Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
4928/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
7 iulie 2005

Decizia nr. 6030/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 4928/2004 — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin încheierea de ședință din data de 2 februarie 2005 pronunțată în dosarul nr. 4928/2004 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei, pentru lipsa nejustificată a părților și față de împrejurarea că nici una din părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs, revizuienta S.L., pe care însă nu l-a motivat în fapt și în drept. Prin art. 302 1 C. proc. civ., text introdus prin O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și completarea acestui cod, sunt stabilite mențiunile pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea figurând la pct. 3 al acestui articol obligația recurentei de a arăta motivele de legalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

În cauză, a fost depusă la dosar declarația de recurs fără a se indica vreun motiv de recurs, situație în care constatându-se că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va constata nul, nefiind învederat nici un motiv de ordine publică, ce ar fi permis instanței să-l examineze din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

DISPUNE: Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 7 iulie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.