ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1649/2008

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2001, astfel cum a fost precizată și completată la data de 26 noiembrie 2001, reclamanții R.M. , MP, C.T., MP, B.F., G.C.E., G.G. și Ș.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC S. SA, Asociația S.S. și A.P.A.P.S. București, restituirea în natură a morii situată în comuna Teleormanul (fostă Pielea) și a terenului aferent în suprafață de aproximativ 0,20 ha și, în subsidiar, acordarea măsurilor reparatorii pentru casa aflată în aceeași curte cu moara, preluată odată cu aceasta și demolată, ca și constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria TR nr. 0018 din 20 februarie 1996, precum și a contractelor încheiate în cadrul procesului de privatizare a societății comerciale pârâte.

În esență, reclamanții au susținut că imobilul solicitat, proprietatea antecesorilor săi, a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 119/1948, actualul deținător fiind pârâta SC S. SA. Au învederat că actele juridice de privatizare au fost încheiate cu rea- credință, și au o cauză imorală, întrucât au avut drept scop împiedicarea adevăraților proprietari să reintre în proprietatea bunurilor ce li se cuvin. Reclamanții au mai arătat că preluarea bunului în temeiul actului normativ menționat a fost abuzivă, fiind efectuată cu încălcarea prescripțiilor legii de naționalizare în ceea ce privește obiectul preluării ce nu întrunea caracteristicile prevăzute de lege, cât și a cerințelor de formă impuse de aceeași lege pentru constatarea finalizării acestuia, motiv pentru care Statul Român nu a dobândit niciodată proprietatea acestui bun.

Prin sentința civilă nr. 2948 din 24 octombrie 2002, Tribunalul Teleorman a admis în parte capătul de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul moară, casă și teren aferent în suprafață de 1456 mp situat în comuna Teleorman și a fost obligată pârâta A.P.A.P.S. București să emită decizie motivată de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului de 1.277.273.915 lei. Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere formulate de reclamanți în contradictoriu cu aceeași pârâtă și SC S. SA, Asociația S.S. Alexandria și Consiliul Județean Teleorman, privind restituirea în natură a imobilului terasă și teren aferent situat în comuna Teleormanul, județul Teleorman și constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ca și a actelor juridice de privatizare pe ale societății comerciale pârâte.

Prima instanță a reținut, în esență, că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind restituirea bunului în natură, deoarece la data intrării în vigoare a acestei legi, statul nu mai era acționar al societății comerciale pârâte, întrucât și-a înstrăinat acțiunile deținute la această societate comercială către Asociația S.S. prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. TR0015 din 13 martie 2000. Ca atare, restituirea bunului în natură nu mai este posibilă, nefiind întrunită condiția impusă de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, constând în aceea ca statul să fie acționar majoritar la unitatea deținătoare a imobilului, obligație ce nu poate fi impusă nici pârâtei A.P.A.P.S.

București, care nu are calitatea de deținător a bunului, ci de fost acționar la societatea comercială ce-1 deține. Față de modalitatea în care imobilele solicitate au intrat în patrimoniul pârâtei societate comercială, prin efectul Legii nr. 15/1990, instanța a considerat că nu se poate reține reaua-credință sau cauza imorală, cu atât mai mult cu cât cererea de restituire a acestora a fost făcută ulterior emiterii actelor de dobândire a bunurilor. S-a constatat însă temeinicia cererii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele moară, casă demolată și teren aferent în suprafață de 1456 mp și preluate de stat conform procesului-verbal din 12 iunie 1948. Prima instanță a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 217 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia, în situația dată, măsurile reparatorii cuvenite sunt cele în echivalent, astfel cum sunt individualizate de lege.

Instituția implicată în privatizarea pârâtei societate comercială, A.P.A.P.S. București a fost obligată, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (6) din legea de reparații, să emită decizie motivată de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, cuvenite și determinate potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză. Apelurile declarate de reclamanți și de pârâta A.P.A.P.S. București au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 236 din20 mai 2003 a Curții de Apel București, care a reținut că prima instanță a făcut o analiză temeinică și completă a situațiilor invocate în cauză și care se constituie în ipoteze ale textului art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. S-a arătat că fiind respectate cerințele Legii nr. 119/1948, preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu titlu valabil fără putință de a reține vicii la încheierea actelor de transmisiune a acestuia către recurenta pârâtă.

