ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8786/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

18 octombrie 2004, reclamantul K.F. a chemat în judecată pe pârâta SC

F.D.F.E.E. E.T. N. SA, sucursala de distribuție și furnizare a energiei

electrice Cluj, solicitând obligarea acesteia la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 18, situat în Cluj Napoca.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

art. 7 din Legea nr. 85/1992 și art. 274 C. proc. civ., reclamantul a susținut

că:

- apartamentul în discuție a fost

construit anterior adoptării Legii nr. 85/1992 și constituie locuință de

serviciu;

- deține acel apartament în baza

contractului de închiriere nr. 7733 din 1 noiembrie 1999, încheiat cu pârâta,

accesoriu al contractului de muncă;

- deși îndeplinește condițiile

prevăzute de Legea nr. 85/1992 pentru cumpărarea locuinței menționate, pârâta a

răspuns negativ solicitărilor sale repetate în acest sens.

Pe parcursul procesului, instanța a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive, iar reclamantul și-a extins

acțiunea împotriva pârâtei SC F.D.F.E.E.E.T.N. SA, proprietara imobilului în

discuție.

Judecătoria Cluj Napoca, prin

sentința civilă nr. 15625 din 13 decembrie 2004, a respins acțiunea, reținând

că pârâta a cumpărat în anul 1996, cu fonduri proprii, locuința închiriată

ulterior reclamantului, astfel că, potrivit art. 7 alin. ultim din Legea nr.

85/1992, nu poate fi obligată să o vândă.

Reclamantul a declarat apel, iar

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin încheierea nr. 1064 din 14 aprilie

2005, a calificat această cale de atac drept recurs și, în consecință, și-a

declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj, cu motivarea că, față de

valoarea locuinței a cărei vânzare este solicitată de reclamant, în speță sunt

operante prevederile art. 282

1

și art. 299 alin. (3) C. proc. civ.

Reclamantul a declarat recurs,

întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, întrucât nu a

solicitat ca hotărârea să țină loc de act de vânzare-cumpărare, obiectul

cererii deduse judecății constă într-o obligație de a face, neevaluabilă în

bani, care nu intră sub incidența art. 282

1

C. proc. civ.

În concluzie, reclamantul a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea

dosarului la Curtea de Apel Cluj, pentru continuarea judecării apelului.

Criticile sunt fondate deoarece,

într-adevăr, cererea reclamantului are ca obiect obligarea pârâtei la

încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, deci o obligație de a face,

supusă altui regim juridic decât obligațiile evaluabile în bani.

Dar, urmare modificărilor aduse

Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, soluționarea apelului

declarat de pârâtă revine în prezent Tribunalului Cluj.

Față de cele expuse, conform art.

312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi admis, în

sensul modificării încheierii atacate și calificării drept apel a căii de atac

exercitate de reclamant împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj

Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

K.F. împotriva

încheierii din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Modifică încheierea recurată, în

sensul că declinarea competenței în favoarea Tribunalului Cluj vizează calea de

atac a apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.