Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
30 noiembrie 2005

Decizia nr. 5748/2005 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva deciziei nr. 226/2004 a Curții de Apel Bacău

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 226 din 22 iunie 2004, Curtea de Apel Bacău a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul debitor V.N., împotriva sentinței nr. 282 din 18 februarie 2004 a Tribunalului Neamț, prin care s-a admis cererea de atragere a răspunderii personale a fostului administrator al debitoarei SC E. SRL Trifești, dispunând ca pasivul acesteia să fie suportat de acesta în temeiul art. 124 din Legea nr. 64/1995. Împotriva acestei decizii a declarat recurs V.N. arătând că în mod greșit a fost anulat recursul său ca netimbrat, deoarece nu a fost încunoștințat despre necesitatea timbrării lui. Examinând recursul declarat în cauză Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

Potrivit art. 299 C. proc. civ. pot fi atacate cu recurs hotărârile date în apel precum și cele date fără drept de apel, de unde rezultă cu evidență că hotărârile pronunțate în calea de atac a recursului nu mai pot fi atacate din nou cu recurs. În speță decizia atacată nr. 226/2004 a Curții de Apel Bacău a fost pronunțată de un complet de trei judecători în calea de atac a recursului întrucât, hotărârile pronunțate de judecătorul sindic în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 nu sunt supuse apelului. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de V.N., ca inadmisibil.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de debitorul V.N., împotriva deciziei nr. 226 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.