ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8238/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 18 octombrie 2004, reclamantul M.D. a chemat în judecată pe pârâta sucursala de întreținere și servicii energetice electrice T.N. solicitând obligarea acesteia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 33, situat în Cluj Napoca. În motivarea acțiunii, întemeiată pe art. 7 din Legea nr. 85/1992 și art. 274 C. proc. civ. reclamantul a susținut că: - apartamentul în discuție a fost construit anterior adoptării Legii nr. 85/1992 și constituie locuința de serviciu; - deține acel apartament în baza contractului de închiriere nr. 112 din 10 august 2004, încheiat cu pârâta, accesoriu al contractului de muncă; - deși îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 85/1992 pentru cumpărarea locuinței menționate, pârâta a răspuns negativ solicitărilor sale repetate în acest sens.

Judecătoria Cluj Napoca, prin sentința civilă nr. 1280 din 27 ianuarie 2005, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să încheiere cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul închiriat și să-i plătească acestuia 2.572.000 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - reclamantul este salariat al E. SISEE/AISEE și ocupă locuința în discuție, proprietatea pârâtei, construită din fonduri de stat anterior anului 1989, în baza unui contract de închiriere încheiat cu aceasta din urmă, accesoriu la contractul de muncă; - pârâta a refuzat, sub diverse pretexte, să vândă reclamantului apartamentul închiriat; - acest refuz este nejustificat în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, text declarat constituțional de Curtea Constituțională.

Pârâta a declarat apel, iar Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin încheierea nr. 1180 din 4 mai 2005, a calificat această cale de atac drept recurs și, în consecință, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj, cu motivarea că, față de valoarea locuinței a cărei vânzare este solicitată de reclamant, în speță sunt operante prevederile art. 282 1 și art. 299 alin. (3) C. proc. civ. Reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, întrucât nu a solicitat ca hotărârea să țină loc de act de vânzare-cumpărare, obiectul cererii deduse judecății constă într-o obligație de a face, neevaluabilă în bani, care nu intră sub incidența art. 282 1 C. proc.

civ. În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Cluj, pentru continuarea judecării apelului. Criticile sunt fondate deoarece, într-adevăr, cererea reclamantului are ca obiect obligarea pârâtei la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, deci o obligație de a face, supusă altui regim juridic decât obligațiile evaluabile în bani. Dar, urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, soluționarea apelului declarat de pârâtă revine în prezent Tribunalului Cluj. Față de cele expuse, conform art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi admis, în sensul modificării încheierii atacate și calificării drept apel a căii de atac exercitate de pârâtă împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul M.D., împotriva încheierii nr. 1180/R din 4 mai 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Modifică încheierea recurată în sensul că declinarea competenței în favoarea Tribunalului Cluj se referă la soluționarea apelului declarat de pârâta SC E. SA, sucursala de întreținere și servicii energetice electrice T.N., împotriva sentinței civile nr. 1280 din 27 ianuarie 2005 a Judecătoriei Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.