ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7146/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7146/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Teleorman,

reclamanții I.E. și

P.M. au formulat plângere împotriva

refuzului pârâtei SC S.

SA Alexandria și au

solicitat să li se restituie în natură

o moară (construcție din cărămidă,

acoperită cu tablă, parter și etaj, cu o

suprafață de 265,63 mp și utilajele sale), suprafața de 1500 mp teren,

să se

constate nulitatea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate

nr. 0018/1996

deținut de pârâtă pentru cei 1500 mp aferenți morii, iar în

subsidiar, în cazul imposibilității retrocedării

imobilelor în natură să li se

acorde măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamanții

au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a

A.P.A.P.S. și Consiliul Județean Teleorman pentru

ca sentința ce se va pronunța

în cauză să le fie opozabilă.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanții, în

calitate de moștenitori ai

defunctului

P.A., prin notificarea adresată pârâtei SC S. SA

Alexandria

au solicitat restituirea în natură a imobilului cu destinație de moară, situat

în comuna Storobăneasa, sat Beiu, județ Teleorman și prin

adresa nr. 428 din 13 februarie 2002 pârâta a

refuzat retrocedarea, motivat de faptul

că societatea s-a privatizat și că cererea pentru retrocedare trebuie

adresată

A.P.A.P.S.-ului, instituție care a realizat privatizarea.

Tribunalul

Teleorman prin sentința civilă nr. 314 din 12 mai 2003 a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a

respins capătul de cerere

privind constatarea nulității certificatului

de atestare a dreptului de proprietate nr. 0018/1996 și a stabilit despăgubiri

bănești în favoarea

reclamanților în cuantum

de 574.837.550 lei, reprezentând contravaloarea

morii cu anexele, 572.000.000 lei, reprezentând contravaloarea

suprafeței de 1422 mp teren intravilan și 2.837.550 lei contravaloarea

utilajelor morii.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-au avut în

vedere concluziile

raportului

de expertiză tehnică întocmit de expertul T.M. și a celui

întocmit

de expertul I.E., care au fost omologate.

În ceea ce privește certificatul de atestare al

dreptului de proprietate a cărui anulare s-a solicitat, instanța a reținut că o

asemenea cerere este de competența secției de contencios administrativ, fiind

în discuție un act

administrativ și că potrivit art. 5 din

Legea nr. 29/1990 trebuie urmată procedura prealabilă.

Prin decizia nr. 158A din 30 ianuarie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a

civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamanților I.E. și P.M.

Au fost admise apelurile formulate de intimații

A.P.A.P.S. și SC S. SA Alexandria, fiind schimbată în tot sentința primei

instanțe și pe fond s-a

respins

acțiunea completată și precizată, cât și contestația în contradictoriu

cu A.P.A.P.S. București ca neîntemeiată.

Instanța de apel a reținut în esență că, reclamanții

nu au făcut dovada

dreptului de proprietate al autorului

lor pentru imobilul a cărui retrocedare au solicitat-o, că instanța nu putea

acorda măsuri reparatorii și că s-a

substituit

A.P.A.P.S.-ului, dar că ar fi putut dispune obligarea A.P.A.P.S.-ului să

emită dispoziție motivată, vizând măsurile

reparatorii prin echivalent pentru

reclamanți.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin decizia nr. 524 din 19 ianuarie

2006 a admis recursul recurenților I.E. și P.M. și casând decizia instanței de

apel a trimis cauza

spre rejudecarea apelului Curții de Apel București.

Reinvestită cu soluționarea apelului, prin

decizia civilă nr. 56/A din 25 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă, a admis apelul

reclamanților

I.E. și P.M., a desființat în tot decizia apelată, în sensul că a admis

acțiunea așa cum a fost formulată în contradictoriu cu

toți

pârâții din cauză și a dispus restituirea în natură a morii compusă din

1500 mp teren, construcție din cărămidă,

acoperită cu tablă, parter și etaj în

suprafață de 265,63 mp și utilaje.

A

constatat nul certificatul de atestare nr. 0018/1996 deținut de pârâta SC S.

SA.

S-a avut în vedere pentru pronunțarea acestei

hotărâri că, dreptul de

proprietate

a fost dovedit, reclamanții fiind persoane îndreptățite conform art. 3 din

Legea nr. 10/2001, conform procesului-verbal încheiat la 2 iunie 1948 cu ocazia

naționalizării imobilului în baza Legii nr. 119/1948, act în

care este indicat autorul acestora ca

proprietar asupra imobilelor.

