ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2004/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2004/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

P

rin

cererea înregistrată la Tribunalul

Braiia sub nr. 2012/113/2009, reclamanta SC H.T.K.F.T. SRL a chemat-o în

judecată pe pârâta SC A.G.I.E. SRL Brăila, pentru ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să fie obligată la plata sumei de 106.032,8 euro în echivalent în lei

la data formulării cererii, pentru și obligarea pârâtei la plata dobânzii

legale de 6% pe an, calculată de la data scadenței și până la plata integrală a

debitului.

În motivarea acțiunii

reclamanta a susținut că la data de la 1 iunie 2008 a încheiat un contract de vânzare-cumpărare

având ca obiect furnizarea a 2.000 de purcei din Olanda sau Germania la ferma pârâtei.

Reclamanta a învederat

că a livrat marfa pârâtei în datele de 7 iunie 2008; 12 iunie 2008 și 14 iunie 2008,

emițând factura: din 9 iunie 2008 pentru suma de 40.486 euro, factura din data de

19 iunie 2008 pentru suma de 35.945 euro și din 8 iulie 2008 în valoare de 40.480

euro.

Reclamanta a susținut

că pârâta a achitat doar suma de 10.878,2 euro.

În dovedirea cererii

reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatorii și expertiză.

Prin sentința

nr. 45/Fcom/25 ianuarie 2011, Tribunalul Brăila, secția comercială și contencios

administrativ, a respins excepția prescripției acțiunii redhibitorii invocată de

reclamantă și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu

cu pârâta.

În baza art. 274

C. proc. civ., a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma de 4.000 RON

cheltuieli de judecată și a dispus darea în debit a reclamantei cu suma de 500 RON

diferență onorariu expert contabil.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut în considerente că:

Neînțelegerile

dintre părți au pornit din momentul în care s-au înregistrat primele decese în cadrul

porcilor livrați către fermă.

Expertiza sanitar

veterinară efectuată în cauză a relevat faptul că, după ce a fost primit primul

lot dintre cele trei livrate, a fost efectuat controlul sanitar veterinar, iar primele

semne de boală respiratorii au apărut la data de 8 iunie 2008. În același raport

de expertiză s-a menționat că, Ia data de 9 iunie 2008, medicii sanitari au pus

diagnosticul prezumtiv de pleuropneumonie,

diagnostic ce a fost ulterior confirmat prin Buletinele de analiză a cadavrelor.

Situația de fapt

a fost comunicată reclamantei Ia data de 10 iunie 2008, fiindu-i transmise și notele

de control în data de 7 și 9 iunie 2008, iar, la data primirii celui de-al treilea

lot, prin nota de control din data de 14 iunie 2008 a medicilor veterinari, față

de confirmarea maladiei contagioase a purceilor, s-a decis recoltarea de probe de

laborator, situație ce i-a fost comunicată reclamantei la data de 18 iunie 2008

și, ulterior la data de 18 iunie 2008, i s-a comunicat reclamantei faptul că se

înregistrează o mortalitate peste limitele normale.

Drept urmare,

instanța a constatat că excepția prescripției invocate de către reclamantă este

neîntemeiată, reclamanta fiind înștiințată în timp util asupra situației existente

și a respins excepția prescripției dreptului de a atrage răspunderea vânzătorului

pentru viciile lucrului vandut.

A mai constatat

că expertiza sanitar veterinară efectuată în cauză de expert doctor veterinar a

concluzionat că originea bolii ce a condus Ia decesul animalelor nu se afla în ferma

societății pârâte, care de altfel se află la prima populare, iar primele semne de

boală au apărut la circa 2.4 de ore de la debarcare.

Expertiza efectuată

în cauză a concluzionat și faptul că atitudinea pârâtei manifestată prin tratamentele

administrate a limitat morbiditatea și mortalitatea purceilor, iar boala a provocat

pierderi economice societății pârâte.

Astfel, calculul

economic al pierderilor efectuat de către pârâtă a fost confirmat și de către expertiza

contabilă, care a reținut că, prin achitarea sumei de 10.878,20 euro, pârâta nu

mai datorează nicio sumă reclamantei

Instanța de fond

a înlăturat susținerea reclamantei că pârâta nu a formulat cerere reconvențională

pentru pretențiile expuse, cu motivarea că pârâta nu era obligată să formuleze cerere

reconvențională, întrucât pretențiile sale vizând compensarea legală pot fi

reținute din întâmpinare și din probatoriul administrat, în timp ce reclamanta

avea obligația să-și probeze pretențiile expuse.

