ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5266/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 martie 2005, reclamanta T.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 15875 din 21 ianuarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivare, reclamanta a arătat că este îndreptățită la recunoașterea drepturilor prevăzute de legea sus-menționată, întrucât, în perioada 15 iulie 1944 - 31 decembrie 1944 a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, Turda, județul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra populației române din zonă, de trupele de ocupație hortysto - fasciste.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 281 din 27 aprilie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să–i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 15 iulie 1944 - 20 decembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2004. Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea acestei hotărâri judecătorești, în sensul acordării drepturilor începând cu 5 septembrie 1944, cu motivarea că localitatea Turda a fost ocupată doar în perioada 5 septembrie 1944 - 5 octombrie 1944, așa cum reiese din adresa nr. C/2576, emisă de Arhivele Statului, în afara acestui interval nefiind justificate persecuțiile etnice invocate. Critica formulată este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. În mod eronat, recurenta susține că intimata-reclamantă nu s-ar afla în această situație. Astfel, din declarațiile autentice ale martorilor S.I., P.S. și M.A., coroborate cu înscrisurile depuse, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că în perioada 15 iulie 1944 - 20 decembrie 1944, împreună cu familia, intimata s-a refugiat din localitatea de domiciliu, Turda - Hotar Cânepiști, ca urmare a persecuțiilor exercitate de către autoritățile militare de ocupație, respectiv de trupele hortyste.

Nu se poate reține ca perioadă a persecuțiilor etnice, exclusiv intervalul 5 septembrie 1944 - 5 octombrie 1944, rezultat din adresa nr. C/2576/2005, așa cum propune recurenta, pe de o parte pentru că, așa cum rezultă chiar din conținutul adresei menționate, aceste date s-au stabilit numai pe baza unor documente ale Poliției Turda din anii 1944 - 1945, găsite în arhive, ceea ce nu înlătură posibilitatea unei alte situații de fapt, respectiv a existenței unor persecuții reale, anterior consemnării acestora în documente oficiale. Pe de altă parte, situația de fapt trebuie apreciată în raport cu realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române, de către autoritățile de ocupație.

Și, de altfel, așa cum corect a reținut și prima instanță, martorilor, care s-au aflat în aceeași situație cu intimata, le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, considerente pentru care, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 281 din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2005.