ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1649/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1649/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra
recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2001, astfel cum a fost
precizată și completată
la data de 26 noiembrie 2001, reclamanții R.M.
, MP, C.T., MP, B.F.,
G.C.E., G.G. și Ș.D. au
solicitat, în
contradictoriu cu pârâții SC S. SA, Asociația S.S. și
A.P.A.P.S. București, restituirea în natură a morii
situată în comuna
Teleormanul (fostă
Pielea) și a terenului aferent în suprafață de aproximativ
0,20 ha și, în subsidiar, acordarea măsurilor
reparatorii pentru casa aflată în
aceeași curte cu moara, preluată odată
cu aceasta și demolată, ca și
constatarea
nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului
de
proprietate seria TR nr. 0018 din 20 februarie 1996, precum și a contractelor
încheiate în cadrul procesului de privatizare a societății comerciale pârâte.
În
esență, reclamanții au susținut că imobilul solicitat, proprietatea
antecesorilor săi, a fost preluat de stat în
temeiul Legii nr. 119/1948, actualul deținător fiind pârâta SC S. SA.
Au
învederat că actele juridice de privatizare au fost încheiate cu rea-
credință, și au o cauză
imorală, întrucât au avut drept scop împiedicarea
adevăraților proprietari să
reintre în proprietatea bunurilor ce li se cuvin.
Reclamanții
au mai arătat că preluarea bunului în temeiul actului
normativ menționat a fost abuzivă, fiind efectuată cu
încălcarea
prescripțiilor legii de
naționalizare în ceea ce privește obiectul preluării ce nu întrunea
caracteristicile prevăzute de lege, cât și a cerințelor de formă
impuse de aceeași lege pentru constatarea
finalizării acestuia, motiv pentru
care
Statul Român nu a dobândit niciodată proprietatea acestui bun.
Prin sentința civilă
nr. 2948 din 24 octombrie 2002, Tribunalul
Teleorman
a admis în parte capătul de cerere privind acordarea măsurilor
reparatorii în echivalent pentru imobilul moară,
casă și teren aferent în
suprafață de
1456 mp situat în comuna Teleorman și a fost obligată pârâta
A.P.A.P.S.
București să emită decizie motivată de acordare a măsurilor reparatorii prin
echivalent corespunzătoare valorii imobilului de 1.277.273.915 lei.
Au fost respinse ca
nefondate capetele de cerere formulate de reclamanți în contradictoriu cu
aceeași pârâtă și SC S. SA, Asociația S.S. Alexandria și Consiliul Județean
Teleorman, privind restituirea în natură a imobilului terasă și teren aferent
situat în comuna Teleormanul, județul Teleorman și constatarea nulității
absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ca și
a actelor juridice de privatizare pe ale societății comerciale pârâte.
Prima instanță a
reținut, în esență, că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (1)
din Legea nr. 10/2001 privind restituirea bunului în natură, deoarece la data
intrării în vigoare a acestei legi, statul nu mai era acționar al societății
comerciale pârâte, întrucât și-a înstrăinat acțiunile deținute la această
societate comercială către Asociația S.S. prin contractul de vânzare-cumpărare
acțiuni nr. TR0015 din 13 martie 2000.
Ca atare, restituirea
bunului în natură nu mai este posibilă, nefiind întrunită condiția impusă de
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, constând în aceea ca statul să fie
acționar majoritar la unitatea deținătoare a imobilului, obligație ce nu poate
fi impusă nici pârâtei A.P.A.P.S. București, care nu are calitatea de deținător
a bunului, ci de fost acționar la societatea comercială ce-1 deține.
Față de modalitatea
în care imobilele solicitate au intrat în patrimoniul pârâtei societate
comercială, prin efectul Legii nr. 15/1990, instanța a considerat că nu se
poate reține reaua-credință sau cauza imorală, cu atât mai mult cu cât cererea
de restituire a acestora a fost făcută ulterior emiterii actelor de dobândire a
bunurilor.
S-a constatat însă
temeinicia cererii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru
imobilele moară, casă demolată și teren aferent în suprafață de 1456 mp și
preluate de stat conform procesului-verbal din 12 iunie 1948.
Prima instanță a
reținut incidența în cauză a prevederilor art. 217 alin. (1) din Legea nr.
10/2001, potrivit căruia, în situația dată, măsurile reparatorii cuvenite sunt
cele în echivalent, astfel cum sunt individualizate de lege.
Instituția implicată
în privatizarea pârâtei societate comercială, A.P.A.P.S. București a fost
obligată, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (6) din legea de
reparații, să emită decizie motivată de acordare a măsurilor reparatorii în
echivalent, cuvenite și determinate potrivit raportului de expertiză efectuat
în cauză.
Apelurile declarate
de reclamanți și de pârâta A.P.A.P.S. București au fost respinse ca nefondate
prin decizia civilă nr. 236 din20 mai 2003 a
Curții
de Apel București, care a reținut că prima instanță a făcut o analiză temeinică
și completă a situațiilor invocate în cauză și care se constituie în
ipoteze ale textului art. 20 alin. (1) din Legea
nr. 10/2001.
S-a
arătat că fiind respectate cerințele Legii nr. 119/1948, preluarea
imobilului de către stat
s-a făcut cu titlu valabil fără putință de a reține vicii
la încheierea actelor de
transmisiune a acestuia către recurenta pârâtă.