Prin decizia

nr. 8/A din 3 februarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă,

maritimă și fluvială, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței mai sus menționate și a obligat-o pe apelanta-reclamantă la

plata sumei de 6.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut în considerente că:

În cauză, mortalitatea

s-a datorat pleuropneumoniei contagioase a parcului și chiar în ipoteza în care

din documentele medical-veterinare depuse la dosar nu se pot identifica porcii morți

ca fiind cei livrați de apelantă, în lipsa crotaliului, corespondența purtată de

părți dovedește faptul că apelanta și-a asumat răspunderea pentru îmbolnăvirea porcilor.

Curtea de apel

a reținut și faptul ca deși inițial, între părți, au existat raporturi juridice

de vânzare-cumpărare, ulterior, prin acordul lor părțile au novat acest raport juridic,

creând, în temeiul art. 969 C. civ. un contract nenumit, care stipulează succint

obligațiile părților.

În ceea ce privește

calculul sumelor datorate între părți, a avut în vedere expertiza C.I.C., față de

împrejurarea că aceasta se coroborează cu concluziile expertizei

B.E.,

cu privire la care apelanta-reclamantă nu a formulat obiecțiuni (încheierea din

12 ianuarie 2011).

Față de acestea,

a reținut că intimata nu mai datorează nimic, aceasta având de altfel un profit

realizat de doar 129.402,71 RON în loc de un profit de 333.953,99 RON, cât fusese

estimat.

În ce privește

excepția prescripției acțiunii redhibitorii, Curtea de Apel a apreciat că aceasta

este vădit nefondată, pentru următoarele considerente:

Raportul juridic

de vânzare-cumpărare a fost novat într-un raport nenumit, astfel încât în cauză

nu se pune problema reducerii prețului pentru existența viciilor lucrului vândut.

În ceea ce privește

aplicarea dispozițiilor art. 70 C. com. și ale Decretului nr. 167/1958 a reținut

că, și dacă ar fi existat un contract de vânzare-cumpărare, s-ar fi aplicat dispozițiile

Convenției de la Viena din 1980, referitoare Ia vânzarea-cumpărarea comercială internațională

care nu indică termenul de 2 zile, ci se referă la un „termen rezonabil” și dispozițiile

Convenției de la New York, referitoare la prescripția extinctivă în aceeași materie,

care stabilește un regim juridic diferit față de cel instituit de Decretul nr. 167/1958.

Pentru aceleași

considerente, convenția de vânzare-cumpărare fiind notată într-o convenție nenumită,

dar obligatorie, conform art. 969 fostul C. civ., curtea de apel nu a reținut faptul

că intimata ar fi trebuit să fie exonerată de plată urmare a formulării unei cereri

reconvenționale, ea neavând obligația de plată a prețului.

În

fine, a reținut că este adevărat că, potrivit

principiului disponibilității, prima instanță ar fi trebuit să se limiteze Ia a

se pronunța asupra cererii cu care a fost investită, respectiv cu privire la obligația

de plată a prețului în sensul de a respinge această cerere fără a mai administra

probele constând în expertize, dar, în calea de atac a apelului nu se poate înrăutăți

situația juridică a apelantei și urmare a faptului că însăși apelanta a solicitat

instanței de apel probele constând în expertize tehnice, curtea de apel nu putea

decât să verifice dacă, urmare a novării raportului de vânzare-cumpărare, din noul

raport juridic, intimata datorează sau nu vreo sumă de bani apelantei.

Împotriva deciziei

curtii de apel a declarat recurs reclamanta H.T.K.F.T.B. Ungaria, întemeindu-se

pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând:

În principal admiterea

recursului, schimbarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului

și, pe cale de consecință:

- admiterea excepției

prescripției extinctive a excepției invocate de intimata-pârâta SC A.G.I.E. SPL

privind tragerea la răspundere pentru viciile aparente sau ascunse ale lucrului

vândut;

- admiterea cererii

de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, respectiv:

a) obligarea intimatei-pârâte

SC A.G.I.E. SRL la plata sumei de 106.032,80 euro, reprezentând contravaloare

marfă livrată;

b) obligarea intimatei-pârâte

SC A.G.I.E. SRL la plata sumei reprezentând dobânda legală de 6% pe an,

calculată de la data scadenței și până la plata integrală a debitului.

În subsidiar,

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Solicită, totodată,

obligarea intimatei-pârâte SC A.G.I.E. SRL la plata cheltuielilor de judecată efectuate

de recurentă în fața instanței e fond, de fond, de apel și de recurs.

Recurenta-reclamantă

formulează astfel, în esență, următoarele critici:

Instanța a acordat

ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), în sensul că a procedat Ia compensarea

judiciară a creanței sale în valoare de 79.208,53 euro, cu creanța invocată de intimata-pârâtă,

în condițiile în care instanța de fond nu a fost legal învestită cu un capăt de

cerere formulat împotriva societății sale; în măsura în care partea potrivnică înțelegea

să formuleze pretenții împotriva societății sale, grefate pe neîndeplinirea de către

societatea sa a propriilor obligații contractuale, cu consecința producerii unui

prejudiciu în patrimoniul acesteia, trebuia să formuleze o cerere reconvențională,

timbrată corespunzător sau o cerere de chemare în judecată împotriva sa, în alt

dosar.

