ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6916/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6916/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 04 noiembrie 2004 pe rolul Tribunalul Timiș,

reclamantul S.W. a chemat în judecată pârâtele Primăria Lovrin și Primăria

Tomnatic și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să

dispună repunerea reclamantului în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001

pentru exercitarea contestației împotriva dispoziției nr. 8 din 05 februarie

2002 emisă de Primăria Lovrin, anularea în parte a dispoziției nr. 8 din 05

februarie 2002 emisă de Primăria Lovrin și obligarea Primăriei Tomnatic la

emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului înscris în CF nr.

3492 Tomnatic, nr. top 595-596/a.

În cauză au formulat cerere de intervenție

accesorie intervenienții H.I. și H.A., invocând calitatea lor de chiriași ai

imobilului în litigiu, și au solicitat respingerea acțiunii. Prin încheierea

din 18 ianuarie 2005, cererea de intervenție a fost admisă în principiu.

Prin Sentința civilă

nr. 2767/22 noiembrie 2005, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de

reclamantul S.W. și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenienții H.I. și H.A.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că imobilul situat în Tomnatic, nr. 442 a fost

proprietatea pe cote părți egale a numiților C.N. și C.W. Cota de

½

care a aparținut

numitului C.N. a fost transmisă prin donație lui C.N.W.

Imobilul a fost

preluat de stat în temeiul Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei

agrare, prin expropriere fără acordare de despăgubiri.

La data de 21 august

2001, reclamantul S.W. a înregistrat notificare la Primăria Lovrin, solicitând

restituirea în natură a imobilului.

Prin dispoziția nr.

8/05 august 2002, Primăria Lovrin a respins cererea de restituire în natură și

a acordat reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, cu motivarea că

imobilul a fost vândut chiriașilor.

Sub aspectul cererii

de repunere în termenul de formulare a contestației, tribunalul a reținut că

prin Sentința civilă nr. 787 din 02 iunie 2004, Judecătoria Sânnicolau Mare a

rectificat CF Tomnatic, în sensul că a fost radiat dreptul de proprietate al

cumpărătorilor imobilului și s-a restabilit situația anterioară; astfel s-a

constatat ca fiind justificată cererea de repunere în termenul de contestație

prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la condiția

preluării abuzive, tribunalul a constatat că imobilul a fost preluat prin

expropriere în temeiul Legii nr. 187/1945, fiind incidente dispozițiile art. 1

din Legea nr. 10/2001.

Referitor la persoana

reclamantului, a stabilit, din analiza actelor de stare civilă cu privire la

fostul proprietar tabular al imobilului, că numitul K.N.W., înscris la poziția

B23 în CF nr. 256 Tomnatic, nu este menționat cu acest nume în actele de stare

civilă și că în lipsa unor date referitoare la nașterea tatălui proprietarului

tabular nu se poate determina dacă acesta a avut un ascendent comun cu

reclamantul.

Instanța a

concluzionat că nu s-a dovedit în speță relația de rudenie dintre reclamant și

fostul proprietar tabular și că nici certificatul de moștenitor nu poate fi

valorificat deoarece din actele de stare civilă rezultă că la succesiunea lui

K.W.M. ar fi avut vocație succesorală prioritară bunica sa, numita S.K., aflată

în viață la data deschiderii succesiunii.

Prin Decizia civilă

nr. 125 din 06 aprilie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat

de reclamantul S.W. împotriva Sentinței civile nr. 2767 din 22 noiembrie 2005

pronunțată de Tribunalul Timiș.

A schimbat în

totalitate sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea reclamantului, a

anulat dispoziția nr. 8/05 februarie 2002 emisă de Primarul Comunei Lovrin și a

dispus emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului situat în

comuna Tomnatic, nr. 442 (nr. nou 719), înscris în CF nr. 3492 Tomnatic, nr.

top 595-596/a.

A respins cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienții H.I. și H.A.

A obligat pârâtele

Primăria Lovrin și Primăria Tomnatic să plătească reclamantului suma de 650

RON, reprezentând cheltuielile de judecată.

Instanța de apel a

reținut că în faza de judecată a apelului, reclamantul a depus certificatul de

calitate de moștenitor nr. 826/2005 prin care și-a dovedit calitatea de

persoană îndreptățită la restituirea bunului în litigiu.

Împotriva Deciziei

civile nr. 125/06 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara au declarat recurs

pârâta Primăria Tomnatic, prin Primar, și intervenienții H.I. și H.A.

