ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7146/2007

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Teleorman, reclamanții I.E. și P.M. au formulat plângere împotriva refuzului pârâtei SC S. SA Alexandria și au solicitat să li se restituie în natură o moară (construcție din cărămidă, acoperită cu tablă, parter și etaj, cu o suprafață de 265,63 mp și utilajele sale), suprafața de 1500 mp teren, să se constate nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0018/1996 deținut de pârâtă pentru cei 1500 mp aferenți morii, iar în subsidiar, în cazul imposibilității retrocedării imobilelor în natură să li se acorde măsuri reparatorii prin echivalent. Reclamanții au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a A.P.A.P.S.

și Consiliul Județean Teleorman pentru ca sentința ce se va pronunța în cauză să le fie opozabilă. În motivarea acțiunii se arată că reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului P.A., prin notificarea adresată pârâtei SC S. SA Alexandria au solicitat restituirea în natură a imobilului cu destinație de moară, situat în comuna Storobăneasa, sat Beiu, județ Teleorman și prin adresa nr. 428 din 13 februarie 2002 pârâta a refuzat retrocedarea, motivat de faptul că societatea s-a privatizat și că cererea pentru retrocedare trebuie adresată A.P.A.P.S.-ului, instituție care a realizat privatizarea.

Tribunalul Teleorman prin sentința civilă nr. 314 din 12 mai 2003 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a respins capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0018/1996 și a stabilit despăgubiri bănești în favoarea reclamanților în cuantum de 574.837.550 lei, reprezentând contravaloarea morii cu anexele, 572.000.000 lei, reprezentând contravaloarea suprafeței de 1422 mp teren intravilan și 2.837.550 lei contravaloarea utilajelor morii. Pentru a pronunța această hotărâre, s-au avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul T.M. și a celui întocmit de expertul I.E., care au fost omologate.

În ceea ce privește certificatul de atestare al dreptului de proprietate a cărui anulare s-a solicitat, instanța a reținut că o asemenea cerere este de competența secției de contencios administrativ, fiind în discuție un act administrativ și că potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990 trebuie urmată procedura prealabilă. Prin decizia nr. 158A din 30 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamanților I.E. și P.M. Au fost admise apelurile formulate de intimații A.P.A.P.S. și SC S. SA Alexandria, fiind schimbată în tot sentința primei instanțe și pe fond s-a respins acțiunea completată și precizată, cât și contestația în contradictoriu cu A.P.A.P.S.

București ca neîntemeiată. Instanța de apel a reținut în esență că, reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor pentru imobilul a cărui retrocedare au solicitat-o, că instanța nu putea acorda măsuri reparatorii și că s-a substituit A.P.A.P.S.-ului, dar că ar fi putut dispune obligarea A.P.A.P.S.-ului să emită dispoziție motivată, vizând măsurile reparatorii prin echivalent pentru reclamanți. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 524 din 19 ianuarie 2006 a admis recursul recurenților I.E. și P.M. și casând decizia instanței de apel a trimis cauza spre rejudecarea apelului Curții de Apel București. Reinvestită cu soluționarea apelului, prin decizia civilă nr. 56/A din 25 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul reclamanților I.E.

și P.M., a desființat în tot decizia apelată, în sensul că a admis acțiunea așa cum a fost formulată în contradictoriu cu toți pârâții din cauză și a dispus restituirea în natură a morii compusă din 1500 mp teren, construcție din cărămidă, acoperită cu tablă, parter și etaj în suprafață de 265,63 mp și utilaje. A constatat nul certificatul de atestare nr. 0018/1996 deținut de pârâta SC S. SA. S-a avut în vedere pentru pronunțarea acestei hotărâri că, dreptul de proprietate a fost dovedit, reclamanții fiind persoane îndreptățite conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, conform procesului-verbal încheiat la 2 iunie 1948 cu ocazia naționalizării imobilului în baza Legii nr. 119/1948, act în care este indicat autorul acestora ca proprietar asupra imobilelor.

S-a mai reținut că respectivul proces-verbal se coroborează cu alte înscrisuri care certifică dreptul de proprietate al reclamanților, cum ar fi: adeverința nr. 795 din 7 martie 1994, eliberată de Percepția locală, certificatul nr. 93.514 din 19 aprilie 1996, eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Statului, județul Teleorman, procesul-verbal de impunere nr. 1008 din 12 iunie 1944, emis de organele locale, certificatul de prescripție al agenției zonale, procesul de impunere pe venit nr. 196/1947, precum și consemnarea calității de proprietar al autoarei reclamanților din ziarul vremii „Industrie- Comerț". În drept, s-a reținut de către instanță incidența dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, întrucât întinderea dreptului de proprietate se presupune a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

De asemenea, legiuitorul a înțeles să instituie o prezumție legală în ceea ce privește dovedirea calității de proprietari ai imobilului, ce face obiectul Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal pârâții A.V.A.S. București și Consiliul Județean Teleorman. Pârâta A.V.A.S. București critică hotărârea instanței de apel prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticii sale se învederează că, greșit nu a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei invocată în apel (deși s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni între A.V.A.S. și Asociația S. S.), prin care a fost privatizată unitatea deținătoare SC S. SA, fiind vândute 70% din acțiunile capitalului social pe care îl deținea la SC S. SA către Asociația S. S., împrejurare soluționată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Se mai arată că, referitor la solicitarea în natură a imobilelor de către reclamanți sau acordarea despăgubirilor în echivalent, A.V.A.S. nu are calitate procesuală, prin lege neavând o astfel de competență. Hotărârea recurată este criticată și pentru faptul că, deși prin apel s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a A.V.A.S.-ului, instanța a dispus restituirea în natură a imobilului, fără a preciza în concret pârâta căreia îi revine această obligație, fiind enumerați toți pârâții chemați în judecată. Se mai precizează că au fost încălcate dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, dispoziții ce stabilesc strict competența A.V.A.S.-ului. O ultimă critică formulată de acest pârât se referă la împrejurarea că nu poate fi judecat în contradictoriu cu el, petitul privind constarea nulității absolute a certificatului de atestare, având în vedere că nu este implicat în emiterea actului a cărui nulitate s-a cerut a fi constatată.

