ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6986/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5040 din 30 septembrie 2002 la Tribunalul Constanța petenta A.M. a chemat în judecată SC E. SA și a solicitat să fie obligată pârâtă la plata de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 256 mp situat în Eforie Nord, expropriată, pe care a fost „construit Complexul hotelier Dunărea”. În motivarea cererii petenta a arătat că prin Decretul nr. 354/1969 a fost expropriat din proprietatea sa terenul în litigiu, fără acordarea de despăgubiri. A mai precizat petenta că deși pârâta este deținătoarea bunului expropriat aceasta nu s-a conformat dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu i-a făcut ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1378 din 17 decembrie 2002 a admis excepția tardivității și a respins ca tardivă contestația formulată de petenta A.M. S-a reținut că obiectul litigiului îl constituie contestația formulată de A.M. împotriva deciziei nr. 395 din 23 iulie 2001 emisă de pârâta SC E. SA prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului menționat, în condițiile Legii nr. 10/2001. S-a reținut că petenta a formulat contestație la data de 3 octombrie 2002, peste termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei, 8 august 2001, prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia civilă nr. 26 din 19 martie 2003 a respins apelul declarat de petenta A.M.

împotriva sentinței civile nr. 1378 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Constanța, secția civilă, cu motivarea că just contestația a fost respinsă ca tardivă în raport de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 26 din 19 martie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, a formulat recurs petenta A.M. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 întrucât pârâta nu i-a făcut ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, și nu a emis decizie în acest sens în raport de comunicarea căreia să înceapă să curgă termenul de 30 de zile.

Recursul urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute ... de o societate comercială la care statul ... este acționar ori asociat majoritar ... vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Aceste prevederi sunt aplicabile și în cazul în care statul ... este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.

Dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz dispoziție motivată, ... să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului. În speță, prin decizia nr. 395 din 23 iulie 2001 SC E. SA nu a aprobat restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul teren în suprafață de 513 mp, situat în Eforie Nord (lotul 651) solicitat de petenta A.M. A.P.A.P.S. a comunicat petentei că SC E. SA, societate comercială deținătoare a imobilului nu este integral privatizată. Ca atare, intimata SC E. SA avea obligația să se conformeze dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și să facă petentei ofertă de restituire prin echivalent, prin decizie/dispoziție motivată.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie tocmai cererea petentei de a i se face ofertă de restituire prin echivalent. Petenta nu a contestat decizia prin care i-a fost respinsă solicitarea de restituire în natură a bunului, în raport de care instanțele au constatat că cererea a fost formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. În speță, petentei nu i-a fost făcută, prin decizie/dispoziție motivată ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului. Alin. (7) al art. 24 din Legea nr. 10/2001 prevede că dacă oferta este refuzată în condițiile alin. (3) din același articol, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

Rezultă că, în speță, termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei/dispoziției prin care persoanei îndreptățite i s-a făcut o ofertă de restituire prin echivalent nu a început să curgă întrucât un astfel de act nu există. Față de considerentele menționate, Curtea va admite recursul, va casa decizia curții de apel și va trimite acesteia cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei nr. 26/C din 19 martie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2004.