ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5726/2004

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3075 din 2 iunie 2000, Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea civilă în pretenții introdusă de S.Ș. domiciliat în Brașov, împotriva lui B.H.P.S., cetățean român cu domiciliul în Germania, cu consecința obligării pârâtului la restituirea către reclamant a sumei de 176.482,50 mărci germane și la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a stabilit în esență că între părți a intervenit la 17 noiembrie 1997 convenția consacrată în actul sub semnătură privată denumit „Contract”, potrivit căreia în scopul facilitării obținerii de către pârât a unui credit de la o bancă elvețiană, destinat dezvoltării unor afaceri comerciale comune, reclamantul i-a predat, iar pârâtul a primit de la acesta suma de 180.000 mărci germane mărci germane.

S-a reținut totodată că pârâtul nu și-a îndeplinit nici obligațiile asumate prin contract în scopul obținerii creditului, nici cele explicit stipulate pentru neexecutare, adică restituirea fără somație a sumei încredințate în termen de maximum 20 de zile după 17 aprilie 1998 și plata unor daune în cazul depășirii scadenței. Instanța de fond a respins apărarea pârâtului în sensul că înscrisul înfățișat de reclamant denumit „Contract” din 17 noiembrie 1997 ar fi fals, întrucât expertiza grafologică efectuată în cauză ar fi infirmat susținerea sa privind contrafacerea semnăturii sale și confecționarea prin fals. Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, care prin decizia nr. 10 Ap din 23 februarie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâtului.

Instanța de apel a reținut la rândul său, că pârâtul nu ar fi făcut prin probele administrate în cauză dovada contrafacerii frauduloase a contractului și a semnăturii sale de către reclamant. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale aplicabile pârâtul B.H.P.S., care invocând lipsa de temei legal a soluțiilor pronunțate în cauză și încălcarea legii în strânsă legătură cu dreptul său la apărare, a înfățișat ca probe noi în recurs, sentința penală nr. 852 din 9 aprilie 2003 pronunțată de Judecătoria Brașov, decizia penală nr. 66 A din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului Brașov, secția penală, și decizia penală nr. 489 R din 7 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

În baza probelor noi mai sus menționate recurentul a susținut că în urma constatării în procesul penal a întocmirii în fals a contractului pe care s-au întemeiat hotărârile civile atacate și a condamnării reclamantului S.Ș. pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuă, penal s-a dispus prin hotărâre irevocabilă anularea înscrisului falsificat. Recursul se dovedește fondat. Hotărârile pronunțate în procesul civil prin obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 176.482,50 mărci germane către intimatul-reclamant S.Ș., s-au întemeiat exclusiv pe înscrisul sub semnătură privată denumit „Contract” încheiat între părți la 17 noiembrie 1997, cu privire la care instanțele au considerat pe baza concluziilor unei expertize grafologice că ar fi pe deplin valabil întrucât ar fi fost semnat de pârâtul B.H.P.S.

Concluzia instanțelor civile în acest sens a fost infirmată în acțiunea penală pornită împotriva reclamantului. Prin hotărârile penale înfățișate s-a dovedit irevocabil faptul că înscrisul declarat fals și anulat, a fost întocmit de către reclamant, în condițiile art. 290 C. pen. în scopul producerii consecințelor juridice care s-au și produs prin pronunțarea hotărârilor civile în prezenta cauză. În condițiile anulării înscrisului doveditor, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 176.482,50 mărci germane și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant este vădit lipsită de temei legal, așa încât se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și în fond respingerea acțiunii reclamantului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul B.H.P.S. împotriva deciziei nr. 10 din 23 februarie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia precum și sentința nr. 307/S din 2 iunie 2000 a Tribunalului Brașov și respinge ca nefondată acțiunea formulată de S.Ș. Obligă intimatul-reclamant S.Ș. la 21.384.800 lei, cheltuieli de judecată către recurentul-pârât B.H.P.S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2004.