ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10177/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10177/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 29 noiembrie 2000
reclamanții S.I.D. și C.E.A. au chemat în judecată pârâta SC C.S. SA Eforie Sud
solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate, prin accesiune
imobiliară, asupra hotelului A. din Eforie Sud, amplasat pe parcelele 31 și 37.
În motivarea acțiunii au arătat că
sunt proprietarii parcelelor 31 și 37 din Eforie Sud, fiecare în suprafață de
300 mp, parcele care au fost naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950 și
restituite în proprietate conform deciziei civile nr. 560 din 10 aprilie 2000
pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
Cu ocazia întabulării dreptului de
proprietate și punerea în posesie au constatat că vila M., edificată pe una din
cele două parcele de autorul lor, a fost demolată, în locul ei existând hotelul
A. aparținând pârâtei SC C.S. SA.
Reclamanții au invocat dispozițiile
art. 492-494 C. civ. și au solicitat păstrarea construcției edificate de
constructorul de bună credință și compensarea sumei ce reprezintă valoarea
muncii depuse la construire și a materialelor cu contravaloarea vilei M.
Judecătoria Constanța, prin sentința
civilă nr. 176 din 10 ianuarie 2001 a declinat competența de soluționare în
favoarea Tribunalului Constanța, care, prin sentința civilă nr. 605 din 2
septembrie 2001 a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că litigiul nu
poate fi soluționat pe calea dreptului comun, ci în procedura instituită de
Legea 10/2001.
Împotriva sentinței au declarat apel
reclamanții admis prin decizia civilă nr. 8 C din 22 ianuarie 2002 a Curții de
Apel Constanța, sentința fiind desființată iar cauza trimisă la tribunal pentru
a se pronunța pe fondul cererii. In considerentele deciziei s-a reținut că
instanța de fond a apreciat greșit obiectul dedus judecății, făcând confuzie
între acțiunea în revendicare imobiliară și acțiunea în constatare.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
investită cu recursul formulat de pârâta SC C.S. SA, prin decizia civilă nr.
5397/2004 a casat decizia recurată și a trimis cauza Curții de Apel Constanța
pentru rejudecarea fondului, reținând că instanța de apel a aplicat greșit
prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a trimis cauza la
Tribunalul Constanța.
Curtea de Apel Constanța evocând
fondul, prin decizia civilă nr. 75 C din 26 aprilie 2006 a respins apelul ca
nefondat.
Din expunerea situației de fapt s-a
reținut că proprietatea asupra parcelelor nr. 31 și 37 din Eforie Sud a fost
dobândită de autorul reclamanților, S.V. prin contractele de vânzare cumpărare
nr. 2034 din 9 august 1937 și 2888 din 7 august 1937, pe parcela nr. 31 fiind
construită vila M..
Imobilele au fost naționalizate prin
Decretul nr. 92/1950 și restituite ulterior prin sentința civilă nr. 5305 din
13 aprilie 1998 a Judecătoriei Constanța, definitivă și irevocabilă prin
decizia 560 din 10 aprilie 2000 a Curții de Apel Constanța.
Cu ocazia întabulării dreptului de
proprietate s-a constatat că vila M. a fost demolată, în locul ei edificându-se
hotelul A. proprietatea pârâtei SC C.S. SA.
În cuprinsul raportului de expertiză
efectuat în cauză s-a reținut că hotelul A. a fost construit în anul 1962,
având o suprafață la sol de 1097 mp, edificată pe loturile reclamanților, 31 și
37 și pe loturile 38, 30, 22, 21 și 32.
Situația edificării parțiale a
construcției pe terenul altei persoane iese din sfera de aplicare a
dispozițiilor atr. 494 C. civ., soluțiile acestui articol nefiind acoperitoare
pentru cazul în care proprietarul terenului ocupat devine coproprietar pe
construcție împreună cu constructorul.
Nu
se poate ignora nici faptul că la data edificării hotelului, respectiv anul
1962 terenul figura în proprietatea statului.
În
speță nu sunt aplicabile prevederile art. 494 C. civ. deoarece constructorul
S.P.O.C. S.G.C. Constanța nu a fost un simplu constructor de bună credință pe
terenul altuia, ci proprietarul bunului construit, care, în condițiile
desființării titlului său de proprietate asupra terenului poate să își
reglementeze un drept de folosință asupra terenului.
Accesiunea
imobiliară nu poate fi aplicată și pentru un al treilea motiv determinat de
faptul că hotelul a fost construit anterior recunoașterii prin sentința nr.
5305/1998 a dreptului de proprietate asupra terenului.
Împotriva
deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții M.A.B. și S.I.D., în
temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
-
prin decizia pronunțată instanța de apel a încălcat dreptul de proprietate al
reclamanților, obstaculându-le exercitarea prerogativelor conferite de acesta,
respectiv posesia, dispoziția și folosința
-
art. 492 C. civ. nu distinge după cum terenul este ocupat de o construcție,
plantație sau alte lucrări, în integralitatea acestora sau în parte, ci
reproduce exclusiv principiul conform căruia pământul este considerat lucrul
principal, iar tot ceea ce se încorporează în acesta are caracter accesoriu
-
prin sentința irevocabilă pronunțată în anul 1998 instanța a constatat că
terenul în cauză a fost preluat fără titlu în proprietatea statului, fără a fi
proprietarul acestuia, în timp ce dreptul de proprietate a aparținut actualilor
recurenți, inclusiv în anul 1962 când se pretinde că s-a edificat hotelul.
Verificând
legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de
dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză
este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din
reglementarea dată de Codul civil accesiunii imobiliare se desprinde ideea că
pământul este considerat lucrul principal, iar tot ce se încorporează în pământ
are caracter accesoriu.
Accesiunea
imobiliară artificială presupune intervenția omului, iar prin art. 492 este
consacrată regula că proprietarul pământului este prezumat a fi și proprietarul
construcției edificate pe teren.
Dacă
dreptul de proprietate asupra terenului aparține concomitent mai multor
proprietari, construcția edificată pe teren devine, prin accesiune
coproprietatea acestora, iar acțiunea în revendicarea construcției poate fi
exercitată numai de toți coproprietarii, ca titulari ai dreptului de
proprietate asupra bunului revendicat. De aceea, nu poate fi primită acțiunea
în revendicare formulată doar de o parte din coproprietari, fără a dovedi
dreptul exclusiv de proprietate asupra construcției și invocând doar accesiunea
ca mod de dobândire a proprietății.
În
speță, reclamanții, prin cererea introductivă întemeiată pe dispozițiile art.
492-494 C. civ. tind la realizarea dreptului de proprietate asupra unei cote
ideale din hotelul A. (edificat pe mai multe parcele de teren), respectiv
porțiunea edificată pe parcelele 31 și 37 proprietatea lor, situație în care,
potrivit regulii unanimității consacrată de doctrină și jurisprudență nu pot
dispune de imobil decât cu acordul tuturor coproprietarilor pentru că în caz
contrar s-ar aduce o știrbire a dreptului de proprietate al celorlalți.
Ca
atare, chiar dacă prin sentința irevocabilă din 1998 a fost consolidat
retroactiv dreptul de proprietate al reclamanților asupra parcelelor 31 și 37,
reclamanții invocând doar un drept limitat asupra construcției exprimat într-o
cotă parte nedeterminată în materialitatea sa nu pot revendica singuri hotelul.
Față
de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente
dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. invocate de recurenți, urmând a
se respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312
alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.A.B. și S.I.D. împotriva
deciziei civile nr. 75 C din 26 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel
Constanța, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 8 decembrie 2006.