Prin Decizia civilă

nr. 9050/05 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la

instanța de apel.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a reținut că, în faza de judecată a recursului, a fost

depusă la dosar Sentința civilă nr. 246/27 martie 2007, rămasă definitivă și

irevocabilă, prin care Judecătoria Sânnicolau Mare a constatat nulitatea

absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 826/2005 și a dispus

anularea acestuia.

Certificatul de

calitate de moștenitor menționat a constituit înscrisul în temeiul căruia

instanța de apel a recunoscut reclamantului S.W. calitatea de moștenitor și, pe

cale de consecință, calitatea procesuală activă în litigiu.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a precizat că, atâta timp cât înscrisul în temeiul căruia a

fost pronunțată hotărârea recurată a fost anulat, pierzându-și astfel orice

forță probantă, și cât calitatea de moștenitor poate fi dovedită și prin alte

mijloace de probă admise de lege, se impune casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel care, cu ocazia rejudecării,

să administreze acele dovezi permise de lege ce pot justifica pretinsa calitate

de moștenitor a reclamantului.

Rejudecând cauza,

prin Decizia nr. 87/21 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a

admis apelul declarat de reclamantul S.W. împotriva Sentinței civile nr.

2767/22 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș.

A schimbat în tot

sentința apelată în sensul că a admis acțiunea reclamantului, a anulat în parte

dispoziția nr. 8/05 februarie 2002 emisă de Primarul Comunei Lovrin cu privire

la soluția dată notificării reclamantului S.W. referitoare la imobilul înscris

în CF nr. 256 Tomnatic, nr. top 595-696/a, transcris în CF nr. 3492 Tomnatic,

cu același nr. top.

A obligat pârâta

Primăria Tomnatic, prin Primarul Comunei Tomnatic, să emită în favoarea

reclamantului dispoziție de restituire în natură a imobilului și a respins

cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtelor formulată de

intervenienții H.I. și H.A.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Imobilul înscris

inițial în CF nr. 256 Tomnatic sub nr. top 595-596/a a devenit, începând cu

1941, proprietatea în cotă de 1/1 a numitului K.N.V. (B23), în urma

contractului de donație din 1941, prin care K.N. i-a donat cota sa de

½

din imobil.

Cei doi deveniseră

din 1917 proprietari în timpul minorității (B18 și B19) asupra câte unei cote

de

½

, fiind înscriși sub

numele de K.M. și K.V. Ulterior, în 1930 și 1928 (B21 și B22) s-a radiat din

cartea funciară starea lor de minoritate, de această dată figurând cu numele de

K.N. și K.W., iar după donație acesta din urmă figurează ca proprietar cu

numele de K.N.V.

De la acesta imobilul

a fost preluat de Statul Român prin expropriere (B24) în 1946 și transcris din

CF nr. 256 Tomnatic în CF nr. 3492 Tomnatic cu același nr. top 595-596/a.

La transcrierea

imobilului în 1960 în noua carte funciară (B1) numele fostului proprietar

tabular apare în forma K.N.

Din prezentarea

înscrierilor succesive în cartea funciară în perioada 1917 - 1960 se poate

observa că proprietarul tabular K.N.V. de sub B23 din CF nr. 256 Tomnatic este

una și aceeași persoană cu K.V. de sub B19 și cu K.W. de sub B22 din aceeași

carte funciară, precum și cu K.N. de sub B1 din CF nr. 3492 Tomnatic.

În actul de naștere

acesta apare cu prenumele de V.-M., data nașterii fiind 28 ianuarie 1910.

Prin actele de stare

civilă și arborele genealogic depuse la dosar, reclamantul S.W. a făcut dovada

faptului că se află în grad de rudenie cu fostul proprietar tabular, autorul

lor comun fiind K.V., tatăl reclamantului, numitul S.M., fiind văr primar cu

proprietarul tabular K.N.V.

De altfel, în

momentul promovării acțiunii reclamantul a depus la dosar certificatul nr.

826/2005 de calitate de moștenitor a lui S.M. după K.W. (una și aceeași

persoană cu proprietarul tabular), în calitate de văr primar, și a

reclamantului S.W. după S.M., în calitate de fiu.

Este adevărat că

acest certificat de calitate de moștenitor a fost declarat nul absolut prin

hotărâre judecătorească, însă motivul nulității nu l-a reprezentat inexistența

gradului de rudenie dintre reclamant și fostul proprietar tabular, ci faptul că

nu s-a făcut cu certitudine dovada decesului acestuia la 21 septembrie 1946 în

Dachau.

Prin urmare,

reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsurile

reparatorii ale Legii nr. 10/2001.