Î n soluționarea apelului A.P.A.P.S. s-a reținut aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 31 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, care stipulează obligația entității implicată în privatizare în soluționarea notificării formulate în temeiul acestei legi. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta A.P.A.P.S. București, criticând-o pentru nelegalitate, cale de atac întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în susținerea căreia au învederat că nu sunt singura instituție implicată în privatizarea pârâtei și că, odată cu înstrăinarea acțiunilor deținute la această societate comercială nu se mai încadrează în ipoteza prevăzută de art. 31 alin. (6) din Legea nr. 10/2001.

În cursul soluționării recursului dedus judecății, prin sentința civilă nr. 2841 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Teleorman, irevocabilă prin decizia comercială nr. 327 din 30 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, s-a dispus în sensul constatării nulității absolute a titlului exhibat de societatea pârâtă, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. TR 15 din 13 martie 2000, sens în care s-au depus hotărârile judecătorești menționate.

Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele: Atât la momentul sesizării instanței, cât și în cursul soluționării cauzei, până în prezenta etapă procesuală, datele speței făceau posibilă încadrarea acesteia în ipoteza alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 10/2001 [în prezent art. 29 alin. (1) din lege], potrivit căruia „pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piață a imobilelor solicitate". Acordarea categoriei de măsuri reparatorii enunțate în cuantumul determinat potrivit prevederilor legale enunțate este în căderea instituției publice care o efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, conform alin. (3) al aceluiași text legal indicat.

Prin urmare, până în prezenta etapă procesuală, dispozițiile instanțelor judecătorești pronunțate în cauză, se verifică a fi conform prescripțiilor legale enunțate, atât în ceea ce privește debitorul obligației stipulate de art. 25 din Legea nr. 10/2001, cât și a categoriei de măsuri reparatorii acordate. Însă desființarea actului de privatizare, incident ivit în cursul soluționării recursului, determină modificarea elementelor speței, cu consecințe asupra legalității hotărârilor supuse controlului judiciar. Nulitatea, ca sancțiune a actului juridic, are ca efect desființarea acestuia din momentul încheierii sale sau, altfel spus, lipsirea actului juridic de efectele sale, în mod retroactiv.

Aceasta constituie unul dintre principiile nulității actului juridic, respectiv retroactivitatea efectelor nulității care înseamnă că nulitatea își produce efectele specifice și față de trecut sau, cu alte cuvinte, că efectele ei se întorc până la data încheierii actului, astfel că se ajunge în situația în care părțile nici nu ar fi încheiat actul juridic. Consecința firească a retroactivității efectelor nulității actului juridic o constituie restabilirea situației anterioare încheierii acestui act (principiul restitutio in integrum), mijloc de asigurare a eficienței practice a sancțiunii nulității. Constatând că actul juridic ce a constituit temeiul hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, a fost nimicit în întregime, situație ce echivalează cu aceea în care părțile nici nu ar fi încheiat acest act juridic, se reține că speței nu îi mai este aplicabil textul legal evocat.

În atare situație, bunului supus prezentei proceduri i se aplică prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 [în prezent art. 21 alin. (1)] potrivit cărora „imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o ... societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare". Înlăturând de la aplicare prevederile legale enunțate, instanțele anterioare nu s-au pronunțat asupra fondului pretențiilor deduse judecății, constând în restituirea bunurilor în natură, în conformitate cu aceste ultime prevederi legale, situație ce determină nelegalitatea hotărârilor astfel pronunțate.

Ca urmare, constatând necesară reaprecierea materialului probator administrat până în prezent și suplimentare acestuia în scopul verificării îndeplinirii cerințelor de restituire în natură a bunurilor litigioase, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la art. 314 C. proc. civ., pentru și în limita considerentelor expuse, hotărârile atacate vor fi casate iar cauza trimisă spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 236 din 20 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a IV - a civilă. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 2948 din 24 octombrie 2002 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, și trimite cauza acestei din urmă instanțe, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.