ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5504/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Suceava sub

nr. 3607 din 30 mai 2003, reclamantul G.V.N. a chemat în judecată pe pârâtul

S.S., solicitând obligarea acestuia să-i restituie trei purcei pe care i-a

predat în contul prețului stabilit pentru un cal cumpărat de la pârât, iar în

caz contrar acesta să-i plătească suma de 1.500.000 lei reprezentând

contravaloarea purceilor.

Pârâtul a depus o întâmpinare prin care a răspuns

cererii reclamantului, arătând că este de acord să-i plătească suma de 500.000

lei reprezentând contravaloarea unui singur purcel, pentru ceilalți doi

solicitarea reclamantului fiind nefondată deoarece purceii au murit din cauza

unei boli pe care o aveau deja în momentul în care i-a primit de la reclamant.

Deasemeni, pârâtul a formulat o cerere

reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului să-i plătească

suma de 1.747.900 lei reprezentând cheltuieli suportate pentru tratarea

leziunilor produse calului prin comportamentul violent al reclamantului față de

acesta.

Prin sentința civilă nr. 2980 din 9 octombrie 2003 a

Judecătoriei Suceava s-au admis atât acțiunea cât și cererea reconvențională;

s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare–cumpărare dintre părți, a fost

obligat pârâtul să-i restituie reclamantului suma de 1.500.000 lei, iar

reclamantul a fost obligat să-i plătească pârâtului suma de 1.747.900 lei.

În motivarea sentinței s-a reținut că, la data de 17

mai 2003, între părți s-a încheiat un contract de vânzare–cumpărare având ca

obiect un cal. Prețul de 3.500.000 lei trebuia plătit de reclamantul cumpărător

parțial în bani, respectiv 2.000.000 lei, iar diferența prin predarea a trei

purcei. Reclamantul a primit calul, iar pârâtul purceii.

Întrucât reclamantul nu i-a predat diferența de preț

în bani, pârâtul și-a luat calul înapoi și a declarat în fața instanței că este

de acord să restituie 1.500.000 lei.

Prin cererea reconvențională, pârâtul a arătat că

reclamantul a bătut calul, provocându-i leziuni pentru a căror tratare a

efectuat cheltuieli în valoare de 1.747.900 lei.

Instanța de fond a constatat că sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 1020 și art. 1021 C. civ. privind rezoluțiunea

contractului încheiat între părți, prin neexecutarea obligației de plată a

prețului de către cumpărător.

Cerere reconvențională a fost admisă, în temeiul

dispozițiilor art. 998, art. 999 C. civ., ca fiind dovedită cu declarațiile

martorilor audiați în acest scop, precum și cu adeverința și chitanțele emise

de medicul veterinar.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a

fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 282 din 17 februarie 2004 a Curții

de Apel Suceava, secția civilă.

Reclamantul a criticat sentința pentru admiterea

cererii reconvenționale. Instanța a considerat apelul nefondat în raport de

probatoriul administrat de pârât.

La data de 16 martie 2004, în termen legal,

reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticând-o

pentru menținerea soluției de admitere a cererii reconvenționale.

În susținerea recursului, reclamantul arată că

instanța i-a respins proba cu martori pe care a solicitat-o pentru a dovedi că

nu a bătut calul.

Reclamantul se consideră nedreptățit pentru că a

rămas fără cal și fără purcei, fiind obligat și la plata unei sume de bani.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce

urmează:

Instanța de fond a admis acțiunea formulată de

reclamant, respectiv rezoluțiunea convenției și restabilirea situației

anterioare; calul fusese preluat de pârât, astfel că acesta din urmă a fost

obligat să-i restituie prețul plătit, respectiv contravaloarea celor trei

purcei.

Prin această soluție, reclamantul nu a fost păgubit;

dimpotrivă a obținut ceea ce a solicitat.

La instanța de fond, reclamantul a solicitat audierea

martorilor T.I. și D.E., cerere admisă.

În fața instanței de apel, la termenul din 17

februarie 2004, reclamantul a solicitat audierea a doi martori pentru a dovedi

că, după preluarea calului de către pârât, acesta a fost vândut cu 15 milioane

lei.

Cererea a fost respinsă, în mod justificat, ca fiind

neconcludentă cauzei.

Sub aspectul temeiniciei, cererea reconvențională a

fost corect admisă. Așa cum a reținut și instanța de fond, din declarațiile

martorilor C.I. și C.C. rezultă că reclamantul a lovit calul, producându-i

leziuni. De altfel, martora D.E., audiată la cererea sa (aceasta fiind chiar

soacra reclamantului) a declarat că reclamantul bătea calul pentru că acesta nu

vroia să tragă la căruță.

Adeverința nr. 47 din 10 iunie 2003 eliberată de

medicul veterinar al comunei M.D. atestă leziunile produse prin lovire, iar cu

chitanța nr. 0515303 din 25 mai 2003 s-a dovedit cuantumul medicamentelor și al

tratamentului aplicat pentru vindecarea calului, respectiv suma totală de

1.747.900 lei.

Față de această situație și, întrucât motivul invocat

de recurent nu se încadrează între cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., se

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant [art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

G.N. împotriva deciziei civile nr. 282 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel

Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2005.