ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8238/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 18 octombrie 2004, reclamantul M.D.

a chemat în judecată pe pârâta sucursala de întreținere și servicii energetice

electrice T.N. solicitând obligarea acesteia la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 33, situat în Cluj Napoca.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

art. 7 din Legea nr. 85/1992 și art. 274 C. proc. civ. reclamantul a susținut

că:

- apartamentul în discuție a fost

construit anterior adoptării Legii nr. 85/1992 și constituie locuința de

serviciu;

- deține acel apartament în baza

contractului de închiriere nr. 112 din 10 august 2004, încheiat cu pârâta,

accesoriu al contractului de muncă;

- deși îndeplinește condițiile

prevăzute de Legea nr. 85/1992 pentru cumpărarea locuinței menționate, pârâta a

răspuns negativ solicitărilor sale repetate în acest sens.

Judecătoria Cluj Napoca, prin

sentința civilă nr. 1280 din 27 ianuarie 2005, a admis acțiunea și a obligat-o

pe pârâtă să încheiere cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare având ca

obiect apartamentul închiriat și să-i plătească acestuia 2.572.000 lei

cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- reclamantul este salariat al E.

SISEE/AISEE și ocupă locuința în discuție, proprietatea pârâtei, construită din

fonduri de stat anterior anului 1989, în baza unui contract de închiriere

încheiat cu aceasta din urmă, accesoriu la contractul de muncă;

- pârâta a refuzat, sub diverse

pretexte, să vândă reclamantului apartamentul închiriat;

- acest refuz este nejustificat în

raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, text declarat

constituțional de Curtea Constituțională.

Pârâta a declarat apel, iar Curtea

de Apel Cluj, secția civilă, prin încheierea nr. 1180 din 4 mai 2005, a

calificat această cale de atac drept recurs și, în consecință, și-a declinat

competența în favoarea Tribunalului Cluj, cu motivarea că, față de valoarea

locuinței a cărei vânzare este solicitată de reclamant, în speță sunt operante

prevederile art. 282

1

și art. 299 alin. (3) C. proc. civ.

Reclamantul a declarat recurs,

întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, întrucât nu a

solicitat ca hotărârea să țină loc de act de vânzare-cumpărare, obiectul

cererii deduse judecății constă într-o obligație de a face, neevaluabilă în

bani, care nu intră sub incidența art. 282

1

C. proc. civ.

În concluzie, reclamantul a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea dosarului

la Curtea de Apel Cluj, pentru continuarea judecării apelului.

Criticile sunt fondate deoarece,

într-adevăr, cererea reclamantului are ca obiect obligarea pârâtei la

încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, deci o obligație de a face,

supusă altui regim juridic decât obligațiile evaluabile în bani.

Dar, urmare modificărilor aduse

Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, soluționarea apelului

declarat de pârâtă revine în prezent Tribunalului Cluj.

Față de cele expuse, conform art.

312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi admis, în

sensul modificării încheierii atacate și calificării drept apel a căii de atac

exercitate de pârâtă împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul M.D., împotriva încheierii nr. 1180/R din 4 mai 2005 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă.

Modifică încheierea recurată în

sensul că declinarea competenței în favoarea Tribunalului Cluj se referă la

soluționarea apelului declarat de pârâta SC E. SA, sucursala de întreținere și servicii

energetice electrice T.N., împotriva sentinței civile nr. 1280 din 27 ianuarie

2005 a Judecătoriei Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.