ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6916/2011

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 04 noiembrie 2004 pe rolul Tribunalul Timiș, reclamantul S.W. a chemat în judecată pârâtele Primăria Lovrin și Primăria Tomnatic și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună repunerea reclamantului în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru exercitarea contestației împotriva dispoziției nr. 8 din 05 februarie 2002 emisă de Primăria Lovrin, anularea în parte a dispoziției nr. 8 din 05 februarie 2002 emisă de Primăria Lovrin și obligarea Primăriei Tomnatic la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului înscris în CF nr. 3492 Tomnatic, nr. top 595-596/a.

În cauză au formulat cerere de intervenție accesorie intervenienții H.I. și H.A., invocând calitatea lor de chiriași ai imobilului în litigiu, și au solicitat respingerea acțiunii. Prin încheierea din 18 ianuarie 2005, cererea de intervenție a fost admisă în principiu. Prin Sentința civilă nr. 2767/22 noiembrie 2005, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamantul S.W. și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții H.I. și H.A. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul situat în Tomnatic, nr. 442 a fost proprietatea pe cote părți egale a numiților C.N. și C.W. Cota de ½ care a aparținut numitului C.N. a fost transmisă prin donație lui C.N.W.

Imobilul a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, prin expropriere fără acordare de despăgubiri. La data de 21 august 2001, reclamantul S.W. a înregistrat notificare la Primăria Lovrin, solicitând restituirea în natură a imobilului. Prin dispoziția nr. 8/05 august 2002, Primăria Lovrin a respins cererea de restituire în natură și a acordat reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, cu motivarea că imobilul a fost vândut chiriașilor. Sub aspectul cererii de repunere în termenul de formulare a contestației, tribunalul a reținut că prin Sentința civilă nr. 787 din 02 iunie 2004, Judecătoria Sânnicolau Mare a rectificat CF Tomnatic, în sensul că a fost radiat dreptul de proprietate al cumpărătorilor imobilului și s-a restabilit situația anterioară; astfel s-a constatat ca fiind justificată cererea de repunere în termenul de contestație prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la condiția preluării abuzive, tribunalul a constatat că imobilul a fost preluat prin expropriere în temeiul Legii nr. 187/1945, fiind incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001. Referitor la persoana reclamantului, a stabilit, din analiza actelor de stare civilă cu privire la fostul proprietar tabular al imobilului, că numitul K.N.W., înscris la poziția B23 în CF nr. 256 Tomnatic, nu este menționat cu acest nume în actele de stare civilă și că în lipsa unor date referitoare la nașterea tatălui proprietarului tabular nu se poate determina dacă acesta a avut un ascendent comun cu reclamantul. Instanța a concluzionat că nu s-a dovedit în speță relația de rudenie dintre reclamant și fostul proprietar tabular și că nici certificatul de moștenitor nu poate fi valorificat deoarece din actele de stare civilă rezultă că la succesiunea lui K.W.M.

ar fi avut vocație succesorală prioritară bunica sa, numita S.K., aflată în viață la data deschiderii succesiunii. Prin Decizia civilă nr. 125 din 06 aprilie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamantul S.W. împotriva Sentinței civile nr. 2767 din 22 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș. A schimbat în totalitate sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea reclamantului, a anulat dispoziția nr. 8/05 februarie 2002 emisă de Primarul Comunei Lovrin și a dispus emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului situat în comuna Tomnatic, nr. 442 (nr. nou 719), înscris în CF nr. 3492 Tomnatic, nr. top 595-596/a. A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții H.I.

și H.A. A obligat pârâtele Primăria Lovrin și Primăria Tomnatic să plătească reclamantului suma de 650 RON, reprezentând cheltuielile de judecată. Instanța de apel a reținut că în faza de judecată a apelului, reclamantul a depus certificatul de calitate de moștenitor nr. 826/2005 prin care și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituirea bunului în litigiu. Împotriva Deciziei civile nr. 125/06 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara au declarat recurs pârâta Primăria Tomnatic, prin Primar, și intervenienții H.I. și H.A. Prin Decizia civilă nr. 9050/05 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că, în faza de judecată a recursului, a fost depusă la dosar Sentința civilă nr. 246/27 martie 2007, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care Judecătoria Sânnicolau Mare a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 826/2005 și a dispus anularea acestuia. Certificatul de calitate de moștenitor menționat a constituit înscrisul în temeiul căruia instanța de apel a recunoscut reclamantului S.W. calitatea de moștenitor și, pe cale de consecință, calitatea procesuală activă în litigiu.

Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, atâta timp cât înscrisul în temeiul căruia a fost pronunțată hotărârea recurată a fost anulat, pierzându-și astfel orice forță probantă, și cât calitatea de moștenitor poate fi dovedită și prin alte mijloace de probă admise de lege, se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel care, cu ocazia rejudecării, să administreze acele dovezi permise de lege ce pot justifica pretinsa calitate de moștenitor a reclamantului. Rejudecând cauza, prin Decizia nr. 87/21 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantul S.W. împotriva Sentinței civile nr. 2767/22 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș.

A schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea reclamantului, a anulat în parte dispoziția nr. 8/05 februarie 2002 emisă de Primarul Comunei Lovrin cu privire la soluția dată notificării reclamantului S.W. referitoare la imobilul înscris în CF nr. 256 Tomnatic, nr. top 595-696/a, transcris în CF nr. 3492 Tomnatic, cu același nr. top. A obligat pârâta Primăria Tomnatic, prin Primarul Comunei Tomnatic, să emită în favoarea reclamantului dispoziție de restituire în natură a imobilului și a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtelor formulată de intervenienții H.I. și H.A. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Imobilul înscris inițial în CF nr. 256 Tomnatic sub nr. top 595-596/a a devenit, începând cu 1941, proprietatea în cotă de 1/1 a numitului K.N.V.

(B23), în urma contractului de donație din 1941, prin care K.N. i-a donat cota sa de ½ din imobil. Cei doi deveniseră din 1917 proprietari în timpul minorității (B18 și B19) asupra câte unei cote de ½ , fiind înscriși sub numele de K.M. și K.V. Ulterior, în 1930 și 1928 (B21 și B22) s-a radiat din cartea funciară starea lor de minoritate, de această dată figurând cu numele de K.N. și K.W., iar după donație acesta din urmă figurează ca proprietar cu numele de K.N.V. De la acesta imobilul a fost preluat de Statul Român prin expropriere (B24) în 1946 și transcris din CF nr. 256 Tomnatic în CF nr. 3492 Tomnatic cu același nr. top 595-596/a. La transcrierea imobilului în 1960 în noua carte funciară (B1) numele fostului proprietar tabular apare în forma K.N.

Din prezentarea înscrierilor succesive în cartea funciară în perioada 1917 - 1960 se poate observa că proprietarul tabular K.N.V. de sub B23 din CF nr. 256 Tomnatic este una și aceeași persoană cu K.V. de sub B19 și cu K.W. de sub B22 din aceeași carte funciară, precum și cu K.N. de sub B1 din CF nr. 3492 Tomnatic. În actul de naștere acesta apare cu prenumele de V.-M., data nașterii fiind 28 ianuarie 1910. Prin actele de stare civilă și arborele genealogic depuse la dosar, reclamantul S.W. a făcut dovada faptului că se află în grad de rudenie cu fostul proprietar tabular, autorul lor comun fiind K.V., tatăl reclamantului, numitul S.M., fiind văr primar cu proprietarul tabular K.N.V. De altfel, în momentul promovării acțiunii reclamantul a depus la dosar certificatul nr. 826/2005 de calitate de moștenitor a lui S.M.

după K.W. (una și aceeași persoană cu proprietarul tabular), în calitate de văr primar, și a reclamantului S.W. după S.M., în calitate de fiu. Este adevărat că acest certificat de calitate de moștenitor a fost declarat nul absolut prin hotărâre judecătorească, însă motivul nulității nu l-a reprezentat inexistența gradului de rudenie dintre reclamant și fostul proprietar tabular, ci faptul că nu s-a făcut cu certitudine dovada decesului acestuia la 21 septembrie 1946 în Dachau. Prin urmare, reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001. Având în vedere faptul că imobilul în litigiu se află încă în proprietatea statului, fiind doar închiriat intervenienților H.I.

