ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6986/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 5040 din 30 septembrie 2002 la Tribunalul

Constanța petenta A.M. a chemat în judecată SC E. SA și a solicitat să fie

obligată pârâtă la plata de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea

terenului în suprafață de 256 mp situat în Eforie Nord, expropriată, pe care a

fost „construit Complexul hotelier Dunărea”.

În

motivarea cererii petenta a arătat că prin Decretul nr. 354/1969 a fost

expropriat din proprietatea sa terenul în litigiu, fără acordarea de

despăgubiri.

A

mai precizat petenta că deși pârâta este deținătoarea bunului expropriat

aceasta nu s-a conformat dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

și nu i-a făcut ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub

formă de despăgubiri bănești.

Tribunalul

Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1378 din 17 decembrie 2002 a

admis excepția tardivității și a respins ca tardivă contestația formulată de

petenta A.M.

S-a

reținut că obiectul litigiului îl constituie contestația formulată de A.M.

împotriva deciziei nr. 395 din 23 iulie 2001 emisă de pârâta SC E. SA prin care

i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului menționat, în

condițiile Legii nr. 10/2001.

S-a

reținut că petenta a formulat contestație la data de 3 octombrie 2002, peste

termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei, 8 august 2001, prevăzut de

art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Curtea

de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia civilă nr. 26 din 19 martie 2003

a respins apelul declarat de petenta A.M. împotriva sentinței civile nr. 1378

din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Constanța, secția civilă, cu motivarea că

just contestația a fost respinsă ca tardivă în raport de dispozițiile art. 24

din Legea nr. 10/2001.

În

termen legal, împotriva deciziei civile nr. 26 din 19 martie 2003 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă, a formulat recurs petenta A.M. solicitând

casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că instanța de

apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001

întrucât pârâta nu i-a făcut ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin

echivalent, și nu a emis decizie în acest sens în raport de comunicarea căreia

să înceapă să curgă termenul de 30 de zile.

Recursul

urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 20 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 imobilele, terenuri

și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt

deținute ... de o societate comercială la care statul ... este acționar ori

asociat majoritar ... vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin

decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale

unității deținătoare. Aceste prevederi sunt aplicabile și în cazul în care

statul ... este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul

dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală

cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este

cerută.

Dacă

restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz,

deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz dispoziție

motivată, ... să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin

echivalent corespunzătoare valorii imobilului.

În

speță, prin decizia nr. 395 din 23 iulie 2001 SC E. SA nu a aprobat restituirea

în natură a cotei de ½ din imobilul teren în suprafață de 513 mp, situat

în Eforie Nord (lotul 651) solicitat de petenta A.M.

A.P.A.P.S.

a comunicat petentei că SC E. SA, societate comercială deținătoare a imobilului

nu este integral privatizată.

Ca

atare, intimata SC E. SA avea obligația să se conformeze dispozițiilor art. 24

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și să facă petentei ofertă de restituire prin

echivalent, prin decizie/dispoziție motivată.

Obiectul

prezentului litigiu îl constituie tocmai cererea petentei de a i se face ofertă

de restituire prin echivalent.

Petenta

nu a contestat decizia prin care i-a fost respinsă solicitarea de restituire în

natură a bunului, în raport de care instanțele au constatat că cererea a fost

formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea

nr. 10/2001.

În

speță, petentei nu i-a fost făcută, prin decizie/dispoziție motivată ofertă de

restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.

Alin.

(7) al art. 24 din Legea nr. 10/2001 prevede că dacă oferta este refuzată în

condițiile alin. (3) din același articol, persoana îndreptățită poate ataca în

justiție decizia în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

Rezultă

că, în speță, termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei/dispoziției

prin care persoanei îndreptățite i s-a făcut o ofertă de restituire prin

echivalent nu a început să curgă întrucât un astfel de act nu există.

Față

de considerentele menționate, Curtea va admite recursul, va casa decizia curții

de apel și va trimite acesteia cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

A.M. împotriva deciziei nr. 26/C din 19 martie 2003 a Curții de Apel Constanța,

secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași curte de apel

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2004.