ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2967/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 15 august 2000, reclamanta C.C.R. a chemat-o în judecată pe pârâta SC H.P. SA Iași, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța să o oblige la plata sumei de 669.665.118 lei, reprezentând despăgubiri civile ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale și a normelor metodologice privind conținutul cadru al proiectelor pe faze de proiectare al documentelor de licitație, al ofertelor și al contractelor pentru executarea investițiilor (637,6 milioane lei) și plata unor sume nedatorate (32.565.118 lei). Prin sentința civilă nr. 660/ E din 30 aprilie 2001, Tribunalul Iași a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în mod corect a fost încasată de către pârâtă suma de 32.065.118 lei, astfel că nu se justifică restituirea ei și că nici chestiunea depășirii valorii proiectului nu poate fi relevantă, întrucât modificarea convenției a fost consecința înțelegerii intervenite între antreprenor și beneficiar. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel care a fost respins de către Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 26 din 22 aprilie 2002. Analizând apelul Curtea a constatat că apelanta nu are calitate procesuală activă, întrucât aceasta și-a pierdut calitatea procesuală pe parcursul soluționării căii de atac, prin emiterea H.G. nr. 1179 din 21 noiembrie 2001, privind transmiterea unor imobile proprietate publică a statului, conform căreia imobilul în litigiu, respectiv imobilul situat în Iași str. Vasile Alecsandri, a fost transmis în proprietatea publică a M.I.

și administrarea C.L.M. Iași. În același timp Curtea a menținut ca legală hotărârea instanței de fond. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs care, a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 7066 din 22 noiembrie 2002, conform căreia a fost casată decizia atacată și trimisă cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Iași. Curtea Supremă de Justiție a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă deoarece obiectul litigiului îl constituie pretenția reclamantei de a fi despăgubită pentru pagubele create prin nerespectarea clauzelor contractuale și a normelor metodologice privind activitatea de proiectare și care constă în efectuarea unor plăți pentru operațiuni neacceptate de titularul investiției și în parte nedatorate, operațiuni care privesc modul de cheltuire a sumelor ce constituie bugetul propriu al reclamantei, astfel că se justifică prezența și calitatea sa procesuală.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței nr. 660/ E din 30 aprilie 2001 a Tribunalului Iași. Astfel, prin decizia comercială nr. 48 din 1 martie 2004, Curtea a constatat că reclamanta nu a făcut dovada încălcării obligațiilor contractuale de către proiectant, că reclamanta a fost decăzută legal din proba cu expertiză tehnică deoarece reclamanta nu și-a îndeplinit obligația achitării onorariului provizoriu de expert, care a fost fixat de instanță, că în mod corect s-a judecat pricina la 30 aprilie 2001, reclamanta nefiind privată de dreptul de apărare, delegarea unui reprezentant pentru a-i apăra interesele, rămânând la aprecierea reclamantei.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs susținând că în mod greșit a fost soluționată cauza în sensul că depășirea valorii proiectului nu poate fi imputată pârâtei deoarece normele metodologice în materia de proiectare prevăd că valoarea lucrărilor de execuție nu poate depăși 5 % din valoarea estimată de proiect, în speță fiind depășit acest procent. Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului se constată că între reclamantă în calitate de beneficiar și pârâtă în calitate de proiectant general, a fost încheiat contractul de proiectare din 1995, având ca obiect amenajarea imobilului din Iași str. V. Alecsandri, baza de proiectare fiind comanda beneficiarului din 13 decembrie 1994, iar valoarea 19.962.792 lei inclusiv T.V.A.

Articolul 20 al acestui contract prevede că orice lucrare suplimentară de proiectare și intervenție pe timpul execuției recunoscută în faza de proiectare va fi tarifată separat pe baza unui act adițional suplimentar de valoare la contractul inițial, după ce în prealabil va fi cerut acordul beneficiarului. În conformitate cu această prevedere a contractului, părțile au încheiat două acte adiționale care poartă semnătura reprezentanților beneficiarei și proiectantului general, acte adiționale care se referă la lucrări suplimentare comandate de D.G.P.C.N. – D.M.I. și lucrări noi de plastică arhitecturală interioară și prin care se stabilesc tarifele pentru aceste lucrări suplimentare.

Apărarea formulată de reclamantă în sensul că valoarea suplimentară nu poate depăși 5 % din valoarea ofertei adjudecate așa cum prevede art. 6.1 din Normele metodologice, privind contractul cadru al proiectelor pe faze de proiectare, se referă la contractul de antrepriză, în cazul unor lucrări suplimentare care nu au fost cuprinse în listele de cantități de lucrări ale proiectului tehnic și nicidecum la contractul de proiectare) și lucrări suplimentare de proiectare. Proiectantul nu poate fi sancționat pentru că i-au fost comandate lucrări suplimentare, sancțiunea intervine dacă în proiectul tehnic nu au fost cuprinse cantități de lucrări, care ar afecta costul lucrărilor de antrepriză.

Se constată deci, că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a respectat contractul, așa cum a fost convenit de părți, neproducându-i reclamantei nici un prejudiciu, astfel că hotărârea atacată este legal motivată și la adăpost de orice critică, recursul urmând a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.C.R. București, împotriva deciziei comerciale nr. 48 din 1 martie 2004 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. I revocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.