și H.A., în baza art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, reclamantul are dreptul de a-i fi restituit în natură. De altfel, prevalența restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 reprezintă unul dintre principiile ce guvernează modul de soluționare a notificărilor și care rezultă din conținutul acestei legi, fiind consacrat ca principiu prin art. 1 din Cap.1 al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Curtea de Apel a reținut că, întrucât în urma reorganizării administrativ-teritoriale din anul 2004 a fost înființată Comuna Tomnatic, obligația de a emite în favoarea reclamantului dispoziție de restituire în natură a imobilului revine Primăriei Tomnatic, prin Primarul Comunei Tomnatic.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs intervenienții H.I. și H.A. și pârâta Primăria Comunei Tomnatic prin Primar. 1. Intervenienții H.I. și H.A. formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Curtea de Apel a nesocotit îndrumările date de instanța de recurs și a încălcat prevederile art. 261 C. proc. civ. deoarece hotărârea pronunțată nu este motivată într-o modalitate care să constituie o garanție a unui proces echitabil. În motivarea hotărârii atacate există o neconcordanță vădită între soluția dată și starea de fapt pe care instanța de apel nu a analizat-o în mod explicit sub aspectul calității de persoană îndreptățită a reclamantului.

Față de prevederile imperative ale art. 129 C. proc. civ., instanței de apel îi revenea îndatorirea de a stabili cu exactitate, așa cum a dispus instanța de recurs, calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, având în vedere că există o hotărâre definitivă irevocabilă prin care a fost anulat un act ce îi conferea acestuia calitatea de moștenitor. Se solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara. 2. Pârâta Primăria Comunei Tomnatic prin Primar critică decizia instanței de recurs pentru următoarele considerente întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Instanța de apel a soluționat pricina fără să fie întrunit întregul cadru procesual în ceea ce privește anularea chiar și în parte a dispoziției nr. 8/5 februarie 2001 deoarece beneficiari ai art. 1 din dispoziție erau mai multe persoane îndreptățite să primească despăgubiri, pentru imobilele ce nu se puteau restitui în natură.

Curtea de apel nu și-a manifestat rolul activ, în sensul analizării tuturor probelor de la dosar, dând naștere astfel unui motiv de nelegalitate a hotărârii bazat pe dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Decizia civilă recurată este criticabilă și pentru faptul că instanța de apel nu a motivat, conform dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., soluția de respingere a cererii de intervenție în interesul pârâtelor. S-a reținut eronat că proprietarul tabular K.N.V. de sub B23 din CF nr. 256 Tomnatic este una și aceeași persoană cu K.V. de sub B19 și cu K.W. de sub B22 din aceeași carte funciară, precum și cu K.N. de sub B1 din CF nr. 3492 Tomnatic.

De asemenea, instanța de apel greșit a reținut faptul că motivul nulității certificatului nr. 826/2005 de calitate de moștenitor nu l-a reprezentat inexistența gradului de rudenie dintre reclamant și fostul proprietar tabular, ci faptul că nu s-a făcut cu certitudine dovada decesului acestuia la 21 septembrie 1946 în Dachau. Prin decizia civilă definitivă și irevocabilă nr. 84/02 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara a constatat că din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă fără dubiu că defunctul C.W. nu este una și aceeași persoană cu C.V., una și aceeași persoană cu C.V.-M. sau una și aceeași persoană cu C.W., cum în mod greșit s-a reținut în certificatul de calitate de moștenitor.

Atâta timp cât pe baza acelorași acte de stare civilă o instanță de judecată s-a pronunțat irevocabil asupra împrejurării că numitul C.W. nu este una și aceeași persoană cu C.V.-M., instanța de apel a trecut peste excepția puterii lucrului judecat, constatând greșit că este vorba de una și aceeași persoană. Se mai arată că instanța apel a reținut greșit că reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001. La dosarul cauzei nu s-a depus certificatul de deces al autorului reclamantului în condițiile în care dispozițiile art. 73 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 arată că dovada decesului se face cu certificatul de deces, iar potrivit art. 18 din Decretul nr. 31/1954, dovada morții, inclusiv data ei, se face cu certificatul de deces eliberat după întocmirea actului de deces sau pe baza hotărârii judecătorești declarative de moarte.

