ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4131/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Teleorman sub nr. 3070 din 23 mai 2003 reclamanta O.N. a solicitat

în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA și A.V.A.S. ca în temeiul art. 23 din

Legea nr. 10/2001 acestea să fie obligate să se pronunțe prin dispoziție

(decizie) asupra notificărilor reclamantei privind imobilul cu destinația de

moară țărănească pentru mălai, cu plata unor daune cominatorii în sumă de

500.000 lei/zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la

emiterea dispoziției.

Reclamanta a arătat că notificările

au fost adresate pârâtelor prin executorul judecătoresc, iar absența unui

răspuns, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001 le îndreptățește la promovarea

acestei acțiuni.

În cauză au formulat întâmpinări

pârâtele.

Tribunalul Teleorman, prin sentința

civilă nr. 429 din 14 iulie 2003 a admis în parte acțiunea fiind obligată

pârâta A.P.A.P.S. să emită decizie/dispoziție motivată cu privire la

notificarea adresată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, respingând acțiunea

împotriva pârâtei SC S. SA ca nefondată; totodată a fost respins capătul de

cerere privind obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii ca nefondat.

Împotriva sentinței civile emise

pronunțate de Tribunalul Teleorman au declarat apel reclamanta O.N. și pârâta A.P.A.P.S.

Recurenta-apelantă O.N. a criticat

decizia apelată întrucât în opinia sa greșit a fost respinsă acțiunea față de

intimata SC S. SA deși în calitate de deținătoare a imobilului în cauză,

conform Legii nr. 10/2001, trebuia să facă, prin dispoziție motivată, o ofertă

de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului.

A doua critică a

reclamantei-apelante vizează nelegalitatea hotărârii apelate cu privire la

respingerea cererii de acordare a daunelor cominatorii ce constituie un mijloc

de constrângere față de pârâtă de a-și asigura executarea obligației de a

elibera actul.

Apelanta A.P.A.P.S. a invocat pe

cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive având în vedere că nu

sunt incidente în cauză dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, imobilul

fiind deținut de SC S. SA iar reclamanta a optat pentru restituirea în natură

sau despăgubiri bănești, ce nu pot fi acordate.

S-a mai invocat aspectul că acțiunea

este pe de altă parte prematură în ceea ce privește acordarea despăgubirilor

bănești nefiind îndeplinită procedura prealabilă reglementată de art. 36 din

Legea nr. 10/2001.

SC S. SA a depus întâmpinare prin

care a precizat nelegalitatea apelului susținut de către A.P.A.P.S., instituție

competentă să emită decizie cu privire la notificarea reclamantei.

Curtea de Apel București, secția a

IV–a civilă, prin decizia civilă nr. 536 pronunțată la data de 28 noiembrie

2003, a admis ambele apeluri, schimbând în parte sentința primei instanțe în sensul

că a obligat pârâta SC S. SA să se pronunțe prin decizie sau dispoziție

motivată cu privire la notificarea adresată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001.

Totodată a obligat-o pe

intimata-pârâtă SC S. SA la 500.000 lei daune cominatorii pe fiecare zi

întârziere până la rămânerea definitivă a hotărârii și până la emiterea

deciziei (dispoziției) respingând acțiunea față de pârâta A.P.A.P.S. ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel curtea de

apel a reținut, în esență, că sunt fondate criticile apelantelor văzând și art.

21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care dispune că dacă restituirea în natură

nu este posibilă sau nu este aprobată, deținătorul este obligat ca prin

decizie, ori, după caz, dispoziție motivată în termenul prevăzut de art. 23 din

lege să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului.

S-a mai reținut că apelanta A.P.A.P.S.

în mod eronat a fost obligată să emită dispoziție motivată de notificarea

reclamantei, neavând calitate procesuală pasivă.

În contra deciziei pronunțate de

instanța de apel, a declarat recurs reclamanta O.N., criticând-o pentru

nelegalitate.

Recurenta a arătat în esență, că în

mod greșit a fost admis apelul A.P.A.P.S. deși considerând că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, prin urmare A.P.A.P.S.

nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză. În consecință a solicitat

modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de A.P.A.P.S.

împotriva sentinței civile nr. 429/2003 pronunțată de Tribunalul Teleorman.

Recursul va fi admis pentru

următoarele considerente:

Art. 20 alin. (1) și (2) prevăd că

restituirea în natură se va face direct de către unitatea care deține imobilul

solicitat, care va fi notificată potrivit art. 21 și care conform art. 23 alin.

(1) este obligată să se pronunțe prin dispoziție sau decizie motivată, asupra

cererii de restituire în natură, putând fie să dispună restituirea în natură [art.

23 alin. (4)], fie să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin

echivalent, corespunzătoare naturii imobilului, dacă restituirea în natură nu

este posibilă [art. 24 alin. (1)].

Calitatea de unitate deținătoare în

înțelesul art. 20 alin. (1) și (2) o are numai persoana juridică de drept

public sau de drept privat creată de stat, sau după caz de autoritățile

administrației publice centrale sau locale, precum și organizațiile

cooperatiste care dețin cu orice titlu imobile preluate abuziv în condițiile

prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Per a contrario

, în cazul reglementat prin

art. 27 alin. (1), privitor la imobilele preluate cu titlu valabil evidențiate

în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea

dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri

reparatorii prin echivalent, ipoteză în care notificarea se adresează

instituției publice implicate care a efectuat privatizarea (A.V.A.S.,

Ministerul de resort sau Autoritatea Administrației Publice Locale) în raza

căreia este sau era situat imobilul [art. 27 (2)], care este obligat să emită

decizie sau dispoziție motivată potrivit art. 28 alin. (1).

Așadar, indiferent de conținutul

notificării, inclusiv dacă persoana îndreptățită cere restituirea în natură,

pentru simplul fapt că imobilul este evidențiat conform art. 27 alin. (1),

obligația de a răspunde notificării revine instituției publice care a efectuat

privatizarea societății comerciale în patrimoniul căreia este imobilul.

Ca urmare soluția curții de apel

este esențial nelegală, în timp ce soluția primei instanțe este pe deplin legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta O.N. împotriva deciziei civile nr. 536 din 28 noiembrie 2003

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă.

Casează în parte decizia atacată în

sensul că, păstrând celelalte dispoziții respinge ca nefondat apelul declarat

de A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 429 din 14 iulie 2003 pronunțată de

Tribunalul Teleorman, secția civilă, menținând în consecință dispozițiile din

sentința de mai sus referitoare la obligarea pârâtei A.V.A.S. de a emite

decizie, dispoziție motivată cu privire la notificarea adresată de reclamanta O.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.