ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2314/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2314/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra conflictului de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 16 decembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Ploiești reclamanta T.E. a chemat în judecată B.N.R., sucursala județului Argeș, și Ministerul de Interne pentru obligarea pârâților la restituirea monedelor de aur confiscate în anul 1954 de la tatăl său. Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 210 din 16 ianuarie 2004 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. S-au avut în vedere dispozițiile art. 34 din Legea nr. 261/2002 care prevede că cererile de restituire pentru obiectele de natura celor din acțiunea de față se adresează instanțelor de la domiciliul reclamantului care în cazul de față locuiește în Ploiești.
Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 5598 din 6 iulie 2004 a admis acțiunea și a obligat pârâta B.N.R. să plătească reclamantei contravaloarea obiectelor din aur confiscată prin sentința penală nr. 1124 din 13 noiembrie 1959. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta B.N.R. Curtea de apel Ploiești prin încheierea din 24 noiembrie 2004 pronunțată în dosarul 9664/2004 a declinat competența de soluționare a apelului la Tribunalul Prahova, potrivit dispozițiilor art. II pct. 2 și 3 din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, privind aprobarea O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă. Tribunalul Prahova prin decizia nr. 12 din 10 ianuarie 2005 a admis excepția de necompetență materială ridicată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de apel Ploiești.
În motivarea soluției s-a reținut că potrivit O.U.G. nr. 65/2004 sunt date atribuții Tribunalelor ca instanțe de apel numai în cauze expres enumerate, între acestea nefigurând cele de natura prezentei cauze. Ca urmare s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. II pct. 1 din Legea nr. 493/2004 și s-a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de apel Ploiești. Pentru soluționarea conflictului negativ de competență s-a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit art. I pct. 2 lit. e) din O.U.G. nr. 65/2004 tribunalele judecă ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecători în primă instanță în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
Judecătoriile au competență generală de primă instanță pentru cauzele prevăzute de art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Dispozițiile tranzitorii privind cauzele în curs de judecată inclusiv căile de atac împotriva acestora prevăzute de O.U.G. nr. 65/2004. În art. II au fost modificate prin Legea nr. 493/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 65. Astfel, «căile de atac se judecă de instanțele competente potrivit prezentei ordonanțe de urgență [art. II alin. (2)] iar «apelurile aflate pe rolul Curților de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit la tribunale» [art. II alin. (3)]. Legea nr. 493/2004 a fost publicată în M. Of. nr. 840 din 18 noiembrie 2004 și a intrat în vigoare la 22 noiembrie 2004 la trei zile după această publicare, potrivit dispozițiilor art. 78 din Constituție.
Ca urmare, la 24 noiembrie 2004 cum apelul se afla pe rolul Curții de Apel Ploiești, a fost corect trimis la Tribunalul competent conform art. II alin. (2) și (3) din Legea nr. 493/2004. Pentru considerentele arătate se stabilește competența de soluționare a apelului declarat de pârâta B.N.R. împotriva sentinței civile nr. 5598 din 6 iulie 2004 în favoarea Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește, în favoarea Tribunalului Prahova, competența de soluționare a apelului formulat de pârâta B.N.R. sucursala Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5598 din 6 iulie 2004 a Judecătoriei Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.