ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10177/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 noiembrie 2000 reclamanții S.I.D. și C.E.A. au chemat în judecată pârâta SC C.S. SA Eforie Sud solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliară, asupra hotelului A. din Eforie Sud, amplasat pe parcelele 31 și 37. În motivarea acțiunii au arătat că sunt proprietarii parcelelor 31 și 37 din Eforie Sud, fiecare în suprafață de 300 mp, parcele care au fost naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950 și restituite în proprietate conform deciziei civile nr. 560 din 10 aprilie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Cu ocazia întabulării dreptului de proprietate și punerea în posesie au constatat că vila M., edificată pe una din cele două parcele de autorul lor, a fost demolată, în locul ei existând hotelul A. aparținând pârâtei SC C.S.

SA. Reclamanții au invocat dispozițiile art. 492-494 C. civ. și au solicitat păstrarea construcției edificate de constructorul de bună credință și compensarea sumei ce reprezintă valoarea muncii depuse la construire și a materialelor cu contravaloarea vilei M. Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 176 din 10 ianuarie 2001 a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, care, prin sentința civilă nr. 605 din 2 septembrie 2001 a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că litigiul nu poate fi soluționat pe calea dreptului comun, ci în procedura instituită de Legea 10/2001. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții admis prin decizia civilă nr. 8 C din 22 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța, sentința fiind desființată iar cauza trimisă la tribunal pentru a se pronunța pe fondul cererii.

In considerentele deciziei s-a reținut că instanța de fond a apreciat greșit obiectul dedus judecății, făcând confuzie între acțiunea în revendicare imobiliară și acțiunea în constatare. Înalta Curte de Casație și Justiție, investită cu recursul formulat de pârâta SC C.S. SA, prin decizia civilă nr. 5397/2004 a casat decizia recurată și a trimis cauza Curții de Apel Constanța pentru rejudecarea fondului, reținând că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a trimis cauza la Tribunalul Constanța. Curtea de Apel Constanța evocând fondul, prin decizia civilă nr. 75 C din 26 aprilie 2006 a respins apelul ca nefondat. Din expunerea situației de fapt s-a reținut că proprietatea asupra parcelelor nr. 31 și 37 din Eforie Sud a fost dobândită de autorul reclamanților, S.V.

prin contractele de vânzare cumpărare nr. 2034 din 9 august 1937 și 2888 din 7 august 1937, pe parcela nr. 31 fiind construită vila M.. Imobilele au fost naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 și restituite ulterior prin sentința civilă nr. 5305 din 13 aprilie 1998 a Judecătoriei Constanța, definitivă și irevocabilă prin decizia 560 din 10 aprilie 2000 a Curții de Apel Constanța. Cu ocazia întabulării dreptului de proprietate s-a constatat că vila M. a fost demolată, în locul ei edificându-se hotelul A. proprietatea pârâtei SC C.S. SA. În cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că hotelul A. a fost construit în anul 1962, având o suprafață la sol de 1097 mp, edificată pe loturile reclamanților, 31 și 37 și pe loturile 38, 30, 22, 21 și 32. Situația edificării parțiale a construcției pe terenul altei persoane iese din sfera de aplicare a dispozițiilor atr.

494 C. civ., soluțiile acestui articol nefiind acoperitoare pentru cazul în care proprietarul terenului ocupat devine coproprietar pe construcție împreună cu constructorul. Nu se poate ignora nici faptul că la data edificării hotelului, respectiv anul 1962 terenul figura în proprietatea statului. În speță nu sunt aplicabile prevederile art. 494 C. civ. deoarece constructorul S.P.O.C. S.G.C. Constanța nu a fost un simplu constructor de bună credință pe terenul altuia, ci proprietarul bunului construit, care, în condițiile desființării titlului său de proprietate asupra terenului poate să își reglementeze un drept de folosință asupra terenului. Accesiunea imobiliară nu poate fi aplicată și pentru un al treilea motiv determinat de faptul că hotelul a fost construit anterior recunoașterii prin sentința nr. 5305/1998 a dreptului de proprietate asupra terenului.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții M.A.B. și S.I.D., în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - prin decizia pronunțată instanța de apel a încălcat dreptul de proprietate al reclamanților, obstaculându-le exercitarea prerogativelor conferite de acesta, respectiv posesia, dispoziția și folosința - art. 492 C. civ. nu distinge după cum terenul este ocupat de o construcție, plantație sau alte lucrări, în integralitatea acestora sau în parte, ci reproduce exclusiv principiul conform căruia pământul este considerat lucrul principal, iar tot ceea ce se încorporează în acesta are caracter accesoriu - prin sentința irevocabilă pronunțată în anul 1998 instanța a constatat că terenul în cauză a fost preluat fără titlu în proprietatea statului, fără a fi proprietarul acestuia, în timp ce dreptul de proprietate a aparținut actualilor recurenți, inclusiv în anul 1962 când se pretinde că s-a edificat hotelul.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din reglementarea dată de Codul civil accesiunii imobiliare se desprinde ideea că pământul este considerat lucrul principal, iar tot ce se încorporează în pământ are caracter accesoriu. Accesiunea imobiliară artificială presupune intervenția omului, iar prin art. 492 este consacrată regula că proprietarul pământului este prezumat a fi și proprietarul construcției edificate pe teren. Dacă dreptul de proprietate asupra terenului aparține concomitent mai multor proprietari, construcția edificată pe teren devine, prin accesiune coproprietatea acestora, iar acțiunea în revendicarea construcției poate fi exercitată numai de toți coproprietarii, ca titulari ai dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.

De aceea, nu poate fi primită acțiunea în revendicare formulată doar de o parte din coproprietari, fără a dovedi dreptul exclusiv de proprietate asupra construcției și invocând doar accesiunea ca mod de dobândire a proprietății. În speță, reclamanții, prin cererea introductivă întemeiată pe dispozițiile art. 492-494 C. civ. tind la realizarea dreptului de proprietate asupra unei cote ideale din hotelul A. (edificat pe mai multe parcele de teren), respectiv porțiunea edificată pe parcelele 31 și 37 proprietatea lor, situație în care, potrivit regulii unanimității consacrată de doctrină și jurisprudență nu pot dispune de imobil decât cu acordul tuturor coproprietarilor pentru că în caz contrar s-ar aduce o știrbire a dreptului de proprietate al celorlalți.

Ca atare, chiar dacă prin sentința irevocabilă din 1998 a fost consolidat retroactiv dreptul de proprietate al reclamanților asupra parcelelor 31 și 37, reclamanții invocând doar un drept limitat asupra construcției exprimat într-o cotă parte nedeterminată în materialitatea sa nu pot revendica singuri hotelul. Față de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. invocate de recurenți, urmând a se respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.A.B. și S.I.D. împotriva deciziei civile nr. 75 C din 26 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 decembrie 2006.