Având în vedere

faptul că imobilul în litigiu se află încă în proprietatea statului, fiind doar

închiriat intervenienților H.I. și H.A., în baza art. 1 alin. (1), art. 7 alin.

(1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, reclamantul are dreptul de a-i fi restituit

în natură.

De altfel, prevalența

restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 reprezintă

unul dintre principiile ce guvernează modul de soluționare a notificărilor și

care rezultă din conținutul acestei legi, fiind consacrat ca principiu prin

art. 1 din Cap.1 al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Curtea de Apel a

reținut că, întrucât în urma reorganizării administrativ-teritoriale din anul

2004 a fost înființată Comuna Tomnatic, obligația de a emite în favoarea

reclamantului dispoziție de restituire în natură a imobilului revine Primăriei

Tomnatic, prin Primarul Comunei Tomnatic.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs intervenienții H.I. și

H.A. și pârâta Primăria Comunei Tomnatic prin Primar.

H.I. și H.A. formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Curtea de Apel a

nesocotit îndrumările date de instanța de recurs și a încălcat prevederile art.

261 C. proc. civ. deoarece hotărârea pronunțată nu este motivată într-o

modalitate care să constituie o garanție a unui proces echitabil.

În motivarea

hotărârii atacate există o neconcordanță vădită între soluția dată și starea de

fapt pe care instanța de apel nu a analizat-o în mod explicit sub aspectul

calității de persoană îndreptățită a reclamantului.

Față de prevederile

imperative ale art. 129 C. proc. civ., instanței de apel îi revenea îndatorirea

de a stabili cu exactitate, așa cum a dispus instanța de recurs, calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită, având în vedere că există o hotărâre

definitivă irevocabilă prin care a fost anulat un act ce îi conferea acestuia

calitatea de moștenitor.

Se solicită casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel

Timișoara.

Comunei Tomnatic prin Primar critică decizia instanței de recurs pentru

următoarele considerente întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.:

Instanța de apel a

soluționat pricina fără să fie întrunit întregul cadru procesual în ceea ce

privește anularea chiar și în parte a dispoziției nr. 8/5 februarie 2001

deoarece beneficiari ai art. 1 din dispoziție erau mai multe persoane

îndreptățite să primească despăgubiri, pentru imobilele ce nu se puteau

restitui în natură.

Curtea de apel nu

și-a manifestat rolul activ, în sensul analizării tuturor probelor de la dosar,

dând naștere astfel unui motiv de nelegalitate a hotărârii bazat pe

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Decizia civilă

recurată este criticabilă și pentru faptul că instanța de apel nu a motivat,

conform dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., soluția de respingere a

cererii de intervenție în interesul pârâtelor.

S-a reținut eronat că

proprietarul tabular K.N.V. de sub B23 din CF nr. 256 Tomnatic este una și

aceeași persoană cu K.V. de sub B19 și cu K.W. de sub B22 din aceeași carte

funciară, precum și cu K.N. de sub B1 din CF nr. 3492 Tomnatic.

De asemenea, instanța

de apel greșit a reținut faptul că motivul nulității certificatului nr.

826/2005 de calitate de moștenitor nu l-a reprezentat inexistența gradului de

rudenie dintre reclamant și fostul proprietar tabular, ci faptul că nu s-a

făcut cu certitudine dovada decesului acestuia la 21 septembrie 1946 în Dachau.

Prin decizia civilă definitivă și irevocabilă nr. 84/02 februarie 2009, Curtea

de Apel Timișoara a constatat că din actele de stare civilă depuse la dosar

rezultă fără dubiu că defunctul C.W. nu este una și aceeași persoană cu C.V.,

una și aceeași persoană cu C.V.-M. sau una și aceeași persoană cu C.W., cum în

mod greșit s-a reținut în certificatul de calitate de moștenitor.

Atâta timp cât pe

baza acelorași acte de stare civilă o instanță de judecată s-a pronunțat

irevocabil asupra împrejurării că numitul C.W. nu este una și aceeași persoană

cu C.V.-M., instanța de apel a trecut peste excepția puterii lucrului judecat,

constatând greșit că este vorba de una și aceeași persoană.

Se mai arată că

instanța apel a reținut greșit că reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită la măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001. La dosarul cauzei

nu s-a depus certificatul de deces al autorului reclamantului în condițiile în

care dispozițiile art. 73 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995

arată că dovada decesului se face cu certificatul de deces, iar potrivit art.

18 din Decretul nr. 31/1954, dovada morții, inclusiv data ei, se face cu

certificatul de deces eliberat după întocmirea actului de deces sau pe baza

hotărârii judecătorești declarative de moarte.

