ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5266/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 22 martie 2005, reclamanta T.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 15875 din 21 ianuarie

2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de

beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivare, reclamanta a arătat că

este îndreptățită la recunoașterea drepturilor prevăzute de legea

sus-menționată, întrucât, în perioada 15 iulie 1944 - 31 decembrie 1944 a fost

nevoită să se refugieze împreună cu familia, din localitatea de domiciliu,

Turda, județul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra

populației române din zonă, de trupele de ocupație hortysto - fasciste.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 281

din 27 aprilie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a

obligat pârâta să–i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada

15 iulie 1944 - 20 decembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2004.

Instanța a reținut că soluția se

impune în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând

modificarea acestei hotărâri judecătorești, în sensul acordării drepturilor

începând cu 5 septembrie 1944, cu motivarea că localitatea Turda a fost ocupată

doar în perioada 5 septembrie 1944 - 5 octombrie 1944, așa cum reiese din

adresa nr. C/2576, emisă de Arhivele Statului, în afara acestui interval

nefiind justificate persecuțiile etnice invocate.

Critica formulată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost

completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă

localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care

fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În mod eronat, recurenta susține că

intimata-reclamantă nu s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarațiile autentice

ale martorilor S.I., P.S. și M.A., coroborate cu înscrisurile depuse, rezultă

că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că în perioada

15 iulie 1944 - 20 decembrie 1944, împreună cu familia, intimata s-a refugiat

din localitatea de domiciliu, Turda - Hotar Cânepiști, ca urmare a

persecuțiilor exercitate de către autoritățile militare de ocupație, respectiv

de trupele hortyste.

Nu se poate reține ca perioadă a

persecuțiilor etnice, exclusiv intervalul 5 septembrie 1944 - 5 octombrie 1944,

rezultat din adresa nr. C/2576/2005, așa cum propune recurenta, pe de o parte

pentru că, așa cum rezultă chiar din conținutul adresei menționate, aceste date

s-au stabilit numai pe baza unor documente ale Poliției Turda din anii 1944 -

1945, găsite în arhive, ceea ce nu înlătură posibilitatea unei alte situații de

fapt, respectiv a existenței unor persecuții reale, anterior consemnării

acestora în documente oficiale.

Pe de altă parte, situația de fapt

trebuie apreciată în raport cu realitățile istorice ale momentului, fiind de

notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române, de către

autoritățile de ocupație.

Și, de altfel, așa cum corect a

reținut și prima instanță, martorilor, care s-au aflat în aceeași situație cu

intimata, le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În consecință, față de dovezile

existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică,

considerente pentru care, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 281 din 27 aprilie

2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2005.