Recurentul pârât, Consiliul Județean Teleorman critică hotărârea instanței de apel sub aspectul nemotivării în fapt și drept a petitului privind constatarea nulității certificatului de atestare, care are natură juridică complexă, de drept administrativ, datorită autorității emitente (H.G. nr. 834/1991) și de natură civilă prin caracterul dreptului de proprietate atestat. Recursurile pârâtelor sunt fondate, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul pârâtului A.V.A.S. București, se reține că, instanța a fost sesizată cu o cerere privind restituirea în natură a imobilului cu destinație de moară, terenul aferent în suprafață de 1500 mp și utilajele morii. Deși a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S.- ului, instanța nu s-a pronunțat asupra sa.

Se impune a fi reținut că, s-a constat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. TR15 din 13 martie 2000, încheiat între A.V.A.S. (fost A.P.A.P.S.) și Asociația S. S., prin care a fost privatizată SC S. SA Alexandria, unitatea deținătoare a imobilelor în litigiu. Prin acest contract, A.V.A.S. a vândut un procent de 70% acțiuni din capitalul social deținut la SC S. SA Alexandria, către Asociația S. S. Prin sentința civilă nr. 2841 din 14 octombrie 2002, Tribunalul Teleorman a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni invocat mai sus, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 327 din 30 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Față de împrejurarea că, obiectul acțiunii îl constituie restituirea în natură a imobilelor, iar în subsidiar plata contravalorii acestora, coroborat cu cele arătate anterior, A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă. Acest pârât nu are competența legală de a restitui în natură imobilele sau de a acorda despăgubiri bănești, ci, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001 are numai competența de a propune măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri ce se acordă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin emiterea titlurilor de despăgubire și cu îndeplinirea condițiilor legale. Așa cum s-a reținut, nu sunt îndeplinite în prezenta cauză condițiile prevăzute de lege, deoarece reclamanții nu au parcurs procedura prealabilă și obligatorie instituită de legea specială față de această instituție.

De asemenea, reținând că s-a constatat de către o instanță de judecată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între A.V.A.S. și Asociația S. S., există un impediment legal față de care, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, competența de restituire a imobilelor revine pârâtei SC S. SA. Este evident că, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, în condițiile în care, deși instanța admite apelul declarat de A.V.A.S., care viza lipsa calității sale procesuale pasive, instanța a dispus restituirea în natură a imobilelor în litigiu, fără a preciza în concret instituția căreia îi revine această obligație.

Instanța de apel a încălcat, prin soluția dată, dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, ce stabilesc competența A.V.A.S. în materia legii speciale. Nici capătul de cerere referitor la constatarea nulității certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu poate fi judecat în contradictoriu cu A.V.A.S., instituție ce nu a fost implicată în emiterea actului a cărui nulitate s-a solicitat. În raport de cele arătate, A.V.A.S. București nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Cu privire la critica formulată de pârâtul Consiliul Județean Teleorman ce se referă la nemotivarea în fapt și în drept a petitului privind constatarea nulității certificatului de atestare, aceasta este întemeiată.

Certificatul de atestare are natura juridică complexă, de drept administrativ, având în vedere autoritatea emitentă și civilă prin caracterul dreptului de proprietate atestat. Acest capăt de cerere trebuie respins, ținându-se cont că unitatea deținătoare are obligația să se pronunțe cu privire la restituirea în natură a imobilelor solicitate, ori prin măsuri reparatorii în echivalent, dacă acestea sunt ocupate și pentru că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pârâta SC S. SA Alexandria nu era integral privatizată, pentru ca terenul să fie proprietatea sa, prin hotărâre judecătorească constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni (sentința civilă nr. 2841 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Teleorman, definitivă și irevocabilă).

De altfel, în acțiunile privind retrocedarea imobilelor nu interesează certificatul de atestare, acesta putând fi atacat numai în contencios administrativ, conform art. 5 din H.G. nr. 834/1991. Față de toate aceste considerente, urmează a fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. și recursurile declarate de pârâții Consiliul Județean Teleorman și A.V.A.S. București în sensul dispozitivului prezentei hotărâri. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. București; Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul Județean Teleorman și A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 56/A din 25 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o modifică în parte, în sensul că admite apelul pârâtei A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 314 din 12 mai 2003, pronunțată de Tribunalul Teleorman; Desființează în parte această sentință, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanții I.E. și P.M. în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Alexandria; Respinge acțiunea reclamanților față de pârâta A.V.A.S.

București ca persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; Respinge capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC S. SA Alexandria nr. TR-0018/1996 emis de Consiliul Județean Teleorman; Menține restul dispozițiilor hotărârii recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2007.