Atâta timp cât nu s-a

probat în mod legal moartea autorului, reclamantul nu-și justifică calitatea de

persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului din litigiu.

Se susține că

reclamantul trebuie să probeze faptul acceptării succesiunii, că în cauză

trebuie analizată calitatea sa de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr.

10/2001 și că numai certificatul de moștenitor sau certificatul de calitate de

moștenitor fac dovada necontestabilă a calității de moștenitor.

Se solicită casarea

deciziei recurate și trimiterea dosarului spre rejudecarea apelului Curții de

Apel Timișoara.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată următoarele:

Prin dispoziția nr.

8/05 februarie 2002 emisă de Primăria Lovrin în procedura Legii nr. 10/2001 s-a

recunoscut dreptul petentului S.W. la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute

de actul normativ menționat, pentru imobilul situat în localitatea Tomnatic nr.

442, comuna Lovrin, județul Timiș, înscris în CF nr. 256 Tomnatic, nr.

top.595-596/a, compus din construcție, anexe și terenul aferent.

În procedura

judiciară ulterioară, declanșată prin contestația formulată de reclamantul S.W.

împotriva acestei decizii, Tribunalul Timiș, prin Sentința civilă nr. 2767/22

noiembrie 2005, a constatat că reclamantul nu are calitatea de persoană

îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001

deoarece actele de stare civilă depuse nu au probat legătura sa de rudenie cu

proprietarul tabular al bunului, într-un grad succesoral care să-i permită să

solicite beneficiul acestor măsuri.

În acest prim ciclu

procesual, în faza de judecată a apelului, prin Decizia civilă nr. 125/06

aprilie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamant și

a schimbat soluția pronunțată de prima instanță, apreciind că reclamantul a

dovedit calitatea sa succesorală și de persoană îndreptățită la restituirea

imobilului în condițiile Legii nr. 10/2001 întrucât a depus la dosar

certificatul de calitate de moștenitor nr. 826/2005.

Cu ocazia judecării

recursului, în cauză s-a probat că, prin Sentința civilă nr. 246/27 martie

2007, rămasă definitivă și irevocabilă, Judecătoria Sânnicolau Mare a constatat

nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 826/2005 și a

dispus anularea acestuia. În aceste condiții, dispărând forța probantă a

înscrisului pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția cuprinsă în Decizia

civilă nr. 125/06 aprilie 2006, și având în vedere faptul că reclamantul își

poate dovedi calitatea de moștenitor și prin alte mijloace de probă admise de

lege, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 9050/05

noiembrie 2009 a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel cu îndrumarea

de a administra acele dovezi permise de lege ce pot justifica pretinsa calitate

de moștenitor a reclamantului.

Pe parcursul

rejudecării apelului, reclamantul a întocmit și a depus la dosar un arbore

genealogic precum și o declarație dată în Germania, în fața unui notar, de

martora R.K.

Reanalizând probele

administrate, Curtea de Apel Timișoara concluzionează în sensul că aceste probe

au dovedit calitatea reclamantului de succesor al proprietarului tabular și de

persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii, în condițiile Legii

nr. 10/2001.

Înalta Curte reține

că notificarea înregistrată pe rolul Primăriei Lovrin și soluționată prin

dispoziția nr. 8/05 februarie 2002, contestată în prezentul litigiu, a fost

formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de succesor al

proprietarului de carte funciară, K.N.V.

Referindu-se atât la

actele de stare civilă aflate la dosar, cât și la înscrierile de carte

funciară, Tribunalul Timiș, prin sentința pronunțată în cauză, a concluzionat

că probele administrate nu dovedesc în mod indubitabil faptul că proprietarul

tabular de la poziția B23 din CF 256 Tomnatic - K.N.V.- este una și aceeași

persoană cu proprietarul celeilalte cote de

½

din dreptul de proprietate la care se face

referire în notarea de la poziția B21 din aceeași carte funciară, pentru a se

concluziona că întreg imobilul a aparținut, anterior preluării sale de către

Statul Român, lui K.N.V. Dimpotrivă, probele permit concluzia că doar o cotă de

½

din imobil a

aparținut lui K.N.V., cealaltă fiind preluată de stat de la C.N. În plus,

actele de stare civilă depuse au dovedit că defunctul K.N.V. nu este una și

aceeași persoană cu C.V.-M., menționat și sub numele de C.W. sau K.W. în

documente ale Crucii Roșii.