S-a

mai reținut că respectivul proces-verbal se coroborează cu alte

înscrisuri care certifică dreptul de proprietate

al reclamanților, cum ar fi:

adeverința nr. 795 din 7 martie 1994,

eliberată de Percepția locală, certificatul

nr.

93.514 din 19 aprilie 1996, eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Statului,

județul Teleorman, procesul-verbal de impunere nr. 1008 din 12 iunie

1944, emis de organele locale, certificatul de prescripție al agenției zonale,

procesul de impunere pe venit nr. 196/1947,

precum și consemnarea calității

de

proprietar al autoarei reclamanților din ziarul vremii „Industrie-

Comerț".

În

drept, s-a reținut de către instanță incidența dispozițiile art. 22 din

Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr.

247/2005, întrucât întinderea

dreptului

de proprietate se presupune a fi cea recunoscută în actul normativ

sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive. De asemenea,

legiuitorul a înțeles să instituie o

prezumție legală în ceea ce privește dovedirea calității de proprietari ai

imobilului, ce face obiectul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în

termen legal pârâții A.V.A.S. București și Consiliul

Județean

Teleorman.

Pârâta A.V.A.S. București critică hotărârea

instanței de apel prin prisma

prevederilor art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticii sale se învederează că,

greșit nu a fost soluționată

excepția

lipsei calității procesuale pasive a recurentei invocată în apel (deși

s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de

acțiuni între A.V.A.S. și Asociația S. S.),

prin care a fost privatizată

unitatea deținătoare SC S. SA, fiind

vândute 70% din acțiunile capitalului social pe care îl deținea la SC S. SA

către Asociația S. S., împrejurare soluționată prin hotărâre judecătorească

irevocabilă.

Se mai arată că, referitor la solicitarea în

natură a imobilelor de către

reclamanți

sau acordarea despăgubirilor în echivalent, A.V.A.S. nu are calitate

procesuală, prin lege neavând o astfel de competență.

Hotărârea recurată este criticată și pentru

faptul că, deși prin apel s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a

A.V.A.S.-ului, instanța a dispus restituirea în natură a imobilului, fără a

preciza în concret pârâta căreia îi

revine această obligație, fiind enumerați toți pârâții chemați în

judecată.

Se

mai precizează că au fost încălcate dispozițiile art. 29 din Legea

nr. 10/2001, dispoziții ce stabilesc strict

competența A.V.A.S.-ului.

O ultimă critică formulată de acest pârât se

referă la împrejurarea că nu

poate

fi judecat în contradictoriu cu el, petitul privind constarea nulității

absolute a certificatului de atestare,

având în vedere că nu este implicat în

emiterea actului a

cărui nulitate s-a cerut a fi constatată.

Recurentul

pârât, Consiliul Județean Teleorman critică hotărârea

instanței de apel sub aspectul nemotivării în fapt și drept a petitului

privind

constatarea nulității certificatului de atestare, care are

natură juridică complexă, de drept administrativ, datorită autorității emitente

(H.G. nr. 834/1991) și de natură civilă prin caracterul dreptului de

proprietate atestat.

Recursurile pârâtelor sunt fondate, pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul pârâtului A.V.A.S.

București, se reține că, instanța a fost sesizată cu o cerere privind

restituirea în natură a imobilului

cu destinație de moară, terenul aferent în suprafață de 1500 mp și

utilajele

morii.

Deși a fost invocată excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.V.A.S.-

ului, instanța nu s-a

pronunțat asupra sa.

Se impune a fi reținut că, s-a constat nulitatea

absolută a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni

nr. TR15 din 13 martie 2000, încheiat între A.V.A.S. (fost A.P.A.P.S.) și

Asociația S. S., prin care a fost privatizată SC

S. SA Alexandria, unitatea deținătoare a imobilelor în litigiu.

Prin

acest contract, A.V.A.S. a vândut un procent de 70% acțiuni din capitalul

social deținut la SC S. SA Alexandria, către Asociația S. S.

Prin

sentința civilă nr. 2841 din 14 octombrie 2002, Tribunalul Teleorman a

constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni

invocat

mai sus, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 327

din 30 ianuarie 2006 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială.

