ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5042/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A.E.O.,

constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 23 august 2005, în

dosarul nr. 2235/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a menținut starea de arest a inculpatului A.E.O.

La 1 septembrie 2005, împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul A.E.O., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar

5244/2005.

Recursul nu a fost motivat în scris însă cu ocazia

dezbaterilor desfășurate în ședința publică, de la 8 septembrie 2005, apărătorul

recurentului a solicitat revocarea măsurii arestării preventive și punerea de

îndată în libertate a inculpatului deoarece nu mai subzistă condițiile care să

justifice privarea acestuia de libertate.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea are în vedere că încheierea

atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță investită cu

judecarea apelurilor declarate atât de inculpat cât și de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 644 pronunțate de

Tribunalul București, secția I penală, la 19 mai 2005, în dosarul nr.

6179/2004.

Se reține, de asemenea, că prin sentința amintită A.E.O.

a fost condamnat, la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 comisă

în condițiile art. 41 alin. (2) și ale art. 37 lit. a) C. pen., dispunându-se

totodată revocarea suspendării condiționate pentru o altă pedeapsă anterioară

de un an închisoare, împrejurări în raport cu care inculpatul ar avea de

executat în total 11 ani de închisoare.

Prin aceeași hotărâre s-a dedus din respectiva

pedeapsă perioada cuprinsă între 12 octombrie 2004 și data pronunțării în care

inculpatul s-a aflat în stare de arest, stare care a fost menținută.

Aceste aspecte au fost în mod legitim avute în vedere

de către instanța de apel care a reținut de asemenea că pentru buna soluționare

a cauzei în cursul judecării apelurilor se impune menținerea stării de arest a

inculpatului.

Curtea are în vedere totodată că această verificare a

legalității și temeiniciei arestării preventive își găsește deplin suport legal

în prevederile art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

În raport cu toate aceste împrejurări, Curtea reține

că în cauză nu își găsesc incidența nici una dintre prevederile art. 385

9

C. proc. pen., care definesc cazurile în care se poate face recurs împotriva

unor hotărâri judecătorești penale.

Așa fiind, urmează a se face aplicarea art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., în sensul respingerii recursului ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare

prilejuite de soluționarea acestui recurs, cu mențiunea că onorariul pentru

avocatul desemnat ca apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

A.E.O. împotriva încheierii din 23 august 2005 pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 2235/2005.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 80 lei

(800 000 lei vechi), cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei

(200 000 lei vechi) reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2005.