Pe baza aceluiași

material probator, fără însă a justifica în vreun fel concluziile sale și fără

a indica actele de stare civilă care îi fundamentează aceste concluzii, Curtea

de Apel afirmă că proprietarii tabulari K.M. și K.V. sunt una și aceeași

persoană cu K.N., respectiv K.W. și că, în urma donației pe care a primit-o de

la K.N., K.N.V. figurează cu acest nume în cartea funciară.

Ulterior, după ce

reține că proprietarul întregului imobil ar fi fost K.N.V., instanța de apel,

referindu-se la certificatul de calitate de moștenitor nr. 826/2005 menționează

că proprietarul imobilului este una și aceeași persoană cu K.W.

Însă, potrivit

mențiunilor respectivului certificat de calitate de succesor, C.W. ar fi una și

aceeași persoană cu C.V., cu C.V.-M. și cu C.W., nicăieri în cuprinsul acestui

act nespecificându-se identitatea dintre K.N.V. și K.W.

Or, câtă vreme

reclamantul S.W. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare prin

care a solicitat valorificarea drepturilor ce i se cuvin în calitate de

succesor al proprietarului de carte funciară, K.N.V. asupra imobilului înscris

în CF nr. 256 Tomnatic nr. top 595-596/a, instanța de apel avea obligația de a

stabili motivat, pe baza probelor administrate, temeinicia susținerilor

reclamantului în sensul că este moștenitorul defunctului K.N.V. și că acesta

din urmă a fost proprietarul tabular al imobilului menționat.

Instanța de apel nu a

lămurit situația de fapt sub aspectele menționate deși, apelul este o cale

devolutivă de atac, iar în condițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

aplicabil, conform art. 298 C. proc. civ. și în faza de judecată a apelului,

judecătorii pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare,

chiar dacă părțile se împotrivesc, în scopul stabilirii corecte a situației de

fapt.

Pe de altă parte,

simplele susțineri cuprinse în considerentele deciziei, fără ca instanța de

apel să respecte exigențele art. art. 261 alin. (5) C. proc. civ., și să arate

care sunt considerentele și probele pe care își întemeiază aceste susțineri,

echivalează cu o necercetare a fondului care face imposibilă pentru instanța de

recurs exercitarea controlului judiciar.

Prin urmare, în

temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursurile declarate, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării

vor fi administrate probele necesare pentru stabilirea exactă a temeiniciei

susținerilor reclamantului în sensul că este moștenitorul defunctului K.N.V. și

că acesta din urmă a fost proprietarul tabular al imobilului ce face obiectul

notificării formulate de reclamantul S.W. în procedura Legii nr. 10/2001.

În măsura în care

dovezile administrate ar conduce la concluzia că autorul reclamantului a fost

proprietarul tabular al imobilului solicitat de reclamant prin notificare și

s-ar identifica cu defunctul C.W., urmează a se avea în vedere împrejurarea că

certificatul de calitate de moștenitor nr. 826/2005 care a fost emis în urma

decesului acestei persoane a fost anulat prin Sentința civilă nr. 246/27 martie

2007 a Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Potrivit mențiunilor

din dosarul 9082/1/2006 al Înaltei Curți, această hotărâre a rămas definitivă

prin Decizia civilă nr. 318/A/2009 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin

Decizia civilă nr. 84/R/2009 a Curții de Apel Timișoara, înscrisuri care nu au

fost administrate în cauză, deși recurenta Primăria Comunei Tomnatic face

referire, prin motivele de recurs, la decizia irevocabilă menționată.

Dacă în mod

definitiv, în acel litigiu instanțele au apreciat motivul nulității certificatului

de calitate de moștenitor nr. 826/2005 ca fiind lipsa dovezii decesului

numitului C.W., întrucât fișa cartotecă eliberată de Serviciul de Pompe Funebre

Augsburg nu este un act doveditor al decesului, pentru a nu se încălca puterea

de lucru judecat a hotărârii anterioare sub acest aspect, instanța de apel

urmează a avea în vedere la stabilirea dovezii morții autorului reclamantului,

condițiile specifice în care poate fi probat decesul potrivit legislației în

vigoare, respectiv Legea nr. 119/1996 și Decretul nr. 31/1954.

Față de soluția

dispusă - de admitere a recursurilor, de casare a deciziei recurate și de

trimitere a cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță - Înalta Curte

nu va mai analiza celelalte susțineri formulate prin motivele de recurs și care

vizează fondul litigiului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâta Primăria Comunei Tomnatic prin Primar și intervenienții

H.I. și H.A. împotriva Deciziei nr. 87 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 06 octombrie 2011.