Față

de împrejurarea că, obiectul acțiunii îl constituie restituirea în

natură a imobilelor, iar în subsidiar plata

contravalorii acestora, coroborat cu cele arătate anterior, A.V.A.S. nu are

calitate procesuală pasivă.

Acest

pârât nu are competența legală de a restitui în natură imobilele

sau de a acorda despăgubiri bănești, ci, potrivit

art. 29 din Legea nr. 10/2001

are numai competența de a propune măsuri

reparatorii prin echivalent, măsuri ce se acordă de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea

Despăgubirilor, prin

emiterea titlurilor de despăgubire și cu îndeplinirea

condițiilor legale. Așa cum s-a reținut, nu sunt

îndeplinite în prezenta cauză condițiile prevăzute de lege, deoarece

reclamanții nu au parcurs procedura

prealabilă

și obligatorie instituită de legea specială față de această instituție.

De asemenea, reținând că s-a constatat de către o

instanță de judecată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni

încheiat între A.V.A.S.

și

Asociația S. S., există un impediment legal față de care, în cauză

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29

din Legea nr. 10/2001.

Potrivit

dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, competența de restituire a

imobilelor revine pârâtei SC S. SA.

Este evident că, hotărârea recurată cuprinde

motive contradictorii, în

condițiile

în care, deși instanța admite apelul declarat de A.V.A.S., care viza

lipsa calității sale procesuale pasive,

instanța a dispus restituirea în natură a

imobilelor în

litigiu, fără a preciza în concret instituția căreia îi revine această

obligație.

Instanța

de apel a încălcat, prin soluția dată, dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 10/2001, ce stabilesc competența

A.V.A.S. în materia legii speciale.

Nici capătul de cerere referitor la constatarea

nulității certificatul de

atestare

a dreptului de proprietate nu poate fi judecat în contradictoriu cu

A.V.A.S., instituție ce nu a fost

implicată în emiterea actului a cărui nulitate s-a

solicitat.

În raport de cele arătate, A.V.A.S. București nu

are calitate procesuală

pasivă în cauză.

Cu privire la critica formulată de pârâtul

Consiliul Județean Teleorman ce se referă la nemotivarea în fapt și în drept a

petitului privind constatarea nulității certificatului de atestare, aceasta

este întemeiată.

Certificatul

de atestare are natura juridică complexă, de drept

administrativ, având în vedere autoritatea emitentă și civilă prin

caracterul

dreptului de proprietate atestat.

Acest

capăt de cerere trebuie respins, ținându-se cont că unitatea

deținătoare are obligația să se pronunțe cu

privire la restituirea în natură a imobilelor solicitate, ori prin măsuri

reparatorii în echivalent, dacă acestea

sunt ocupate și pentru că la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, pârâta

SC S. SA Alexandria

nu era integral privatizată, pentru ca terenul să fie proprietatea sa, prin

hotărâre judecătorească constatându-se nulitatea

absolută a contractului

de vânzare-cumpărare de acțiuni (sentința civilă nr. 2841 din 14 octombrie 2002

a Tribunalului Teleorman, definitivă și irevocabilă).

De altfel, în acțiunile privind retrocedarea

imobilelor nu interesează

certificatul de atestare, acesta

putând fi atacat numai în contencios administrativ, conform art. 5 din H.G. nr.

834/1991.

Față de toate aceste considerente, urmează a fi

admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a

A.V.A.S. și recursurile declarate de pârâții

Consiliul

Județean Teleorman și A.V.A.S. București în sensul dispozitivului

prezentei

hotărâri.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția

lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. București;

Admite recursurile

declarate de pârâții Consiliul Județean Teleorman și

A.V.A.S.

București împotriva

deciziei nr. 56/A din 25

ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

pe care o modifică în parte, în sensul că admite apelul

pârâtei A.V.A.S.

București împotriva sentinței nr. 314 din 12 mai 2003, pronunțată de Tribunalul

Teleorman;

Desființează în parte această sentință,

în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanții I.E. și P.M. în

contradictoriu cu pârâta SC S. SA Alexandria;

Respinge

acțiunea reclamanților față de pârâta A.V.A.S. București ca

persoană lipsită de calitate procesuală pasivă;

Respinge

capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a

certificatului de atestare a dreptului de

proprietate al pârâtei SC S. SA Alexandria nr. TR-0018/1996 emis de Consiliul

Județean Teleorman;

Menține

restul dispozițiilor hotărârii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29

octombrie 2007.