Instanța, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a interpretat

greșit toate actele aflate la dosarul cauzei, cum ar fi cele privitoare la nerecunoașterea

calității de reprezentant legal sau convențional al societății sale a domnului M.L.

sau a Cooperativei Muntenia, neîndeplinirea condițiilor novației, lipsa dovezii

că purceii au fost înregistrați în contabilitatea pârâtei și anume, a unui proces-verbal

de custodie,

Hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în ce privește instituțiile de drept substanțial,

compensația și de drept procesual , cererea reconvențională.

Susține, în privința

acțiunii redhibitorii, că sunt incidente, în speță, dispozițiile art. 70 C. com.

coroborate cu cele din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Susține de asemenea,

că decizia recurată a fost dată cu încălcarea Ordinului nr. 170/2004 al

Ministerului Agriculturii, conform căruia orice animal viu care intră pe

teritoriul României din spațiul UE trebuie identificat prin crotaliu până la

data morții acestuia, or, cei 458 purcei care au murit nu conțineau acest

element de identificare; a fost încălcat, totodată, și Ordinul Autorității

Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Animalelor nr. 62/2005 privind

acțiunile sanitar veterinare de supraveghere și imunoprofilactice obligatorii.

Arată că au fost

încălcate dispozițiile legale privind sarcina probei, întrucât pârâta trebuia să

dovedească atât identitatea dintre cei 458 purcei incinerați și purceii livrați

de societatea sa, dar și faptul că pretinsa mortalitate își are cauzele în afara

României, iar nu în ferma de la M.

Recurenta critică

modul în care a fost efectuată de către expertulec. C.I.C. expertiza contabilă,

din punct de vedere formal și procedural, precum și concluziile acesteia și în

cele din urmă, arată că pârâta, fără contractul de vânzare-cumpărare din

prezenta speță, nu ar fi putut contracta un credit agricol și nu ar fi putut

încasa subvenția plătită de UE.

Recursul nu este

fondat.

Examinând recursul

reclamantei, prin prisma criticilor formulate împotriva deciziei atacate, se constată

următoarele:

În ce privește

critica recurentei, întemeiate pe dispozițiile nr. 306 pct. 6 teza finală, potrivit

căreia se susține că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul

că a procedat la compensarea judiciară a creanței reclamantei în valoare de 79.206,53

euro cu creanța invocată de pârâtă, în condițiile în care aceasta din urmă nu a

formulat o cerere reconvențională, se constată că nu este întemeiată.

Prima instanță

a apreciat că în cauza de față nici nu era necesară formularea unei cereri reconvenționale,

în măsura în care pretențiile pârâtei vizând o eventuală compensare legală puteau

fi deduse din întâmpinare și probatoriul administrat, reclamanta fiind cea care

avea obligația de a-și dovedi pretențiile.

În speță, însă,

nici nu s-a reținut compensația legală ca mod de stingere a obligațiilor părților,

ci s-a respins acțiunea reclamantei și nu s-a acordat nimic niciuneia dintre părți,

reținându-se doar în motivarea acestei soluții că prin termenii contractuali agreați

părțile au determinat modalitatea în care se va calcula prețul sau beneficiul recurentei

și și aplicând acești termeni conveniți, conform calculelor determinate de expertiza

contabilă efectuată, a rezultat că pârâta, prin achitarea sumei de 10.878,20 euro,

nu mai are nicio obligație de plată către reclamantă.

Se constată, drept

urmare, că referirile instanței de apel ia principiul disponibilității și la cel

care instituie regula non reformatio in pejus au fost ocazionate de constatarea

că prima instanță se putea pronunța asupra cererii cu care a fost investită și anume,

cu privire la obligația de plată a prețului, în sensul respingerii acestei cereri

și fără a mai administra proba cu expertiza, dar a procedat astfel Ia solicitarea

reclamantei, iar curtea de apel, aflându-se în situația de a verifica dacă urmare

novării raportului de vânzare-cumpărare din noul raport juridic, pârâta mai datorează

sau nu vreo sumă de bani, a avut în vedere și expertizele efectuate în cauză, împrejurare

în care corect a reținut că întrucât expertizele au fost solicitate de reclamantă

și urmare concluziilor acestora, ea ar fi putut fi obligată la plata unor sume de

bani, acest lucru nu este posibil pentru a nu-i înrăutăți situația în propria cale

de atac, conform principiului mai sus amintit, non reformatio in pejus.

Referitor la critica

fundamentată de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., conform

căreia se susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se constată

că este, de asemenea, nefondată.