Atâta timp cât nu s-a probat în mod legal moartea autorului, reclamantul nu-și justifică calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului din litigiu. Se susține că reclamantul trebuie să probeze faptul acceptării succesiunii, că în cauză trebuie analizată calitatea sa de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001 și că numai certificatul de moștenitor sau certificatul de calitate de moștenitor fac dovada necontestabilă a calității de moștenitor. Se solicită casarea deciziei recurate și trimiterea dosarului spre rejudecarea apelului Curții de Apel Timișoara. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Prin dispoziția nr. 8/05 februarie 2002 emisă de Primăria Lovrin în procedura Legii nr. 10/2001 s-a recunoscut dreptul petentului S.W.

la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de actul normativ menționat, pentru imobilul situat în localitatea Tomnatic nr. 442, comuna Lovrin, județul Timiș, înscris în CF nr. 256 Tomnatic, nr. top.595-596/a, compus din construcție, anexe și terenul aferent. În procedura judiciară ulterioară, declanșată prin contestația formulată de reclamantul S.W. împotriva acestei decizii, Tribunalul Timiș, prin Sentința civilă nr. 2767/22 noiembrie 2005, a constatat că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 deoarece actele de stare civilă depuse nu au probat legătura sa de rudenie cu proprietarul tabular al bunului, într-un grad succesoral care să-i permită să solicite beneficiul acestor măsuri.

În acest prim ciclu procesual, în faza de judecată a apelului, prin Decizia civilă nr. 125/06 aprilie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat soluția pronunțată de prima instanță, apreciind că reclamantul a dovedit calitatea sa succesorală și de persoană îndreptățită la restituirea imobilului în condițiile Legii nr. 10/2001 întrucât a depus la dosar certificatul de calitate de moștenitor nr. 826/2005. Cu ocazia judecării recursului, în cauză s-a probat că, prin Sentința civilă nr. 246/27 martie 2007, rămasă definitivă și irevocabilă, Judecătoria Sânnicolau Mare a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 826/2005 și a dispus anularea acestuia.

În aceste condiții, dispărând forța probantă a înscrisului pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția cuprinsă în Decizia civilă nr. 125/06 aprilie 2006, și având în vedere faptul că reclamantul își poate dovedi calitatea de moștenitor și prin alte mijloace de probă admise de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 9050/05 noiembrie 2009 a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel cu îndrumarea de a administra acele dovezi permise de lege ce pot justifica pretinsa calitate de moștenitor a reclamantului. Pe parcursul rejudecării apelului, reclamantul a întocmit și a depus la dosar un arbore genealogic precum și o declarație dată în Germania, în fața unui notar, de martora R.K.

Reanalizând probele administrate, Curtea de Apel Timișoara concluzionează în sensul că aceste probe au dovedit calitatea reclamantului de succesor al proprietarului tabular și de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001. Înalta Curte reține că notificarea înregistrată pe rolul Primăriei Lovrin și soluționată prin dispoziția nr. 8/05 februarie 2002, contestată în prezentul litigiu, a fost formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de succesor al proprietarului de carte funciară, K.N.V.

Referindu-se atât la actele de stare civilă aflate la dosar, cât și la înscrierile de carte funciară, Tribunalul Timiș, prin sentința pronunțată în cauză, a concluzionat că probele administrate nu dovedesc în mod indubitabil faptul că proprietarul tabular de la poziția B23 din CF 256 Tomnatic - K.N.V.- este una și aceeași persoană cu proprietarul celeilalte cote de ½ din dreptul de proprietate la care se face referire în notarea de la poziția B21 din aceeași carte funciară, pentru a se concluziona că întreg imobilul a aparținut, anterior preluării sale de către Statul Român, lui K.N.V. Dimpotrivă, probele permit concluzia că doar o cotă de ½ din imobil a aparținut lui K.N.V., cealaltă fiind preluată de stat de la C.N.

