ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4327/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

Judecătoria Cluj Napoca la 18 octombrie 2004, reclamantul M.M.C.V., în

contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E.E.T.N. SA, sucursala D.F.E.E. Cluj, a

solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să

încheie cu reclamantul contractul de vânzare cumpărare având ca obiect

apartamentele situate în Cluj Napoca, str. Alexandru Vaida Voievod, cu

cheltuieli de judecată aferente.

Judecătoria Cluj Napoca, prin

sentința nr. 346 din 12 ianuarie 2005, a respins acțiunea.

În fundamentarea acestei soluții

instanța a reținut că locuința deținută de reclamant a intrat în patrimoniul

pârâtei în 1996, prin operațiunea de cumpărare, că vânzătoarea imobilului nu

este antecesoarea în drepturi a pârâtei, situație în care în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 7 alin. ultim din Legea 85/1992, apartamentele în litigiu

fiind achiziționate de pârâtă din fonduri proprii.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul M.M.C.V. a declarat apel.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a calificat cererea,

din apel în recurs, și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj

Napoca prin încheierea nr. 937/ R din 1 aprilie 2005.

În pronunțarea acestei soluții

instanța de control judiciar a reținut că în speță sunt incidente, cât privește

competența materială, dispozițiile art. 299 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum

au fost modificate prin Legea 195/2004.

Împotriva încheierii de declinare a

competenței mai sus evocată a declarat recurs reclamantul M.M.C.V. criticând-o

pentru nelegalitate, invocând ca temei dispozițiile art. 304.9 C. proc. civ.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea invocă excepția de necompetență materială a judecătoriei în

soluționarea prezentei cauze.

Premisele invocării unei atare

excepții rezidă în natura cauzei deduse judecății.

Temeiul pricinii de față este un

contract de închiriere încheiat între angajator și angajat în baza unui

contract de muncă.

Deși nu sunt prevăzute expres ca

acte și /sau fapte de comerț raporturile juridice ce formează obiectul

judecății de față se înscriu, ca accepțiune, în dispozițiile art. 3 și 4 C.

com., contractul de muncă putând a fi privit ca fenomen economic perceput în

toată complexitatea sa, raporturile de muncă fiind generatoare de obligații

juridice cu valențe economice.

Așa fiind, contractul de închiriere

fiind subsecvent contractului de muncă, urmează aceleași reguli în stabilirea

identității de natură juridică.

Prin urmare, dată fiind natura

comercială a cauzei și a obiectului său, obligația de a face, în raport de art.

2 C. proc. civ., competența materială a soluționării pricinii în primă instanță

aparține tribunalului.

În considerarea celor ce preced,

Curtea va admite recursul, va casa atât încheierea recurată cât și sentința nr.

346 din 12 ianuarie 2005 a Judecătoriei Cluj Napoca și va trimite cauza

Tribunalului Cluj pentru a soluționa pricina, în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul M.M.C.V., împotriva încheierii nr. 937/ R din 1 aprilie 2005 a

Curții de Apel Cluj, casează sus-numita încheiere și sentința nr. 346 din 12

ianuarie 2005 a Judecătoriei Cluj Napoca și trimite cauza pentru soluționare în

fond la Tribunalul Cluj Napoca, ca primă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2005.