În ce privește

nerecunoașterea calității de reprezentant legal sau convențional al societății recurente,

a domnului M.L. sau a Cooperativei Muntenia, așa cum a fost reținută de instanța

de apel, se observă că recurenta se găsește în mod evident în eroare, întrucât în

considerentele deciziei curții de apel s-a consemnat că „(...) apelanta a recunoscut

calitatea numitului M.L., președinte al Cooperativei Muntenia, de reprezentat al

intimatei...” și nu al recurentei.

Privitor la susținerea

legată de neîndeplinirea condițiilor novației, se reține că nu poate fi primită,

având în vedere că, urmare examinării actelor dosarului, rezultă fără putință de

tăgadă că instanța de apel a făcut o apreciere corectă a situației de fapt supuse

judecății, prin încadrarea acesteia în dispozițiile legale aplicabile în speță,

reținând judicios că deși inițial între părțile litigante au existat raporturi juridice

de ­vânzare-cumpărare, fără a exista însă niciodată un contract de vânzare-cumpărare

încheiat în formă scrisă și semnat de ambele contractante, ulterior, părțile, prin

acordul lor, au novat raporturile juridice existente între ele, creând, în temeiul

art. 989 C. civ., un contract nenumit, în care au fost stipulate succint obligațiile

părților.

Astfel fiind,

se constată că nu se confirmă susținerea recurentei, privind interpretarea greșită

a actului juridic dedus judecății, ci dimpotrivă, că instanța de apel a făcut o

apreciere și o încadrare corectă a acestuia, în baza întregului probatoriu administrat.

Recurenta mai

susține și că lipsește dovada înregistrării purceilor în contabilitatea pârâtei,

respectiv un proces-verbal de custodie, dar și sub acest aspect se observă că instanța

de apel a reținut, de asemenea, corect, că din întreaga corespondență purtată între

părți a rezultat fără dubiu că porcii morți au putut fi identificați ca fiind cei

livrați de recurentă și că aceasta și-a asumat răspunderea îmbolnăvirii lor.

Nici critica întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu care se susține

că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii ori este lipsită de temei legal, nu este întemeiată.

În ceea ce

privește instituțiile de drept substanțial, compensația și de drept

procesual, cererea reconvențională, nu se constată vreo încălcare a aplicării legii,

acestea nefiind de altfel aplicabile în speță, astfel cum s-a arătat mai sus.

Referitor la excepția

acțiunii redhibitorii, se constată că și aceasta a primit o corectă dezlegare în

prezenta cauză, apreciindu-se judicios că este vădit nefondată, în contextul în

care raportul juridic de vânzare-cumpărare a fost novat într-un raport nenumit,

așa încât nu se pune problema reducerii prețului pentru existența viciilor lucrului

vândut; prin urmare în spetă nu sunt aplicabile dispozițiile art. 70 C. com. coroborate

cu cele ale Decretului nr. 167/1958, așa cum eronat susține recurenta.

Invocarea nerespectării

dispozițiilor Ordinului nr. 170/2004 al Ministerului Agriculturii și Ordinului nr.

62/2005 al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța

Animalelor este pur formală, ca și susținerea că au fost încălcate dispozițiile

legale privind sarcina probei referitoare Ia identitatea dintre cei 458 purcei incinerați

și purceii livrați de reclamantă, atâta vreme cât din probele existentr în dosar

rezultă în mod incontestabil că cei 458 purcei au făcut parte din lotul de purceii

livrați de reclamantă, iar aceasta și-a asumat responsabilitatea îmbolnăvirii acestora,

fapt ce se coroborează cu probele existente la dosar, care converg în același sens.

Susținerile recurentei

din partea finală a recursului privind nelegalitatea raportului de expertiză contabilă

întocmit de ec. C.I.C., sub aspectul formal al semnării și pe fond al concluziilor,

privind contractarea unui credit agricol de către pârâtă și încasarea subvenției

plătite de UE sunt susțineri care privesc probatoriul administrat, vizând argumentarea

netemeiniciei deciziei atacate, care exced examinării instanței de recurs, învestită

exclusiv cu critici de nelegalitate aduse deciziei recurate.

În consecință,

reținându-se că recurenta-reclamantă H.T.K.F.T.B. Ungaria nu a formulat nicio

critică întemeiată, în C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 304

pct. 1-9 C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

În baza art. 274

C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată,

în sumă de 11.180 RON, către intimata-pârâtă SC A.G.I.E. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta H.T.K.F.T.B. Ungaria împotriva deciziei nr. 8/A din 3 februarie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială,

ca nefondat.

Obligă

recurenta-reclamantă H.T.K.F.T.B. Ungaria la plata sumei de 11.160 RON către

intimata-pârâtă SC A.G.I.E. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 mai 2013.