțată de instanța de recurs - Decizia penală nr. 741/R din data de 27 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind clară în sensul respingerii, ca tardiv, a recursului formulat de inculpatul A..

De asemenea, criticile formulate de contestatorul condamnat privesc argumentele pe fond ale instanței de recurs, reanalizarea acestora în cadrul contestației la executare fiind inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 599 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 741 din data de 27 mai 2015 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 741 din data de 27 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2016.