Î
n soluționarea apelului A.P.A.P.S.
s-a reținut aplicabilitatea în cauză a
prevederilor art. 31 alin. (6) din Legea nr.
10/2001, care stipulează obligația
entității implicată în privatizare în soluționarea
notificării formulate în
temeiul
acestei legi.
Împotriva
acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta A.P.A.P.S. București,
criticând-o pentru
nelegalitate, cale de atac întemeiată pe dispozițiile art.
304 pct. 9 C. proc.
civ. și în susținerea căreia au învederat că nu sunt singura
instituție implicată în privatizarea pârâtei
și că, odată cu înstrăinarea
acțiunilor
deținute la această societate comercială nu se mai încadrează în ipoteza
prevăzută de art. 31 alin. (6) din Legea nr. 10/2001.
În
cursul soluționării recursului dedus judecății, prin sentința civilă nr.
2841 din 14 octombrie
2002 a Tribunalului Teleorman, irevocabilă prin
decizia comercială nr. 327 din
30 ianuarie 2006 a Curții de Apel București,
s-a dispus în sensul constatării nulității absolute a
titlului exhibat de
societatea pârâtă,
contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. TR 15
din 13 martie 2000,
sens în care s-au depus hotărârile judecătorești menționate.
Referitor
la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele:
Atât
la momentul sesizării instanței, cât și în cursul soluționării cauzei,
până în prezenta etapă
procesuală, datele speței făceau posibilă încadrarea
acesteia în ipoteza alin. (1)
al art. 27 din Legea nr. 10/2001 [în prezent art. 29
alin. (1) din lege], potrivit
căruia „pentru imobilele evidențiate în patrimoniul
unor societăți comerciale
privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21
alin. (1) și (2), persoanele
îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile
legii speciale privind regimul
de stabilire și plată a despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător
valorii de piață a imobilelor solicitate".
Acordarea
categoriei de măsuri reparatorii enunțate în cuantumul determinat potrivit
prevederilor legale enunțate este în căderea instituției
publice care o efectuează sau,
după caz, a efectuat privatizarea, conform
alin. (3) al aceluiași text legal indicat.
Prin urmare, până în
prezenta etapă procesuală, dispozițiile instanțelor judecătorești pronunțate în
cauză, se verifică a fi conform prescripțiilor legale enunțate, atât în ceea ce
privește debitorul obligației stipulate de art. 25 din Legea nr. 10/2001, cât
și a categoriei de măsuri reparatorii acordate.
Însă desființarea
actului de privatizare, incident ivit în cursul soluționării recursului,
determină modificarea elementelor speței, cu consecințe asupra legalității
hotărârilor supuse controlului judiciar.
Nulitatea, ca
sancțiune a actului juridic, are ca efect desființarea acestuia din momentul
încheierii sale sau, altfel spus, lipsirea actului juridic de efectele sale, în
mod retroactiv.
Aceasta constituie
unul dintre principiile nulității actului juridic, respectiv retroactivitatea
efectelor nulității care înseamnă că nulitatea își produce efectele specifice
și față de trecut sau, cu alte cuvinte, că efectele ei se întorc până la data
încheierii actului, astfel că se ajunge în situația în care părțile nici nu ar
fi încheiat actul juridic.
Consecința firească a
retroactivității efectelor nulității actului juridic o constituie restabilirea
situației anterioare încheierii acestui act (principiul restitutio in
integrum), mijloc de asigurare a eficienței practice a sancțiunii nulității.
Constatând că actul
juridic ce a constituit temeiul hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză,
a fost nimicit în întregime, situație ce echivalează cu aceea în care părțile
nici nu ar fi încheiat acest act juridic, se reține că speței nu îi mai este
aplicabil textul legal evocat.
În atare situație, bunului
supus prezentei proceduri i se aplică prevederile art. 20 alin. (1) din Legea
nr. 10/2001 [în prezent art. 21 alin. (1)] potrivit cărora „imobilele -
terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație,
care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o ...
societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice
centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, vor fi restituite
persoanei îndreptățite în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție
motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare".
Înlăturând de la
aplicare prevederile legale enunțate, instanțele anterioare nu s-au pronunțat
asupra fondului pretențiilor deduse judecății, constând în restituirea bunurilor
în natură, în conformitate cu aceste ultime prevederi legale, situație ce
determină nelegalitatea hotărârilor astfel pronunțate.
Ca
urmare, constatând necesară reaprecierea materialului probator
administrat până în
prezent și suplimentare acestuia în scopul verificării
îndeplinirii cerințelor de
restituire în natură a bunurilor litigioase, în temeiul
art. 312 alin. (5) C. proc.
civ. cu referire la art. 314 C. proc. civ., pentru și în limita
considerentelor expuse,
hotărârile atacate vor fi casate iar cauza trimisă spre
rejudecare la prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S.
împotriva deciziei nr. 236 din
20 mai 2003 a Curții de
Apel
București, secția a
IV
- a civilă.
Casează decizia atacată precum și sentința nr. 2948 din 24 octombrie
2002 a Tribunalului
Teleorman, secția civilă, și trimite cauza acestei din
urmă instanțe, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.