ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5042/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A.E.O., constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la 23 august 2005, în dosarul nr. 2235/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut starea de arest a inculpatului A.E.O. La 1 septembrie 2005, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A.E.O., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 5244/2005. Recursul nu a fost motivat în scris însă cu ocazia dezbaterilor desfășurate în ședința publică, de la 8 septembrie 2005, apărătorul recurentului a solicitat revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului deoarece nu mai subzistă condițiile care să justifice privarea acestuia de libertate.

Recursul este nefondat. În acest sens, Curtea are în vedere că încheierea atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță investită cu judecarea apelurilor declarate atât de inculpat cât și de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 644 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, la 19 mai 2005, în dosarul nr. 6179/2004. Se reține, de asemenea, că prin sentința amintită A.E.O. a fost condamnat, la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 comisă în condițiile art. 41 alin. (2) și ale art. 37 lit. a) C. pen., dispunându-se totodată revocarea suspendării condiționate pentru o altă pedeapsă anterioară de un an închisoare, împrejurări în raport cu care inculpatul ar avea de executat în total 11 ani de închisoare.

Prin aceeași hotărâre s-a dedus din respectiva pedeapsă perioada cuprinsă între 12 octombrie 2004 și data pronunțării în care inculpatul s-a aflat în stare de arest, stare care a fost menținută. Aceste aspecte au fost în mod legitim avute în vedere de către instanța de apel care a reținut de asemenea că pentru buna soluționare a cauzei în cursul judecării apelurilor se impune menținerea stării de arest a inculpatului. Curtea are în vedere totodată că această verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive își găsește deplin suport legal în prevederile art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. În raport cu toate aceste împrejurări, Curtea reține că în cauză nu își găsesc incidența nici una dintre prevederile art. 385 9 C. proc.

pen., care definesc cazurile în care se poate face recurs împotriva unor hotărâri judecătorești penale. Așa fiind, urmează a se face aplicarea art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., în sensul respingerii recursului ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționarea acestui recurs, cu mențiunea că onorariul pentru avocatul desemnat ca apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.E.O. împotriva încheierii din 23 august 2005 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 2235/2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 80 lei (800 000 lei vechi), cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200 000 lei vechi) reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2005.