ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5203/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4

februarie 2002 pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamantele N.H. și M.R. au

solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Alexandria restituirea în natură

a imobilului cu destinație „Moară țărănească”, curți și alte construcții anexe,

situate în comuna Peretu, Județul Teleorman.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au arătat că au formulat notificare SC S. SA Alexandria Teleorman, care însă nu

a emis o decizie potrivit art. 23 alin. (3) din Legea 10/2001 deși a fost

depusă toată documentația necesară, că în răspunsul evaziv formulat de pârâtă

se invocă faptul că aceasta a cumpărat moara și că acest imobil nu a figurat pe

lista unităților ce se privatizează, deoarece urmează să apară Legea nr. 10/2001

iar din anul 1998 vânzarea acestor obiective era interzisă iar unitatea

deținătoare nu putea prezenta un contract concret.

În întâmpinarea formulată, pârâta a

arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20-25 din Legea nr. 10/2001,

că restituirea în natură nu mai este posibilă, fiind aplicabile dispozițiile

art. 27 din Legea 10/2001, reclamantele având dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent care se acordă de către A.P.A.P.S., că în oferta de vânzare a

FPS-ului în patrimoniul SC S. SA apare și imobilul din Peretu, că statul nu mai

are nici o acțiune la societate și ca atare nu trebuia emisă o decizie motivată

iar notificarea trebuia adresată A.P.A.P.S.-ului.

Prin încheierea de ședință de la 25

martie 2002, instanța a luat act de decesul reclamantei N.H. și că acțiunea

este continuată de moștenitoarea acesteia, P.R. care a formulat și cerere de

introducere în cauză în calitate de pârâtă a A.P.A.P.S..

Prin întâmpinarea formulată de

pârâta introdusă în cauză s-a invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale,

arătând că A.P.A.P.S., potrivit Legii nr 10/2001, nu are competența de a

restitui în natură imobilele solicitate de foștii proprietari, ci numai

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 27 din aceiași

lege.

Prin sentința civilă nr. 3200 din 11

octombrie 2002 pronunțată în dosarul nr. 831/2002 de Tribunalul Teleorman,

secția civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele: P.R. pentru

lipsa capacității procesuale de folosință a acestei reclamante; M.R. pentru

lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.P.A.P.S.; nefondată față de

pârâta SC S. SA.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

Proprietarul imobilului în suprafață

de 6894 mp situat în comuna Peretu, județul Teleorman, imobil deținut în prezent

de pârâta SC S. SA, a fost numitul R.P.       Față de reclamanta N.H., s-a

reținut că aceasta a decedat anterior introducerii acțiunii civile, că nu are

folosința drepturilor civile în sensul art. 41 alin. (1) C. proc. civ. și

atunci moștenitoarea acesteia P.R., nu poate continua o acțiune promovată de o

persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Față de acțiunea reclamantei M.R.

s-a reținut că unitatea deținătoare a imobilului este pârâta SC S. SA și nu A.P.A.P.S.

București iar SC S. SA nu poate fi obligată la restituirea în natură a

imobilului deoarece statul nu mai deține acțiuni la această societate; în cauză

nefiind aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În motivare s-a mai reținut cu

privire la capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de

înstrăinare a imobilului, formulat după închiderea dezbaterilor și amânarea pronunțării

cauzei, că acesta nu poate fi analizat pentru că s-ar încălca principiul

contradictorialității.

Împotriva hotărârii pronunțată de

instanța de fond au declarat apel reclamantele.

În motivarea apelului M.R. a arătat

că soluția instanței de fond este greșită deoarece instanța trebuia ca în

virtutea rolului activ să verifice dacă naționalizarea imobilului s-a făcut cu

titlu sau fără titlu valabil, că statul nefiind proprietar nu putea să

transmită imobilul cumpărătorului său SC S. SA, și deci anularea actului de

înstrăinare atrage anularea actului de înstrăinare către SC S. SA.

Reclamanta P.R. a arătat în

motivarea apelului, că la 7 mai 2001 a fost introdusă acțiunea de chemare în

judecată a SC S. SA Alexandria, că la data de 14 mai 2001 dosarul s-a restituit

cu mențiunea de a se adresa A.P.A.P.S. București, și că din greșeală avocatul a

formulat acțiunea pe numele mamei sale, decedate la data introducerii acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 336 de la 2

iulie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

reclamantei M.R., a schimbat în parte sentința atacată, a respins acțiunea

reclamantei împotriva pârâtei SC S. SA ca inadmisibilă și a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Prin aceeași decizie s-a respins ca

nedovedită cererea aceleiași reclamante pentru cheltuielile de judecată și a respins

ca nefondat apelul reclamantei P.R.

