ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4131/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 3070 din 23 mai 2003 reclamanta O.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA și A.V.A.S. ca în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001 acestea să fie obligate să se pronunțe prin dispoziție (decizie) asupra notificărilor reclamantei privind imobilul cu destinația de moară țărănească pentru mălai, cu plata unor daune cominatorii în sumă de 500.000 lei/zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la emiterea dispoziției. Reclamanta a arătat că notificările au fost adresate pârâtelor prin executorul judecătoresc, iar absența unui răspuns, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001 le îndreptățește la promovarea acestei acțiuni.

În cauză au formulat întâmpinări pârâtele. Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă nr. 429 din 14 iulie 2003 a admis în parte acțiunea fiind obligată pârâta A.P.A.P.S. să emită decizie/dispoziție motivată cu privire la notificarea adresată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, respingând acțiunea împotriva pârâtei SC S. SA ca nefondată; totodată a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii ca nefondat. Împotriva sentinței civile emise pronunțate de Tribunalul Teleorman au declarat apel reclamanta O.N. și pârâta A.P.A.P.S. Recurenta-apelantă O.N. a criticat decizia apelată întrucât în opinia sa greșit a fost respinsă acțiunea față de intimata SC S. SA deși în calitate de deținătoare a imobilului în cauză, conform Legii nr. 10/2001, trebuia să facă, prin dispoziție motivată, o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului.

A doua critică a reclamantei-apelante vizează nelegalitatea hotărârii apelate cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor cominatorii ce constituie un mijloc de constrângere față de pârâtă de a-și asigura executarea obligației de a elibera actul. Apelanta A.P.A.P.S. a invocat pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive având în vedere că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind deținut de SC S. SA iar reclamanta a optat pentru restituirea în natură sau despăgubiri bănești, ce nu pot fi acordate. S-a mai invocat aspectul că acțiunea este pe de altă parte prematură în ceea ce privește acordarea despăgubirilor bănești nefiind îndeplinită procedura prealabilă reglementată de art. 36 din Legea nr. 10/2001.

SC S. SA a depus întâmpinare prin care a precizat nelegalitatea apelului susținut de către A.P.A.P.S., instituție competentă să emită decizie cu privire la notificarea reclamantei. Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, prin decizia civilă nr. 536 pronunțată la data de 28 noiembrie 2003, a admis ambele apeluri, schimbând în parte sentința primei instanțe în sensul că a obligat pârâta SC S. SA să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată cu privire la notificarea adresată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001. Totodată a obligat-o pe intimata-pârâtă SC S. SA la 500.000 lei daune cominatorii pe fiecare zi întârziere până la rămânerea definitivă a hotărârii și până la emiterea deciziei (dispoziției) respingând acțiunea față de pârâta A.P.A.P.S.

ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel curtea de apel a reținut, în esență, că sunt fondate criticile apelantelor văzând și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care dispune că dacă restituirea în natură nu este posibilă sau nu este aprobată, deținătorul este obligat ca prin decizie, ori, după caz, dispoziție motivată în termenul prevăzut de art. 23 din lege să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. S-a mai reținut că apelanta A.P.A.P.S. în mod eronat a fost obligată să emită dispoziție motivată de notificarea reclamantei, neavând calitate procesuală pasivă. În contra deciziei pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs reclamanta O.N., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta a arătat în esență, că în mod greșit a fost admis apelul A.P.A.P.S. deși considerând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, prin urmare A.P.A.P.S. nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză. În consecință a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de A.P.A.P.S. împotriva sentinței civile nr. 429/2003 pronunțată de Tribunalul Teleorman.

Recursul va fi admis pentru următoarele considerente: Art. 20 alin. (1) și (2) prevăd că restituirea în natură se va face direct de către unitatea care deține imobilul solicitat, care va fi notificată potrivit art. 21 și care conform art. 23 alin. (1) este obligată să se pronunțe prin dispoziție sau decizie motivată, asupra cererii de restituire în natură, putând fie să dispună restituirea în natură [art. 23 alin. (4)], fie să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare naturii imobilului, dacă restituirea în natură nu este posibilă [art. 24 alin. (1)]. Calitatea de unitate deținătoare în înțelesul art. 20 alin. (1) și (2) o are numai persoana juridică de drept public sau de drept privat creată de stat, sau după caz de autoritățile administrației publice centrale sau locale, precum și organizațiile cooperatiste care dețin cu orice titlu imobile preluate abuziv în condițiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Per a contrario , în cazul reglementat prin art. 27 alin. (1), privitor la imobilele preluate cu titlu valabil evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent, ipoteză în care notificarea se adresează instituției publice implicate care a efectuat privatizarea (A.V.A.S., Ministerul de resort sau Autoritatea Administrației Publice Locale) în raza căreia este sau era situat imobilul [art. 27 (2)], care este obligat să emită decizie sau dispoziție motivată potrivit art. 28 alin. (1). Așadar, indiferent de conținutul notificării, inclusiv dacă persoana îndreptățită cere restituirea în natură, pentru simplul fapt că imobilul este evidențiat conform art. 27 alin. (1), obligația de a răspunde notificării revine instituției publice care a efectuat privatizarea societății comerciale în patrimoniul căreia este imobilul.

Ca urmare soluția curții de apel este esențial nelegală, în timp ce soluția primei instanțe este pe deplin legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta O.N. împotriva deciziei civile nr. 536 din 28 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă. Casează în parte decizia atacată în sensul că, păstrând celelalte dispoziții respinge ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 429 din 14 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, menținând în consecință dispozițiile din sentința de mai sus referitoare la obligarea pârâtei A.V.A.S. de a emite decizie, dispoziție motivată cu privire la notificarea adresată de reclamanta O.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.