În plus, actele de stare civilă depuse au dovedit că defunctul K.N.V. nu este una și aceeași persoană cu C.V.-M., menționat și sub numele de C.W. sau K.W. în documente ale Crucii Roșii. Pe baza aceluiași material probator, fără însă a justifica în vreun fel concluziile sale și fără a indica actele de stare civilă care îi fundamentează aceste concluzii, Curtea de Apel afirmă că proprietarii tabulari K.M. și K.V. sunt una și aceeași persoană cu K.N., respectiv K.W. și că, în urma donației pe care a primit-o de la K.N., K.N.V. figurează cu acest nume în cartea funciară. Ulterior, după ce reține că proprietarul întregului imobil ar fi fost K.N.V., instanța de apel, referindu-se la certificatul de calitate de moștenitor nr. 826/2005 menționează că proprietarul imobilului este una și aceeași persoană cu K.W.

Însă, potrivit mențiunilor respectivului certificat de calitate de succesor, C.W. ar fi una și aceeași persoană cu C.V., cu C.V.-M. și cu C.W., nicăieri în cuprinsul acestui act nespecificându-se identitatea dintre K.N.V. și K.W. Or, câtă vreme reclamantul S.W. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare prin care a solicitat valorificarea drepturilor ce i se cuvin în calitate de succesor al proprietarului de carte funciară, K.N.V. asupra imobilului înscris în CF nr. 256 Tomnatic nr. top 595-596/a, instanța de apel avea obligația de a stabili motivat, pe baza probelor administrate, temeinicia susținerilor reclamantului în sensul că este moștenitorul defunctului K.N.V. și că acesta din urmă a fost proprietarul tabular al imobilului menționat.

Instanța de apel nu a lămurit situația de fapt sub aspectele menționate deși, apelul este o cale devolutivă de atac, iar în condițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aplicabil, conform art. 298 C. proc. civ. și în faza de judecată a apelului, judecătorii pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, în scopul stabilirii corecte a situației de fapt. Pe de altă parte, simplele susțineri cuprinse în considerentele deciziei, fără ca instanța de apel să respecte exigențele art. art. 261 alin. (5) C. proc. civ., și să arate care sunt considerentele și probele pe care își întemeiază aceste susțineri, echivalează cu o necercetare a fondului care face imposibilă pentru instanța de recurs exercitarea controlului judiciar.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării vor fi administrate probele necesare pentru stabilirea exactă a temeiniciei susținerilor reclamantului în sensul că este moștenitorul defunctului K.N.V. și că acesta din urmă a fost proprietarul tabular al imobilului ce face obiectul notificării formulate de reclamantul S.W. în procedura Legii nr. 10/2001. În măsura în care dovezile administrate ar conduce la concluzia că autorul reclamantului a fost proprietarul tabular al imobilului solicitat de reclamant prin notificare și s-ar identifica cu defunctul C.W., urmează a se avea în vedere împrejurarea că certificatul de calitate de moștenitor nr. 826/2005 care a fost emis în urma decesului acestei persoane a fost anulat prin Sentința civilă nr. 246/27 martie 2007 a Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Potrivit mențiunilor din dosarul 9082/1/2006 al Înaltei Curți, această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 318/A/2009 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 84/R/2009 a Curții de Apel Timișoara, înscrisuri care nu au fost administrate în cauză, deși recurenta Primăria Comunei Tomnatic face referire, prin motivele de recurs, la decizia irevocabilă menționată.

Dacă în mod definitiv, în acel litigiu instanțele au apreciat motivul nulității certificatului de calitate de moștenitor nr. 826/2005 ca fiind lipsa dovezii decesului numitului C.W., întrucât fișa cartotecă eliberată de Serviciul de Pompe Funebre Augsburg nu este un act doveditor al decesului, pentru a nu se încălca puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare sub acest aspect, instanța de apel urmează a avea în vedere la stabilirea dovezii morții autorului reclamantului, condițiile specifice în care poate fi probat decesul potrivit legislației în vigoare, respectiv Legea nr. 119/1996 și Decretul nr. 31/1954. Față de soluția dispusă - de admitere a recursurilor, de casare a deciziei recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță - Înalta Curte nu va mai analiza celelalte susțineri formulate prin motivele de recurs și care vizează fondul litigiului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâta Primăria Comunei Tomnatic prin Primar și intervenienții H.I. și H.A. împotriva Deciziei nr. 87 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 octombrie 2011.