În motivarea hotărârii, instanța de

apel a reținut, cu privire la apelul reclamantei P.R., că mama sa N.H. a decedat

la 9 octombrie 2001, deci anterior datei introducerii acțiunii, 4 februarie

2002 și deci aceasta nu avea capacitate procesuală de folosință.

Apelul declarat de reclamanta M.R.

s-a reținut ca neîntemeiat față de excepția inadmisibilității cererii

introductive, ca urmare a neparcurgerii procedurii administrative, obligatorie

pentru promovarea unei acțiuni în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii pronunțate de

instanța de apel au declarat, în termen, recurs, reclamantele.

În motivarea recursului reclamanta P.R.,

a arătat că în realitate au fost promovate două acțiuni, una la 8 mai 2001 de

către autoarea acesteia, acțiune care, prin rezoluția judecătorului de serviciu

a fost „restituită petiționarei pentru ca potrivit art. 27 pct. 2 din Legea

10/2001 să adreseze notificarea unității publice care a efectuat privatizarea”

și a doua la 4 februarie 2002, în care, datorită lipsei de comunicări cu

avocatul, reclamantă a figurat tot N.H., deși în intervalul dintre cele două

acțiuni aceasta decedase.

Reclamanta M.R. în motivarea

recursului a arătat că a îndeplinit procedura prealabilă administrativă, că

imobilul a cărei restituire o solicită a fost preluat fără titlu valabil, că în

speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea 10/2001 și deci este

îndreptățită la restituirea în natură a imobilului.

Recursurile sunt fondate și se vor

admite pentru următoarele considerente:

Recurenta P.R. este moștenitoarea

reclamantei N.H., conform certificatului de moștenitor cu nr. 132 din 23

octombrie 2001 emis de Biroul Notarului Public P.P. (fila 39-dosar fond), și

deci este continuitoarea sa în drepturi, fiind moștenitoarea persoanei

îndreptățite care a formulat notificare conform Legii 10/2001.

În ceea ce privește recursul

reclamantei M.R. verificând actele și lucrările cauzei se constată că în

motivarea deciziei instanța de apel a reținut că această reclamantă a formulat

notificare către intimatele din cauză dar nu a primit răspuns la aceasta.

În acest sens, pornind de la

rațiunea adoptării Legii 10/2001 privind situația juridică a unor imobile

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, exprimată în

caracterul profund reparatoriu este de precizat că prin acest act normativ

legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari

pentru abuzurile săvârșite de Statul Român.

În acest cadru trebuie privite

reglementările art. 23 alin. (1) din lege „potrivit cu care în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor

doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie

sau după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură” și în

conformitate cu art. 24 alin. (1) ale aceluiași act normativ „dacă restituirea

în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este

obligat în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei

îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzător valorii

imobilului”.

În lumina dispozițiilor legale mai

sus evocate legiuitorul a considerat că termenul în care unitatea deținătoare

trebuie să răspundă notificării persoanei îndreptățite este imperativ, iar nu

unul de recomandare. Orice altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de

legiuitor. Dacă ar fi să considerăm că termenul are caracter de recomandare

s-ar încălca indirect și s-ar amâna rezolvarea echitabilă a retrocedării

imobilelor sau după caz procedura acordării de despăgubiri și pe această cale

s-ar îngrădi dreptul la reparație.

Considerând că termenul are caracter

imperativ iar excepțiile fiind de strictă interpretare, soluția de respingere a

cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, este greșită și trebuie să fie

înlăturată.

Prevederile legale citate ilustrează

că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul

ori i se oferă restituirea prin echivalent, sau i se refuză un astfel de drept,

unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării formulate pe cale de

notificare, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Față de cele arătate, recursurile se

vor admite, se vor casa hotărârile pronunțate de instanțele anterioare și se va

trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, în raport cu dispozițiile

art. 312 și art. 313 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării se va ține

cont și de celelalte apărări formulate de recurentele reclamante, apreciind că

greșeala avocatului care a formulat acțiunea nu se poate răsfrânge asupra

părții în cauză; că recurenta reclamantă P.R. a formulat notificare și a primit

răspuns de la pârâtă și că pentru culpa unității deținătoare a imobilului care

nu a emis decizie, nu poate fi sancționată partea așa cum s-a arătat deja.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de P.R.

și M.R. împotriva deciziei civile nr. 336 din 2 iulie 2003 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia precum și sentința

3201 din 11 octombrie 2002 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, și trimite

cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 15 iunie 2005.