ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 885/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 885/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin decizia penală nr. 677 din 27 octombrie 2005, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondate, recursurile declarate de părțile vătămate S.V. și M.G. și de inculpații S.C.C., S.A. și S.A.C. împotriva deciziei penale nr. 185 din 23 iunie 2005 a Tribunalului Neamț. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpații S.C.C., S.A. și S.A.C. Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt inadmisibile. Potrivit art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel. În speță, inculpații au atacat cu recurs o decizie pronunțată de curtea de apel, ca instanță de recurs, iar nu ca instanță de apel, folosind a doua oară calea de apel a recursului (recurs la recurs), ceea ce dispozițiile legale menționate nu permit.
Conform art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Or, potrivit textului procedural penal menționat, recurenții inculpați nu pot ataca, cu recurs, decizia dată, în recurs, de Curtea de Apel Bacău, decizie care este definitivă și care nu mai este susceptibilă de a fi atacată prin căi ordinare de atac. Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 120 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații S.C.C., S.A. și S.A.C. împotriva deciziei penale nr. 677 din 27 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 4222/2005. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.